ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2020, la data de 20 mai 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 suspendarea Ordinului nr. R 684/15.05.2020 emis de pârât.

Prin sentința civilă nr. 122/2020 din 29 mai 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că a activat in funcția de manager al Spitalului Județean de Urgenta Caras Severin in urma Concursului organizat pentru ocuparea funcției. A ocupat aceasta funcție in perioada 16.03-03.04.2020, când, prin Ordinul R430/10.04.2020, i s-a suspendat contractul de management și funcția de manager doar pe perioada instituirii Stării Urgenta. În data de 15.05.2020, expirând starea de urgență, recurenta-reclamantă s-a prezentat la locul de muncă și a îndeplinit atribuțiile prevăzute în fișa postului. In aceeași zi după orele 20 i s-a comunicat un nou Ordin nr. R 684/15.05.2020 emis de către Ministerul Sănătății, prin care s-a dispus din nou suspendarea recurentei-reclmamante din funcția de manager (art. 1) și suspendarea contractului de management nr. 5148 din 16.03.2020 (art. 2) a cărei suspendare o solicită în prezenta cauza. A mai arătat recurenta că a formulat plângere prealabila împotriva ambelor Ordine de ministru indicate anterior.

Arată recurenta că este nelegală sentința atacată, deoarece nu se analizează din punct de vedere legal Ordinul R 685/15.05.2020 în sensul că deși reține susținerile avocatului reclamantei, "În completare avocat B. arată ca urmare a O.U.G. nr. 80/2020 perioada în care reclamanta este suspendată efectiv a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2020, iar pe de alta parte, O.U.G. nr. 70/2020 si-a încetat aplicabilitatea în momentul publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 55/2020, astfel încât, consideră că în speță sunt aplicabile prev.art. 177 alin. (5) din Legea nr. 95/2006; cu cheltuieli de judecată pe cale separată." și "Consideră Ordinul atacat ca unul abuziv și arbitrar ținând cont și de faptul ca în aceeași zi a fost numit în calitate de manager domnul C.. Acesta este fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița fiind numit interimar până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager.", prima instanță nu analizează și nu soluționează cele invocate în motivarea sentinței.

Arată că, din punct de vedere juridic, în acest moment Ordinul a cărui suspendare a cerut-o nu mai are bază legală, ținând cont de faptul că din momentul intrării în vigoare a Legii 55/2020 a fost abrogată implicit O.U.G. nr. 70/2020, cu consecința firească a faptului că recurenta din momentul respectiv este de drept manager al Spitalului Județean de Urgențe Reșița. Prin faptul că nu a fost analizat acest aspect, sentința este nelegală.

Recurenta consideră sentința atacată netemeinică, întrucât prima instanță, în ciuda evidenței, consideră că nu este îndeplinită cea dea doua condiție prevăzută de lege (art. 2, alin. (1) din Legea 554/2004), prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, prima instanță consideră că faptul că a fost lipsită de o sursă importantă de venit - contractul de management, în cuantum de 18405 RON salar brut lunar, nu poate fi considerat "prejudiciu material viitor și previzibil". Această interpretare se bazează pe faptul că în acest moment recurenta-reclamantă ocupă și funcția de lector, având un venit.

De asemenea, prima instanță nu analizează faptul că recurenta-reclamantă, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, art. 8 și art. 9 este incompatibilă cu majoritatea activităților economice.

In plus, nu se ține cont nici de faptul că recurenta-reclamantă prin contractul de management semnat, are anumite obligații conform proiectului de management depus la câștigare concursului de manager al spitalului. Astfel, art. 30-31 din contract prevăd în mod expres datele evaluărilor în baza raportului de activitate. Or, prin faptul că nu-și exercită activitatea stabilită în baza contractului, evaluările îi afectează în mod indubitabil activitatea profesională, întrucât nu are cum efectiv să ajungă la indicii stabiliți prin contractul de management.

