ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 585/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea deciziei emisă de pârât de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin decizia nr. 1434 din 30 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 346 din 10 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.10.2018.

Prin sentința nr. 123 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și s-a dispus anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de pârâtul MADR în ce îl privește pe reclamantul A. în sensul că se recunoaște validitatea certificatului nr. x/13.10.2014 emis pe seama reclamantului de B.; s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 123 din 10 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței recurate și, în rejudecare, în principal admiterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de acesta, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul care s-a pronunțat asupra fondului nu a motivat în mod legal soluția dată, atât în fapt, cât și în drept.

Totodată, recurentul a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii introductive, excepție pe care a apreciat-o greșit soluționată de instanța de fond. Astfel, a aratat că actul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. f), art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi calificat ca fiind un act administrativ, așa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c).

De asemenea, recurentul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond și pe aspectul aplicării greșite a normelor de drept material incidente cauzei. Astfel, recurentul a precizat că intimatul-reclamant nu a probat existența vreunui act administrativ vătămător, întrucât în cauză este vorba despre adresa nr. x/15.01.2015.

S-a arătat că adresa contestată de intimat nu este altceva decât o simplă corespondență între două autorități, ce reflectă un punct de vedere cu privire la înscrisurile emise de S.C. C. S.R.L. și care are caracterul unui act de informare, nefiind de natură să interzică posibilitatea intimatului-reclamant de a solicita organismului de inspecție și certificare lămuriri cu privire la neconformitățile din documentele ce o vizează.

Cu privire la aplicarea Ordinului nr. 181/2014, art. 4 alin. (10), recurentul a solicitat înlăturarea acestuia, întrucât MADR a atribuit numărul de cod RO-ECO-014 organismului de inspecție șicertificare B. Sucursala Iernut, prin certificatul de aprobare nr. x/28.11.2012, iar această entitate a fost radiată din evidențele ORC în baza rezoluției nr. 14426/26.11.2014.

Astfel, se poate observa cu ușurință că B. și C. S.R.L. sunt două subiecte distincte, iar solicitarea intimatului-reclamant de obligare a MADR să recunoască validitatea unui certificat emis pentru 2014 este nefondată.

Recurentul a arătat că nu există niciun argument în susținerea criticilor conform cărora autorizarea C. S.R.L. trebuia să se facă începând cu data de 28.07.2014, în condițiile în care cererea de aprobare ca organism de inspecție și certificare a fost adresată de societate ministerului de resort la data de 27.11.2014, însă nu a fost însoțită de toate documentele necesare.

În fine, a criticat recurentul-pârât reținerea primei instanțe în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui exces de putere în sensul dipozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, instanța apreciind în mod greșit și nemotivat nota de control ca fiind act administrativ emis cu exces de putere, făcând trimitere la hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în primă instanță și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în soluționarea recursurilor declarate împotriva acestora.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea deciziei emisă de pârât de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul invocând, cu titlu de critici nemotivarea sentinței, soluționarea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii, precum și reținerea eronată a excesului de putere, aspecte prezentate în fața primei instanțe, care au fost analizate de aceasta, considerentele fiind împărtășite de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile privind nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii, care deși sunt întemeiate de recurent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se circumscriu pct. 6 al aceluiași articol.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, instanța de recurs constată că judecătorul fondului a soluționat în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare și reiterată prin cererea de recurs.

Astfel, constată că, având în vedere soluția de casare cu trimitere dispusă în urma admiterii recursului, în vederea lămuririi obiectului cererii, raportat la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă pe motiv că adresa nr. x/15.01.2015 emisă de MADR nu ar fi un veritabil act administrativ, în al doilea ciclu procesual după casare, s-a dispus citarea pârâtului pentru a preciza obiectul actiunii, reclamantul precizând obiectul acțiunii, sens în care a solicitat în mod expres anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, act subsecvent al Notei de control nr. x/16.12.2014, și obligarea pârâtei la recunoașterea validității certificatului nr. x/13.10.2014.

Prin urmare, actul contestat în prezenta speță este reprezentat de adresa emisă în baza notei de control nr. x/16.12.2014 a MADR prin care s-a constatat, în ceea ce privește documentele emise de C. S.R.L. după data de 24.07.2014 că 979 de certificate de conformitate nu au fost emise cu respectarea prevederilor legale deoarece rapoartele de inspecție poartă ștampila C. S.R.L., societate care nu este acreditată de organismul de acreditare DAKKS și nici aprobată de MADR să desfășoare pe teritoriul României activități de inspecție și certificare în agricultură ecologică.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obiectul acțiunii judiciare în contenciosul administrativ poate consta în: cererea de anulare a unui act administrativ, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, respectiv plângerea împotriva actului administrativ asimilat - refuzul de soluționare a unei cereri.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din aceeași lege:

