ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5937/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată și completată prin cererea depusă la data de 23 martie 2016, reclamanții A. și Asociația "B.", în contradictoriu cu Consiliul Economic și Social, prim-ministrul-Cancelaria Prim-Ministrului, Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și ministrul delegat pentru dialog social, au solicitat: - anularea Deciziei prim-ministrului nr. 219/2015 și menținerea Deciziei nr. 340/2013, cu modificările ulterioare; - anularea Adresei nr. x/17.09.2015 a ministrului delegat pentru dialog social (înregistrată la Guvernul României cu nr. 5/5144/21.09.2015) și menținerea Deciziei nr. 340/2013, cu modificările ulterioare; - anularea Deciziilor M.M.F.S.P.V.- ministrul delegat pentru dialog social cu privire la procedurile administrative de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul asociațiilor si fundațiilor), până la reconfirmarea mandatelor, conform cererilor adresate C.E.S. nr. 2339/21.08.2015, nr. 2377/25.07.2015, nr. 2952/19.10.2015 potrivit art. II din Legea nr. 222/2015; - obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. II din Legea nr. 222/2015, care a modificat Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea CES, la reconfirmarea mandatului reclamantului (validat prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 14/16.04.2015), în condițiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 248/2013 modificată prin Legea nr. 222/2015, până la expirarea mandatului inițial (adică până la 15 aprilie 2019); - obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. 10 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea C.E.S., la înfățișarea protocoalelor privind repartizarea numărului de locuri între organizații și numirile noilor membri de către confederațiile patronale și sindicale în perioada 20 aprilie 2014 și până la data introducerii prezentei acțiuni; - obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. 11 alin. (3) și art. 12 din Legea nr. 248/213, la repartizarea locurilor disponibile pentru partea patronală, inclusiv a locurilor vacante, în baza nominalizării persoanelor care urmează să reprezinte organizațiile patronale; - obligarea pârâților M.M.F.S.P.V. și fostului ministrul delegat pentru dialog social să comunice toate deciziile ministrului delegat pentru dialog social privind procedurile de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S. în perioada 25.08.2015-21.09.2015, precum și toată documentația referitoare la candidații înscriși, propuși și selectați în vederea numirii acestora (incluzând toate documentele interne referitoare la aceste proceduri - de exemplu, numirea comisiei de evaluare, stabilirea criteriilor de selecție, procesul-verbal de selectare a candidaților etc., care să fie motivate în fapt și drept) și documentele de abilitare a ministrului delegat pentru dialog social sa desfășoare/deruleze/coordoneze procedurile de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S; - verificarea legalității actelor și faptelor administrative ale pârâtului C.E.S. care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv adresele nr. x/10.08.2015, nr. y/24.08.2015 si 2457/2.09.2015; - verificarea legalității actelor și faptelor administrative ale pârâților M.M.F.S.P.V. și fostul ministru delegat pentru dialog social, C., care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv verificarea competentei si abilitării ministrului delegat pentru dialog social să desfășoare/deruleze/coordoneze procedurile de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S., a oportunității și condițiilor de calificare, selecție, a modalității și criteriilor de desemnare, precum și a eligibilității tuturor candidaților desemnați prin actele administrative atacate și aplicarea art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâților la despăgubiri materiale în cuantum egal cu valoarea indemnizației primite ca membru C.E.S. potrivit Legii nr. 248/2013, respectiv suma de 4000 ron/lună, începând cu luna aprilie 2016 (total pretenții 24000 Ron), în cuantum actualizat, precum și plata dobânzii legale la aceasta sumă, calculată la nivelul dobânzii de referința B.N.R. - obligarea pârâților la despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral, în cuantum de 100.000 Euro; - obligarea pârâților să publice pe cheltuiala lor hotărârea instanței, pe site-ul oficial al instituțiilor pârâte, pe prima pagină, precum și într-un cotidian de circulație națională; - suspendarea executării Deciziei prim-ministrului nr. 219/2015, act administrativ de autoritate, până la soluționarea fondului pricinii având ca obiect anularea acestei decizii; - suspendarea executării Adresei nr. x/17.09.2015 a fostului Ministru Delegat pentru Dialog Social, precum și suspendarea executării Deciziilor M.M.F.S.P.V. - ministrul delegat pentru dialog social cu privire la oricare proceduri administrative de selecție, numire si desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul societății civile) până la soluționarea fondului pricinii având ca obiect anularea acestor decizii. 1.

La data de 25 mai 2016, Asociația "Anticorupția" a depus cerere de intervenție accesorie în interesul reclamanților. Prin încheierea din 22 iunie 2016, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația "Anticorupția". 1.

