ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4595/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.11.2015, reclamantele A., B. și S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernului României, prin reprezentant legal Secretariatul General al Guvernului, au solicitat anularea H.G. nr. 567/2015 pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 572 din 30.07.2015 și suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1846 din data de 31.05.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantele A., B., S.C. C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. A respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1846 din data de 31.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A., B., S.C. C.. Prin prima critică, recurentele-reclamante au invocat greșita interpretare de către instanța de fond a prevederilor legale, în sensul că lipsa din dispozitivul H.G.. nr. 567/2015 a emitenților actelor de studii nu ar constitui motiv de nelegalitate a actului. În acest sens, recurentele-reclamante au arătat că prin cererea introductivă de instanță au menționat faptul că prin Anexa 2 a H.G.. nr. 567/2015. de modificare a H.G.. nr. 918/2013, s-au introdus/stabilit în mod nelegal emitenții actelor de studii, atâta vreme cât această prevedere ce nu se regăsește în dispozitivul hotărârii de guvern a cărei nulitate o cere. În mod nelegal, instanța de fond a apreciat că acest aspect pe care l-au invocat nu este motiv de nelegalitate, iar în acest sens a reținut în considerentele sentinței recurate - fila x penultimul paragraf: "Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipuri de programe de educație și formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele 8 niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii si cine poate desfășura respectivele activități șl emite actele de studii". Așadar, deși este evident faptul că Anexa 2 introduce nelegal emitenții actelor de studii fără ca această prevedere să se găsească în dispozitivul H.G.. 567/2015 (fapt reținut de către instanța de judecată), totuși instanța de fond a considerat, prin deducție, că este necesar să rezulte și cine poate emite actele de studii, deci în acest context, magistratul a adăugat la lege prin cele reținute în considerentele sentinței recurate. Prin cea de-a doua critică, recurentele-reclamante au invocat greșita interpretare a modificărilor aduse ca urmare a aprobării H.G.. nr. 567/2015, prin care se modifică nelegal O.G. nr. 129/2000 H.G. nr. 918/2013, modificările ulterioare aprobă Cadrul Național al Calificărilor (CNC) pe 8 niveluri de calificare, precum și corespondența dintre nivelurile CNC, actele de studii, tipul de program de educație și formare, precum și condițiile de acces corespunzător fiecărui nivel de calificare. Această hotărâre de guvern a fost emisă cu scopul de a executa prevederile Ordonanței nr. 129/2000, republicată, și nu poate modifica în niciun fel acest act normativ superior, aprobat prin lege. Deși a reținut instanța de fond, pe de o parte, că: "H.G. nr. 567/2015 nu stabilește condițiile de acces la programele de formare profesională, ci condițiile de acces la nivelurile de calificare", iar prin aceasta nu se produce nicio vătămare, pe de altă parte reține, tot la aceeași filă că: "Raportat la nivelurile subliniate prin acțiunea în anulare - 5 și 6, stabilirea condițiilor de acces nu are nicio consecință asupra activității desfășurate de furnizorii de formare profesională", în realitate H.G..567/2015 modifică un act normativ superior. Se poate observa totuși cu surprindere că anexa nr. 2 a H.G. nr. 918/2013, așa cum a fost modificată prin H.G.. nr. 567/2015, cuprinde elemente ce nu se regăsesc în dispozitiv, cum ar fi emitentul actelor de studii. Această anexă este total nelegală și neconstituțională atâta vreme cât conține elemente care modifică în mod esențial actul normativ superior, în speță O.G. nr. 129/2000, restrângând drepturile furnizorilor de formare, date prin lege. Prin H.G.. 567/2015 a fost omisă introducerea programelor de formare profesională a adulților (organizate în baza O.G. nr. 129/2000) la nivelul 5 și 6 de calificare și se poate observa că pentru nivelul 6 au fost incluse doar programe postuniversitare de formare continuă și programe postuniversitare de perfecționare. Această omisiune nu poate exclude programele de formare profesională de perfecționare/specializare organizate în baza O.G. nr. 129/2000, iar recurentele-reclamante consideră că este doar o eroare tehnică, dar ea nu poate modifica legea specială ce reglementează formarea profesională a adulților în România. Prin cea de-a treia critică, recurentele-reclamante invocă greșita interpretare de către instanța de fond a art. 7 și art. 21 din O.G.. nr. 129/2000 în sensul că furnizorii de formare profesională nu ar avea dreptul de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare (nivel 6 de calificare). Art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, stabilește în mod imperativ, că formarea profesională a adulților cuprinde formarea profesională inițială și formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ. Prin urmare, formarea profesională a adulților se organizează în conformitate cu această ordonanță, ca lege specială și nu se supune prevederilor legii educației naționale decât în măsura în care există trimiteri exprese la aceasta. Ab initio trebuie reținută distincția dintre cele două acte normative în discuție, O.G.. