ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05 martie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Pucioasa, Comisia Locală de Fond Funciar Comuna Runcu, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, Agenția Națională De Cadastru și Publicitate Imobiliară, B. și Direcția Silvică Dâmbovița, a solicitat anularea încheierilor nr. 56.372 si 56.373 ale O.C.P.I. Dâmbovița, anularea Decizilor nr. 398/10.10.2014 și nr. 77/31.01.2015, obligarea Direcției Silvice Dâmbovița și a Ocolului Silvic Pucioasa să materializeze în plan și pe teren suprafața de 61.66 ha cedată Comisiei locale de fond funciar Runcu, jud. Dâmbovița, obligarea Comisiei locale de fond funciar Runcu, jud. Dâmbovița să întocmească planul parcelar pentru suprafața de 61.66 ha, obligarea O.C.P.I. Dâmbovița să rectifice cartea funciară a d-nei B., pentru a evita suprapunerile, obligarea celor 6 pârâți la plata daunelor provocate prin imposibilitatea exploatării pădurii de 5.63 ha timp de 8 ani de zile și la plata cheltuielilor de judecată, precum și obligarea d-nei B. la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. De asemenea, s-a solicitat obligarea Ocolului Silvic Pucioasa la plata contravalorii arborilor defrișați in suprafața de 5.086 m.p.

Pârâta B. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței ca în temeiul art. 12 C. proc. civ. să constate abuzul de drept săvârșit de reclamantă, să dispună amendarea reclamantei cu amenda maximă prevăzuta de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., să oblige reclamanta la plata unei despăgubiri în valoare de 10.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat pârâtei și să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 918 din 13 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a constată că reclamanta a renunțat la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Pucioasa, Comisia Locală de Fond Funciar Comuna Runcu, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, B. și Direcția Silvică Dâmbovița;

- a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;

- a disjuns cererea reconvențională și a acordat termen în vederea soluționării cauzei la data 14 mai 2019, ora 09:00, pentru când vor fi citate părțile - B. în calitate de reclamantă și pârâta A. în calitate de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 918 din 13 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin procurator C., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii pârâtei B. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a reiterat situația de fapt ce a determinat-o să formuleze inițial acțiunea și a învederat că înainte de primul termen de judecată, în etapa scrisă, a formulat cerere de renunțare la judecată, iar ulterior i-a fost admisă cererea de înregistrare a terenului forestier în suprafață de 56.300 m.p. în cartea funciară, conform încheierii nr. 23962/26.03.2019, emisă de către OCPI Dâmbovița, aspect de natură a legitima, în opinia sa, demersurile întreprinse, cauza rămânând fără obiect.

Apreciază că instanța de fond trebuia să analizeze motivele care au condus la formularea acțiunii, demersurile sale anterioare și ulterioare în sensul înțelegerii pe cale amiabilă, dar și modalitatea în care s-a ajuns la soluționarea pe cale amiabilă. În aceste condiții, consideră că este netemeinică reținerea de către instanța de fond a culpei sale în inițierea procesului.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a arătat că, față de momentul la care a intervenit cererea de renunțare la judecată, cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat pentru redactarea întâmpinării ar fi trebuit cenzurate, în raport de munca efectiv îndeplinită de avocat, precum și de caracterul lor rezonabil.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 decembrie 2019, intimata-pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a solicitat să se constate nulitatea recursului și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 ianuarie 2020, intimata-pârâtă Direcția Silvică Dâmbovița a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 05 februarie 2020, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. prin procurator C. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a criticat sentința recurată, în esență, din perspectiva greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., precum și cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., critici ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, la data de 04 octombrie 2018 reclamanta a depus la dosarul instanței de fond o cerere de renunțare la judecată, după ce în prealabil cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei B., iar aceasta a formulat întâmpinare înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 06 august 2018, aspect necontestat în cauză.

Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă."

Conform art. 406 alin. (3) C. proc. civ.:

"(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut."

Având în vedere că pârâta B. a solicitat și a făcut dovada cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat pentru redactarea întâmpinării, în mod corect instanța de fond a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, dispozițiile legale anterior citate sunt de strictă interpretare, instanța de fond având obligația în acest context doar să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. (3) C. proc. civ. privind obligarea reclamantului la cheltuielile de judecată în situația renunțării la judecată, iar nu analizarea motivelor care l-au determinat pe acesta să formuleze cererea de renunțare la judecată.

Totodată, în ceea ce privește critica privind greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva reducerii onorariului avocațial în raport de munca efectiv îndeplinită de avocat, precum și de caracterul lor rezonabil, instanța de control judiciar amintește că această critică nu poate fi analizată pe calea recursului, reprezentând o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. prin procurator C., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat redus, astfel cum a fost dovedit cu chitanța de la dosarul instanței de recurs.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă Direcția Silvică Dâmbovița, Înalta Curte reține că, potrivit art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Având în vedere că intimata-pârâtă Direcția Silvică Dâmbovița nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, urmează să se respingă cererea de acordare a acestora, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. prin procurator C. împotriva sentinței civile nr. 918 din 13 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă Direcția Silvică Dâmbovița, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.