ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3039/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Patronatul Național Român, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Economic și Social, a solicitat anularea actului administrativ intitulat "adresă", având nr. x din data de 25 iulie 2014, comunicat la data de 26 iulie 2014, și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată de reclamantul Patronatul Național Român, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Economic și Social, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței nr. 86 din 19 ianuarie 2015 a declarat recurs reclamantul Patronatul Național Român, fără a-și încadra criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013 în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 37 alin. (1) și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție, cerere formulată la termenul de judecată din 8 decembrie 2014.

Astfel, excepția de neconstituționalitate avea prioritate asupra judecății oricăror alte chestiuni de fond și, chiar dacă s-ar aprecia că excepția avea caracter accesoriu, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra ei. Efectul acestei nepronunțări îl reprezintă îngrădirea accesului la justiție și afectarea dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a criticat hotărârea primei instanțe, formulând argumente în sensul că actul contestat întrunește elementele caracteristice ale unui act administrativ, adresa fiind emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a unei legi, neavând caracterul unei simple informări.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 mai 2015, intimatul-pârât Consiliul Economic și Social a formulat apărări de fond cu privire la motivele de nelegalitate invocate, fără a invoca excepții față de cererea de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reținând următoarele considerente:

Având în vedere criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant Patronatul Național Român, Înalta Curte le va analiza în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut și prin concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Referitor la primul motiv de recurs, vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Prin cererea înregistrată la dosarul Curții de Apel București la data de 4 decembrie 2014, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, raportat la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 37 alin. (1), art. 53 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru judecarea excepției invocate.

La termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2015, prima instanță a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, sub aspectul lipsei caracterului de act administrativ al adresei nr. x din data de 25 iulie 2014, ce face obiectul contestării de către recurentul-reclamant, pronunțându-se asupra acesteia prin Sentința civilă nr. 86 din 19 ianuarie 2015.

Prin urmare, este reală susținerea recurentului-reclamant privind nepunerea în discuția părților și nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale invocată la termenul de judecată anterior, însă, față de obiectul cererii de chemare în judecată, raportat și la motivarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte apreciază că această cerere de sesizare a Curții Constituționale avea caracter subsidiar față de excepția de inadmisibilitate, instanța de fond având obligația de a o analiza doar în ipoteza în care ar fi respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Patronatul Național Român a criticat adresa nr. x din data de 25 iulie 2014, emisă de pârâtul Consiliul Economic și Social, susținând, printre altele, faptul că aceasta adaugă condiții suplimentare față de cele prevăzute de Constituție, în ceea ce privește numirea membrilor plenului Consiliului, respectiv ca persoanele respective să facă dovada că nu au făcut poliție politică.

Potrivit adresei contestate în cauză, intimatul-pârât a adus la cunoștința recurentului conținutul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 248/2013, care, la litera (d) prevede, drept condiție de numire în Plenul Consiliului Economic și Social, ca persoana în cauză să nu fi făcut poliție politică.

Excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant la data de 4 decembrie 2014, a privit dispozițiile art. 13 lit. d) din Legea nr. 248/2013.

Față de aceste aspecte, rezultă că excepția de neconstituționalitate invocată privea un aspect ce ținea de fondul cauzei, dezlegarea acesteia putând influența soluția pronunțată asupra fondului litigiului dintre părți numai în măsura în care acțiunea se dovedea a fi una admisibilă, actul contestat putând fi analizat de instanța de judecată în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 248 C. proc. civ.:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.(...)"

În condițiile arătate, excepția de inadmisibilitate a acțiunii face inutilă analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât conformitatea unor prevederi legale cu dispozițiile constituționale nu poate fi supusă analizei Curții Constituționale decât printr-o sesizare adresată de o instanță de judecată investită cu soluționarea unei acțiuni ce îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ. sau de legile speciale (în speța de față Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

Prin urmare, argumentele recurentului-reclamant privind prioritatea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt nefondate, prima instanță respectând ordinea corectă de analizare a excepțiilor, prevăzută de art. 248 C. proc. civ.

Nefondate sunt, în consecință, și criticile privind îngrădirea accesului liber la justiție și încălcarea dreptului la apărare, întrucât soluționarea prioritară a excepției inadmisibilității acțiunii, față de cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu constituie o îngrădire sau nesocotire a unor drepturi fundamentale, ci o aplicare a normelor de procedură civilă.

Referitor la critica de nelegalitate privind caracterul de act administrativ al adresei nr. x din data de 25 iulie 2014, emisă de pârâtul Consiliul Economic și Social, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, a fi nefondată.

Condiția esențială de atacare a unui act pe calea contenciosului administrativ este aceea ca actul atacat să fie un act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Analizând conținutul adresei nr. x din 25 iulie 2014, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lipsindu-i dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuși, efecte juridice.

Actul contestat în cauză reprezintă o informare a recurentului-reclamant asupra dispozițiilor Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, fără a dispune măsuri în regim de putere publică.

Astfel, deși adresa nr. x din 25 iulie 2014 reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, conținutul său nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, limitându-se la redarea prevederilor normative incidente în cazul nominalizării membrilor Plenului Economic și Social. Obligațiile contestate de către recurentul-reclamant, respectiv dovedirea de către candidații nominalizați a faptului că nu au făcut poliție politică, decurg din însăși prevederile Legii nr. 248/2013, nefiind măsuri dispuse de către autoritatea publică intimată prin adresa contestată.

Nici argumentul recurentului-reclamant privitor la stabilirea unui termen limită de îndeplinire a obligațiilor nu este întemeiat, întrucât, deși prin adresa nr. x din 25 iulie 2014 se aduce la cunoștința Patronatului Național Român data până la care trebuie depuse documentele solicitate, acest termen este stabilit în raport de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, fiind impus, așadar, de actul normativ incident și nu reprezintă o măsură dispusă de autoritatea publică. De altfel, acest aspect nu a fost contestat prin acțiunea dedusă judecății, recurentul-reclamant necontestând termenul de depunere a actelor doveditoare, ci conținutul acestor acte, astfel cum a fost stabilit prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 248/2013.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Patronatul Național Român, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Patronatul Național Român împotriva Sentinței civile nr. 86 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM