ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1771/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin Sentința civilă nr. 345 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la cererea de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, sau reținerea cauzei spre rejudecare la data admiterii recursului, sau la un termen ulterior.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta critică sentința instanței de fond, învederând că aceasta nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecății, s-a pronunțat pe alt obiect decât cel al cererii de chemare în judecată și că hotărârea instanței de fond s-a dat cu încălcarea normelor de drept material.

În opinia recurentei, în virtutea rolului activ, instanța era obligată să stăruie pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecății și să dispună obligarea pârâtului să depună la dosarul cauzei actul administrativ prin care i-a fost invalidat certificatul, întrucât a solicitat anularea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate, nu a adresei prin care a fost comunicată decizia. Așadar, instanța s-a aflat în eroare asupra obiectului cererii, ceea ce înseamnă că instanța s-a pronunțat pe un alt obiect decât cel cu care reclamanta a învestit instanța.

Se mai arată în motivele de recurs că, în realitate, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014 (la care se face referire în Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 cu care a fost transmisă decizia de invalidare către Direcțiile Agricole Județene) au fost adoptate măsurile de invalidare a certificatului de conformitate deținut de reclamantă. Această notă de control, care nu a fost comunicată reclamantei, a fost aprobată de ministrul agriculturii și, odată aprobată, nota de control devine act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică. Pârâtul a ascuns reclamantei acest act (printr-o formă de abuz), nu l-a depus nici în cursul judecății, deși de acest act depindea soluționarea cauzei.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Intimata-chemată în garanție SC "C." SRL a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect anularea actului emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și comunicat Direcțiilor pentru Agricultură Județene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, precum și obligarea pârâtului la recunoașterea certificatului de conformitate eliberat acesteia pentru anul 2014.

Prima instanță a reținut că actul a cărui anulare s-a solicitat (Adresa nr. x) a fost adresat directorilor executivi din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene de pe întregul teritoriu al țării, iar în titlul său s-a menționat că a fost trimis cu scop de "informare privind situația organismului de inspecție și certificare B. - Sucursala Iernut", iar în conținutul său s-a adus la cunoștința destinatarilor că "în perioada 2 - 5 decembrie 2014 Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare precum și la activitatea desfășurată de B. - Sucursala Iernut/C. SRL", iar în urma controlului, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014 s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată asupra următoarelor aspecte:

"- organismul de inspecție și certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat conform certificatului de radiere din data de 28 noiembrie 2014, emis în baza Rezoluției nr. 14426 din 26 noiembrie 2014, iar societatea nou înființată, respectiv, C. SRL nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare;

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24 iulie 2014 și care au aplicată ștampila C. SRL nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice;

- se impune orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică".

În finalul actului s-a inserat solicitarea adresată destinatarilor actului de a identifica operatorii clienți ai B. - Sucursala Iernut/C. SRL și de a-i informa cu privire la cele semnalate.

Urmare a acestei solicitări, Direcția de Agricultură a județului Caraș-Severin s-a adresat reclamantei prin Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015, arătând că are obligația de a-l informa în legătură cu aceleași aspecte enumerate în actul emis de MADR sub nr. x din 15 ianuarie 2015.

Prima instanță a reținut că Adresa MADR cu nr. x din 15 ianuarie 2015 nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu poate face obiect al acțiunii în anulare în fața instanței de contencios administrativ, aspect în raport de care a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În analizarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instanța de control judiciar verifică dacă instanța a cărei hotărâre se atacă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecății, nu a dispus obligarea pârâtului să depună la dosarul cauzei actul administrativ prin care i-a fost invalidat certificatul, având în vedere că a solicitat anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantei de partenerul contractual și nu a adresei prin care i-a fost comunicată această decizie.

În opinia recurentei, instanța s-a aflat în eroare asupra obiectului cererii, ceea ce înseamnă că instanța s-a pronunțat asupra unui alt obiect decât cel cu care reclamanta a învestit instanța.

