ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2015, la data de 30.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea Deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin sentința nr. 10/19.01.2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție a S.C. C. S.R.L formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Împotriva sentinței nr. 10/19.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare sau rejudecarea cauzei după casarea hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 3999/19.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând în motivare următoarele:

"Soluția primei instanțe nu este împărtășită de instanța de control judiciar, pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a reținut că ar fi solicitat anularea adresei nr. x/15.01.2015, acesta susținând că a solicitat anularea deciziei comunicate cu adresa nr. x/15.01.2015 și nu anularea acestei adrese, astfel că instanța de fond s-a pronunțat pe alt obiect decât cel al cererii sale de chemare în judecată și nu s-a pronunțat pe unul din capetele de cerere.

Această critică nu a fost reținută de instanța de recurs deoarece demersul judiciar a fost declanșat ca urmare a informării recurentului-reclamant despre existența adresei nr. x/15.01.2015 prin care s-a adus la cunoștința tuturor direcțiilor pentru agricultură județene faptul că în perioada 02-5.12.2014, Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare, precum și la activitatea desfășurată de B./C.

S-a reținut că din actele dosarului de fond rezultă că recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de invalidare a certificatului de conformitate, însă în adresa de răspuns nr. x/02.2015 emisă de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu se face vorbire despre actul administrativ prin care s-a adoptat măsura/decizia de invalidare a certificatului de conformitate, ci i se comunică dreptul de a contesta pentru nelegalitate actul administrativ, astfel că recurentul-reclamant nu a fost lămurit despre existența sau inexistența unei decizii administrative. De altfel, intimatul-pârât nu a depus la dosar decizia de invalidare, iar demersurile recurentului-reclamant au rămas fără rezultat.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că adresa nr. x/15.01.2015 emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale valorifică propunerile din Nota de control nr. x/16.12.2014 în sensul că operatorii vor fi informați asupra următoarelor aspecte: Organismul de inspecție și certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluției nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înființată, respectiv C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare; - certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică".

Aceste constatări au fost transmise recurentului-reclamant (adresa nr. x din data de 19.01.2015 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș Severin)

Or, din conținutul celor două adrese rezultă fără putință de tăgadă că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis asupra validității certificatului de conformitate, iar această manifestare de voință este de natură să producă efecte juridice de drept administrativ, în sensul lipsirii de valabilitate juridică a Certificatelor respective și obligării titularilor să se orienteze către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, finalul adresei conține solicitarea de a identifica operatorii clienți ai B./C. și de a-i informa cu privire la cele semnalate. Această adresă a fost comunicată reclamantului de către Direcția pentru Agricultură Județeană Caraș Severin, prin adresa nr. x/19.01.2015.

Prin urmare, nu se poate susține că nu suntem în prezența unui act administrativ, însă, instanța de fond nu a stabilit care este actul administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, nu a calificat natura juridică a Notei de control nr. x/16.12.2014, atât din perspectiva contestării acesteia cât și a procedurii legale de valorificare a concluziilor acesteia, nu a clarificat dacă potrivit dispozițiilor legale aplicabile, adresele în cauză au natura juridică a unei decizii de invalidare a certificatului de conformitate al recurentului-reclamant, în condițiile în care, în afara înscrisurilor depuse la dosar și a celor la care acestea fac trimitere, ministerul pârât nu a emis un alt înscris prin care să dispună invalidarea certificatului de conformitate deținut de reclamant.

Obligația de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată îi revenea instanței potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată fără a lămuri cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, analizând legalitatea adresei nr. x/15.01.2015, deși reclamantul solicitase în mod expres anularea deciziei de Invalidare a certificatului de conformitate care îi fusese eliberat pentru anul 2014, iar respectiva adresă nu constituie decizia de invalidare, astfel cum se susține de către recurentul-reclamant și chiar de către intimatul-pârât în fața instanței de recurs.

Din punct de vedere al efectelor produse, suntem în prezența unui act administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, însă în cauză, prima instanță, așa cum s-a arătat, nu a analizat conținutul raportului juridic litigios dedus judecății, prin stabilirea naturii juridice a actelor emise, a determinării în concret a efectelor vătămătoare ale acestora, din perspectiva reclamantului, producându-i acestuia o vătămare, prin respingerea ca inadmisibil a demersului procesual și privarea de o cenzură pe fond a instanței de contencios administrativ a deciziei administrației.

Prima instanță și-a limitat analiza la adresa nr. x/15.01.2015, apreciind că se solicită anularea acesteia, cu toate că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naționale și comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, așa cum s-a arătat, în Nota de constatare, prin adresă se solicita direcțiilor pentru agricultură județene să-i informeze pe operatorii clienți ai B./C. cu privire la aspectele semnalate.

