ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anularea Deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate, eliberat acestuia de organismul de inspecție B. pentru anul 2014, anularea deciziei transmise Direcțiilor Agricole Județene cu Adresa nr. x/15.01.2015, precum și obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin Sentința civilă nr. 363 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a dispus anularea Adresei nr. x din 15 ianuarie 2015, emisă de pârât în ceea ce îl privește pe reclamant, a obligat pârâtul la recunoașterea valabilității Certificatului nr. x din 13 octombrie 2014, emis de B. și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând fondul cauzei, în principal să se dispună admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar, în subsidiar, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În principal, recurentul-pârât înțelege să reitereze excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f), art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul contestat nu poate fi calificat drept act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice.

Arată recurentul că actul contestat aduce la cunoștința destinatarilor, printre altele, că, în perioada 2 - 5 decembrie 2014, Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare și la activitatea desfășurată de B. - Sucursala Iernut și C. SRL, iar, în urma controlului, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014, s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată, că organismul de inspecție și certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, conform certificatului de radiere din data de 28 noiembrie 2014, emis în baza Rezoluției nr. 14426 din 26 noiembrie 2014, iar societatea nou înființată, C. SRL, nu a fost aprobată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca organism de inspecție și certificare.

De asemenea, s-a mai precizat, prin aceeași adresă, că certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24 iulie 2014, și care au aplicată ștampila C. SRL, nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, apreciind că se impune reorientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică.

În raport de conținutul actului contestat, recurentul-pârât consideră că, deși Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 este emisă de o autoritate publică, aceasta nu produce efecte juridice, în sensul că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice.

Cât privește fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază că intimatul-reclamant nu probează existența vreunui act administrativ vătămător. Prezentând contextul faptic ce a dus la emiterea adresei contestate în cauză, recurentul-pârât apreciază că lipsa unui răspuns la notificarea prin care i se aducea la cunoștință schimbarea locației de lucru pentru România, de către C. SRL, nu reprezintă o aprobare tacită în sensul recunoașterii calității sale de continuatoare a B. Sucursala Iernut.

Recurentul-pârât consideră că, în speță, nu este probat nici interesul urmărit de reclamant în anularea adresei contestate, aceasta putând fi combătută printr-un act contrar, emis de organismul de certificare cu care reclamantul avea contract, care să ateste faptul că reclamantul a respectat condițiile de certificare ecologică/conversie. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin răspunsul la plângerea prealabilă nr. 157488 din 24 februarie 2015, a comunicat reclamantului că situația creată se datorează organismului de inspecție și certificare C. SRL, singurul în măsură să explice neconformitățile din documentele pe care le-a eliberat.

Deși Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 este emisă de o autoritate a administrației publice, acesta nu reprezintă decât un act cu caracter informativ, o corespondență între două autorități, reflectând un punct de vedere cu privire la înscrisurile emise de C. SRL.

Referitor la susținerile reclamantului privind aplicabilitatea art. 4 alin. (10) din Ordinul nr. 181/2014, se solicită înlăturarea acestora, întrucât recurentul-pârât a atribuit număr de cod organismului de inspecție și certificare B. Sucursala Iernut, entitate ce a fost radiată din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, iar acest cod nu poate fi atribuit altei persoane juridice, respectiv C. S.R.L., neexistând o identitate între acestea.

Recurentul-pârât consideră incidente și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 31/1990 republicată, privitoare la modalitatea de înființare și regimul juridic al sucursalelor, B. Sucursala Iernut fiind persoană juridică înființată ca sucursală a B. Germania, conform legislației în vigoare, cu sediul în România și aprobată ca organism de inspecție și certificare în agricultura ecologică, potrivit ultimei versiuni notificate prin publicare în seria x a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a Standardului european EN 45011 sau Ghidului ISO 65 (Cerințe generale pentru organisme ce operează sisteme de certificare produs) de către Organismul Național de Acreditare al României sau de alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană, semnatar al acordului de recunoaștere multilaterală a acreditării europene EA-MLA.