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată și Legea nr. 1/2011 privind educația națională, respectiv, O.G. nr. 129/2000 reglementează prin dispozițiile sale formarea profesională a inițială și formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ, iar Legea nr. 1/2011 reglementează prin dispozițiile sale exclusiv domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, de unde rezultă fără echivoc faptul că fiecare dintre cele două acte normative reprezintă lege specială pentru domeniul său de aplicare. Analizând în mod greșit prevederi din Legea nr. 1/2011 (art. 332 alin. (2), art. 21 alin. (2) și art. 10 din O.G.. nr. 129/2000, instanța de fond, la fila x: "apreciază că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiții de acces studiile superioare (nivel de calificare 6)", însă omite să menționeze că nici nu se interzice prin această lege dreptul furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiții de acces studiile, superioare (nivel de calificare 6). Consideră recurentele-reclamante că este esențial ca magistratul chemat să interpreteze și să aplice legea trebuie să aibă aceeași măsură pentru situații similare - lipsă prevedere expresă - în modul de analiză a textele de lege, însă în cazul de fată acest lucru nu s-a întâmplat, având în vedere că în aceeași hotărâre, instanța a reținut la fila x penultimul paragraf: "Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipuri de programe de educație și formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele 8 niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii și cine poate desfășura respectivele activități și emite actele de studii", iar la fila x "apreciază că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiții de acces studiile superioare (nivel de calificare 6). În final, recurentele-reclamante consideră că, urmare a greșitei interpretări a textelor de lege invocate, instanța de fond considerând ca fiind legală modificarea prin H.G.. 567/2015 cu Anexa nr. 2, de modificare a H.G.. nr. 918/2013 a unui act superior, respectiv O.G.. nr. 129/2000, permite lăsarea în vigoare a unui act normativ care a fost aprobat, așa cum s-a arătat, în scopul de a crea monopolul universităților de stat sau private (a căror funcționare este reglementată prin Legea nr. 1/2011) - în organizarea de astfel de cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiții de acces studiile superioare (nivel de calificare 6), prin înlăturarea celorlalți formatori care au ca obiect de activitate desfășurarea de cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare nivel de calificare 6), lucru inadmisibil într-o țară membră a Uniunii Europene și într-un mediu concurențial.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din data de 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, a apărărilor menționate în cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat recursul împotriva soluției pronunțate asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1846 din 31 mai 2016, în ceea ce privește fondul cauzei. Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea H.G. nr. 567/2015 pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 572 din 30.07.2015 și suspendarea actului până la soluționarea acțiunii în anulare. Prima instanță a respins acțiunea dedusă judecății reținând, în esență, faptul că în dispozitivul H.G. nr. 567/2015 nu se prevede stabilirea emitenților actelor de studii nu constituie un motiv de nelegalitate. Prin dispozițiile contestate se aprobă corespondența dintre nivelurile CNC și tipul de programe de educație și formare profesională prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, actele de studii care se eliberează. Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipurile de programe de educație și formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele opt niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii, și cine poate desfășura respectivele activități și emite actele de studii. Pe de altă parte, H.G. nr. 567/2015- Anexa 2- nu modifică dispozițiile H.G. nr. 918/2013 sub acest aspect. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Verificând respectarea termenului de recurs în care recurentele-reclamante aveau posibilitatea să atace soluția pronunțată de prima instanță asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ, Înalta Curte constată că, sentința civilă nr. 1846 din data de 31.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată reclamantelor la data de 28.07.2016, respectiv 01.08.2016, iar ultima zi în care se putea depune recursul a fost data de 4 august 2016, respectiv 8 august 2016. Având în vedere că recursul a fost depus la data de 12.08.2016, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului declarat împotriva hotărârii date cu privire la cererea de suspendare și pe cale de consecință va constata tardivitatea declarării recursului cu privire la acest capăt de cerere. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, deși recurentele-reclamante au invocat dispozițiile art. 483 C. proc. civ., din modul de redactare al criticilor rezultă că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, Înalta Curte constată că H.G. nr. 567/2015, publicată la 30.07.2015, este adoptată pentru modificarea H.G. nr. 918/2013 și cuprinde la art. I următoarele mențiuni: Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 28 noiembrie 2013, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. - Se aprobă corespondența dintre nivelurile CNC, actele de studii ce se eliberează, tipul de programe de educație și formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor, precum și condițiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare, prevăzute în anexa nr. 2." Cu alte cuvinte, prin modificările aduse, instanța de fond a considerat în mod corect că nu constituie un motiv de nelegalitate faptul că în dispozitivul H.G nr. 567/2015 nu se prevede stabilirea emitenților actelor de studii, având în vedere că prin dispozițiile contestate se aprobă corespondența dintre nivelurile CNC și tipul de programe de educație și formare profesională prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, actele de studii care se eliberează, precum și faptul că acest act administrativ nu stabilește condițiile de acces în programele de formare profesională, ci condițiile de acces la nivelurile de calificare. Prin cea de-a doua critică, recurentele-reclamante au invocat greșita interpretare a modificărilor aduse ca urmare a aprobării H.G.. nr. 567/2015, prin care se modifică nelegal O.G. nr. 129/2000 H.G. nr. 918/2013, modificările ulterioare aprobă Cadrul Național al Calificărilor (CNC) pe 8 niveluri de calificare, precum și corespondența dintre nivelurile CNC, actele de studii, tipul de program de educație și formare, precum și condițiile de acces corespunzător fiecărui nivel de calificare. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat și reține că, actul administrativ contestat în speță nu aduce modificări în sensul excluderii de la nivelurile 5 și 6 de calificare a programelor de formare profesională a adulților (de perfecționare/specializare) care au condiție de acces studiile superioare. Astfel, conform H.G nr. 918/2013 forma în vigoare anterior adoptării H.G nr. 567/2015, pentru nivelul de calificare nr. 5 actul de studii - diploma de absolvire/calificare, este emisă de "instituție de învățământ superior singură sau în parteneriat cu furnizori de formare profesională, acreditați în acest scop, la care s-a susținut examenul", respectiv certificat de calificare - emis de "unitate/instituție de învățământ superior singură sau în parteneriat cu furnizori de formare profesională, acreditați în acest scop/pregătire prin învățământul postliceal". Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, în mod corect a reținut prima instanță că nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare (nivel de calificare 6). Prima rubrică a anexei 2 a H.G. nr. 918/2013 forma în vigoare anterior modificării prin H.G. nr. 567/2015, este "actele de studii care se eliberează", iar cea de-a doua rubrică este "emitent/program absolvit în sistem formal". Se deduce că pentru individualizarea elementelor aflate în raport - tipurile de programe de educație și formare profesională prin care poate fi dobândit fiecare dintre cele opt niveluri de calificare, actele de studii care se eliberează - este necesar să rezulte, pe lângă denumirea actului de studii, și cine poate desfășura respectivele activități și emite actele de studii. De asemenea, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 3 din O.G nr. 129/2000, conform cărora formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul național de educație și formare profesională, aspect în raport de care, nu poate fi primită concluzia recurentelor-reclamante că prin H.G.. 567/2015 a fost omisă introducerea programelor de formare profesională a adulților (organizate în baza O.G. nr. 129/2000) la nivelul 5 și 6 de calificare, iar această omisiune ar exclude programele de formare profesională de perfecționare/specializare organizate în baza O.G. nr. 129/2000. Prin cea de-a treia critică, recurentele-reclamante invocă greșita interpretare de către instanța de fond a art. 7 și art. 21 din O.G.. nr. 129/2000 în sensul că furnizorii de formare profesională nu ar avea dreptul de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare (nivel 6 de calificare). Înalta Curte constată că, dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 129/2000 menționează următoarele: (1) Formarea profesională a adulților cuprinde formarea profesională inițială și formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ. (2) Formarea profesională inițială a adulților asigură pregătirea necesară pentru dobândirea competențelor profesionale minime necesare pentru obținerea unui loc de muncă. (3) Formarea profesională continuă este ulterioară formării inițiale și asigură adulților fie dezvoltarea competențelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea de noi competențe. Potrivit dispozițiilor art. 21 din același act normativ: (1) Furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională, numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizația pentru desfășurarea unor activități independente, activități de formare profesională și sunt autorizați în condițiile legii. (2) Programele postuniversitare de educație