ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.04.2018 privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni, Comuna Tureni s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 652/15.11.2017 dată în dosarul nr. x/2016 a CNCD, constatarea și sancționarea actelor și faptelor discriminatorii comise de Consiliul Local al comunei Tureni și Comuna Tureni anual, în baza hotărârilor emise de deliberativul comunei Tureni privind instituirea si încasarea taxei de paza în sarcina și de la persoanele fizice și persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul administrativ al comunei Tureni și în baza hotărârilor emise de Consiliul Local al comunei Tureni privind instituirea și încasarea taxei PSI de la persoanele fizice si persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul adrninistrativ al comunei Tureni.

Prin sentința civilă nr. 5202 din 5 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni și Comuna Tureni în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2018 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Tureni și s-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Tureni ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Tureni și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal, recurentii-reclamanti A. și B. au declarat recurs.

Recurenții-reclamanți au susținut că prin această hotărâre s-a creat o situație de discriminare între cetățenii comunei, discriminare ce cauzează un prejudiciu semnificativ, pe de o parte, prin obligarea unora să plătească o taxă specială într-un cuantum mult mai ridicat, deși de serviciile de pază beneficiază toți cetățenii comunei și persoanele juridice de drept privat care au spații amplasate pe teritoriul comunei in egala măsura, iar pe de alta parte, discrim­inarea se refera si la caracterul discreționar de stabilire si incasare doar pentru si de la unele persoane fizice si persoane juridice, încălcate fiind chiar prevederile hotărârilor consiliului lo­cal ce le reglementează. Pentru aceeași adresă administrativă din satul Mărtinești nr. 79 sau pentru aceeași proprietate, s-au emis trei decizii de impunere pentru anul 2019, pentru plata unei taxe de pază de 350 RON și a unei taxe de 20 RON în sarcina firmei B. și pentru plata a două taxe de pază de 35 RON fiecare și a două taxe de 10 RON fiecare în sarcina lui A..

Au făcut referire la plata unui serviciu de pază de 12 ori mai mare pentru o singură proprietate din satul Mărtinești nr. 79, în condițiile în care nu există pază organizată nicăieri în comuna Tureni și niciodată nu a existat și în consecință destinația sumelor de bani încasate de unitatea administrativ-teritorială cu titlu de taxă de pază este necunoscută contribuabililor până în prezent, precum și la taxe diferențiate de 35 RON și de 350 RON.

A mai susținut că în situația în care ar fi existat pază în comună, corect era ca toți contribuabilii dintr-o categorie să beneficieze de aceleași prevederi normative locale și de aceeași taxare având în vedere faptul că nu se asigură o pază mai bună dacă dai o sumă de zece ori mai mare decât altă persoană ca și tine sau din aceeași categorie. Comuna nu are organizat un serviciu pază, nici ziua și nici noaptea. Ce destinație au sumele de bani colectate de la unii și alții ca și taxe de pază nu știe nimeni și nu interesează pe nimeni. Cert este ca nu se achită pentru serviciile de paza neefec­tuate nici de politie si nici de alte structuri si nici de locuitori ai urbei. Au fost nenumărate spargeri de magazine în comună fără a beneficia de nici un ajutor, sprijin de la entitatea ce încasează taxele, nici anterior spargerilor, nici ulterior.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței dată în dosarul cu numărul x/2018, fiind potrivit art. 2 (1) din O.G. nr. 137/2000 discriminat prin excluderea din categoria magazinelor sătești ce comercializează aceleași produse și cărora li se percep taxe de zece ori mai mici decât recurentului.