Astfel, B. Sucursala Iernut și C. SRL sunt două subiecte distincte, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul să recunoască validitatea certificatului eliberat acestuia pentru anul 2014.

Nu există niciun argument pertinent în susținerea criticilor conform cărora autorizarea C. SRL ar fi trebuit făcută începând cu data de 28 iulie 2014, cu atât mai mult cu cât cererea de aprobare ca organism de inspecție și certificare a fost adresată de această societate abia la data de 27 noiembrie 2014.

Prin urmare, invocarea prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 181/2014 nu se justifică, prin raportare la informarea cuprinsă în Notificarea nr. x din 28 iulie 2014, emisă de C. SRL, întrucât prin această notificare nu s-a făcut nicio solicitare de a obține vreo aprobare din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a desfășura activități de certificare în condiții de legalitate, iar notificarea nu a fost însoțită de vreo documentație depusă de solicitant.

În concluzie, din moment ce aprobarea a fost emisă pe numele altei entități, chiar dacă a avut loc un "transfer de patrimoniu", nu se poate reține faptul că recurentul-pârât și-a exercitat defectuos atribuțiile care-i revin în domeniu.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

SC C. SRL a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-reclamant A. și de SC C. SRL prin întâmpinări și, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limita și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii și de anulare a adresei contestate, este nelegală în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte constată că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. este întemeiat, instanța de fond făcând o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei emise de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind invalidarea certificatului de conformitate eliberat reclamantului de către organismul de inspecție B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcțiilor Agricole Județene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, precum și obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea acestui certificat.

Prin Sentința civilă nr. 363 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea și a dispus anularea Adresei nr. x din 15 ianuarie 2015, emise de pârât în ceea ce îl privește pe reclamantul A. și a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la recunoașterea valabilității Certificatului nr. x din 13 octombrie 2014, emis de B..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin nerecunoașterea efectelor certificatului emis în favoarea reclamantului și prin notificarea acestuia în sensul de a se orienta către un alt organism de inspecție și certificare acreditat, actul atacat produce efecte juridice constând, pe de o parte, în contestarea valabilității certificatului și, pe de altă parte, în condiționarea continuării activității agricole de orientarea către un alt organism de certificare și control.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut că o astfel de sancțiune nu a intervenit deocamdată, dar natura juridică a unui act, calificarea acestuia ca act administrativ producător de efecte juridice, nu poate depinde de un fapt ulterior, respectiv de modul în care este pus în executare. Efectele imediate ale Adresei nr. x din 15 ianuarie 2015 constau în imposibilitatea reclamantului de continuare a activității în sistemul de agricultură ecologică, astfel cum rezultă din actul atacat.

Cu privire la fondul litigiului, prima instanță a constatat că, certificatul de conformitate emis în favoarea reclamantului nu a fost anulat de vreo instanță judecătorească sau revocat de instituția emitentă, astfel că ministerul pârât nu avea posibilitatea de a impune reclamantului reorientarea către un alt organism acreditat, pentru refacerea controlului și emiterea unui nou certificat vizând agricultura ecologică decât, eventual, după expirarea valabilității certificatului.

Examinând criticile formulate de recurentul-pârât prin recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține că acestea se circumscriu, în proporție majoritară, analizării naturii juridice a Adresei nr. x din 15 ianuarie 2015, ca reprezentând un act administrativ sau o simplă informare instituțională, critici prezentate atât în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, cât și în susținerea netemeiniciei cererii. În dezvoltarea acestor critici se arată, în esență, că adresa contestată nu reprezintă decât o simplă corespondență între două autorități, ce reflectă un punct de vedere cu privire la înscrisurile emise de C. SRL și are caracterul unui act de informare, neproducând efecte juridice în ceea ce privește drepturile și interesele legitime ale reclamantului.

Pentru a analiza aceste critici, Înalta Curte reține că, prin Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, ministerul pârât a adus la cunoștința tuturor direcțiilor agricole județene faptul că, în perioada 2 - 5 decembrie 2014, Direcția Generală Control Antifraudă Inspecții - Direcția de Inspecții de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcționare, precum și la activitatea desfășurată de B. - Sucursala Iernut/C. SRL și că, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014 s-a propus ca operatorii să fie informați asupra următoarelor aspecte:

"- organismul de inspecție și certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28 octombrie 2014, emis în baza Rezoluției nr. 14426 din 26 noiembrie 2014, iar societatea nou înființată, respectiv C. SRL, nu este aprobată de MADR ca organism de inspecție și certificare.