Prin "plângerea prealabilă" adresată Ministerului Agriculturii și dezvoltării Rurale, reclamanta a solicitat revocarea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acesteia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 și comunicată reclamantei cu Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015.

Prin Adresa nr. x din 24 februarie 2015, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că în contextul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, reclamanta își poate exercita dreptul legal de a contesta un act administrativ pe care îl consideră vătămător în cadrul unei plângeri prealabile. S-a mai reținut că, dată fiind relația de natură contractuală a reclamantei cu organismul de inspecție și certificare, având ca obiect inspecția și certificarea, singurul în măsură să clarifice situația este acesta.

Din cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă rezultă că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a indicat dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la drepturile persoanei vătămate și obligația parcurgerii procedurii prealabile, precum și faptul că pentru lămurirea situației contractuale este necesar ca reclamanta să se adreseze organismului de inspecție și certificare.

Împrejurarea că intimatul, prin răspunsul transmis sub nr. x din 24 februarie 2015, a arătat reclamantei că se poate adresa instanței competente dacă se simte vătămată printr-un act administrativ conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, nu poate conduce la concluzia că adresa a cărei anulare s-a cerut este un act administrativ.

În plus, răspunsul înregistrat sub nr. x din 24 februarie 2015 este unul generic, iar din conținutul acestuia nu rezultă că intimatul a atribuit Adreselor nr. x din 15 ianuarie 2015 și nr. 127 din 19 ianuarie 2015, emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, calitatea de acte administrative, fiind doar o simplă interpretare a recurentei-reclamante.

Chiar și dacă se preciza, calificarea unui act administrativ este dată de instanța competentă sesizată cu respectiva cauză, iar nu de părțile care se află în litigiu.

Chiar dacă reclamanta s-a adresat cu "plângere prealabilă", iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a "răspuns plângerii prealabile", Înalta Curte constată că aceste demersuri nu au caracterul unor acte administrative în sensul statuat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Contrar susținerii recurentei-reclamante, analiza probatoriului în prima instanță s-a făcut cu referire la obiectul dedus judecății.

În ceea ce privește existența unei decizii de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de partenerul contractual, la dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte acest fapt, iar din cuprinsul notei de control rezultă doar constatarea echipei de control în sensul că organismul de inspecție și certificare a fost radiat.

Totodată, intimatul-pârât, prin întâmpinarea formulată, a învederat faptul că nu a dispus o atare revocare, ori o altă măsură de înlăturare a efectelor juridice produse de certificatul de conformitate.

Nu este fondată nici critica recurentei în sensul că pârâtul a indus instanța în eroare în sensul că actul atacat în prezenta cauză este Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 și nu decizia MADR de invalidare a certificatului de conformitate a reclamantului de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, act care nu a fost depus la dosarul cauzei, instanța neadministrând această probă.

Se constată că prin apărările făcute de către pârât în fața instanței de fond, acesta a arătat că nu a fost emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vreo Decizie de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de organismul de inspecție B. pentru anul 2014. Singurele înscrisuri emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt doar Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 (contestată de reclamantă) și Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015.

În egală măsură, nici reclamanta nu a făcut dovada existenței unui astfel de înscris, care ar fi putut constitui un act administrativ care să fie supus cenzurii legii contenciosului administrativ în cauza de față, aceasta arătând, de altfel chiar prin cererea de recurs că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu i-a indicat explicit actul administrativ pe care îl consideră vătămător și nici nu i l-a comunicat.

În consecință, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-reclamante subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că, prin hotărârea dată, Curtea de Apel nu s-a pronunțat pe unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită.

