ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Prim-Ministrul Guvernului României: (1) suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284 din 26 octombrie 2018 și a Deciziei Prim-Ministrului nr. 285 din 26 octombrie 2018; (2) constatarea nulității Deciziei Prim-Ministrului nr. 273 din 11 octombrie 2018 pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 219/2015 privind numirea reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Economic și Social, precum și a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 273/2018, astfel cum această Decizie a fost în vigoare până la data abrogării sale, (3) anularea Deciziei nr. 284/2018, precum și a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 284/2018 și, pe cale de consecință, a Deciziei nr. 285/2018, precum și a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 285/2018, (4) repunerea în situația anterioară, adică restabilirea, începând cu data emiterii Deciziei nr. 273/2018, a reclamantelor (persoane juridice) în calitatea de membrii ai Consiliului Economic și Social (denumit în continuare C.E.S.), restabilirea reclamanților (persoane fizice) F., G., H., I. și J. în calitatea de reprezentanți ai reclamantelor (persoane juridice) în (Plenul) C.E.S., restabilirea calității de vicepreședinte al C.E.S. a reclamantului J. și restabilirea reclamanților (persoane fizice) K., L., M., N., O., P. și Q. în calitatea de reprezentanți ai reclamantelor (persoane juridice) în comisiile de specialitate permanente ale C.E.S., inclusiv prin recunoașterea continuității raporturilor juridice între C.E.S., pe de o parte, și reclamante și reclamanți, pe de altă parte, restabilirea dreptului la plata indemnizațiilor reglementate de art. 23 alin. (4) și art. (33) alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 248/2013, incluzând plata indemnizațiilor datorate de la emiterea Deciziei nr. 273/2018 și până la repunerea în situația anterioară.

Prin sentința nr. 631 din data de 22 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul Guvernului României și Consiliul Economic Social, cu participarea intervenienților R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF..

A anulat în parte Deciziile Prim-Ministrului nr. 273/2018 și nr. 284/2018, în limita situației reclamanților J., I., H., G. și F., membri ai Plenului Consiliului Economic și Social ca reprezentanți ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. și C..

A menținut în rest Deciziile Prim-Ministrului nr. 273/2018 și nr. 284/2018.

A anulat Decizia Prim-Ministrului nr. 285/2018.

A restabilit calitatea reclamanților J., I., H., G. și F. de membri ai Plenului Consiliului Economic și Social ca reprezentanți ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. și C., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A restabilit calitatea de vicepreședinte al Consiliului Economic și Social a reclamantului J., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A restabilit calitatea reclamanților K., L., M., N., O., P., Q. de membri în comisiile de specialitate permanente ale Consiliului Economic și Social ca reprezentanți ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. și C., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamantul J. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite vicepreședintelui Consiliului Economic și Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamanții I., H., G. și F. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite unui membru al Plenului Consiliului Economic și Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamanții K., L., M., N., O., P., Q. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite unui membru al comisiei de specialitate permanente a Consiliului Economic și Social începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A respins cererea de obligare a pârâtului Consiliului Economic și Social la plata către reclamanți a indemnizațiilor solicitate, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de disp. art. 176 C. proc. civ., respectiv faptul că nu a fost comunicată încheierea de ședință din data de 03.10.2019, prin care judecătorul fondului a respins excepțiile invocate de Prim-ministrul României în legătură cu fondul cauzei, nefiind astfel cunoscute motivele acestei hotărâri.

Întrucât prin încheierea de ședință din 03.10.2019 au fost soluționate excepția lipsei calității procesuale pasive a Prim-ministrului României și cererile privind repunerea reclamanților în situația anterioară și plata indemnizațiilor prevăzute de disp. art. 33 din Legea nr. 248/2013, ar fi trebuit să fie comunicată încheierea, în sens contrar fiind încălcate formele de procedură referitoare la dreptul la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea și procesul echitabil, iar nulitatea nu este condiționată de vătămare.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, printr-o primă critică se invocă interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin încălcarea principiului disponibilității, nu s-a ținut seama că reclamanții, prin cererea adițională, au chemat în judecată Consiliul Economic și Social cu privire la capătul de cerere referitor la restabilirea calității în cadrul CES și plata indemnizațiilor datorate de la emiterea Deciziei nr. 273/2018 și până la repunerea în situația anterioară.

