ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 31.12.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziei nr. 1290/23.10.2019 și a Deciziei nr. 1529/04.12.2019 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu consecința exonerării de la plata amenzii.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare în dosarul nr. x/2019, prin care, referitor la cererea de suspendare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17.01.2020, sub numărul x/2020, conexată la dosarul nr. x/2019, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1288/23.10.2019 și anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1527 din 04.12.2019, precum și suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare în dosarul nr. x/2020, prin care, în privința cererii de suspendare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 14 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a respins cererile de suspendare ca neîntemeiate.

1.3. Cererile de recurs

1.3.1. Împotriva încheierii din 14 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă B. a declarat recurs invocând următoarele.

În ceea ce privește cazul bine justificat, recurenta-reclamantă a apreciat că această condiție a fost îndeplinită și că instanța de fond nu a analizat in concreto aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, ci s-a rezumat să formuleze considerente generale cu privire la instituția juridică a cazului bine justificat; hotărârea instanței de fond nu este motivată corespunzător; Decizia A.S.F. atacată a dispus o sancțiune în sarcina acesteia, cu toate că nu a încălcat nicio măsură legală dispusă de A.S.F.; intimata nu deține competența pentru a dispune o sancțiune pentru examinarea unui vot într-un anumit sens, în cadrul unei ședințe a consiliului de administrație; actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o prin acțiunea introductivă nu este motivat sub aspectul vinovăției acesteia; autoritatea emitentă a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin refuzul dreptului de a formula obiecțiuni.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă a apreciat că și această condiție a fost îndeplinită întrucât: iminența pagubei ce urmează a se produce în patrimoniul acesteia, în opinia acesteia, este dincolo de orice dubiu; a probat împrejurarea că în patrimoniul acesteia s-ar produce o pagubă de nerecuperat în situația în care ar achita amenda, iar actul administrativ atacat ar fi anulat; strict formal, paguba iminentă este reprezentată de stabilirea imperativă a unui termen limită până la care trebuia să achite amenda; dacă s-ar admite cererea de anulare a Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019, paguba nu ar fi înlăturată niciodată.

1.3.2. Împotriva aceleași încheieri a declarat recurs și reclamanta A. care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, soluția instanței de fond este motivată pe considerente de ordin general, fără a se analiza în concret motivele cererii de suspendare.

În mod greșit prima instanță, prin considerente de ordin general, a reținut că un act administrativ este, ca regulă generală, executoriu, fără insă să analizeze în concret argumentele de drept pe care le-am învederat, potrivit cu care legislația specială care reglementează activitatea ASF nu cuprinde o dispoziție de drept expresă care să prevadă caracterul de titlu executoriu al deciziilor de sancționare contravențională cu amenda.

Un alt argument care sprijină susținerea privind existența unui caz bine justificat o constituie exercitarea atribuțiilor de apreciere a existenței faptei de natură contravențională prin exces de putere, devenind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ipoteza încălcării drepturilor și libertăților cetățenești.

În opinia recurentei, este evident faptul că decizia de sancționare nr. 1290/23.10.2019 nu cuprinde obiecțiunile sale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 privind menționarea în actul constatator a punctului de vedere al contravenientului, dispoziții ce se coroborează cu norma de la art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 potrivit cu care este obligatorie solicitarea de către ASF a obiecțiunilor persoanei cercetate cu privire la fapta care i se impută.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției privind prevenirea unei pagube iminente, susține recurenta în continuare argumentele prezentate la instanța de fond.

În opinia recurentei, nu poate fi reținut considerentul potrivit căruia nu a produs dovezi privind paguba iminentă. Constituie o prezumție judecătorească simplă că o amenda contravențională în cuantum de 30.000 este deosebit de mare. Susține că, în mod evident patrimoniul său s-ar diminua considerabil iar recuperarea prejudiciului, în cazul în care va avea câștig de cauză prin hotărâre irevocabilă, va fi extrem de dificilă.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziei nr. 1290/23.10.2019 și a Deciziei nr. 1529/04.12.2019 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu consecința exonerării de la plata amenzii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17.01.2020, sub numărul x/2020, conexată la dosarul nr. x/2019, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1288/23.10.2019 și anularea Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1527 din 04.12.2019, precum și suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2.1.1. Recursul declarat de reclamanta B. este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Instanța de fond a reținut, referitor la îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, că reclamanta a invocat exclusiv argumente de fond, strict legate de valabilitatea actelor administrative contestate, iar nu împrejurări din cele avute în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia "instanța de fond nu a analizat în concret aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, ci s-a rezumat să formuleze considerente generale cu privire la instituția juridică a cazului bine justificat, aceasta este nefondată întrucât se poate observa că aparența de nelegalitate se referă la Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019, act administrativ emis de A.S.F care a stat la baza Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 de sancționare a reclamantei și a cărei suspendare a fost solicitată în prezenta cauză.