Faptul că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a emis o decizie de invalidare a certificatului de conformitate pe numele recurentului-reclamant A., nu poate conduce la concluzia că nu ne aflăm în prezența unui act administrativ ca manifestare de voință în regim de putere publică, în sensul de a decide ineficiența juridică a unor certificate, pârâtul acționând în virtutea prerogativelor sale legale și nu poate atrage sancționarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, atâta vreme cât este singurul act comunicat acestuia prin care i se aduce la cunoștință că certificatul deținut nu mai este valabil, urmare a valorificării concluziilor Notei de control nr. x/16.12.2014.

Or, instanța de fond a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei, fără a analiza legalitatea deciziei administrației, prin care au fost suprimate efectele juridice ale certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, respectiv fără a stabili în concret valoarea juridică a Notei de constatare, dacă respectiva adresă constituie doar un act de comunicare sau însușirea acestei note și înglobează manifestarea de voință în sensul invalidării, respectiv nu a indicat care este remediul procesual pe care reclamantul l-ar fi avut la îndemână, în contextul în care a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât adresa în speță nu este act administrativ."

După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/2015* la data de 28.03.2019.

La data de 16.04.2019, reclamantul a formulat o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că obiectul acestei acțiuni este anularea Adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, act subsecvent al Notei de control nr. x/16.12.2014, ca fiind un act administrativ nelegal prin care s-a transmis Direcției Agricole Județene Caraș Severin decizia invalidării certificatului de conformitate eliberat reclamantului de organismul de inspecție și certificare B. pentru anul 2014, decizie comunicată reclamantului cu adresa DAJ Caraș Severin nr. 127/19.01.2015; anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, emisă de MADR, act administrativ în baza căruia s-a emis actul subsecvent nr. x/15.01.2015 și obligarea pârâtului MADR la recunoașterea validității certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..

Prin sentința civilă nr. 134 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond, in rejudecare, a respins la modul nelegal acțiunea promovată de către reclamant, având ca obiect anularea Adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR și obligarea MADR la recunoșterea validității certificatului de conformitate nr. x/13.10.2014 emis de B.:

In motivarea sentinței se retine la pag. 13 alin. (2) in mod eronat ca: Din înscrisurile depuse la dosarul nr. x/2015, instanța constată că reclamantului i-a fost întocmit, în temeiul art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, certificatul de conformitate nr. x/13.10.2014, fiind emis de către B., cu codul RO-ECO-014, în baza raportului de inspecție din data de 26.08.2014. Potrivit mențiunilor din raportul de inspecție nr. 1/26.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. S.R.L..

Susținerea ca " Potrivit mențiunilor din raportul de inspecție nr. 1/26.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. SRL", este eronata. Pe documentul raport de inspecție întocmit reclamantului si existent la dosarul cauzei, in antet se menționează B. si nu S.C. C. cum eronat se susține in considerentele sentinței. Iar, daca s-ar fi stăruit pentru aflarea adevărului s-ar fi putut constata si faptul ca persoana care a efectuat inspecția la exploatația subsemnatului si care a întocmit respectivul raport de inspecție, la data efectuării inspecției era angajat al B. si nu al S.C. C.. Iar acest aspect reiese chiar din Nota de control x/16.12. 2014 pag 3 pct. II, alin. (6): "Menționam că pe rapoartele de inspecție întocmite in perioada 24.07.2014 - 30.09.2014, inspectorii au aplicat stampila C., deși nu aveau contracte individuale de munca/contracte de prestări servicii cu aceasta societate, ci cu B.." Or, inspecția si intocmirea raportului de inspecție la exploatația reclamantului a avut loc la data de 26.08.2014, data la care inspectorul era sub contract cu B.. Deci, documentul raport de inspecție are in antet mențiunea B. si raportul de inspecție a fost intocmit de inspector aflat sub contract cu B.. Doar stampila cu elementele de identificare ale S.C. C. a fost aplicata eronat. Insa aplicarea eronata a acestei ștampile pe raportul de inspecție nu ar trebui sa conducă ia invalidarea certificatului reclamantului de conformitate asa cum eronat a decis instanța de judecata a CA Timișoara, intrucat neconformitatea reținută care constă în faptul că pe raportul de inspecție întocmit s-a aplicat ștampila C. nici nu îi este imputabilă si nici nu este de natură să invalideze certificatul de conformitate.