În ședința publică din 22 iunie 2016, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) lit. c) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, modificată prin Legea nr. 222/2015. 2. Hotărârea instanței de fond 2.1. Prin sentința civilă nr. 2398 din 11 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. c) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, republicată în temeiul Legii nr. 222/2015; (ii) a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația "B.", ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; (iii) a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Guvernul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; (iv) a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Consiliul Economic și Social, prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și ministrul delegat pentru dialog social, ca neîntemeiată. 2.2. Prin sentința civilă nr. 2509 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2398/11.07.2016, formulată de reclamanții A. și Asociația "B.", în contradictoriu cu Consiliul Economic și Social, prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și ministrul delegat pentru dialog social. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2398 din 11 iulie 2016 și a sentinței civile nr. 2509 din 07 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și Asociația "B.", cererile de recurs fiind depuse atât personal, cât și prin intermediul reprezentantului convențional, cuprinzând critici de nelegalitate diferite. 3.1. Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 2398/11.07.2016 3.1.1. Recursul declarat de reclamanți, personal, împotriva sentinței civile nr. 2398/11.07.2016, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., aceștia solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată. Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au invocat o încălcare a normelor de procedură de către prima instanță, de natură a le cauza o vătămare gravă a drepturilor și intereselor lor procesuale. Această încălcare s-a concretizat în ignorarea unor critici de nelegalitate, referitoare la încălcarea legii, în special a art. 1 alin. (2) și a art. 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, încălcare manifestată la emiterea adresei nr. x/17.09.2015, precum și la emiterea deciziei prim-ministrului nr. 219/2015, aceasta din urmă fiind elaborată și cu încălcarea H.G. nr. 561/2009, precum și a art. II din Legea nr. 222/2015. Tot în referire la viciile de nelegalitate a deciziei prim-ministrului nr. 219/2015 au pretins recurenții-reclamanți că acest act administrativ nu a fost emis la propunerea Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, iar în preambul nu prezintă toate articolele de lege, conform normelor de tehnică legislativă. Au făcut trimitere recurenții-reclamanți la prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că se impune suspendarea actelor invocate, deoarece s-a produs o tulburare însemnată funcționării unei instituții publice de interes național (CES). Au susținut recurenții-reclamanți că motivarea primei instanțe este una lacunară, simplistă, cu ignorarea unor critici substanțiale în fapt, însă cu o argumentație ce cuprinde erori și omisiuni, precum și raționamente defectuoase. S-a mai reproșat instanței de fond că a respins probe concludente în cauză, respectiv proba cu interogatoriu și cea testimonială (prin încheierea de ședință din 20.04.2016), că a încălcat principiul transparenței, legiferat prin Legea nr. 52/2003, precum și principiul rolului activ, prin faptul că a refuzat să analizeze și să judece, prin respingerea solicitării reclamanților de a emite adresa către Ministerul Muncii, pentru comunicarea documentației care a stat la baza numirii celor 15 membri prin decizia nr. 219/2015. Criticile recurenților-reclamanți au fost formulate și pentru faptul că, în opinia lor, instanța de fond nu a asigurat un echilibru echitabil și o egalitate de tratament între părțile litigante, a ignorat concluziile reclamanților și nu a soluționat toate capetele de cerere, toate aceste vicii ale hotărârii recurate fiind apte să producă o vătămare reclamantului A., constând în faptul că, deși îndeplinea condițiile de desemnare, fiind deja candidat validat, nu a beneficiat de reconfirmarea mandatului. În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată recurenții-reclamanți că motivarea instanței nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse capete de cerere, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Redând pe larg considerentele hotărârii atacate, au criticat recurenții-reclamanți faptul că prima instanță a reținut că B. era contribuabil inactiv, deși, la momentul desemnării, această asociație avea achitate taxele și impozitele la zi și toate declarațiile depuse. Motivarea contradictorie a instanței se regăsește în faptul că, pe de o parte, s-a reținut că B. nu are calitate procesuală activă, pe de altă parte, s-a justificat respingerea acțiunii strict cu privire la această asociație. Motivarea nelegală și străină de natura pricinii a survenit în faptul că, potrivit celor arătate de recurenții-reclamanți, dialogul social este reglementat de lege specială și este diferit de dialogul tripartit din CES. S-a mai susținut că operațiunea de desemnare ca membru CES este una diferită de cea de validare, iar imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă. Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au considerat recurenții-reclamanți că este criticabilă sentința primei instanțe, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. S-au reiterat criticile vizând încălcarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, menționând recurenții că numirea membrilor CES se face conform domeniului dialogului tripartit la nivel național, iar judecătorul fondului a aplicat greșit legea dialogului social (Legea nr. 62/2011), în loc de legea dialogului tripartit (Legea nr. 248/2013). Au făcut din nou trimitere recurenții-reclamanți la adresa nr. x/17.09.2015, susținând că aceasta cuprinde paragrafe contradictorii, iar ministrul pentru dialog social nu a clarificat ce înseamnă "modelul Comitetului Economic și Social European". Tot greșita interpretare și aplicare a legii i s-a reproșat primei instanțe și în referire la calitatea procesuală și interesul B.. Au pretins recurenții că este justificată