Sub acest aspect s-a învederat faptul că Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014, la care se face referire în Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, reprezintă un act de care depindea soluționarea cauzei. Neavând acces la acest document (nota de control) a solicitat instanței de judecată revocarea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate, fără a se referi direct la această notă de control pentru că nu cunoștea conținutul acesteia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Verificând conținutul hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Motivarea hotărârii atacate permite instanței de control judiciar să verifice aplicarea legii la stabilirea situației de fapt, instanța de fond lămurind pe deplin situația de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalității soluției pronunțate.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul indicând situația de fapt, reținută pe baza probelor administrate, și motivele de drept pe care și-a întemeiat soluția, considerentele hotărârii fiind în acord cu soluția pronunțată.

Susținerile recurentei-reclamante în contextul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, fiind simple interpretări care nu țin în fapt de invocarea unor motive contradictorii în contextul analizei hotărârii atacate.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății, sentința recurată fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a normelor juridice incidente situației de fapt rezultate din probele administrate.

De altfel, în analiza acestui caz de casare se reține că cererea de recurs nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, invocându-se generic greșita interpretare a instanței de fond în analizarea caracterului de act administrativ al adresei a cărei nulitate a fost solicitată.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar le încalcă.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că au fost aplicate în mod corect normele de drept aplicabile.

Considerentele hotărârii privesc întocmai problemele juridice invocate în analiza condițiilor emiterii actului contestat, recurenta-reclamantă nefiind de acord cu modalitatea în care prima instanță a realizat interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea dedusă judecății ca inadmisibilă, actul atacat neputând fi calificat drept un act administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege:

"actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că Adresa nr. x din 15 mai 2015 nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, ci reprezintă doar un act de informare, o corespondență între instituții.

După cum s-a reținut anterior, prin acest act Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat toate direcțiile pentru agricultură județene asupra unor aspecte de nelegalitate ce afectează certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după 24 iulie 2014 și care au aplicată ștampila C. SRL, precum și asupra obligației de accesare a serviciilor altui organism de inspecție și certificare autorizat de MADR, în scopul continuării activității în sistemul de agricultură ecologică.

Într-adevăr, Adresa nr. x din 15 mai 2015 este emisă de o instituție publică, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în exercitarea atribuțiilor legale, însă acest act nu reprezintă o manifestare juridică unilaterală deoarece aceasta presupune cu necesitate să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părți, raporturi juridice care presupun drepturi și obligații ale pârâtului.

Astfel, actul atacat nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate publică, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea instituțiilor implicate în acordarea ajutoarelor financiare pentru agricultura ecologică.

Totodată, se constată că actul contestat în cauză nu a modificat și nu a stins raporturi juridice în care reclamanta se află ori s-a aflat ca subiect de drept, nici măcar în sensul invalidării certificatului de conformitate eliberat acesteia pentru anul 2014 de B., după cum susține recurenta-reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță.

Nici restul alegațiilor recurentei-reclamante, referitoare la faptul că obiectul acțiunii ar fi fost anularea notei de control la care se face referire în adresă, nu pot fi primite, obiectul acțiunii fiind corect reținut de prima instanță în raport cu petitul acțiunii și cu precizările formulate de reclamantă în cursul judecății, care a indicat actul atacat prin acțiune ca fiind Adresa MADR nr. x din 15 ianuarie 2015.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la recunoașterea validității certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, în mod corect a apreciat instanța de fond că este, la rândul său, inadmisibilă, pe de-o parte întrucât se află în legătură de accesorialitate cu primul petit, iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că prin formularea sa nu se reclamă un pretins refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ori nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, ci nerecunoașterea unei împrejurări de fapt, anume, validitatea certificatului de conformitate emis în beneficiul reclamantei, validitate ce nu a fost contestată prin vreun act juridic emis de pârât.

Având în vedere că actul emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a modificat sau stins raporturi juridice și nici nu face referire la înlăturarea pe viitor a efectelor actelor de certificare emise, ci doar menționează aspecte legate de nelegalitatea unor acte emise ca urmare a delegării competențelor de la un organism de inspecție și certificare la altul, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecății.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de procedură, respectiv a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 345 din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - LM