ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 792/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 705/20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017 s-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș; s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mures; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 705/20 iunie 2018 a declarat recurs reclamantul A. solicitând să admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 546/R din 13 iunie 2019 a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 705/20 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017.

Împotriva decizie nr. 546/R din 13 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, la data de 9 septembrie 2019 recurentul A. a formulat cerere de revizuire ce formează obiectul prezentului dosar nr. x/2019.

Prin încheierea din data de 2 octombrie 2019, pronunțată în cauză, Curtea de Apel Târgu-Mureș a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire a Decizie nr. 546/R din 13 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în baza art. 411 alin. (1) punct 2 C. proc. civ.

La data de 15 iunie 2020 revizuentul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

La termenul de judecată din data de 8 iulie 2020, Curtea, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii de revizuire.

Prin decizia nr. 312/R din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția perimării invocată de instanță din oficiu și a constatat perimarea cererii de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 546/13.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu- Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei nr. 312/R din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul a arătat că așa cum se arată în mod constant în doctrina juridică termenul de perimare este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se afla.

În mod normal sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale legale imperative este decăderea, astfel că, aparent, termenul de perimare ar fi un termen de decădere, ceea ce l-ar plasa sub imperiul art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020, respectiv al art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020.

În consecință, pe durata stării de urgență ar fi operat suspendarea termenului de perimare aflat în desfășurare; practic, analizând excepția perimării potrivit acestei abordări, instanța trebuia să aibă în vedere un termen de 8 luni în care pricina a rămas în nelucrare din vina părților.

În cazul în care se consideră că termenul de perimare nu este un veritabil termen de decădere întrucât decăderea presupune efectuarea unui act procedural cu depășirea termenului imperativ prescris de lege în acest scop, ar putea fi considerate aplicabile prevederile art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/14.04.2020:

"Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării starii de urgență". Ar opera, așadar, întreruperea termenului de perimare, astfel că de la încetarea stării de urgență ar începe să curgă un nou termen de 6 luni pentru perimarea cererii. Art. 240/14.04.2020 nu conține dispoziții aplicabile termenului de perimare, influența acestor acte normative asupra perimării trebuie să fie analizată prin prisma dispozițiilor C. proc. civ. referitoare la suspendarea cursului perimării (art. 418 C. proc. civ.).

Astfel, sub imperiul actualului C. proc. civ., în opinia sa, se constată în primul rând că pot fi aplicabile situației în discuție prevederile art. 418 alin. (3) C. proc. civ.:

"perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate".

Prin urmare, la calcularea termenului de perimare sub incidența actualului C. proc. civ. instanța trebuia să aibă în vedere curgerea, după încetarea stării de urgență, a diferenței de timp care exista la 16 martie 2020 (data instituirii stării de urgență) până la împlinirea a 6 luni de la ultimul act de procedură realizat în cauză.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, cu referire directă la cazurile precvăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

În concluzie, argumentele primei instanțe ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată.

Astfel, în esență, curtea de apel a reținut că " Din verificarea efectuată de instanță rezultă că ultimul act de procedură s-a efectuat în cauză la data de 2 octombrie 2019, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) punct 2 C. proc. civ.

Totodată în perioada de referință a fost instituită starea de urgență de teritoriul României sens în care prin Decretele Prezidențiale 195/2020 și 240/2020 au fost reglementate cauze legale de suspendare respectiv întrerupere a termenelor de decădere respectiv de prescripție aflate în curs.

În cazul perimării trebuie subliniat că nu se discută despre un veritabil termen de decădere, aceasta fiind reglementată de legiuitor în vederea asigurării continuității procedurii judiciare. În mod constant perimarea a fost analizată doctrinar dar și jurisprudențial ca având o natură juridică mixtă, de sancțiune procedurală și de prezumție de desistare. În aceste condiții, Curtea costată că cele două Decrete nu au reglementat situația termenelor de perimare astfel încât în cauză nu se poate discuta despre o întrerupere a termenului de perimare care a început să curgă la data de 2.10.2019.

În egală măsură, date fiind circumstanțele cauzei respectiv instituirea stării de urgență prin decretele anterior indicate, instanța va face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ. (...)

În consecință instanța va reține că pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 16 martie, s-a suspendat termenul de perimare, care a început să curgă din nou din data de 15 mai 2020. Având în vedere perioada anterioară în care termenul de perimare a curs, respectiv din 2.10.2019 până în 15 martie 2020 și cu luarea în considerare a perioadei de suspendare anterior indicată, Curtea constată că termenul de perimare s-a împlinit la data de 1 iunie 2020, așadar anterior datei la care partea a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Constatând că în intervalul de timp prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., de 6 luni de la data suspendării cauzei, niciuna din părți nu a stăruit în continuarea judecății și nu a cerut îndeplinirea vreunui act de procedură, Curtea reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se constata perimarea cererii de reexaminare, excepția invocată din oficiu urmând a fi admisă."

Or, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză ori incidența altui caz de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ., invocând suspendarea termenului de perimare pe durata stării de urgență, reținută și de instanța de judecată, însă necriticând modul de calcul făcut de instanță cu privire la acest incident.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute în justificarea soluției de constatare a perimării cererii de revizuire nu au fost contestate, pe calea recursului, de acesta.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 312/R din 8 iulie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.