în cauză calitatea procesuală activă a Asociației, prin prisma faptului că este o persoană înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, iar prin actele administrative contestate a fost afectat un interes legitim public, ivindu-se o inegalitate între organizațiile societății civile (dintre care face parte asociația), pe de o parte, și sindicate și patronate, pe de altă parte. Se arată, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 12 și ale art. 15 alin. (4) din Legea nr. 248/2013, B. avea atât dreptul, cât și interesul de a propune candidați pentru CES. Au mai susținut recurenții reclamanți că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea în referire la calitatea procesuală pasivă a Secretariatului General al Guvernului României și a Guvernului României, susținând că aceste entități juridice își justifică în cauză calitatea procesuală, prin faptul că Secretariatul General asigură reprezentarea Guvernului în fața instanțelor judecătorești, iar Guvernul are calitate procesuală pentru că este instituția în care funcționează prim-ministrul și Secretariatul General al Guvernului. Tot greșita interpretare și încălcarea legii au fost invocate și cu privire la reconfirmarea mandatului membrilor CES (art. II din Legea nr. 222/2015), recurenții-reclamanți arătând că sunt aplicabile aceste prevederi indicate, mandatul membrilor deja validați fiind supus confirmării de către Secretarul general al CES, reclamantul A. fiind deja validat prin hotărârea plenului CES nr. 14/16.04.2015, iar condiționarea validității acestui mandat în raport de validarea unui număr de 24 de persoane în noul plen al CES (condiție eliminată ulterior, prin O.U.G. nr. 30/2016), a condus la imposibilitatea producerii unor consecințe juridice în cadrul unui raport juridic anterior născut. Au reclamat recurenții faptul că instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ce au fost invocate în cererea dedusă judecății, cum ar fi încălcarea principiului neretroactivității legii și a dreptului la reconfirmarea mandatului, lipsa de transparență și caracterul inform al procedurii de desemnare, lipsa mandatului Ministerului Muncii acordat ministrului pentru dialog social, neverificarea îndeplinirii condițiilor candidaților desemnați, etc. În privința pretinsei inactivități fiscale, au susținut recurenții-reclamanți că există diferențe de regim juridic între această situație juridică și suspendarea temporară a activității unui contribuabil, deoarece contribuabilul inactiv nu este decăzut din drepturile sale, iar B. nu a fost notificată despre datorii fiscale, fiind încunoștiințată abia în recurs despre împrejurarea că ar fi o organizație inactivă, declarată astfel printr-o decizie ANAF. S-a mai arătat în cuprinsul criticilor aduse sentinței recurate că, înainte de pronunțarea hotărârii de către prima instanță, a fost adoptată O.U.G. nr. 30/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, recurenții-reclamanți considerând relevant a reda expunerea de motive cuprinsă în preambulul acestui act normativ. 3.1.2. Recursul declarat de reprezentantul convențional al reclamanților, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Au fost expuse critici de nelegalitate aduse sentinței recurate ce au fost regăsite și în recursul depus la dosar, în esență fiind invocate următoarele chestiuni: - lipsa cercetării tuturor motivelor și argumentelor prezentate de reclamanți; - greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a B.; - greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României; - pe fondul cauzei, s-a susținut că raționamentul primei instanțe este unul eronat, întrucât numirea membrilor CES se face conform domeniului dialogului tripartit la nivel național, care este definit prin Legea nr. 248/2013, la art. 1, alin. (2), iar conform prevederilor art. 10 din H.G. nr. 344/2014, ministrul delegat pentru dialog social nu era învestit pentru dialog tripartit la nivel național, astfel încât nu avea competențele legale de a propune membri pentru a se realiza dialogul tripartit la nivel național, mai ales fără ca aceste propuneri să fie semnate de ministrul muncii. Se mai arată că, în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamant A., acesta a fost validat ca membru CES, fără a fi abrogată decizia sa de numire și validare, dobândind, astfel, drepturi din această validare a candidaturii, ce pot fi încadrate în noțiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO. Au susținut recurenții că, în lipsa unui răspuns al MMFPSPV și ministrului delegat la plângerea lor prealabilă, cu privire la respingerea propunerii din partea B. pentru motivul inactivității fiscale, nu se putea analiza acest aspect direct în faza judecății. S-a mai invocat o pretinsă încălcare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, reproșându-i-se primei instanțe o încălcare a principiului transparenței și a posibilității de acces la anumite documente care au fundamentat decizii administrative. Totodată, au susținut recurenții-reclamanți că prima instanță a încălcat principiul rolului activ, prin faptul că a respins solicitarea reclamanților de a emite adresa către Ministerul Muncii pentru a se comunica documentația care a stat la baza numirii celor 15 membri prin decizia nr. 219/2015. De asemenea, au subliniat recurenții că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că aceștia nu au avut o cale efectivă de atac împotriva pasivității vechiului plen, fapt ce reprezintă o atingere adusă dreptului de acces la justiție, reglementat de art. 6 din Convenția EDO și de art. 21 din Constituția României. O ultimă critică a recurenților-reclamanți a vizat motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanțe, fără analiza pe fond a raporturilor juridice deduse judecății, critică ce s-a mai invocat anterior, în cuprinsul susținerilor în fapt ale recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2398/11.07.2016. 3.2. Recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 2509/07.09.2016 3.2.1. Recursul declarat de reclamanți, personal, împotriva sentinței civile nr. 2509/07.09.2016, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., aceștia solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de completare a hotărârii. Un prim motiv de casare invocat în calea de atac declarată a fost în referire la faptul că prima instanță nu a analizat toate capetele de cerere, fiind exemplificate, în acest sens, capetele de cerere I.3 și II.2 care, în opinia recurenților, au rămas nesoluționate. Cel de-al doilea motiv de casare a avut în vedere nemotivarea sentinței recurate, aspect reproșat și în privința sentinței civile nr. 2398/11.07.2016. Un ultim motiv de casare este în legătură cu necercetarea tuturor argumentelor formulate pentru a susține nelegalitatea actelor administrative contestate, fiind necesar, în opinia recurenților-reclamanți, ca aceste argumente să fie avute în vedere în integralitatea lor, astfel cum au fost formulate. Au solicitat recurenții-reclamanți ca, în rejudecare, instanța de recurs să dispună ca intimații să înfățișeze, potrivit art. 293 C. proc. civ., toate documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv actele administrative privind desfășurarea/derularea/coordonarea procedurilor de selecție, numire și desemnare a noilor membri CES, precum și a oportunității și condițiilor de calificare, selecție, a modalității și criteriilor de desemnare, precum și a eligibilității tuturor candidaților desemnați prin actele administrative atacate. Au mai fost solicitate proba cu interogatoriul administrat intimaților și proba testimonială, pentru a dovedi prejudiciul suferit de recurenți și întinderea acestuia. 3.2.2. Recursul declarat de reprezentantul convențional al reclamanților, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate, și, în rejudecare, admiterea cererii de completare a hotărârii. Au fost regăsite drept critici aceleași argumente ca în recursul depus la dosar, punctându-se aspecte legate de nemotivarea sentinței prin care s-a dispus respingerea acțiunii și de necercetarea tuturor capetelor de cerere formulate.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2398/11.07.2016. A susținut intimatul-pârât că soluția primei instanțe este una corectă, atât cu privire excepția lipsei calității procesuale active a B., cât și cu privire la fondul cauzei. Totodată, a opinat MMFPSPV că prin recursul promovat nu s-a evidențiat greșita interpretare și aplicare a normelor legale sau eronata calificare a faptelor de către prima instanță, iar cererea de recurs a reluat argumentele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată. În combaterea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține intimatul-pârât că au fost respectate rigorile procedurale ale art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a subliniat MMFPSPV că a formulat doar o propunere pentru CES, iar în raport de modificarea adusă prin Legea nr. 222/2015 articolului 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, apreciază a fi de competența exclusivă a primului-ministru menținerea sau modificarea Deciziei nr. 340/2013 privind numirea reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Economic și Social. 4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 noiembrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2509/07.09.2016, pentru aceleași argumente ca cele avute în vedere în poziția exprimată prin cuprinsul întâmpinării la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2398/11.07.2016. 4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 noiembrie 2016, intimații-pârâți prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului și Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, au invocat excepția nulității recursurilor declarate în cauză, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Excepția nulității recursurilor a fost invocată din perspectiva lipsei semnăturii părții sau a mandatarului acesteia, precum și pentru netimbrarea căilor de atac declarate în cauză, cerințe reglementate de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. și de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, au fost combătute recursurile declarate împotriva ambelor sentințe, având în vedere caracterul cvasi-identic al criticilor regăsite în căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță. Au susținut intimații-pârâți că pretinsa nemotivarea a celor două sentințe nu poate fi regăsită în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât sintetizarea argumentelor pe care s-a sprijinit convingerea instanței și care au condus la adoptarea soluției pronunțate nu poate fi percepută/interpretată ca formalism juridic sau lipsă a motivării. Pe aspectul probațiunii încuviințate în dosarul primei instanțe, menționează intimații-pârâți că, prin adresele procedurale emise în cauză, s-a pus în vedere părților să depună la dosar înscrisurile utile și necesare soluționării cauzei, iar Guvernul României și prim-ministrul, prin reprezentantul legal, au comunicat întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 219/2015. Cât privește celelalte probe solicitate de către recurenții-reclamanți, au susținut intimații că cenzurarea lor reprezintă un atribut al exercitării puterii judecătorești, justificat de necesitatea caracterului util și pertinent al probelor pentru soluționarea cauzei. În privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, opinează acesta că este corectă soluția primei instanțe, în raport de obiectul învestirii sale, respectiv cercetarea legalității unui act administrativ emis de către prim-ministrul României. În privința contrasemnării deciziei de către Secretarul General al Guvernului, au precizat intimații-pârâți că actul administrativ contestat cuprinde semnătura celui care deținea această calitate la acel moment, pentru documentele ce se circumscriu atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 (în prezent art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 463/2016).