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după data de 24 iulie 2014 și care au aplicată ștampila C. SRL nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naționale și comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice.

- se impune orientarea către un alt organism de inspecție și certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activității în sistemul de agricultură ecologică."

În finalul actului s-a inserat solicitarea adresată destinatarilor actului de a identifica operatorii clienți ai B. - Sucursala Iernut/C. SRL și de a-i informa cu privire la cele semnalate.

Urmare a acestei solicitări, Direcția de Agricultură a județului Caraș-Severin s-a adresat reclamantului prin adresa nr. x din 19 ianuarie 2015, arătând că are obligația de a-l informa în legătură cu aceleași aspecte enumerate în actul emis de MADR sub nr. x din 15 ianuarie 2015.

Prima instanță a apreciat că Adresa MADR nr. x din 15 ianuarie 2015 reprezintă un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că efectele imediate ale acestei adrese constau în imposibilitatea reclamantului de a beneficia de drepturile conferite de certificatul deținut, respectiv de imposibilitatea de continuare a activității în sistemul de agricultură ecologică, așa cum rezultă din actul atacat, aspecte în raport de care a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că sunt întemeiate susținerile și criticile înfățișate de recurentul-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele hotărârii privesc întocmai problemele juridice invocate în analiza condițiilor emiterii actului contestat, recurentul-pârât nefiind de acord cu modalitatea în care prima instanță a realizat interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, actul atacat neputând fi calificat drept un act administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege:

"actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că Adresa nr. x din 15 mai 2015 nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, ci reprezintă doar un act de informare, o corespondență între instituții.

După cum s-a reținut anterior, prin acest act Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat toate direcțiile pentru agricultură județene asupra unor aspecte de nelegalitate ce afectează certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecție întocmite după 24 iulie 2014 și care au aplicată ștampila C. SRL, precum și asupra obligației de accesare a serviciilor altui organism de inspecție și certificare autorizat de MADR, în scopul continuării activității în sistemul de agricultură ecologică.

Într-adevăr, Adresa nr. x din 15 mai 2015 este emisă de o instituție publică, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în exercitarea atribuțiilor legale, însă acest act nu reprezintă o manifestare juridică unilaterală deoarece aceasta presupune cu necesitate să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părți, raporturi juridice care presupun drepturi și obligații ale pârâtului.

Astfel, actul atacat nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate publică, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenței unor fapte și împrejurări din activitatea instituțiilor implicate în acordarea ajutoarelor financiare pentru agricultura ecologică.

Totodată, se constată că actul contestat în cauză nu a modificat și nu a stins raporturi juridice în care reclamantul se află ori s-a aflat ca subiect de drept, nici măcar în sensul invalidării certificatului de conformitate eliberat acestuia pentru anul 2014 de B., așa cum susține intimatul-reclamant prin acțiunea introductivă de instanță.

În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la recunoașterea validității certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, Înalta Curte constată că aceasta este, la rândul său, inadmisibilă, pe de-o parte întrucât se află în legătură de accesorialitate cu primul petit, iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că prin formularea sa nu se reclamă un pretins refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ori nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, ci nerecunoașterea unei împrejurări de fapt, anume, validitatea certificatului de conformitate emis în beneficiul reclamantului, validitate ce nu a fost contestată prin vreun act juridic emis de pârât.

Având în vedere că actul emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a modificat sau stins raporturi juridice și nici nu face referire la înlăturarea pe viitor a efectelor actelor de certificare emise, ci doar menționează aspecte legate de nelegalitatea unor acte emise ca urmare a delegării competențelor de la un organism de inspecție și certificare la altul, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii deduse judecății.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind astfel fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului A. ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Fondurilor Europene împotriva Sentinței civile nr. 363 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - LM