ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5624/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.07.2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății, a solicitat: anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 276/21.03.2020; anularea Adresei nr. NT 707; NT 783e; NT 1458/29.04.2020 a Ministerului Sănătății; anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 517/28.04.2020; anularea Adresei Ministerului Sănătății nr. NT 1000e/18.05.2020; obligarea pârâților la plata daunelor materiale constând în diferența dintre cuantumul remunerației la care ar fi avut dreptul dacă contractul de management ar fi încetat prin ajungere la termen și cuantumul salariului aferent încadrării ulterioare - șef de secție al Spitalului Universitar de Urgență București; obligarea pârâților la plata daunelor morale, în cuantum de 1.000.000 RON; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 396 din 17 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității în privința solicitării de anulare a adreselor nr. NT 707; NT 783e; NT 1458/29.04.2020 și nr. NT 1000e/18.05.2020și, în consecință, a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. NT 707; NT 783e; NT 1458/29.04.2020 și nr. NT 1000e/18.05.2020. Totodată, a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate anterior a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinței atacate vizează, în esență, următoarele aspecte: Analizând considerentele sentinței recurate, recurenta a apreciat apreciat că acestea conțin motive străine de natura cauzei, motive contradictorii care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., În ceea ce privește argumentele de nelegalitate a soluției de admitere a excepției inadmisibilității cererii de anulare a adreselor nr. NT 707; NT 783; NT 148/29.04.2020 și NT 1000/18.05.2020, recurenta a arătat căinstanța de fiond in mod greșit a reținut că aceste înscrisuri nu ar avea natura juridică a unor acte administrative, întrucât din analiza documentelor criticate rezultă că acestea nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi de drept administrativ, fiind simple răspunsuri la plângerile formulate împotriva unor acte administrative - Ordinul Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 și Ordinul Ministrului. Sănătății nr. 517/28.04.2020. Arată recurenta că din conținutul celor două ordine reiese că acesta nu aduce niciun argument în susținerea măsurilor dispuse, se invocă niște adrese, note, rapoarte, care nici măcar nu mi-au fost comunicate, aspecte asupra cărora vom reveni. Din această perspectivă, apreciază revurenta că adresele fac corp comun sau "fac parte integrantă" cum îi place instanței de fond să se exprime, cu cele două ordine. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "Instanța este competentă să se pronunțe (...) și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății." Dacă am admite că înscrisurile respective sunt operațiuni administrative, rezulta concluzia că instanța de fond este competentă să se pronunțe și asupra legalității lor. Critici de nelegalitate privind modul în care a soluționat instanța de fond încălcarea de către pârâți a dreptului recurentei la apărare - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Astfel cum reține instanța, în fundamentarea acțiunii s-a invocat încălcarea acestui drept fundamental, garantat de art. 24 din Constituție, statuând faptul că acest lucru s-a produs "prin emiterea Ordinului nr. R 276/21.03.2020 fără solicitarea anterior dispunerii măsurii suspendării contractului de management a unor relații sau explicații cu privire la pretinsele nereguli." Instanța consideră că "apărarea recurentei nu poate fi primită având în vedere contextul în care acest ordin a fost emis, această măsură fiind luată în regim de urgență impus de evoluția pandemiei" Recurenta -reclamantă relevă lipsa de motivare a actelor administrative contestate. Apreciază că se impune corelarea lipsei de motivare cu respingerea de către instanța de fond a apărărilor reclamantei în contra inadmisibilității invocate de pârâți, cu privire la solicitarea reclamantei de anulare a unor adrese. Altă critică pe care recurenta o apreciază că se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează soluția instanței referitoare legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Sănătății nr. 276/21.03.2020, Se arată că întreaga procedură administrativă în urma căreia recurenta-reclamantă a fost suspendată din funcție s-a derulat pe parcursul a 5 zile, respectiv în primele 4 zile s-au făcut acțiuni de control, urmând ca în a cincea zi să se ajungă la anumite concluzii și recurenta-reclamantă să fie suspendată din funcție. În susținerea criticii de nelegalitate, recurenta a invocat bogata jurisprudență a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale acte normative sau dispoziții din acte normative care au fost adoptate în această perioadă, tocmai pentru că s-au încălcat drepturi fundamentale peste limitele instituite de art. 53 din Constituție, privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți fundamentale. Se mai arată că recurenta aluat măsuri cu mult inainte de să se decreteze pe teritoriul României Starea de Urgență și cu mult timp înainte să se publice în Monitorul Oficial, respectiv în dată de 31.03.2020, Ordinul