permanentă, furnizate de instituțiile de învățământ superior acreditate, precum și alte programe de formare profesională a adulților de nivel universitar, organizate în învățământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare și acreditare academică. (3) Angajatorii pot organiza programe de formare profesională pentru salariații proprii, în baza cărora eliberează certificate de absolvire recunoscute numai în cadrul unităților respective. (4) Certificatele prevăzute la alin. (3) au recunoaștere națională numai dacă angajatorii sunt autorizați ca furnizori de formare profesională. Aceste dispoziții legale au fost analizate de către prima instanță care a reținut că în mod corect că aceste cursuri constituie programe postuniversitare, care au condiție de acces studiile superioare (art. 173 alin. (5) și 51 din Legea nr. 1/2011), de formare și dezvoltare profesională continuă, respectiv de perfecționare, care sunt reglementate în Titlul III din Legea nr. 1/2011: "Învățământul superior". Este adevărat că formarea profesională a adulților, conform prevederilor art. 4 din O.G. nr. 129/2000, cuprinde formarea profesională inițială și formarea profesională continuă organizate prin alte forme decât cele specifice sistemului național de învățământ, precum și faptul că potrivit art. 8 din O.G. nr. 129/2000, formarea profesională a adulților se organizează prin programe de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare, specializare, fără să facă vreo diferențiere cu privire la nivelurile de calificare, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 35/3.112/2004 și H.G. nr. 918/2013 nu se deduce reglementarea dreptului furnizorilor de formare profesională de a organiza cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare (nivel de calificare 6). Astfel, în mod corect a reținut prima instanță faptul că, la reglementarea autorizării furnizorilor de formare profesională, art. 21, legiuitorul a adăugat, după reglementarea posibilității furnizorilor de formare profesională de a organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională, faptul că "Programele postuniversitare de educație permanentă, furnizate de instituțiile de învățământ superior acreditate, precum și alte programe de formare profesională a adulților de nivel universitar, organizate în învățământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare și acreditare academică". Art. 332 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stabilește faptul că, organizarea și funcționarea învățământului superior sunt reglementate la titlul III din Legea nr. 1/2011, titlu în care sunt reglementate programele de formare și dezvoltare profesională continuă, respectiv de perfecționare, care au condiție de acces studiile superioare (art. 173 alin. (5) și 51 din Legea nr. 1/2011), în timp ce art. 332 alin. (3) stabilește că organizarea și funcționarea formării profesionale a adulților sunt reglementate de legislația referitoare la formarea profesională continuă a adulților și ucenicia la locul de muncă" Prin H.G. de aprobare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a O.G. nr. 129/2000, act administrativ necontestat de către recurentele-reclamante, se stabilește că nivelurile de pregătire prevăzute la art. 10 alin. (1) din ordonanță, pentru care se organizează formarea profesională a adulților, reprezintă nivelurile de calificare stabilite prin CNC aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare. Condițiile de acces la programele de formare profesională organizate potrivit prevederilor art. 10 din ordonanță, pe niveluri de calificare, se stabilesc prin Registrul național al calificărilor profesionale din România, iar până la intrarea în vigoare a acestuia se utilizează Nomenclatorul calificărilor aprobat prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 35/3.112/2004, iar după data de 1 ianuarie 2016, nivelurile de calificare pentru care se vor organiza programe de formare profesională vor fi cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor. De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere că, dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 129/2000, conform cărora formarea profesională a adulților, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere națională și/sau certificate de competențe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul național de educație și formare profesională, nu pot determina concluzia că acest drept este încălcat prin H.G. nr. 567/2015. În acest context, Înalta Curte va înlătura și ultima critică a recurentelor-reclamante conform căreia, modificarea H.G.. nr. 918/2013, prin H.G.. 567/2015 cu Anexa nr. 2, de modificare a unui act superior, respectiv O.G.. nr. 129/2000 s-ar fi adoptat în scopul de a crea monopolul universităților de stat sau private (a căror funcționare este reglementată prin Legea nr. 1/2011) - în organizarea de astfel de cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiții de acces studiile superioare (nivel de calificare 6), prin înlăturarea celorlalți formatori care au ca obiect de activitate desfășurarea de cursuri de formare profesională de perfecționare/specializare care au condiție de acces studiile superioare nivel de calificare 6). Așa fiind, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,