Dar, așa cum a reținut și instanța de fond, Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019 este un act administrativ legal emis de A.S.F. conform competențelor și prerogativelor sale, potrivit sentinței civile nr. 998/13.12.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În acest context, raționamentul instanței de fond este unul corect, ținând cont și de faptul că instanța de fond a reținut, prin sentința civilă nr. 998/13.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, care a avut ca obiect anularea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2019, faptul că pârâta A.S.F. nu și-a depășit competența legală, având prerogativa de convocare a unei adunări generale a acționarilor în cazul în care consiliul de administrație respinge cererea unui acționar de covocare a adunării generale, neîncălcându-se art. 2 alin. (9) lit. b) din Legea nr. 24/2017,. S/a mai reținut că nu există o depășire a competențelor A.S.F. prin preluarea unei prerogative a instanței prevăzută de art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 existând două căi prin care acționarii pot cere convocarea AGOA pentru discutarea unor probleme pe care le consideră relevante, respectiv cea prevăzută de legea generală în materie societară și cea prevăzută de legea specială în domeniul societăților emitente și că A.S.F. nu validează un abuz de drept din partea acționarilor SIF Banat Crișana S.A. neexitând o încălcarea prevederilor art. 286

1

din Legea nr. 297/2004, obiectivele solicitate a fi pe ordinea de zi intrau în atribuția adunării generale a acționarilor, care pot delibera și hotărî asupra oricăror atribuții ale altor organe ale societății.

Prin urmare, instanța de fond a circumstanțiat corect speța cu care a fost sesizată, ținând cont de dispozițile legale aplicabile și de aspectele invocate de recurenta-reclamantă în acțiune.

În ceea ce privește susținerile recurentei din cererea de recurs referitoare la paguba iminentă și acestea sunt neîntemeiate.

Instanța de fond a reținut în mod corect prin Încheierea recurată că motivele dezvoltate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente nu pot fi reținute și nu se încadrează în definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită prin simpla susținere că plata sumei respective ar putea conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă la majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative.

În cauză prin actul administrativ individual a cărui suspendare se solicită a fost stabilită o amendă contravețională în considerarea atribuțiilor și competențelor AF și în vederea asigurării protecției investitorilor pe piața de capital.

De asemenea, nici susținerile privind dificultatea recuperării sumei ce ar putea fi executată silit în baza unui act administrativ nelegal nu se încadrează în definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, nici condiția cumulativă privind producerea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită. 2.1.2. Recursul declarat de reclamanta A. este nefondat pentru următoarele considerente.

Referitor la îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, se apreciază că instanța de fond a reținut corect și întemeiat că și în cazul recurentei -reclamante A. au fost invocate exclusiv argumente de fond, strict legate de valabilitatea actelor administrative contestate, iar nu împrejurări din cele avute în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, având în vedere faptul că inclusiv recurenta-reclamantă invocă în susținerea capătului de cerere privind suspendarea Deciziei A.S.F. nr. 1290/23.201.2019, aceleași argumente pentru care a solicitat anularea acesteia, instanța apreciază nefondată critica recurentei potrivit căreia "Soluția instanței de fond este motivată pe considerente de ordin general, fără a se analiza în concret motivele cererii de suspendare, situație care echivalează cu nemotivarea."

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la caracterul executoriu al deciziei de sancționare, instanța de fond a reținut corect faptul că argumentele invocate de reclamantă legate de caracterul executoriu al deciziei de sancționare, țin de executarea actului contestat și nu sunt de natură să inducă o îndoială puternică în ceea ce privește legalitatea acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar în acord cu judecătorul fondului au observat că în cuprinsul cererii formulate, reclamanta nu argumentează concret existența "cazului bine justificat", respectiv nu prezintă elemente de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, ci invocă motive care antamează fondul cauzei.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la paguba iminentă, apreciază instanța de control judiciar că, instanța de fond a reținut corect că, motivele dezvoltate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente nu pot fi reținute și nu se încadrează în definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Simpla menționare a producerii unei pagube nu poate conduce la constatarea că există o pagubă iminentă. În cauză, reclamanta nu a făcut dovada executării imediate a actului administrativ, respectiv a unui prejudiciu ireparabil, în sensul legii. De asemenea, nu a făcut nici dovada prejudiciului concret pe care l-ar fi suferit ca urmare aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de A.S.F. prin actul atacat. Astfel, invocarea afectării patrimoniului reclamantei, dificultatea recuperării sumei de 30.000 RON de la pârâta A.S.F. fiind de notorietate faptul că instituțiile publice sunt foarte greu de executat silit, dobânda acestei sume nu va putea fi recuperată, riscul derulării unei executări silite împotriva acesteia, se apreciază că nu constituie argumente juridice valabile în susținerea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a cererii de suspendare.

În concluzie, recurenta nu justifică, în mod concret, condiția necesității prevenirii pagubei iminente, ci invocă un pretins prejudiciu printr-o serie de argumente subiective care nu pot conduce la suspendarea executării actului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. și de B. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.