ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.04.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice suspendarea executării Ordinului de destituire din funcția publică nr. 509/20.02.2015 emis de pârât.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 1845 din 23 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a dispus suspendarea executării Ordinului de destituire nr. 509/20.02.2015 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (în prezent Ministerul Muncii și Justiției Sociale) criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

În motivarea recursului, autoritatea pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ și nu a avut în vedere faptul că reclamantul, prin depunerea celor 3 contracte de credit angajate în nume personal, nu a dovedit condiția producerii unei pagube iminente, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.

A mai susținut recurentul că reclamantul nu a dovedit nici existența cazului bine justificat, întrucât din înscrisurile depuse nu au rezultat împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 20 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 15 ianuarie 2018.

În ședința publică din data sus-menționată Înalta Curte a pus în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei de interes în susținerea căii de atac.

Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Ordinului de destituire din funcția publică nr. 509/20.02.2015 emis de pârâtul Ministerul Muncii Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, fondul acțiunii în anulare a fost soluționat definitiv, prin decizia nr. 5237/7.11.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel București dispunând următoarele:

"Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva sentinței nr. 422/12.05.2016 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. Casează sentința recurată și, în rejudecare: Respinge acțiunea ca nefondată."

Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerințelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative. De altfel, acest aspect a fost confirmat și de reprezentanta recurentului în ședința publică de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale împotriva sentinței nr. 1845 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2018.