ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2020

Ședința publică din data de 28 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub dosarul nr. x/2016 la 10 mai 2016, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Dâmbovița a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 25.131,05 RON, reprezentând daune ocazionate unității reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 253 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1228 din 19 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Dâmbovița, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 25.131,05 RON, cu titlu de daune materiale către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 785 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul A. și a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1228 din 19 iulie 2018 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 24.593,07 RON către reclamantă, reprezentând contravaloare prejudiciu.

Totodată, s-a luat act că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., solicitând casarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că, în mod greșit, s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 24.593,07 RON, reprezentând prejudiciu, deoarece instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prima instanță a înlăturat expertiza efectuată și că răspunsul la obiecțiuni nu a fost validat, astfel că i-a fost imputată contravaloarea unor cioate pentru care pârâtul nu se face vinovat întrucât nu era gestionarul cantonului respectiv.

Intimata-pârâtă RNP Romsilva - Direcția Silvică Dâmbovița a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 274 din Codul muncii, învederând faptul că decizia atacată nu este supusă recursului.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, având în vedere considerentele deciziei nr. 874/2018 a Curții Constituționale și împrejurarea că prezentul litigiu este evaluabil în bani.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere la raport.

Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

În cadrul demersului judiciar de față este dedus judecății un conflict de muncă astfel cum este definit de art. 231 din Codul Muncii și de art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Totodată, conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în forma în vigoare de la data de 1 februarie 2013, potrivit articolului unic pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012, hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Obiectul acțiunii introductive se încadrează în ipoteza reglementată de art. 211 pct. c din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Acțiunea introductivă are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale conform art. 253 din Codul muncii, fiind dedus judecății un conflict de muncă, prin care reclamanta, în calitate de angajator, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de angajat, la plata prejudiciului ce i-a fost cauzat de către acesta în urma îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare și, ca atare, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 785 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 785 din 19 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 28 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.