Decizia nr. 971/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată, reclamantii A. și Asociația "B." au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Consiliul Economic și Social și Primul Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului: - suspendarea executarii Deciziei administrative a Ministrului Delegat pentru Dialog Social privind "nominalizările C.E.S." având ca obiect depunerea candidaturilor, constituirea Comisiei de selecție, procedura de "nominalizare" potrivit art. 11 alin. (2) lit. c din Legea nr. 222/2015; - suspendarea executării Adresei nr. x/17.09.2015 a Ministrului Delegat pentru Dialog Social (înregistrată la Guvernul României cu nr. x/21.09.2015) - propunerea de candidați pentru C.E.S., act administrativ de autoritate, până la soluționarea fondului pricinii având ca obiect anularea acestui act administrativ. - suspendarea executării Deciziilor M.M.F.S.P.V. - Ministrul Delegat pentru Dialog Social cu privire la oricare proceduri administrative de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul societății civile) până la reconfirmarea mandatelor conform cererilor adresate C.E.S. nr. x/21.08.2015, nr. x/25.07.2015, nr. x/19.10.2015.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 452 din 12 februarie 2016, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca nefondate.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și Asociația B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții au reluat pe larg situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând, în esență, că au fost încălcate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind dată, totodată, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (încălcarea prevederilor tranzitorii ale art. II din Legea nr. 222/2015). Recurenții au arătat că hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele unei juste motivări, care presupune analiza tuturor motivelor de fapt și de drept, or, prima instanță nu a analizat susținerile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă. În opinia recurenților, în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actelor administrative atacate care au fost emise cu exces de putere prin încălcarea drepturilor acestora. În esență, au susținut că C.E.S. inițiază procedura de numire a noi membri, deși era obligația Secretarului General să reconfirme mandatul membrilor deja validați, cu toate acestea, deși i s-a adus la cunoștință despre această situație, M.M.F.P.S.P.V. face noi propuneri, urmând o procedură lipsită de transparență, iar Guvernul României, împreună cu aceste două instituții, a consimțit să încalce dreptul acestora la reconfirmarea mandatului și să cofirme o procedură netransparentă, ale cărei vicii îi erau cunoscute. Totodată, au arătat că dreptul acestora la reconfirmarea mandatului (validat prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 14/16.04.2015) este încălcat de intimatul C.E.S. care refuză să aplice prevederile tranzitorii ale art. II din Legea nr. 222/2015, pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2013, incidente în cauză, iar ceilalți intimați desemnează noi membri în condiții lipsite de transparență și legitimitate. Au susținut astfel că există indicii serioase de nelegalitate ale actelor atacate, iar paguba iminentă constă, pe de o parte, în lipsa indemnizației de ședință cuvenite recurentului A., iar pe de altă parte, recurenții au suferit un prejudiciu serios prin tulburarea/împiedicarea desfășurării activităților social-civice și a numeroase proiecte. În concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii. instanța de recurs urmând să verifice încălcarea legalității și vătămarea produsă reclamanților.

Apărarea intimaților-pârâți Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârstnice, Consiliul Economic și Social și Prim- Ministrul Guvernului României au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei Prim-Ministrului Guvernului României nr. 219/2015, Adresei nr. x/17.09.2015 a Ministrului Delegat pentru Dialog Social și Deciziilor M.M.F.S.P.V. - Ministrul Delegat pentru Dialog Social cu privire la oricare proceduri administrative de selecție, numire și desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul societății civile) până la reconfirmarea mandatelor conform cererilor adresate C.E.S, până la soluționarea acțiunii privind anularea acestor acte administrative. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamanților legate de aspecte ce vizează doar o altă interpretare a contextului factual și, în mod corespunzător, a normelor juridice incidente, făcând trimitere la prevederile tranzitorii ale art. II din Legea nr. 222/2015. Criticile de nelegalitate legate de temeinicia concluziei la care au ajuns intimații-pârâți și de încălcarea sau interpetarea greșită a prevederilor tranzitorii ale art. II din Legea nr. 222/2015 nu pot fi analizate în cadrul prezentului demers, constituind apărări de fond. Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenții-reclamanți cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare. Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. Or, în speță, recurenții-reclamanți au invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății. Înalta Curte reține, totodată, că prin sentința nr. 2398 din 11 iulie 2016, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de recurenții-reclamanți privind anularea deciziilor atacate în prezenta cauză, astfel că măsura suspendării executării acestor acte administrative ar fi produs efecte până la momentul pronunțării primei instanțe în privința acțiunii în anulare. În plus, acțiunea reclamanților, care viza anularea actelor administrative în litigiu, fiind respinsă de prima instanță, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative a căror suspendare se solicită. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate. Conchizând, Înalta Curte reține că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la soluția pronunțată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din același cod.