Prin cererea adițională, reclamanții au modificat și temeiul juridic al drepturilor pretinse, respectiv cauza pretențiilor formulate față de pârâtul Consiliul Economic și Social, prin urmare, temeiul juridic inițial nu mai subzistă după modificarea cererii.

Cu privire la cererea de anulare a deciziilor atacate, prima instanță nu a realizat o încadrare juridică adecvată în raport cu situația factuală, nu a observat că O.U.G. nr. 1/2018 nu distinge și nu clarifică competențele exprese ale celor două entități în cadrul legislației din sfera dialogului social, respectiv Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Secretariatul General al Guvernului, existând necorelări prin raportare la dispozițiile generale și specifice ale H.G. nr. 25/2017, în privința atribuțiilor conferite instituțiilor succesoare prin acte proprii de organizare și funcționare.

Ministerul Muncii (termen generic) este instituția care a inițiat de-a lungul timpului legislația în materie de dialog social, problematica funcționării Consiliului Economic și Social fiind integrată dialogului social și reglementată inițial prin Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Reglementarea separată a Consiliului Economic și Social prin Legea nr. 248/2013 a fost inițiată tot de Ministerul Muncii, cu consultarea și implicarea directă a partenerilor sociali, iar art. 11 alin. (2) lit. c) a urmărit, pe modelul Comitetului Economic și Social European, integrarea în CES a organizațiilor societății civile active în domenii variate de politici publice, din care mare parte aflate în gestiunea Ministrului Muncii.

Legea nr. 248/2013 și Regulamentul de Organizare și Funcționare al CES prevăd doar modalitatea de numire și înlocuire a membrilor CES, prin decizie a prim-ministrului, iar O.U.G. nr. 1/2018, prin modificarea art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, nu a reușit să clarifice care este autoritatea responsabilă în privința desemnării reprezentanților societății civile.

Hotărârea instanței de fond este greșită în raport de prevederile art. 17 alin. (1) lit. e), care precizează explicit că membrii societății civile, în Plenul CES, pot fi înlocuiți prin decizie a prim-ministrului, la cerința de revocare a acestuia.

Întrucât legea nu prevede o procedură care să stea la baza deciziei Prim-ministrului în sensul art. 17 alin. (1) lit. e), ținea de Prim-ministrul României să se mandateze instituția (Ministerul Muncii sau Secretariatul General al Guvernului), care sprijină aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legale care nu este corelată explicit cu art. 11 alin. (2) lit. c), după cum decizia de revocare și înlocuire a membrilor a aparținut exclusiv Prim-ministrului, conform legii.

Conform art. 6 lit. f) coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018 și cu art. 3 alin. (7)

1

lit. m) din H.G. nr. 21/2017, deși îi revenea Secretariatului General al Guvernului atribuția de a elabora și aviza prevederile de propunere a reprezentanților societății civile în structuri publice naționale, acest aspect nu exclude o acțiune a Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în sensul formulării propunerilor în aplicarea procedurilor elaborate de SGG, dacă există.

Implicarea Ministerului Muncii în formularea propunerilor poate fi justificată având în vedere domeniul vast de politici gestionate și prin raportare la reglementarea CES, integrată ca problematică "dialogului social".

În plus, deciziile contestate au fost avizate de structurile de specialitate ale SGG care au întocmit propriile note și au fost contrasemnate de secretarul general al Guvernului.

Din această perspectivă, recurentul-pârât arată că nu se susține concluzia primei instanțe referitoare la nemotivarea actelor administrative, deoarece în situația inexistenței unor norme juridice precise ce trebuie respectate, acțiunile administrației presupun numai respectarea principiului legalității.

Raționamentul instanței de fond are în vedere situația actului administrativ "clasic", însă, în speță, aspectele de oportunitate sunt date în competența exclusivă a autorității publice.

Se mai arată că Legea nr. 248/2013 nu impune motivarea deciziilor de revocare, în timp ce prim-ministrul are prerogative absolute în numirea/revocarea reprezentanților societății civile în CES, astfel că instanța de fond nu avea ce elemente să verifice și la ce criterii să se raporteze.

Actele atacate respectă condițiile de legalitate impuse în materie, privitoare la competență și motivare, iar instanța de contencios administrativ nu se putea pronunța asupra oportunității numirii/revocării din CES a reprezentanților societății civile.

Hotărârea instanței de fond este criticabilă, susține recurentul-pârât, și pentru modalitatea în care a fost soluționat capătul de cerere referitor la repunerea intimaților-reclamanți în situația anterioară, inclusiv prin recunoașterea continuității raporturilor juridice cu CES, restabilirea dreptului la plata indemnizațiilor reglementate de art. 23 alin. (4) și art. 33 alin. (2) și (3) din Legea nr. 248/2013, inclusiv plata indemnizației datorate de la emiterea deciziei de revocare și până la repunerea în situația anterioară.

În ceea ce privește instituția căreia îi incumbă obligația de despăgubire, se arată că raporturile patrimoniale s-au stabilit cu Consiliul Economic și Social, calitatea acestuia fiind motivată prin cererea adițională depusă la termenul din data de 08.04.2020.

Debitor al obligației de reintegrare este Consiliul Economic și Social și tot acesta este ținut să execute plata eventualelor drepturi de natură salarială, prin aplicarea principiului restitutio in integrum.

Consiliul are buget propriu, care face parte din bugetul de stat, iar plata indemnizațiilor este prevăzută de disp. art. 33 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 248/2013 din bugetul de stat.

Prim-ministrul României nu are calitatea de ordonator de credite și nu poate să ordonanțeze plata indemnizațiilor realizate de intimații-reclamanți, obligația fiind imposibil de realizat.

Prin întâmpinarea formulată de către intimații-reclamanți s-a invocat excepția lipsei de interes a recurentului cu privire la casarea unei părți a dispozitivului sentinței de fond referitoare la restabilirea calității acestora în cadrul Consiliului Economic și Social. Totodată, intimații-reclamanți au arătat că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care se circumscrie invocării excepției nulității recursului. Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Economic și Social a formulat, la rândul său, întâmpinare față de recursul pârâtului Prim-ministrul României, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum și răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, prin care a solicitat admiterea apărărilor formulate ca fiind întemeiate.

De asemenea, intimații-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât Consiliul Economic și Social prin care au arătat că sunt de acord cu apărările formulate de această parte, care susțin propria poziție procesuală.

La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, apreciind că recurentul a dezvoltat critici care se pot subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentului cu privire la casarea unei părți a dispozitivului sentinței de fond referitoare la restabilirea calității acestora în cadrul Consiliului Economic și Social, invocată, de asemenea, de către intimații-reclamanți, Înalta Curte a unit această excepție cu fondul cauzei, urmând a fi analizată odată cu recursul ce face obiectul prezentei cauze.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.

Recurentul-pârât susține că nu i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 03.10.2019, prin care au fost respinse excepțiile invocate de această parte, deși o altă încheiere, anterioară, din data de 27.06.2019 a fost comunicată.

Potrivit disp. art. 233 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., încheierea de ședință va cuprinde calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat.

Art. 538 alin. (1) C. proc. civ., dispune că, la cerere, grefa instanței va elibera copii de pe încheierea de ședință [...].

De asemenea, disp. art. 466 alin. (4) și art. 494 C. proc. civ., sunt în sensul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel/recurs decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În cazul în care legea prevede că împotriva unei încheieri de ședință poate fi executată calea de atac a apelului/recursului, separat de hotărârea pronunțată, aceasta va fi comunicată părților, deoarece recursul, în situația de față, se exercită de la comunicarea actului.

Încheierea de ședință din data de 03.10.2019 se atacă odată cu fondul, astfel că nu este obligatorie comunicarea, aceasta intervenind în condițiile prevăzute de art. 538 alin. (1) C. proc. civ., la cererea părții.

Încheierea de ședință din data de 27.06.2019 dată de exemplu de către recurent a urmat prevederile legale sus-menționate și a fost comunicată, deoarece prin aceasta s-a dispus respingerea cererii de suspendare a deciziilor atacate, soluție ce poate fi recurată separat, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu disp. art. 15 din Lega nr. 554/2004, modificată și completată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu a fost încălcată nicio regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, obligația comunicării intervenind numai în situația posibilității recurării separate a încheierii, în condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analizeze motivele expuse cu referire la greșita aplicare a normelor de drept material față de soluția instanței de fond de anulare a actelor administrative atacate pentru nemotivare, lipsa de competență a Ministerului Muncii și Justiției Sociale, încălcarea principiului disponibilității și greșita obligare a recurentului-pârât la repunerea reclamanților în situația anterioară și plata indemnizațiilor.

