ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată initial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate următoarele: 1. că în rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu s-a ținut seama de actele de înregistrare ale entităților juridice U.N.B.R. și Baroul Bacău paralel din cadrul U.N.B.R. și nici de faptul că pe parcursul urmăririi penale exista pe rolul Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal o acțiune formulată împotriva Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru constatarea legalității baroului paralel; 2. să se constate că ulterior finalizării urmăririi penale a fost pronunțată sentința civilă nr. 2425/16.12.2013 de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr. x/2012 prin care respingându-se excepțiile formulate de pârâtul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a constatat în privința Cabinetului Avocat Dr. B. și în privința persoanelor juridice Baroul Bacău paralel și U.N.B.R. din care face parte cabinetul următoarele: existența capacității de folosință, existența capacității de exercițiu și existența capacității procesuale active a reclamanților. Această sentință este definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 07 martie 2014; 3. să se constate că în dosarul nr. x/2013 prima instanță de judecată de la Curtea de Apel Iași, secția Penală nu a ținut cont de actele de înființare ale entităților juridice, fapt care a condus la condamnarea sa; 4. să se constate că prima instanță de judecată nu i-a admis probele în apărare formulate, precum și faptul că această instanță a motivat condamnarea pentru complicitate la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, în temeiul Deciziei nr. 15/21.09.2015, pronunțată în Recurs în Interesul Legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deși decizia respectivă apare ca fiind imprevizibilă în raport cu data săvârșirii presupusei fapte (iunie 2012); 5. să se constate că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală prin Decizia nr. 251/2017 din data de 30.06.2017 i-a respins apelul deși a invocat o serie de aspecte, respectiv: lipsa legii, paralelismul legislativ, imprevizibilitatea RIL-ului, o cauză de încetare a procesului penal respectiv autoritatea de lucru judecat, lipsa de probe, lipsa de vinovăție și eroarea de drept - cauză de neimputabilitate; 6. să se constate că instanța de apel de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins apelul, menținând soluția de condamnare la amendă penală adoptată de prima instanță de judecată în condițiile existenței dubiului care profită făptuitorului, recunoscut și de prima instanță de judecată penală în considerentele sentinței penale, dar fără a-i acorda eficiență juridică, și în condițiile în care a admis sesizarea Curții Constituționale a României privind art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, text legal în baza căruia a fost condamnat pentru complicitate. Prin decizia nr. 3167/24.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr, la data de 15 ianuarie 2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 26 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, respingând totodată, ca inadmisibilă, cererea acestuia de sesizare a Curții Constituționale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 26 din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 26 din data de 20 februarie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă". Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 08 aprilie 2021. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat. PENTRU ACESTE MOTIVE,