4.1 Intimatii Comuna Tureni si Consiliul Local al Comunei Tureni au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nelegal si ca rămas fără obiect, invocând faptul că prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală pasivă Comuna Tureni.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că argumentele de ordin critic invocate de recurenti nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 10 februarie 2022, s-a constatat că din eroare Comuna Tureni a fost menționată în citativ, aceasta neavând calitate de parte în stadiul procesual al recursului, nefiind formulate critici cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să admită excepția nulității recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni, Comuna Tureni au solicitat anularea Hotărârii nr. 652/15.11.2017 dată în dosarul nr. x/2016 a CNCD, constatarea și sancționarea actelor și faptelor discriminatorii comise de Consiliul Local al comunei Tureni și Comuna Tureni anual, în baza hotărârilor emise de deliberativul comunei Tureni privind instituirea si încasarea taxei de paza în sarcina și de la persoanele fizice și persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul administrativ al comunei Tureni și în baza hotărârilor emise de Consiliul Local al comunei Tureni privind instituirea și încasarea taxei PSI de la persoanele fizice si persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul adrninistrativ al comunei Tureni.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții exercitând calea de atac a recursului.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, cu referire directă la cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

În concluzie, argumentele primei instanțe ar fi trebuit să fie combătute de către recurentii-reclamanti prin calea de atac declarată.

Astfel, în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantul A., Curtea a constatat că "aspectele din sesizarea adresată CNCD și motivele invocate în susținerea acesteia au fost analizate și în dosarul nr. x/2014 având ca obiect anularea parțială a unor hotărâri ale Consiliului Local Tureni, în privința taxei de pază și a taxei PSI, instituite în sarcina persoanelor fizice și persoanelor juridice, reclamantul fiind parte în acest dosar iar pârâți fiind Consiliul Local al comunei Tureni și Comuna Tureni. Prin decizia civilă nr. 824/15.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că susținerile reclamanților din plângeri și acțiune că hotărârile sunt nelegale întrucât taxa s-a stabilit diferențiat fiind astfel discriminatorie, iar taxele se încasează de la persoanele care folosesc efectiv serviciul nu poate fi reținută întrucât taxa specială se datorează de toate persoanele ce dețin proprietăți, de toate persoanele ce dețin magazine, depozite, societăți de producție, punct de lucru, baruri sau societăți pasive înregistrate în comună respectiv de toate persoanele înscrise pe raza localității. (...) În plus față de aceste aspecte, Curtea a constatat și faptul că reclamantul nu indică vreunul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care ar sta la baza tratamentului diferențiat pe care îl invocă iar în speță, astfel cum a arătat și pârâtul CNCD, nu se poate reține o situație comparabilă în privința persoanelor la care face referire reclamantul, pe de o parte societate comercială iar pe de altă parte PFA, întreprindere familială și întreprindere individuală. Este o analogie nepermisă din perspectiva O.G. nr. 137/2000 între o persoană juridică și persoane fizice, întrucât au un regim juridic diferit."

Or, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant persoană fizică nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale aplicabile în cauză ori incidența altui caz de casare, reluând doar situația de fapt expusă și în fața primei instanțe și care a fost analizată de aceasta, în raport de dispozițiile legale incidente.

De asemenea, referitor la recursul privind persoana juridică B., se observă că prin memoriul de recurs nu sunt aduse argumente de ordin critic privind reținerile Curtii din considerentele sentinței recurate prin care s-a respins acțiunea, în sensul că "aceasta nu poate fi subiectiv al protecției juridice împotriva discriminării prevăzute în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin care au fost transpuse prevederile Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Acest cadru legislativ garantează principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și al discriminării în exercitarea drepturilor substanțiale și a libertăților fundamentale enunțate în cuprinsul reglementării și care, prin natura lor, nu pot avea ca titular o persoană juridică sau, în general, un subiect colectiv de drept, fiind atribute proprii persoanei fizice.(...) Societatea reclamantă nu este așadar titulara unui drept ocrotit prin criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată și nici nu face parte din categoria subiectelor de drept colectiv cărora li s-a recunoscut prin dispozițiile art. 28 alin. (1) din același act normativ legitimarea activă pentru faptele de discriminare.(...)"

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a cererii reclamantilor nu au fost contestate, pe calea recursului, de acestia.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanti.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului formulat de reclamanti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.