Referitor la neîndeplinirea condiției motivării actelor administrative atacate, element al legalității acestora, prima instanță a reținut că Decizia nr. 273/2018 face trimitere la un temei general, art. 19 din Legea nr. 90/2001, potrivit căruia Prim-ministrul emite decizii, iar adresa nr. x/22.06.2018 a Ministerului Muncii și Justiției Sociale face referire la texte legale nerelevante pentru "înlocuirea" solicitată.

Concluzia primei instanțe a fost în sensul că s-a procedat la înlocuirea unor reprezentanți ai societății civile deoarece ministrul muncii și justiției sociale a cerut acest lucru fără să fie indicat temeiul legal care să autorizeze o astfel de conduită și nici vreun motiv spre a se proceda în acest sens.

Cât privește Decizia nr. 284/2018, instanța de fond a arătat că nu există nicio motivare a solicitării de revocare a celor 15 membri reprezentanți ai societății civile, înainte de încetarea mandatului.

Recurentul-pârât, prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu contestă cele reținute de prima instanță, însă arată că este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului, existența unui început de motivare ce poate fi completată în fața judecătorului, în plus raționamentul instanței este perfect valabil numai în cazul unui act administrativ "clasic".

Susține recurentul-pârât că Legea nr. 248/2013 nu impune cerința motivării deciziilor de revocare, iar Prim-ministrul are prerogative absolute în numirea/revocarea reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Economic și Social.

Criticile sunt nefondate, prima instanță arătând detaliat în considerentele sentinței pronunțate existența obligării motivării deciziilor de revocare ale reprezentanților societății civile în CES, în speță fiind situația în care revocarea a avut loc înainte de încetarea mandatului de 4 ani.

Revocarea și nu înlocuirea, cum s-a procedat inițial prin Decizia nr. 273/2018 (neexistând o procedură de înlocuire) a intimaților-reclamanți, înainte de încetarea mandatului nu reprezintă o "prerogativă absolută" a Prim-ministrului.

Recurentul-pârât are obligația să respecte prevederile legale atât la numirea, cât și la revocarea membrilor societății civile în CES și aceasta se impune cu atât mai mult cât revocarea a avut loc anterior ajungerii la termen a mandatului de 4 ani.

Principiul legalității actelor administrative, care subsumează și oportunitatea emiterii acestora impune ca actele administrative indiferent dacă sunt "clasice" sau nu, să respecte cerința motivării existentă în însuși cuprinsul actului și nu dezvăluită pe parcursul desfășurării procesului, cum în mod greșit susține recurentul-pârât.

Cu privire la competența Ministerului Muncii și Justiției Sociale pentru formularea propunerilor de revocare a membrilor societății civile în cadrul CES, recurentul-pârât invocă o lipsă de claritate a legislației aplicabile, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 1/2018 care nu disting și nu clarifică competențele exprese ale ministrului și ale Secretariatului General al Guvernului în sfera dialogului social.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat dispozițiile legale incidente cu privire la numirea/revocarea membrilor societății civile în CES, în cuprinsul considerentelor sentinței, filele x (pag. 136-138 din dosar fond), ajungând la concluzia că, în prezent, propunerea reprezentanților societății civile în structuri publice, inclusiv Consiliul Economic și Social, nu mai este în sfera dialogului social, ci în domeniul creșterii capacității operaționale a asociațiilor și fundațiilor, iar prin art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018 a fost preluată de Secretariatul General al Guvernului.

Recurentul-pârât, prin motivele de nelegalitate nu a adus nicio critică sentinței de fond în privința raționamentului la care judecătorul a ajuns, ci doar s-a "plâns" de o așa-zisă neclaritate a O.U.G. nr. 1/2018.

Invocarea disp. art. 17 alin. (1) lit. e) care prevăd că Prim-ministrul are competența revocării, dacă confederația patronală care a propus membri o cere, nu lămurește chestiunea competenței celor două autorități publice menționate mai sus.