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...) c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; (...) e) contenciosul administrativ - activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Așa fiind, din corelarea acestor dispoziții cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 antereferite, rezultă că pot fi cenzurate sub aspectul legalității de către instanța de contencios administrativ doar actele de autoritate, emise în regim de putere publică, și care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice de drept administrativ.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că din conținutul adresei contestate reiese că pârâtul, deși nu a emis un act administrativ tipic prin care să dispună în mod expres invalidarea certificatului în cauză, și-a exprimat o manifestare de voință univocă în sensul de a nu recunoaște în favoarea reclamantului valabilitatea certificatului de conformitate având aplicată ștampila C. S.R.L., lipsind în concret actul de eficiență juridică, chiar dacă nu a emis o decizie de invalidare propriu-zisă, neputându-se conchide că adresa contestată nu ar avea caracterul unei manifestări de voință apte să producă efecte de drept public, din moment ce este singurul act prin care se aduce la cunoștință refuzul pârâtului de a ține seama de un atare certificat.

Prin urmare, adresa contestată are caracterul unui act administrativ, în accepțiunea dată acestei noțiuni prin prevederile legale mai sus menționate, fiind un act de autoritate emis în regim de putere publică pentru a genera efecte juridice, în sensul nerecunoașterii certificatelor de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. S.R.L., neputând fi apreciată ca fiind un simplu act de informare, astfel cum încearcă să acrediteze pârâtul, de vreme ce are aptitudinea de a produce prin ea însăși efecte juridice pe tărâmul dreptului administrativ, în măsura în care pârâtul nu a emis un alt act decizional, distinct de adresa menționată.

Este adevărat că Înalta Curte, prin decizia de casare, a reținut că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naționale și comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, așa cum s-a arătat, în Nota de constatare, însă, referitor la aceasta, instanța de recurs apreciază că, în mod corect, curtea de apel a constatat faptul că nota de control nr. x/16.12.2014 a MADR are caracterul unui act premergător prin care s-a constatat că documentele emise de C. S.R.L. după data de 24.07.2014, 979 de certificate de conformitate nu au fost emise cu respectarea prevederilor legale, constatări care au fundamentat emiterea actului administrativ decizional de autoritate, acesta fiind încorporat în cuprinsul adresei contestate.

Prin urmare, refuzul pârâtului de a recunoaște valabilitatea certificatului de conformitate de care s-a prevalat reclamantul este susceptibil de a-i produce acestuia o vătămare în raport de care acesta este îndrituit să supună cenzurii instanței de contencios administrativ actul astfel emis, pentru a se verifica dacă s-a manifestat un eventual exces de putere prin conduita pârâtului.

În acest context, instanța de control judiciar constată că sunt lipsite de suport și algațiile recurentului privind fondul acțiunii, constatând că sunt corecte reținerile primei instanțe în sensul că manifestare de voință bazată pe nota de control și exhibată prin intermediul adresei contestate de reclamant, prezintă caracteristicile excesului de putere, în accepțiunea dată acestei noțiuni prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, excesul de putere reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor."

Prin adresa nr. x/15.01.2015, ministerul pârât a adus la cunoștința tuturor direcțiilor agricole județene faptul că, în perioada 02 - 05.12.2014, Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare, precum și la activitatea desfășurată de B./C. S.R.L și că, prin Nota de control nr. x/16.12.2014 s-a propus ca operatorii să fie informați asupra urmatoarelor aspecte:

"- organismul de inspecție și certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluției nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înființată, respectiv C. S.R.L., nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare.

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24.07.2014 și care au aplicată ștampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice.

Poziția autorității publice a fost comunicată reclamantului de către DAJ Caraș-Severin, prin adresa nr. x/19.01.2015, prin care s-a reprodus dispoziția MADR de a notificat reclamantul în sensul arătat.

B. Sucursala Iernut a fost radiată începând cu data de 28.11.2014, însă certificatul atașat la dosarul de fond, a fost emis la data de 13.10.2014 și poartă chiar ștampila B., în vreme ce contractul de certificare a fost încheiat sub nr. x/18.04.2012.

Prin urmare, se constată că actul în discuție a fost emis de B., purtând ștampila acestei societăți și având o dată anterioară celei la care aceasta a fost radiată, doar raportul de inspecție care a stat la baza emiterii certificatului dosar, purtând ștampila C. S.R.L..

Prin urmare, conduita pârâtului, prin care i se impută reclamantului împrejurarea că una dintre anexele certificatului, respectiv raportul de inspecție poartă ștampila unui organism neacreditat de MADR la data efectuării controlului, respectiv S.C. C. S.R.L., în condițiile în care certificatul însuși este emis de organismul acreditat B., apare ca fiind manifestată cu exces de putere, în condițiile în care certificatul a fost emis de organismul acreditat B., iar neînțelegerile ce vizează relația dintre MADR și B. sub aspectul acreditării și delegării atribuțiilor de control nu pot fi imputate reclamantului.

Prin urmare, constatările cuprinse în Nota de nr. x/16.12.2014 a MADR nu pot fi valorificate în sensul nerecunoașterii valabilității certificatului de conformitate emis în favoarea agricultorului, prezentând caracteristicile excesului de putere.

În concluzie, Înalta Curte reține că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 123 din 10 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.