Pe de altă parte, administrarea defectuoasă a actualului manager, deși nu o poate dovedi decât cu acte din presă, întrucât prima instanță nu a dispus adresă la Spitalul Județean de Urgență Reșița (cerere de probațiune efectuată în scris), totuși prejudiciul este evident, astfel:

- pentru aparatul de diagnosticare a infecțiilor cu Corona virus de tip PCR a cărui procedură de achiziție a fost demarată în cele 2 săptămâni în care recurenta-reclamantă a activat ca manager al Spitalului de Urgențe Reșița, deși se cunoștea încă de la început ca în data de 11.06.2020, aparatul va fi complet funcțional, managerul actual nu a trimis personalul în vederea instruirii și abia după ce a apărut în presă. Articolul, a făcut acest lucru, existând un decalaj de câteva zile care presupune riscuri de sănătate extreme și cheltuieli nejustificate întrucât toate testele se efectuează Ia Spitalul Județean Timișoara, cu cheltuielile implicite reprezentând transport și întârzierile până la primirea rezultatului;

- referitor la aparatul de anestezie arată că deși s-au făcut toate demersurile în perioada când a activat, pentru dobândirea acestuia de la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, aparatul de anestezie a fost returnat (deși recurenta-reclamamantă a semnat un contract de comodat pentru acesta în perioada în care a activat ca manager) fără nici o explicație, rămânând descoperit Spitalul de Urgențe Reșița pe acest domeniu;

- referitor la aparatul de radiologie mobilă arată recuretna că deși în aceeași situație cu aparatul de anestezie menționat anterior, acesta nici măcar nu a fost adus, cu toate că era extrem de important în vederea realizării circuitelor COVID, pentru a nu duce bolnavii COVID la aparatul fix aflat în cu totul altă locație din oraș, la aproximativ 5km, riscurile de îmbolnăvire fiind extrem de mari.

În dovedirea celor arătate anterior a solicitat efectuarea unor adrese către Spitalul de Urgențe Reșița și sa se comunice:

- pentru aparatul de diagnosticare a infecțiilor cu Corona virus de tip PCR, când s-a semnat contractul, când trebuia să fie complet aparatul și când a fost trimis personalul la instruire pentru a-1 putea utiliza.

- pentru aparatul de anestezie, dacă are contract de comodat existent și de cine a fost semnat, dacă a fost adus și dacă a fost returnat după data de 10.04.2020 și din ce cauză a fost returnat.

- pentru aparatul de radiologie mobilă, dacă este necesar, existând un referat pentru acesta de la medicii care se ocupă de cazurile de COVID, dacă subsemnata am solicitat acest aparat și daca acesta a fost adus, fiind aprobată cererea.

Recurenta a formulat precizare și completare la motivele de recurs, solicitând a se avea în vedere Decizia nr. 14/2018 a secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru punctul 1 din motivele de recurs transmise, în mod expres faptul că motivele de recurs sunt formulate și se întemeiază pe baza prevederilor art. 488 pct. 1 alin. (8) din noul C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că reiterează susținerile, astfel cum au fost dezvoltate în notele pentru completarea cererii de suspendare depuse la instanța de fond, în ceea ce privește dubla reglementare stabilită prin cele două acte normative O.U.G. nr. 70/2020 și Legea nr. 55/2020, pentru că, chiar dacă în cuprinsul legii nu se menționează în mod expres faptul că prevederile O.U.G. nr. 70/2020, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 80/2020, sunt abrogate în ceea ce privește managementul unităților sanitare atribuțiile de numire, înlocuire a managerilor, deoarece aceste atribuții, potrivit Legii 55/2020, sunt în subordinea autorităților locale și, consideră că prevederile O.U.G. nr. 70/2020 au fost abrogate în mod tacit având în vedere că O.U.G. nr. 70/2020 este un act normativ ce reglementează doar o situație anterioară intrării în vigoare a Legii 55/2020 și, în niciun caz nu poate avea o forță legislativă superioară legii.

În prezent, starea de alertă instituită la nivel național este reglementată în baza Legii 55/2020.

În ceea ce privește punctul 2 din motivele de recurs arată că acestea se întemeiază pe baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

Arată reaua credința a pârâtei, deși recurenta a solicitat in mod expres sa se comunice "dispoziția" ministrului menționata in Ordinul atacat, pârâta i-a comunicat sec: "solicitarea... a rămas fără obiect".