Alte aspecte procesuale 5.1. Prin încheierea din 29 mai 2019, Înalta Curte a constatat că ministrul delegat pentru dialog social nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și a dispus rectificarea citativului în acest sens. 5.2. Față de transmisiunea drepturilor și obligațiilor intervenită în urma adoptării O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a fost citat, în calitate de intimat-pârât, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în locul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentințele recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții A. și Asociația "B." sunt nefondate, pentru următoarele considerente: II.1 Argumente de fapt și de drept relevante Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost în referire la pretinse încălcări ale normelor de procedură, manifestate prin faptul că au fost ignorate anumite motive de nelegalitate, constând în încălcarea legii, în special a art. 1 alin. (2) și a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, încălcare manifestată la emiterea deciziei nr. 219/2015 de către prim-ministrul României, precum și la emiterea adresei nr. x/17.09.2015. Tot pretinsa încălcare a legii s-a invocat și în modalitatea în care prima instanță a analizat incidența art. II din Legea nr. 222/2015. Aceste critici se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Prin urmare, chiar dacă recurenții-reclamanți au pretins că este aplicabil temeiul de drept regăsit la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., criticile vor fi examinate, în continuare, conform reîncadrării lor în temeiurile corespunzătoare, în raport de susținerile în fapt conținute în criticile aduse sentințelor atacate. În cadrul aceluiași temei de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au fost încadrate criticile referitoare la respingerea probei testimoniale și a probei cu interogatoriu, fapt ce a determinat încălcarea principiului transparenței, legiferat prin Legea nr. 52/2003, a principiului rolului activ al judecătorului, precum și a principiului egalității de tratament între părțile litigante. În referire la probele solicitate de către reclamanți în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, Înalta Curte reține că aprecierea asupra caracterului util și pertinent al probelor solicitate, respectiv proba testimonială și cea cu interogatoriul administrat pârâților, s-a realizat de către judecătorul fondului prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, iar aspectele de nelegalitate pe care reclamanții le-au considerat a fi incidente în privința actelor administrative contestate nu reclamau administrarea unui probatoriu de natura celui solicitat, fiind suficiente înscrisurile depuse la dosar, constând în documentația aferentă actelor administrative a căror verificare asupra legalității lor s-a cerut în cauză. Prin respingerea acestor probe nu s-a produs o încălcare a principiilor procedurii civile, de natură a afecta drepturile părților litigante, hotărârea nefiind viciată în privința legalității sale din această perspectivă. Din perspectiva incidenței art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sistematizând amplele alegații ale recurenților-reclamanți, reține Înalta Curte că aceștia au reproșat primei instanțe împrejurarea că nu a motivat anumite capete de cerere, iar sentința civilă nr. 2389/11.07.2016 nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse anumite petite ale acțiunii reclamanților, astfel cum a fost precizată, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în referire punctuală la faptul că, deși a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B., a fost respinsă acțiunea strict cu privire la această asociație. Un alt exemplu de motivare contradictorie a fost arătat de recurenții-reclamanți în privința analizei operațiunii de desemnare a membrilor CES, diferită de cea de validare, recurenții susținând, în acest sens, că imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă. În cadrul aceluiași motiv de casare au susținut recurenții-reclamanți că motivarea primei instanțe este una lacunară, simplistă, cu ignorarea unor critici substanțiale în fapt, dar cu o argumentație ce cuprinde erori și omisiuni, precum și raționamente defectuoase. O primă chestiune în referire la care s-a pretins existența unor considerente contradictorii este cea legată de soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B., în condițiile în care, deși a fost admisă această excepție, susțin recurenții-reclamanți că prima instanță s-a pronunțat și asupra fondului, analizând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor pe care această asociație le avea de îndeplinit. Analiza excepției lipsei calității procesuale active a B. s-a realizat prin raportare la definiția persoanei vătămate, cuprinsă la art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținându-se că mandatul de membru CES este unul personal, iar vătămarea produsă prin imposibilitatea de exercitare a acestui mandat nu se poate repercuta decât asupra celui care pretinde calitatea de membru. Legitimarea B. este conferită, conform art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, în calitatea sa de structură a societății civile, doar pentru a face propuneri de persoane care ulterior pot fi numite în calitate de membri ai Consiliului Economic și Social, prin decizie a prim-ministrului, ceea ce nu-i conferă și o legitimare procesuală activă în acțiunea având ca obiect anularea actelor administrative ce vatămă drepturile și interesele