Faptul că Secretariatul General al Guvernului, prin structurile sale a avizat actele contestate și, ulterior, acestea au fost contrasemnate de secretarul general al Guvernului nu conduce la concluzia că însăși propunerea de revocare aparține acestei entități, prin urmare, critica va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește cererea modificatoare a acțiunii introductive înregistrată la data de 08.04.2019, Înalta Curte reține că reclamanții au solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârât și a Consiliului Economic și Social cu privire la pretenția referitoare la repunerea reclamanților în situația anterioară, restabilirea în calitatea de membri ai CES și plata indemnizațiilor.

Prima instanță a apreciat că prejudicierea reclamanților a avut loc ca urmare a deciziilor de numire emise de Prim-ministrul României și numai acesta poate fi obligat la restabilirea situației anterioare și plata indemnizațiilor și nu pârâtul Consiliul Economic și social care nu a emis niciun act administrativ litigios și care să fie anulat de instanța de contencios administrativ.

Înalta Curte nu va reține întrunită critica privitoare la încălcarea principiului disponibilității părții, avându-se în vedere că reclamanții au solicitat chemarea în judecată în calitate de pârât și a Consiliului Economic și Social pentru capetele de cerere care cuprind restabilirea situației anterioare și plata indemnizației, însă nu au renunțat la judecata în calitate de pârât, cu privire la aceleași capete de cerere în privința pârâtului Prim-ministrul României.

Intimații-reclamanți, în calea de atac a recursului, au invocat excepția lipsei de interes a recurentului-pârât cu privire la casarea acelei părți din dispozitivul sentinței atacate referitoare la restabilirea situației anterioare, ca urmare a încetării mandatului reclamanților în data de 04.01.2021.

Repunerea în situația anterioară prin restabilirea calității de membri în CES ai reclamanților prezintă interes pentru recurentul-pârât din perspectiva legalității măsurii dispuse și a entității obligate a efectua atare demersuri, fără să fie legată de împrejurarea că până la soluționarea cererii de recurs mandatul a încetat, prin ajungerea la termen.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât neagă obligația în sarcina sa a repunerii reclamanților în drepturi, această obligație revenind Consiliului Economic și Social.

Critica este nefondată deoarece repunerea în situația anterioară intervine urmare a anulării actelor administrative atacate, fără nicio intervenție din partea recurentului-pârât, acesta fiind unul dintre efectele hotărârii judecătorești definitive.

În ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata indemnizațiilor, Înalta Curte va reține că motivele de nelegalitate invocate sunt fondate, Consiliul Economic și Social are buget propriu și achită, în temeiul Legii nr. 248/2013, indemnizațiile membrilor acestuia.

Față de acestea, Înalta Curte consideră că nu există nicio dispoziție legală care să oblige pe recurentul-pârât să plătească aceste indemnizații, mai ales că reclamanții au solicitat prin cererea modificatoare introducerea în calitate de pârât a Consiliului Economic și Social.

În prezenta cauză nu se analizează, astfel cum susține prin întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Economic și Social, dacă reclamanții au prestat sau nu activitatea pentru care au fost numiți, ci legalitatea actelor administrative de revocare a acestora din calitatea de membri ai CES, iar în situația în care s-a constatat nelegalitatea deciziilor de revocare, reclamanții au dreptul să primească indemnizația chiar dacă au fost împiedicați să presteze activitatea.

Având în vedere că în procedura de numire/revocare a membrilor CES sunt implicate mai multe entități, iar funcționarea acestora este în cadrul CES, plata indemnizației în oricare situație intervenită este datorată de către acest pârât.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursul analizat, să se dispună casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de obligare a pârâtului Consiliul Economic și Social la plata către reclamanți a despăgubirilor solicitate, urmând să fie respinsă cererea de obligare a pârâtului Prim-ministrul României la plata indemnizațiilor sus-menționate.

Urmează să se mențină celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Prim-Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 631 din 22 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de obligare a pârâtului Consiliul Economic și Social la plata către reclamanți a despăgubirilor solicitate, după cum urmează:

- pentru reclamantul J. obligă la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite vicepreședintelui Consiliului Economic și Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

- pentru reclamanții I., H., G. și F. la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite unui membru al Plenului Consiliului Economic și Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

- pentru reclamanții K., L., M., N., O., P., Q. la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizației lunare cuvenite unui membru al comisiei de specialitate permanente a Consiliului Economic și Social începând cu data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 și până la data reluării efective a calității deținute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtului Prim-Ministrul

României la plata către reclamanți a indemnizațiilor solicitate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei

decizii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.