Si aceasta intrucat, conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările si completările ulterioare, societățile comerciale/firmele, nu se identifica prin stampila. In legislația noastră, existau la data întocmirii raportului de inspecție reglementari privind forma, mărimea si obligativitatea folosirii ștampilei numai in cazuri expres prevăzute de lege: pentru profesiile liberale - notari, avocați, medici; pentru instituții ale Statului; in care actele juridice pot fi anulate in lipsa ei.

Aderarea Romanici la UE a eliminat obligativitatea stampilării, doar semnătura este o condiție definitorie pentru ca actul sa aibă valoare juridica.

Mai exact, aplicarea ștampilei societății pe actele juridice încheiate de persoana juridica nu reprezintă o condiție obligatorie pentru manifestarea de voința a societății, consimțământul la încheierea actului fiind exprimat prin semnarea actului de către reprezentantul acesteia sau de către cel împuternicit sa semneze acte ce emana de la persoana juridica, in speța rapoarte de inspecții.

Prin urmare, aplicarea ștampilei societății pe rapoartele de inspecție, nu este de natura a afecta valabilitatea lor si producerea de efecte juridice, eficacitatea lor fiind data doar de semnarea acestora de către cei in drept-inspectorii CERES (cei care au întocmit aceste rapoarte).

Tocmai pentru a nu mai da loc la interpretări si pentru a veni in sprijinul mediului de afaceri, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 17/15.07.2015, (in vigoare din 23.07.2015) prin care la art. V se prevede ca persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice; precum si ca, persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relațiile dintre acestea. Astfel, folosirea ștampilei de către persoanele juridice de drept privat a fost complet eliminata, fiind menținută aceasta obligație doar pentru autoritățile publice.

De asemenea, in nota de control MADR cu nr. x/16.12.2014 se precizează la pag. 2: C. a notificat prin adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014 Direcția Generala Politici Agricole si Strategii din cadrul MADR asupra modificărilor survenite, adrese la care societatea nu a primit răspuns pana la data controlului." Tot in legătura cu acest aspect al problemei se mai fac precizări in Nota de control MADR cu nr. x/16.12. 2014 si la pag. 4 secțiunea CONCLUZII pct. 3: Reprezentantul societății C., doamna D. a notificat prin adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014 Direcția Generala Politici Agricole si Strategii din cadrul MADR asupra modificărilor survenite, adrese la care societatea nu a primit răspuns pana la data controlului. " Iar, la pag 5 secțiune PROPUNERI pct. 5: Direcția Generala Politici Agricole si Strategii va lua masurile ce se impun, in conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicata, cu modificările si completările ulterioare, împotriva celor care se fac vinovați de netransmiterea in timp legal a răspunsurilor la adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014, fapt ce a condus la desfășurarea unei activități ilegale de către C. S.R.L..

Deci, deși chiar MADR recunoaște ca responsabilitatea pentru producerea de erori revine propriilor funcționari, instanța CA Timișoara retine in considerentele sentinței in cauza la pag. 13 alin. ultim ca:

"Curtea reține că nici un act efectuat in domeniul inspecției și certificării care excede cadrului legal fiind efectuat de o societate care nu a fost aprobată ca organism de inspecție și certificare nu poate sta la baza emiterii unui certificat de conformitate, astfel încât contrar susținerilor reclamantului instanța constată că adresa nr. x/15.01.2015prin care s-a arătat că "certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, impunându-se orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică ", este legală, societatea care a desfășurat activități de inspecție și certificare în agricultura ecologică fără aprobarea MADR fiind responsabilă pentru prejudiciul cauzat reclamantului.

Este regretabil ca departamentul juridic al MADR nu a fost capabil sa gestioneze o anunțată schimbare de reprezentanta pentru România a unui organism de inspecție si certificare cu care reclamantul se afla sub contract, ca mai apoi, după mai bine de 5 luni sa-i invalideze certificatul de Conformitate eliberat pentru activitatea de agricultura ecologica in care este angajat, fără să i se impute însă nimic referitor la activitatea sa.

Nu era îndatorirea MADR ca autoritate competentă să soluționeze problema cu C. imediat ce a fost informat de această societate despre schimbarea reprezentantei pentru România, respectiv să-i impună intrarea în legalitate, iar dacă nu se conforma să îl informeze imediat să găsească un alt organism de inspecție ca partener contractual? Și cum nu a făcut nici una nici alta, a găsit Soluția după 5 luni de "confuzie generală", respectiv să-i suspende reclamantului activitatea in agricultura ecologică fără să se rețină nimic imputabil în sarcina sa, în loc să suspende contractul de muncă al funcționarilor MADR vinovați de "confuzia generală" produsă așa cum se recunoaște prin răspunsul Ia memoriul transmis in vederea soluționării problemei: "Prin Nota de control nr. x/16.12.2014, aprobată de conducerea MADR, întocmită în urma verificărilor efectuate în perioada 02-05.12.2014, aprobata de conducerea MADR, întocmită în urma verificărilor efectuate în perioada 02-05.12.2014 de către consilieri din cadrul DGCA1 - D1S și transmisă în copie către DGPAS au fost dispuse măsuri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare, împotriva celor ce se fac vinovați de transmiterea în timp legal a răspunsurilor la Adresele nr. x/28.07.2014 și nr. y/28.07.2014".