de Ministru, depus ca anexa 6 la prezentul recurs, prin care se impunea spitalelor pregătirea lor în vederea tratării pacienților infectați cu SARS-COV2, iar toate solicitările recurentei făcute către Ministerul Sănătății și DSPMB au rămas fără răspuns și mai mult decât atât au condus inexplicabil Ia suspendarea mea în data de 21.03.2020 ora 2338. Aceasta în condițiile în care ancheta epidemiologică a DSPMB s-a încheiat la ora 22:45 conform Procesului Verbal nr. x întocmit (anexa 16), iar ULTERIOR la demitereamea la data de 28.04.2020, când a fost emis OMS 517/2020. Deși PV al DSPMB, depus ca anexa 16 îmi este întru total favorabil, totuși acest act a stat la baza emiterii notei x/21.03.2020 prin care s-a dispus susependarea recurentei din funcția de manager al SUUB. În fine, recurenta susține că această anchetă epidemiologică s-a încheiat la ora 22:45, iar la mai puțin de o ora a fost trimis pe fax Ordinul de Suspendare din funcție a recurentei, respectiv ora 2338. În această perioada scurtă, cuprinsă între finalizarea anchetei epidemiologice și emiterea OMS 276 a fost elaborată și notă internă NT 341/21.03.2020, a fost și aprobată de conducerea Ministerului Sănătății și s-a emis și ordin de suspendare. 1.

Apărările formulate în recurs Intimatul Ministerul Afacerilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susținerile din recursul reclamatei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea stabilită în fața instanței de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea țin de stabilirea situației de fapt supusă judecății, și nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, ceea ce nu este permis în recurs. În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinței și care au condus la soluția contestată. Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, vizând modalitatea de soluționare a cererii, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești se constituie într-o fundamentală exigență, caracterul efectiv al accesului părților la justiție și al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede și convingător, astfel încât părțile să poată cunoaște motivele de fapt și/sau de drept care au format convingerea judecătorului și în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse. În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătorești nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanța este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmații făcute de părți, esențial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori și implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt rațiunile în raport de care instanța s-a oprit la o anumită soluție. Altfel spus, esențială este calitatea motivării, iar nu simpla înșiruire cantitativă de afirmații care, în logica judecății, nu își vădesc în concret necesitatea. Aceasta este, de altfel, o teză afirmată de Înalta Curte și prin alte decizii ale sale, prin care s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism juridic ce are vocația a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conținutul lor, sunt în măsură să influențeze soluția. Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, așadar, înțelese dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conținutul hotărârii judecătorești impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susținea recurentei că hotărârea curții de apel este nelegală întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază; dimpotrivă, examinarea considerentelor pe care instanța de fond și-a sprijinit soluția trimite, cu îndestulătoare evidență, la concluzia că aceasta a expus îndeajuns de clar și pertinent, totodată suficient și adecvat, motivele care i-au fondat raționamentul și îi susțin soluția. Nu s-ar putea considera, precum afirmă recurenta, că motivarea ar fi fost realizată formal, iar nu efectiv, analiza consideratelor evidențiind preocuparea curții de apel a stabili prin raportare la probe elementele de fapt relevante și de a aplica la acestea, în mod concret, dispozițiile legale incidente. Concluzia instanței privitoare la stabilirea corectă de către prima instanță a situației de fapt și la corecta aplicare a normelor legale incidente apare, așadar, ca suficient motivată și având un grad îndeajuns de ridicat de concretețe și pertinență, neputându-se considera că aceasta se mărginește la aprecieri de ordin general sau prea vagi, echivalentă unei nemotivări. De altfel, este de remarcat că recurenta a susținut că instanța de fond nu a dezlegat aspectele de nelegalitate invocate, respectiv nemotivarea actului de suspendare, cu toate că era de datoria instanței să investigheze cadrul legal aplicabil în soluționarea dosarului, aspecte reiterate și in motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu există, așadar, temeiuri pentru a considera că decizia instanței de fond ar fi lovită de nulitate, în sensul prevederilor art. 174 și 175 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, indicat ca motiv de recurs, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Examinarea criticilor din cererea de recurs raportat la obiectul dedus judecății nu relevă că instanța de fond ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în soluționarea acțiunii. În lumina exigențelor ce rezidă din normele procedurale