persoanei fizice A.. Mai departe, examinând îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru ca B. să poată propune membri în Consiliul Economic și Social, judecătorul fondului a reținut faptul că B. era inactivă din data de 20.11.2014, conform deciziei ANAF nr. x/29.09.2014, aspect luat în discuție din perspectiva legitimării asociațiilor reprezentative ale societății civile de a propune persoane care să poată fi numite ca membri în cadrul CES, în analiza capetelor de cerere vizând legalitatea operațiunilor premergătoare emiterii actelor administrative contestate în cauză. Nu se poate reține, așadar, niciun element de contradictorialitate în privința considerentelor exprimate de judecătorul fondului, chestiunea legitimării procesuale active în acțiunea judiciară fiind distinctă de examinarea condițiilor cerute pentru a considera reprezentativă o asociație în vederea formulării unor propuneri de membri CES, conform art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013. Nici celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, cât timp, conform unei jurisprudențe constante și bogate a instanței supreme, se reține că motivarea unei hotărâri judecătorești nu constituie o chestiune legată de cantitate, ci de calitate a considerentelor expuse în evidențierea raționamentului logico-juridic ce conduce la adoptarea soluției pronunțate în cauză, iar împrejurarea că nu este examinat fiecare argument al părților litigante nu reprezintă un obstacol în exercitarea controlului judiciar, cât timp judecătorul fondului alege să examineze grupat argumente care se circumscriu aceluiași motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate ori altor aspecte considerate esențiale în soluționarea cauzei. Motivarea unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu oferirea unui răspuns punctual asupra fiecărei idei din conținutul actelor procedurale depuse la dosar, fiind suficient ca susținerile în fapt ale părților, grupate în jurul unor chestiuni principale, de esență, să fie examinate și să cuprindă argumentat soluția adoptată în cauză, chiar dacă această cerință presupune concentrarea lor în cadrul unor considerente sintetizate de către judecător. Este esențial însă, în privința aspectului calitativ al motivării unei hotărâri judecătorești, ca un astfel de act procedural al instanței judecătorești să confere garanții de respectare a dreptului la un proces echitabil și de acces liber la justiție, conferite atât prin normele C. proc. civ., cât și prin art. 6 din Convenția EDO și art. 21 din Constituția României, garanții pe care ambele hotărâri recurate în cauză le asigură. Nu au fost regăsite petite ale cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, la care să nu fi răspuns prima instanță, fiind examinate în cuprinsul sentinței civile nr. 2398/2016 cererile reclamantului A. în funcție de ordinea de prioritate a acestora, cu luarea în considerare a raporturilor de accesorialitate și de subsidiaritate între aceste petite. S-a reproșat primei instanțe, prin recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2509/07.09.2016, faptul că prima instanță nu a analizat toate capetele de cerere, făcând trimitere expresă la capetele numerotate cu I.3 și II.2 care, în opinia recurenților-reclamanți, au rămas nesoluționate. Este vorba despre solicitarea reclamanților de anulare a deciziilor MMFSPV-ministrul delegat pentru dialog social cu privire la oricare proceduri administrative de selecție, numire și desemnare a noilor membri CES, până la reconfirmarea mandatului membrilor CES validați, precum și de solicitarea de obligare a pârâtului CES să procedeze conform art. 10 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea CES la înfățișarea protocoalelor privind repartizarea numărului de locuri între organizații și numirile noilor membri de către confederațiile patronale și sindicale în perioada iulie 2015 și până la data introducerii acțiunii de față. În analiza legalității procedurilor de numire a noilor membri CES, prima instanță a reținut prioritar aspectul legat de legitimarea reclamantului de a solicita, prin prisma încălcării unor pretinse drepturi și interese proprii, verificarea respectării cerințelor legale la numirea noilor membri CES, prin decizia nr. 219/2015, ceea ce a presupus examinarea condițiilor pentru care nu s-a avut în vedere propunerea B. privind desemnarea persoanei fizice A. ca membru al noului CES, după modificarea Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015. Astfel, s-a reținut că dosarul de candidatură a reclamantului nu a fost confirmat în cadrul analizei îndeplinirii criteriilor solicitate prin scrisoarea depusă la dosarul de fond, iar argumentele pentru care nu a fost luată în considerarea această propunere au fost întemeiate atât pe elemente concrete, de neîndeplinire de către B. a criteriului specific de lipsă a datoriilor către bugetul de stat, dar și pe elemente subiective, ce intră în sfera de oportunitate a ministerului de resort, fiind în marja de apreciere în exercitarea atribuțiilor sale, conform prerogativelor legale. În atare condiții, în care prioritar s-a stabilit că nu a fost încălcată nicio normă legală în privința respingerii candidaturii reclamantului A., este de prisos a continua examinarea capetelor de cerere care vizează legalitatea derulării procedurilor de desemnare ca membri a altor persoane, în condițiile în care scopul urmărit de titularul demersului judiciar devine doar unul iluzoriu, lipsit de orice aplicabilitate practică asupra sa. S-a mai invocat, în cadrul aceluiași motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurarea că e contradictorie hotărârea primei instanțe cu privire la operațiunea de desemnare, diferită de cea de validare a noilor membri, iar în opinia recurenților, imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă. Nici