Deci, deși chiar MADR recunoaște că vinovăția aparține MADR-ului și nu se poate reține nimic imputabil recurentului-reclamant, si MADR a precizat ca nu i-a invalidat certificatul de conformitate, cu toate acestea instanța de judecata CA Timișoara in mod netemeinic si nelegal respinge acțiunea formulata de reclamant având ca obiect anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR și obligarea pârâtului la recunoașterea validității certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..

Daca s-ar fi reținut cea mai mica vinovăție a reclamantului in aceasta problema, evident ca MADR ar fi emis o decizie de invalidare a certificatului reclamantului si nu ar fi recurs la adrese de informare, după cum le califica MADR, si nu ar mai fi susținut ca respectivele adrese nu sunt acte administrative.

Negarea drepturilor recurentului-reclamant este nejustificata, cu atât mai mult cu cât nici nu se contestă neîndeplinirea condițiilor pentru practicarea agriculturii ecologice, ci i se impută anumite nereguli procedurale și de organizare ale organismului de inspecție și certificare, în condițiile în care acest organism B. a exercitat atribuții de control și certificare în baza Certificatului de aprobare nr. x/28.11.2012, emis tocmai de MADR si având valabilitate până în data de 27.12.2016. In concret, i se reproșează că, deși certificatul este emis de organismul acreditat B., una din anexele certificatului, respectiv raportul de inspecție, poartă ștampila altui organism, neacreditat de MADR la data efectuării controlului, respectiv S.C. C.. Această împrejurare nu îi poate fi imputată, de vreme ce certificatul a fost emis de organismul acreditat B. și de vreme ce neînțelegerile menționate vizează relația MADR -B.. Este prin urmare nerezonabil ca lipsa de diligentă a pârâtului în raporturile sale cu organismele cărora le-a delegat atribuții de control să se răsfrângă asupra activității subsemnatului.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Recurentul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului așa cum a fost formulat .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în fond după casare, ca urmare a deciziei civile nr. 3999/19.11.2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță a reținut că prin decizia de casare s-a statuat în sensul că adresa în cauză valorifică propunerile din Nota de control nr. x/16.12.2014, în sensul că operatorii vor fi informați asupra următoarelor aspecte:

"Organismul de inspecție și certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluției nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înființată, respectiv C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare; - certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică", rezultând din conținutul adresei că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis asupra validității certificatului de conformitate, iar această manifestare de voință este de natură să producă efecte juridice de drept administrativ, în sensul lipsirii de valabilitate juridică a Certificatelor respective și obligării titularilor să se orienteze către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică.

Prin precizarea de acțiune formulată, reclamantul a învederat că solicită atât anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, cât și anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, astfel încât atât timp cât prin decizia de casare s-a statuat în sensul existenței unui act administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, "Faptul că pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a emis o decizie de invalidare a certificatului de conformitate pe numele recurentului-reclamant A., nu poate conduce la concluzia că nu ne aflăm în prezența unui act administrativ ca manifestare de voință în regim de putere publică, în sensul de a decide ineficiența juridică a unor certificate, pârâtul acționând în virtutea prerogativelor sale legale și nu poate atrage sancționarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, atâta vreme cât este singurul act comunicat acestuia prin care i se aduce la cunoștință că certificatul deținut nu mai este valabil, urmare a valorificării concluziilor Notei de control nr. x/16.12.2014."

Astfel, în rejudecare, prima instanță a constatat că se impune analizarea legalității pe fond a actelor contestate de reclamant, respectiv a adresei nr. x/15.01.2015 și a notei de control nr. x/16.12.2014.

Înalta Curte constată că motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ. sunt invocate formal.

Recurentul nu a adus critici concrete în sensul că prima instanță ar fi încălcat vreo regulă de procedură sau că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prima instanță a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a indicat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția privind soluționarea primelor două petite ale acțiunii reclamantului, respectiv anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR și anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, dar și cea de respingere a cererii reclamantului privind obligarea pârâtului MADR la recunoașterea validității certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..

Instanța de control judiciar constată că susținerile recurentului vizează în concret încălcarea sau aplicarea greșită a legii, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și pe care le apreciază ca fiind nefondate.

