ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6349/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2019 (anexa nr. 1), modificat prin Ordinul nr. 116/2019 (anexa nr. 2) privind modificarea si completarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor nr. 49/2018 (anexa nr. 3) pentru aprobarea structurii organizatorice cadru și a Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, primit și înregistrat în instituție sub nr. x/04.10.2019.

Prin sentința civilă nr. 22 din 24 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a fost anulat Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2019 - anexa nr. 1, modificat prin Ordinul nr. 116/2019 - anexa 2 privind modificarea și completarea anexei 2 la Ordinul 49/2018 - anexa 3.

Împotriva sentinței civilă nr. 22 din 24 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut că instanta de contencios administrativ nu a fost investită cu verificarea legalității Ordinului nr. 14/2018, aceasta, în calitate de pârâtă, prin apărarea formulată în cauză, nu a făcut vorbire în vreun fel despre Ordinul nr. 14/2018.

De asemenea, instanta de fond a mai facut vorbire despre "deciziile contestate", reținând că "autorizația de acces la informatii clasificate secret de stat nu era o conditie specifică pentru ocuparea postului de sef birou."

Or, reclamantul nu a contestat vreo decizie emisă de către D.S.V.S.A. Neamt și nici nu s-a pus în discuție legalitatea ocupării postului de șef birou, din motivarea sentinței recurate nerezultând în structura cărei instituții publice s-ar regăsi acest post, rreclamantul ocupând funcția publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Neamț conform Ordinului nr. 25176/01.06.2005, emis de Președintele A.N.S.V.S.A.

Ceea ce a susținut în apărare pârâta este faptul că abrogarea, prin Legea nr. 85/25.04.2019, a alin. (5) și (6) ale articolului 6

6

din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004, nu schimbă situația, în condițiile în care Ordinul nr. 109/06.09.2019 a fost emis ținând cont de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în condițiile în care, Legea nr. 182/2002 și O.G. nr. 585/2002 sunt în vigoare și instituie în sarcina conducătorului unei institutii publice care gestionează informatii secrete de stat obligatia de a notifica la B. eliberarea certificatului de securitate sau autorizației de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informații clasificate și de a aproba listele cu personalul verificat și avizat pentru lucrul cu informațiile secrete de stat, rezultă că abrogarea alin. (5) și (6) ale articolului 6 ind, 6 din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004 nu schimbă situatia existentă până la data introducerii acestui text de lege.

De asemenea, a susținut că a arătat că prin Hotărârea Guvernului nr. S/1055/2008 a fost aprobată lista cuprinzând informațiile secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deținute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor și termenele de mentinere a acestora în nivelurile de clasificare, ceea ce dovedește fără putință de tăgadă că, în exercitarea atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de legislația în vigoare, personalul care deține funcții publice de conducere din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al unităților din subordinea acesteia necesită acces la informatii clasificate secrete de stat nivel strict secret, iar asupra acestor apărări ale pârâtei instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel, nemotivând de ce le-a respins, hotărârea recurată cuprinzând numai motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică pe care a înțeles pârâta să o aducă hotărârii recurate este aceea că instanta de fond a dispus anularea Ordinului nr. 109/06.09.2019, emis de A.N.S.V.S.A.-anexa nr. 1, modificată prin Ordinul nr. 116/2019 - anexa 2 privind modificarea și completarea anexei 2 la Ordinul nr. 49/2018-anexa 3, desi, prin actiunea reclamantului aceasta nu a fost investită cu o astfel de solicitare, reclamantul solicitând modificarea art. 15 alin. (1) din Ordinul nr. 109/2019 în sensul eliminării din anexa la ordin a art. I pct. 2 a funcției de director executive, încălcându-se art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ. și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În fine, recurenta-pârâtă a susținut că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (Legea nr. 182/2002, H.G. nr. 585/2002, Hotărârea Guvernului nr. S/1055/2008, Legea nr. 554/2004), motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că Ordinul nr. 109/06.09.2019 a fost emis ținând cont de prevederile Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, cu modificările ulterioare și ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare, făcând trimitere la art. 22 din Legea nr. 182/2002, învederând că lista cuprinzând informațiile secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deținute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor si termenele de menținere a acestora în nivelurile de clasificare, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. S/1055/2008, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea 182/2002.

În considerarea celor expuse a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 22/24.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, și, reținând cauza spre rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamantul A..

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neformularea de critici concrete de nelegalitate a sentinței recurate, pe fond, solicitând respingerea recursului, apreciind că soluția primei instanțe este temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin care a solicitat anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2019 (anexa nr. 1), modificat prin Ordinul nr. 116/2019 (anexa nr. 2) privind modificarea si completarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor nr. 49/2018 (anexa nr. 3) pentru aprobarea structurii organizatorice cadru și a Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, primit și înregistrat în instituție sub nr. x/04.10.2019.

Prin sentința recurată, a fost admisă acțiunea, pârâta formulând critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident, reține că sunt fondate criticile circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanța de control judiciar amintește că dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Asa cum s-a interpretat atât în doctrina, precum și în jurisprudența națională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanța trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, instanța putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanța va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susținerile părților ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuție, a căror încălcare atrage desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigențelor textului enunțat pentru că lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar și, totodată, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicții, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

În fine, reține Înalta Curte că respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Or, prima instanță a reținut în considerentele sentinței recurate că "Legea nr. 20/2018, prevede că (1) Personalul care deține funcții de conducere din cadrul DSVSA trebuie să dețină, în exercitarea funcției, certificat de securitate, respectiv autorizație de acces la informații clasificate.

(2) Pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice de conducere prevăzute la alin. (1) este necesară obținerea de către instituția publică, în condițiile legii, a avizului pozitiv privind acordarea certificatului de securitate, respectiv a autorizației de acces la informații secrete de stat".

Ulterior, prin Legea nr. 166 din 10 iulie 2018 publicată în MO nr. 594 din 12 iulie 2018, art. 6/\6 alin. (5), (6) din O.G. nr. 42/2004 au fost modificate. (...) Prevederile art. 15 din ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 49/2018 nu se pot constitui într-un suport legal al deciziei, deoarece acestea trebuie considerate implicit modificate, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 166/2018.

Aceeași este și situația Ordinului nr. 14/07.02.2018, emis în aplicarea O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 20/2018, care include în lista funcțiilor pentru care este necesară obținerea certificatului/autorizației de acces la informații clasificate toate funcțiile de conducere de la nivelul unităților subordonate A.N.S.V.S.A."

În aceste condiții, este evident că, în raport de actele aflate la dosar, în vederea verificării legalității Ordinului Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2019, modificat prin Ordinul nr. 116/2019 privind modificarea și completarea anexei 2 la Ordinul 49/2018, prima instanță nu a analizat argumentele invocate prin întâmpinare întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, a H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, a Ordinului nr. 24/2010 privind aprobarea listelor cuprinzând informațiile secrete de serviciu și informațiile de interes public.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a limitat la analizarea legii speciale, neanalizând norma generală Legea nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002, invocată ca temei al emiterii actului administrativ contestat, în condițiile în care aceste acte normative cu caracter general sunt în vigoare și conțin prevederi referitoare la regimul informațiilor clasificate.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, astfel cum s-a reținut anterior.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de pârâtă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei, alături de argumentele și temeiurile de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și de apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, astfel cum s-a reținut anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 22 din 24 martie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.