menționate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susținerile ample ale recurentei care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuală, și nici cele care se referă la o situație de fapt diferită de cea care a fost reținută de curtea de apel pe baza analizei probelor. Tot astfel, instanța de recurs nu poate analiza direct legalitatea actului administrativ atacat, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de instanța de fond astfel aceasta cum se reflectă în sentință (pronunțată de această instanță) împotriva căreia a fost exercitat recursul. Opinia exprimată de recurentă, în vederea satisfacerii cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în acțiunea introductivă. Alegațiile recurentei vizează mai degrabă modalitatea instanței de fond de interpretare a probelor administrate în cauză, însă aceasta, asa cum s-a mentionat anterior este una care tinde a determina o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs. Astfel, Înalta Curte reține că, în raport de obiectul dedus judecății, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 s-a dispus, începând cu data acestui ordin, suspendarea contractului de management nr. x/25.07.2017 încheiat între doamna dr. A., în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății, pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, conform Notei Direcției Control și Integritate - Serviciul Control, aprobată de către conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 341/21.03.2020. Ordinul nr. R 276/21.03.2020 a fost emis în temeiul art. 19 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, avându-se în vedere Nota Direcției Control și Integritate - Serviciul Control, aprobată de către conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 341/21.03.2020 și referatul Direcției generale juridice și resurse umane aprobat de conducerea ministerului cu nr. VSC 746/21.03.2020. Prin Ordinul nr. 517/28.04.2020, Ministrul Sănătății a dispus, începând cu data acestui ordin, încetarea suspendării Contractului de management nr. x/25.07.2017 încheiat între doamna dr. A., în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății. Cu aceeași dată, s-a dispus încetarea Contractului de management nr. x/25.07.2017 încheiat între doamna dr. A., în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății, ca urmare a Notei Consiliului de Administrație al Spitalului Universitar de Urgență privind propunerea de încetare a Contractului de management nr. x/25.07.2017 aprobată de conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 1525/27.04.2020, precum și a referatului Direcției generale juridica și resurse umane aprobată de conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 1575/28.04.2020, având în vedere dispozițiile art. 187 alin. (10) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 22 lit. k) și r) din Contractul de management nr. x/25.07.2017 încheiat între reclamantă, în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății. Ordinul nr. 517/28.04.2020 a fost emis având în vedere dispozițiile art. 187 alin. (10) lit. f) din Legea nr. 95/2006, art. 22 lit. k) și r) din Contractul de management nr. x/25.07.2017 încheiat între reclamantă A., în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății. Prin Adresa nr. x/29.04.2020 reclamanta A. a solicitat autorității publice emitente revocarea în parte a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 517/28.04.2020, în ceea ce privește măsura încetării Contractului de management. Prin Adresa Ministerului Sănătății - Direcția Generală Juridică și Resurse Umane nr. NT 1000e/18.05.2020 a fost respinsă plângerea prealabilă, reținându-se că aspectele prezentate în plângere sunt nefondate, măsura încetării contractului de management fiind apreciată legală, datorită atât încălcărilor repetate a prevederilor legale cât și a prevederilor contractuale statuate prin Contractul de management nr. x/25.07.2017, cu mențiunea că oportunitatea emiterii Ordinului nr. 517/28.04.2020 este dată și de evitarea creării unor alte posibile prejudicii ca urmare a activității de management. Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a solicitat anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 276/21.03.2020, anularea Adresei nr. NT 707; NT 783e; NT 1458/29.04.2020 a Ministerului Sănătății, anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 517/28.04.2020, anularea Adresei Ministerului Sănătății nr. NT 1000e/18.05.2020, obligarea pârâților la plata daunelor materiale constând în diferența dintre cuantumul remunerației la care ar fi avut dreptul dacă contractul de management ar fi încetat prin ajungere la termen și cuantumul salariului aferent încadrării ulterioare - șef de secție al Spitalului Universitar de Urgență București și obligarea pârâților la plata daunelor morale, în cuantum de 1.000.000 RON. În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii de anulare a adreselor nr. NT 707; NT 783e; NT 148/29.04.2020 și NT 1000c/18.05.2020, acestea nu pot fi reținute în contextul in care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care este de strictă interpretare, răspunsul la plângerea prealabilă nefiind un act administrativ asimilat. Ca atare, referitor la cererea de anulare a acestor adrese, în mod corect instanța fondului a reținut că, din