În esență, critica recurentului este bazată pe susținerea conform căreia prima instanță în mod greșit i-a respins acțiunea, apreciind că adresa atacată nr. x/15.01.2015 este legală, întrucât chiar ministerul recunoaște că responsabilitatea pentru producerea respectivelor erori revine propriilor functionari, așa încât nu i se pot imputa anumite nereguli procedurale și de organizare ale organismului de inspecțe și certificare, în condițiile în care nu i s-a reproșat nimic în legătura cu activitatea sa.

Din conținutul adresei atacate, nr. x/15.01.2015, emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, rezultă că aceasta a fost adresată directorilor executivi din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene de pe întreg teritoriul țării, precizându-se că "în perioada 2-5.12.2014 Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare precum și la activitatea desfășurată de B./C. SRL", iar în urma controlului, prin nota de control nr. x/16.12.2014, s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată asupra următoarelor aspecte:

"- organismul de inspecție și certificare B. a fost radiat conform certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluției nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înființată, respectiv, C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare;

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică".

Actul se încheie cu solicitarea adresată destinatarilor actului de a identifica operatorii clienți ai B./C. și de a-i informa cu privire la cele semnalate.

Așa fiind, în mod just prima instanță a constatat că prin nota de control nr. x/16.12.2014, respectiv prin adresa menționată(nr. x/15.01.2015), s-a reținut că certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, având în vedere că, la data emiterii acestor certificate, C. nu era aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare.

Din această perspectivă, este relevantă sentința civilă nr. 421/15.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 358/02.02.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la care a făcut trimitere și prima instanță, prin care s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în sensul că B. și C. sunt două subiecte diferite, fiind neavenită solicitarea de obligare a pârâtului la recunoașterea C. ca entitate care a preluat întreaga activitate a societății B., cu atât mai mult cu cât erau depășite limitele stabilite în Ordinul nr. 188/2002.

Contrar celor susținute de recurent, din înscrisurile depuse la dosarul nr. x/2015 rezultă că în mod corect prima instanță a reținut că acestuia i-a fost întocmit, în temeiul art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, certificatul de conformitate nr. x/13.10.2014, fiind emis de către B., cu codul RO-ECO-014, în baza raportului de inspecție din data de 26.08.2014. Potrivit mențiunilor din raportul de inspecție nr. 1/16.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. S.R.L..

Rezultă, astfel, că inspecția efectivă în anul 2014 a fost realizată de către S.C. C.., societate care, la data emiterii acestui înscris obligatoriu ce a stat la baza emiterii certificatului de conformitate pentru reclamant, nu era aprobată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca organism pentru desfășurarea pe teritoriul României a activităților de inspecție și certificare în agricultură ecologică.

Așadar, chiar dacă la data emiterii certificatului nr. x/13.10.2014 de către B. cu codul RO-ECO-014, aceasta era aprobată ca organism de inspecție și certificare în agricultura ecologică, deținând certificatul de aprobare nr. x/28.11.2012 cu valabilitate până în data de 27.12.2016 (fiind radiată la solicitarea sa conform certificatului de radiere din data de 28.11.2014), societatea care a întocmit și asumat raportul de inspecție ce a stat la baza emiterii certificatului de conformitate al reclamantului nu a fost B., ci C..

C. S.R.L. nu avea dreptul conferit de lege să efectueze inspecții în agricultura ecologică, nefiind acreditată la acea dată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a desfășura activități de inspecție și de certificare în agricultura ecologică, cum corect a reținut prima instanță.

Modul de desfășurare a activității organismelor de inspecție și certificare este clar reglementat prin Ordinul nr. 181/1012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare în agricultura ecologică, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28.06.2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 și ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 05.09.2008 de stabilire a Normelor de aplicare a Regulamentului nr. 834/2007. În aceste condiții, niciun act efectuat în domeniul inspecției și certificării care excede cadrului legal, fiind efectuat de o societate care nu a fost aprobată ca organism de inspecție și certificare, nu poate sta la baza emiterii unui certificat de conformitate.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că sunt nefondate criticile recurentului în cauză, responsabilă pentru prejudiciul cauzat părții fiind societatea care a desfășurat activități de inspecție și certificare în agricultura ecologică fără aprobarea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Față de considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2005, instanța de fond, în rejudecare, în mod legal a respins acțiunea formulată și precizată de reclamant, având ca obiect anularea adresei nr. x/15.01.2015 și a Notei de control nr. x/16.12.2014 emisă de MADR și obligarea pârâtului la recunoașterea validității certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 134 din 18 aprilie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.