A mai arătat recurenta că înțelege să critice soluția primei instanțe si datorită faptului că nu i s-a permis să administreze probe în dovedirea cererii de suspendare. Astfel, a solicitat prin acțiunea introductivă proba cu adresă la Spitalul de Urgență Reșița și la Spitalul Moldova Nouă, dar prima instanță nici măcar nu a luat în discuție cererea reclmanatei și pe cale de consecință a pronunțat o soluție greșită fără a avea toate elementele referitoare la condiția 2 - paguba iminenta. Cu siguranță dacă ar fi admis cererea de probațiune soluția primei instanței ar fi fost una total opusă si de aceea arată recurenta că insistă în cererea de probațiune așa cum a formulat-o.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamanta A. a ocupat funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița în baza contractului de management nr. x/16.03.2020.

Prin Ordinul emis de Ministerul Sănătății nr. R684/15.05.2020 s-a dispus suspendarea reclamantei din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița pe perioada instituirii stării de alertă la nivel național, conform art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri începând cu 15 mai 2020 în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS - CoV-2 pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, precum și altor acte normative.

Reclamanta a formulat la data de 18 mai 2020 plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat emitentului revocarea ordinului în discuție.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Prima instanță a analizat susținerile reclamantei și apărările pârâtului, raportat la dispozițiile legale. Având în vedere art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept, nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Instanța a analizat susținerile reclamantei având în vedere dispozițiile legale care prevăd suspendarea executării actului administrativ. În ceea ce privește probatoriul, din practicaua sentinței rezultă că nu s-au formulat susțineri în sensul celor invocate, instanța de fond având în vedere înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

În cadrul cererii de suspendare, instanța este limitată la a cerceta dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Cu ocazia soluționării cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate a actelor administrative, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea actelor administrative.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut că există un caz bine justificat în sensul celor sus-menționate, întrucât ordinul în discuție nu cuprinde nicio motivare care să justifice măsura astfel adoptată, nemotivarea actului administrativ reprezentând o cerință de formă a cărei neîndeplinire naște o îndoială justificată asupra legalității acestuia, cunoscut fiind că o autoritate publică nu poate uza în mod discreționar de prerogativele ce îi sunt acordate, iar exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere cele menționate, vor fi analizate din cererea de recurs numai susținerile care privesc îndeplinirea condiției pagubei iminente, aceasta fiind cea pe care instanța de fond a constatat-o neîndeplinită.

A constatat instanța de fond în mod corect că, pentru a se admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultând, astfel, că nu este suficientă constatarea existenței cazului bine justificat, ci este necesară și îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente.

Față de susținerile invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a reținut inexistența cerinței pagubei iminente, faptul că executarea actului administrativ nu este de natură a crea pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Recurenta-reclamantă a justificat iminența producerii unei pagube determinate prin aceea că a fost lipsită de o sursă importantă de venit, respectiv (conform contractului de management) suma de 18405 RON salar brut lunar, iar prima instanță nu a analizat faptul că, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, rap. la art. 8 și art. 9, este incompatibilă cu majoritatea activităților economice.

În mod corect prima instanță, în motivarea acestei condiții, a reținut, privind reducerea drepturilor salariale ale reclamantei, că reclamanta nu a argumentat de ce această reducere este un prejudiciu greu de reparat, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la critica recurentei potrivit căreia prima instanță nu a avut în vedere că, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, art. 8 și art. 9, funcția reclamantei este incompatibilă cu majoritatea activităților economice, acest aspect nu atrage îndeplinirea condiției pagubei iminente, necesară pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ, pentru aceleași argumente reținute anterior, nefiind prezentate motive în sensul unui prejudiciu material viitor și previzibil.

Pe de altă parte, administrarea defectuoasă a spitalului de către managerul în funcție, ceea ce ar conduce la o perturbare gravă a activității spitalului, recurenta-reclamantă fiind suspendată din această funcție, astfel cum în mod temeinic a reținut instanța de fond, nu este susținută de probe concrete, ci doar pe simple afirmații ale recurentei- reclamante. În acest sens, chiar recurenta arată că nu poate dovedi aceste situații decât cu acte din presă, împrejurare care nu conduce la nelegalitatea sentinței pronunțate, în ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că suspendarea executării actului administrativ nu poate fi dispusă fără îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respingând astfel cererea de suspendare formulată de reclamantă pentru neîndeplinire condiției iminente, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că nu este întemeiat nici cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță pronunțând o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 122/2020 din 29 mai 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.