analiza documentelor criticate, acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi de drept administrativ, fiind simple răspunsuri la plângeri prealabile formulate împotriva unor acte administrative - Ordinul Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 și Ordinul Ministrului Sănătății nr. 517/28.04.2020. Totodată, sunt nerelevante susținerile recurentei potrivit cărora răspunsul la plângerea prealabilă ar fi asimilată refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri. Or, numai nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a plângerii prealabile este asimilată refuzului nejustificat. Considerăm că prevederea este de strictă interpretare, iar acțiunea împotriva răspunsului la plângerea prealabilă este inadmisibilă. Răspunsul la plângerea prealabilă nu este de natură să producă efecte juridice. Numai ordinul atacat a produs efectul juridic al încetării contractului de management. Așadar, nici doctrina de specialitate invocată nu prezintă relevanță în cauză, adresele, circularele, notele invocate judecându-se de la caz la caz, în funcție de aptitudinea concretă de a produce efecte juridice, condiție neîndeplinită în cazul de față. Față de criticile privind nemotivarea Ordinelor Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 și nr. 517/28.04.2020, acestea nu pot fi reținute. Este adevărat că, printre exigențele actelor administrative se numără și cerința motivării lor, care în legislație și în jurisprudență este privită ca o veritabilă condiție de legalitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare și a excesului de putere al autorităților publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terților interesați o informarea corectă asupra treburilor publice și asupra problemelor de ordin personal, iar instanței să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat. Însă, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, la indicarea generală a actelor normative în temeiul cărora își desfășoară activitatea, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept concrete, de o calitate informativă suficientă pentru a putea fi atins scopul ambivalent anterior expus. Astfel, Ordininul Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 și nr. 517/28.04.2020, răspund exigențelor de legalitate anterior amintite. În cuprinsul acesteia sunt menționate, așa cum s-a arătat, temeiurile juridice care justifică măsura suspendării contractului de menagement pentru perioada stării de urgență. Elementele de fapt ale acestei decizii sunt reprezentate, practic de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de care reclamanta nu poate afirma că nu avea cunoștință. Instanța de fond, în mod corect a stabilit că ordinele atacate cuprind temeiurile de fapt și de drept care au fundamentat soluția de suspendare, respectiv de încetare a Contractului de management nr. x/25.07.2017, fiind motivate clar și concis, în acord cu exigențele impuse în cazul actelor administrative, motivarea permițând reclamantei să formuleze critici de nelegalitate, iar instanței de judecată să analizeze legalitatea și temeinicia ordinelor din perspectiva criticilor formulate. Este de observat că Nota Direcției Control și Integritate - Serviciul Control, aprobată de către conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 341/21.03.2020, referatul Direcției generale juridice și resurse umane aprobat de conducerea ministerului cu nr. VSC 746/21.03.2020, respectiv Nota Consiliului de Administrație al Spitalului Universitar de Urgență privind propunerea de încetare a Contractului de management nr. x/25.07.2017 aprobată de conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 1525/27.04.2020, precum și referatul Direcției generale juridica și resurse umane aprobată de conducerea Ministerului Sănătății cu nr. NT 1575/28.04.2020, care fac parte integrantă din ordine, cuprind motivele care au determinat emiterea ordinelor litigioase, iar aceste acte ce cuprind motivele au fost aduse la cunoștința reclamantei, în contextul contestării acestora. În ceea ce privește legalitatea și temeinicia Ordinului Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 privind suspendarea contractului de management nr. x/25.07.2017 încheiat între reclamantă, în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență și Ministerul Sănătății, ordinul face referire în preambul la documente care justifică soluția suspendării contractului de management. Este de necontestat, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului că Ordinul Ministrului Sănătății nr. R 276/21.03.2020 privind suspendarea contractului de management nr. x/25.07.2017 a fost emis de pârât în mod legal și temeinic, prin raportare la art. 19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, dat fiind contextul epidemiologie de la acel moment. Practic, s-a reținut că nu a fost creată o infrastructură eficientă și necesară realizării testării la nivelul spitalului, nu au fost instituite măsuri de protecție eficiente, nu au fost adoptate în timp util proceduri specifice și nu s-a realizat instruirea la timp a personalului, toate aceste aspecte dublate de lipsa asigurării echipamentelor de protecție necesare la nivelul secțiilor spitalului, aceste împrejurări sunt suficiente pentru constatarea unor nereguli manageriale, respectiv