în această privință nu se confirmă pretinsa contradictorialitate a motivelor expuse de judecătorul fondului în cuprinsul sentinței civile nr. 2398/2016, cât timp s-a arătat argumentat că reclamantul A. nu poate pretinde drepturi născute prin emiterea deciziei nr. 340/2013, mandatul său neîncepând să curgă, astfel că nu se putea dispune reconfirmarea unui mandat care nici nu a intrat în exercitarea sa propriu-zisă. Un ultim aspect ce a fost încadrat și în motivul de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6, din perspectiva unei pretinse contradictorialități, și în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, privind interpretarea și aplicarea greșită a legii, este cel referitor la confuzia primei instanțe între reglementarea dialogului social și cea referitoare la dialogul tripartit. Înalta Curte reține că prima instanță a identificat corect cadrul normativ care reglementează chestiunea dialogului tripartit și funcționarea Consiliului Economic și Social, precum și textele legale incidente în procedura de desemnare și validare a membrilor CES, iar criticile recurenților în această privință sunt doar reluări formale ale aspectelor expuse în cererea de chemare în judecată, reiterate în cuprinsul actelor procedurale depuse pe parcursul judecății în etapa de fond și în prezenta cale de atac, în susținerea viciului de nelegalitate pretins a exista în conținutul adresei nr. x/17.09.2015, în sensul că nu era de competența ministrului delegat pentru dialog social să propună prim-ministrului membrii CES. Se observă faptul că, potrivit art. 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, desemnarea membrilor CES se face la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, iar în cadrul acestui minister funcționează ministrul delegat pentru dialog social, având atribuții stabilite conform art. 10 din H.G. nr. 344/2014, printre care se regăsesc și cele în domeniul dialogului social, în sens larg. Se cuvine a se arăta faptul că, deși s-au tot invocat, de către recurenții-reclamanți, diferențele de regim juridic între dialogul tripartit și dialogul social, în realitate, raportul dintre aceste două noțiuni este unul dintre gen și specie, altfel spus, în cadrul dialogului social, în sens larg, se particularizează dialogul tripartit, conform normelor speciale ce reglementează anumite structuri instituționalizate, autorizate în scopul unor consultări în domeniile stabilite prin lege. Nu este incidentă nicio vătămare produsă recurentului-reclamant A. din faptul că propunerile de numire a noilor membri CES s-a făcut de către ministrul delegat pentru dialog social, atât timp cât acesta funcționa în cadrul ministerului de resort indicat în lege ca fiind cel în cadrul căruia trebuia să se efectueze aceste propuneri, criticile aduse sentinței civile nr. 2398/2019, din această perspectivă, fiind nefondate. În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reține Înalta Curte că amplele critici ale recurenților-reclamanți au vizat greșita interpretare și aplicare a legii, în privința unor chestiuni punctuale identificate de aceștia, referitoare la distincția dintre dialogul social și dialogul tripartit, calitatea procesuală activă și interesul B. de a sta în judecată, greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului României și a Guvernului României, diferențele de regim juridic între inactivitatea fiscală și suspendarea temporară a activității unei entități juridice. Totodată, s-a mai invocat de către recurenții-reclamanți interpretarea și aplicarea greșită a legii cu privire la reconfirmarea mandatului membrilor CES, în raport de prevederile art. II din Legea nr. 222/2015, încălcarea principiului neretroactivității legii pentru reconfirmarea mandatului membrilor CES, lipsa de transparență și caracterul inform al procedurii de desemnare a noilor membri, precum și lipsa mandatului acordat de către ministrul muncii și protecției sociale către ministrul pentru dialog social, în vederea efectuării propunerilor pentru noii membri CES. Sistematizând aceste critici, Înalta Curte reține că, în privința cadrului procesual subiectiv, prima instanță a stabilit în mod legal că nu au calitate procesuală în cauză nici reclamanta B., nici pârâtul Guvernul României. În privința reclamantei B. s-a reținut că nu justifică în cauză calitatea de persoană vătămată prin actele administrative contestate, iar legitimarea acesteia ca entitate juridică ce poate propune persoane care să poată fi numite în calitate de membri în CES nu este suficientă pentru a fi titular de drepturi și obligații într-un raport juridic de natura celui analizat în cauză. Cât privește pârâtul Guvernul României, s-a considerat, de către judecătorul fondului, că acesta nu-și justifică în raport de niciun capăt de cerere calitatea sa procesuală pasivă, astfel că excepția a fost admisă. Soluția este una legală, întrucât chemarea în judecată a unei persoane presupune a se face dovada că există identitate între cel chemat în calitate de pârât și titularul raportului litigios supus controlului judecătoresc. Împrejurarea că decizia nr. 219/2015 este emisă de prim-ministrul României și contrasemnată de secretarul general al Guvernului nu conferă calitate procesuală pasivă Guvernului României, întrucât, în materia contenciosului administrativ, poate sta în judecată emitentul actului administrativ contestat, raportul juridic fiind valabil încheiat între emitent și cel pretins vătămat de respectivul act. În privința Secretariatului General al Guvernului României, potrivit H.G. nr. 405/2007 (actul normativ în vigoare la data emiterii deciziei contestate), se reține că acesta asigură reprezentarea în plan juridic a Guvernului României, nefiind parte litigantă în cauză, ci doar reprezentant al instituției publice pentru care instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a