ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2014, reclamantul Sanatoriul de Pneumofiziologie Brad a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Ministerul pentru Societatea Informațională, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, în principal, anularea Deciziei emisă de către pârâtul nr. 1 în 11.09.2013 privind soluționarea contestației formulată împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.02.2013 și a Completării nr. 1821/21.02.2013 la Nota nr. x/12.02.2013, constatând neîntemeiat modul de soluționare a acesteia raportat la excepția tardivității contestației administrative și pe cale de consecința, să se dispună obligarea autorității competente la soluționarea pe fond a contestației sau, în subsidiar, anularea actelor administrative atacate constatând neîntemeiat modul de soluționare pe fond a contestației administrative și pe cale de consecință, admiterea contestației și anularea titlului de creanță reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.02.2013, completată sub nr. x/21.02.2013.

Prin sentința civilă nr. 301 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a anulat Decizia privind soluționarea contestației din data de 11.09.2013, emisă de Ministerul Economiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice precum și Nota nr. x/12.02.2013 și Completarea nr. 1821/21.02.2013, emise de Ministerul pentru Societatea Informațională și a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Ministerul pentru Societatea Informațională, invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 527 din 16 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a CJUE, a admis recursurile declarate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fostul Minister al Fondurilor Europene) și de Ministerul pentru Societatea Informațională împotriva sentinței nr. 301 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 171 din 19 iulie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Sanatoriul de Pneumofiziologie Brad, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (fostul Minister al Fondurilor Europene) prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

Împotriva sentinței civile nr. 171 din 19 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat note scrise prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad împotriva încheierii din 28 iunie 2017 și împotriva sentinței nr. 171 din data de 19 iulie 2017 ale Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26 ianuarie 2022, recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., repunerea în termenul de perimare, motivat de faptul că a încheiat cu domnul avocat A. un contract de reprezentare în instanță la data de 01 octombrie 2020 în vederea susținerii recursului declarat în cauză, însă, imediat după încheierea contractului de reprezentare, starea acestuia de sănătate s-a deteriorat, culminând cu decesul acestuia, aflându-se astfel în imposibilitatea de a reprezenta partea recurentă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la cererea de repunere în termenul de perimare, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul-reclamant nu pot fi asimilate unor motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., pentru a opera instituția repunerii în termen.

Astfel, se reține că recursul care face obiectul cauzei a fost declarat prin avocat B., aceasta fiind reprezentantul ales al reclamantului și în primă instanță, sediul acestui cabinet invidual de avocatură fiind totodată și sediul procesual ales pentru citarea și comunicarea actelor de procedură atât în primă instanță, cât și în recurs.

Deși recurentul-reclamant susține că a încheiat cu domnul avocat A. un contract de reprezentare în instanță, la dosarul cauzei nu a fost înaintată nicio cerere prin care să fie adusă la cunoștința instanței faptul că doamna avocat B. nu îl mai reprezintă, cu toate că potrivit susținerilor recurentului-reclamant noul contract a fost înregistrat la data de 01 octombrie 2020, adică înainte de termenul din data de 08 octombrie 2020 când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În plus, instanța de recurs are în vedere că încheierea de suspendare din data de 08 octombrie 2020 a fost comunicată nu doar la sediul procesual ales al recurentului-reclamant, ci și la sediul social al acestuia, având astfel cunoștință de data începerii curgerii termenului de perimare și putând lua astfel măsuri care să preîntâmpine intervenirea sancțiunii perimării, indiferent de cine îl reprezenta conventional, părțile având potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din C. proc. civ.,,(…) obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", iar conform art. 12 alin. (1) din același cod: "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că oricum din certificatele medicale depuse de recurentul-reclamant nu rezultă că domnul avocat A. ar fi fost indisponibil pe întreaga perioadă în care cauza a fost suspendată și a curs termenul de perimare, ci doar în perioada 27 noiembrie - 31 decembrie 2020 și 01 iulie - 01 august 2021, or cauza a rămas în nelucrare începând cu data de 08 octombrie 2020, iar cererea de repunere în termenul de perimare a fost înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 ianuarie 2022.

Concluzionând, având în vedere și scopul reglementării sancțiunii procedurale a perimării, precum și faptul că motivele invocate de recurentul-reclamant nu îl pot deroba de la obligația legală de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia, mai ales în condițiile în care autoritatea publică beneficiază și de serviciile unui consilier juridic, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de perimare.

În ceea ce privește excepția de perimare, potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 08 aprilie 2021.

Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

De asemenea, pentru motivele arătate pe larg în precedent, privind cererea de repunere în termenul de perimare, instanța de recurs constată și că nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de perimare.

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamantul Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad împotriva sentinței civile nr. 171 din 19 iulie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.