gestionarea necorespunzătoare a situației generate de pandemia cu SARS - CoV 2, care impunea luarea unor măsuri în timp real. Aceasta în contextul nerespectării obligațiilor asumate prin contractul de management, singura procedură de urmat în urma constatării abaterilor de către Corpul de Control fiind cea reglementată la art. 187 alin. (10) lit. f) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora consiliul de administrație "propune revocarea din funcție a managerului și a celorlalți membri ai comitetului director în cazul în care constată existența situațiilor prevăzute la art. 178 alin. (1) și la art. 184 alin. (1) ". Ministrul Sănătății având obligația legală de a se asigura că la nivelul unităților sanitare se acordă asistență medicală corespunzătoare, mai ales în contextul pandemîc actual și are obligația legală de a constata neconformitățile și disfuncționalitățile existente sau create de managerii acestor unități sanitare. însăși situația de la nivelul lunii martie - aprilie în cadrul Spitalul Universitar de Urgență București impunea luarea unor măsuri drastice, urgente, legale șj în beneficiul pacienților. Referitor la OMS nr. 517/28.04.2020 în baza căruia s-a dispus încetarea contractului de management nr. x/25.07.2017, măsura a fost luată în deplină legalitate, având la bază propunerea Consiliului de Administrație al Spitalului Universitar de Urgență București, care au luat act de aspectele constatate de organele de control în urma cărora s-au evidențiat deficiențe majore de management și neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor și responsabilităților de către doamna A., conform: Referatului nr. x/21.04.2020, Referatului nr. x/21.03.2020,. Notei nr. x/21.03.2020 (toate 3 documente se regăsesc în anexa 3). De altfel, în motivarea Ordinului nr. R 276/21.03.2020 sunt invocate explicit documentele care au stat la baza emiterii sale. Misiunea de documentare a structurii mai sus amintite din cadrul Ministerului Sănătății s-a finalizat prin referatul nr. x/21.03.2020,comunicat pentru aplicarea măsurilor necesare către Spitalul Universitar de Urgență București în data de 25 martie 2020. Totodată, Referatul NR. x/21.03.2020 care a stat Ia baza emiterii Ordinului MS nr. R 276/21.03.2020 arată mai multe încălcări ale mai multor articole din contractul de management nr. x/25.07.2020, și evidențiază grave erori ale managementului resurselor umane -ocupare posturi fără concurs, cu încălcarea H.G. nr. 286/2011, cauzând un posibil prejudiciu spitalului- negestionarea corespunzătoare a obținerii avizelor CNCAN, cu repercusiuni majore asupra diagnosticării pacienților SUUB mai ales în contextul epidemiei cu SARS -COV-,îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor prevăzute în contractul de management. Este evident că ordinul a cărui anulare se solicită a dispus mai întâi în mod expres încetarea suspendării Contractului de management nr. x/25.07.2017 încheiat între reclamanta în calitate de manager al Spitalului Universitar de Urgență București și Ministerul Sănătății, astfel că, contractul de management nu a încetat pe perioada suspendării, cum afirmă recurenta. Așa cum bine a punctat judecătorul fondului, Ordinul MS nr. 517/2020 nu a fost emis doar în considerarea situației epidemiologice speciale, ci a avut la bază în primul rând Referatul nr. x/21.04.2020, prin care s-au constatat multiple neconformități și deficiențe majore de management, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de manager de către reclamanta, aspecte cu privire la care reclamanta nu a făcut proba contrară. Este de amintit aici că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) pct. 10) din contractul de management, în domeniul managementului serviciilor medicale managerul răspunde de asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru realizarea unor acte medicale de calitate de către personalul medico-sanitar din spital. De asemenea, prevederile art. 5 alin. (2) pct. 12 din contract prevăd că managerul urmărește realizarea activităților de control al calității serviciilor medicale oferite de spital, coordonată de directorul medical, cu sprijinul consiliului medical și al celui științific. La art. 5 alin. (2) pct. 14 din contract managerul răspunde, împreună cu comitetul director, de asigurarea condițiilor de investigații medicale, tratament, cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății. Nu în ultimul rând, critica recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, nu poate fi primită. Din actele administrative contestate în cauză reiese că intimatul Ministerul Sănătății a transmis către S.U.U.B. Adresa nr. x/07.04.2020 și Adresa nr. x/16.04.2020 care cuprindeau solicitări de informații și documente justificative privind măsurile pe care le-a întreprins în vederea prevenirii răspândirii infecției cu SARS Cov2 însăși reclamanta a menționat că răspunsurile la întrebări au fost deja comunicate Ministerului Sănătății în plângerea prealabilă pe care a formulat-o cu privire la revocarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 276/21.03.2020. Prin urmare, actele administrativ deduse judecății în prezenta cauză sunt legale, iar hotărârea instanței de fond care le-a validat este motivată corespunzător și dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,