acesteia în cauză. Înalta Curte reține că aspectele litigioase regăsite în prezenta cauză pot fi grupate în două paliere distincte, dintre care primul se referă la nerecunoașterea drepturilor pretinse de reclamantul A. din emiterea deciziei nr. 340/2013 și a hotărârii de validare nr. 14/16.04.2015, acte administrative pe care acesta le consideră relevante în obținerea unei reconfirmări a mandatului său, conform prevederilor art. II din Legea nr. 222/2015, iar o altă chestiune distinctă este aceea a procedurii de desemnare a noilor membri, într-un subsidiar al nerecunoașterii drepturilor sale rezultate din calitatea de membru CES deținută anterior modificării Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015, procedură pe care o contestă prin raportare la aceste noi prevederi, criticând modalitatea în care au fost formulate propunerile de către Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, aici regăsindu-se și criticile privind inactivitatea fiscală a B., și cele legate de distincția dintre dialogul social și cel tripartit, precum și cele referitoare la lipsa de transparență în procedura de desemnare, lipsa mandatului acordat ministrului pentru dialog social de a face aceste propuneri, neverificarea condițiilor în privința candidaților desemnați. În privința primei chestiuni de nelegalitate pretinse de către recurentul-reclamant A., aceea privind neconfirmarea mandatului său, Înalta Curte reține că este esențial a observa prevederile art. 16 din Legea nr. 248/2013, în care se arată că: "(1) Plenul Consiliului Economic și Social se consideră legal constituit la data validării a cel puțin 24 de membri, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puțin 8 persoane. (2) Până la data constituirii noului plen al Consiliului Economic și Social, plenul anterior își continuă activitatea." Or, mandatul acordat lui A. prin decizia nr. 340/2013 a fost validat prin hotărârea nr. 14/16.04.2015, sub rezerva participării la ședințe începând cu data constituirii legale a noului Plen, respectiv data validării a cel puțin 24 de membri, cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puțin 8 persoane. Această constituire a noului plen nu a mai avut loc, întrucât, până la data de 01.09.2015, după modificarea Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015 (intrată în vigoare la 1.08.2015), fuseseră validate 11 persoane, nefiind întrunit, așadar, numărul de cel puțin 24 de membri, cerut de lege. Prin urmare, vocația dobândită de recurentul-reclamant pentru a fi membru în CES nu s-a concretizat până în prezent într-un drept recunoscut, care să beneficieze de protecția juridică adecvată. În mod logic, așa cum a arătat chiar Consiliul Economic și Social în întâmpinarea sa, se reține că a funcționat în mod valabil vechiul CES, cel întrunit la data de 28.03.2007, până la data de 28.03.2011. Prin Decizia CCR nr. 764/2017 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. c) și art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2017 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 și a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, astfel că cerința de constituire legală a Consiliului Economic și Social în condițiile validării unui număr de cel puțin 24 de membri trebuia să fie îndeplinită, potrivit normei legale reținute ca fiind constituțională. Prevederile art. II din Legea nr. 222/2015 nu-i sunt aplicabile recurentului-reclamant A., întrucât mandatul său nu a început să curgă în toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei nr. 340/2013 și cea contestată, cu nr. 219/2015. Această normă legală stabilește că: "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va proceda la reconfirmarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Economic și Social până la expirarea mandatului inițial și la validarea noilor membri, în condițiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege." Ipoteza acestei norme legale nu își găsește aplicabilitate în situația juridică a recurentului-reclamant, validarea sa, condiționată de validarea unui număr minim de membri, în absența îndeplinirii acestei din urmă condiții, neputând produce efectele specifice ale respectivei operațiuni juridice, considerându-se că nu s-a născut niciun drept din conținutul actului de numire ca membru CES, dacă nu a fost urmat de parcurgerea integrală a etapelor de intrare în legalitate pentru plenul CES, conform cerințelor cumulative prevăzute de Legea nr. 248/2013. În consecință, nu poate fi valorificat nici argumentul din recurs privind existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția E.D.O, cât timp nu a fost dobândit de către recurentul-reclamant A. un drept de a fi membru într-un Consiliu Economic și Social legal validat, prin întrunirea majorității cerute de lege. În referire la viciile de nelegalitate care, în opinia recurentului-reclamant, se regăsesc în decizia nr. 219/2015 și în conținutul adresei nr. x/17.09.2015, rezultând din faptul că nu s-au făcut propunerile de către persoana îndreptățită, conform art. 11 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 248/2015 și pentru că nu au fost arătate în preambulul deciziei toate textele de lege, conform normelor de tehnică legislativă, Înalta Curte reține că sunt legale actele administrative contestate. Decizia nr. 219/2015 cuprinde temeiurile de drept în baza căreia a fost emisă, astfel că nu se verifică pretinsul viciu invocat de recurent, iar în referire la propunerile pe care legea le solicită a fi făcute de către MMFPSPV, se observă că este conferită această prerogativă în favoarea ministerului în cadrul căruia, potrivit structurii organizatorice, funcționează ministrul delegat pentru dialog social, cu atribuții conform art. 10 din H.G. nr. 344/2014. Este, așadar, legală propunerea semnată de ministrul delegat pentru dialog social, prin