ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, suspendarea executării Ordinului nr. 109/06.09.2019 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 49/2018, pentru aprobarea structurii organizatorice cadru și a Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în ceea ce privește art. 1 pct. 2.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6 din 20 ianuarie 2020, a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea art. I pct. 2 din Ordinul nr. 109/06.09.2019 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul nr. 49/2018, până la pronunțarea instanței de fond.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor Legii nr. 182/2002 și prevederilor H.G. nr. S/1055/2008.
În opinia recurentei, au fost aplicate greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care prima instanță a reținut că reprezintă o apărare care vizează analizarea fondului susținerea părții, referitoare la faptul că abrogarea Legii nr. 85/2019, a alin. (5) și (6) ale art. 6
6
din O.U.G. nr. 42/2004 nu schimbă situația raportat la prevederile Legii nr. 182/2002 în condițiile în care Ordinul nr. 109/2019 a fost emis ținându-se cont de prevederile Legii nr. 182/2002 și ale Hotărârii Guvernului nr. 585/2002.
La o analiză sumară a susținerilor pârâtei, prima instanță ar fi putut observa că, în cauză, nu este îndeplinită condiția unui caz bine justificat, având în vedere faptul că ordinul atacat a fost emis ținându-se cont de prevederile Legii nr. 182/2002 și ale H.G. nr. 585/2002.
Or, în condițiile în care Legea nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002 sunt în vigoare și instituie în sarcina conducătorului unei instituții publice care gestionează informații secrete de stat obligația de a notifica la ORNISS eliberarea certificatului de securitate sau autorizației de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informații clasificate și de a aproba listele cu personalul verificat și avizat pentru lucrul cu informațiile secrete de stat, rezultă că abrogarea alin. (5) și (6) ale articolului 6
6
din O.G. nr. 42/2004 nu schimbă situația existentă până la data introducerii acestui text de lege.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, de asemenea, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că este îndeplinită, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului material, viitor sau previzibil sau că prin respectivul act s-ar produce o perturbare previzibilă gravă funcționării unei autorități publice, în condițiile în care lista cuprinzând informațiile secrete de stat, nivel strict secret, elaborate sau deținute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și termenele de menținere a acestora în nivelurile de clasificare, a fost aprobată prin H.G. nr. S/1055/2008, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 182/2002.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, rezultă că tocmai lipsa unui astfel de ordin ar produce o perturbare gravă a funcționării autorității publice.
Prin urmare, a susținut că aprecierea primei instanțe în sensul că, în speță, este îndeplinita "condiția prejudiciului" întrucât "reclamantul nu își poate exercita atribuțiile decurgând din funcția de conducere de director executiv în cadrul D.S.V.S.A. Brăila", este în contradicție cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.
Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală, răspunzând punctual criticilor formulate.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumente de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Ordinului nr. 109/06.09.2019 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 49/2018, pentru aprobarea structurii organizatorice cadru și a Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în ceea ce privește art. 1 pct. 2.
Curtea de Apel Galați a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea art. I pct. 2 din Ordinul nr. 109/06.09.2019 privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul nr. 49/2018, până la pronunțarea instanței de fond.
La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, în sensul că, în cauză, intimatul-reclamant a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ fiscal reprezentat Ordinului nr. 109/2019, în ceea ce privește art. I pct. 2.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.
Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, dată de împrejurarea că potrivit Legii nr. 85/2019, prin care au fost abrogate prevederile art. 6
6
alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 42 2004, Ordinul nr. 109/2019, privind obligațiile ca personalul care deține temporar sau definitiv funcții publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct să dețină certificat de securitate respectiv, autorizația de acces la informațiile clasificate secrete de stat, încalcă dispozițiile O.U.G. nr. 42/2004, ordonanță avută în vedere de pârâtă la motivarea în drept a Ordinului nr. 109/2019.
Așa fiind, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată conturează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Contrar criticilor recurentei-pârâte, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că susținerile autorității, în sensul că deținerea certificatului de securitate este reglementată de prevederile Legii nr. 182/2002, H.G. nr. 585/2002, precum și de H.G. nr. S/1055/2008 prin care a fost aprobată lista cu informații secrete de stat, reprezintă apărări ce vizează fondul cauzei, a căror analiză ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, în mod corect prima instanță a reținut că este îndeplinită și această condiție, câtă vreme intimatul-reclamant, în lipsa certificatului de securitate, nu își poate exercita atribuțiile decurgând din funcția de conducere de director executiv în cadrul D.S.V.S.A. Brăila.
În concluzie, împrejurarea reținută se circumscrie unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor legale citate.
Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.