ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6301/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16.12.2015, astfel cum a fost precizată la termenul din 24.05.2017, reclamanții Primarul Sectorului 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București au chemat în judecată pe Ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății și Consiliul General al Municipiului București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a art. 10 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 305/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 1 aprilie 2015, în ceea ce privește referirea la reprezentantul Consiliului General al Municipiului București în consiliul de administrație al spitalului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 2869 din 04 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a Primarului Sectorului 1, ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității ca rămasă fără obiect și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții Primarul Sectorului 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâții Ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății și Consiliul General al Municipiului București.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București și Primarul Sectorului 1 al Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Ministrul Sănătății au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea din data de 13 februarie 2020, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurenților-reclamanți, care nu au îndeplinit obligația de a depune împuternicirea avocațială dată avocatului A. care a redactat și semnat cererea de recurs, astfel cum le-a fost pus în vedere, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului promovat. Pe baza referatului întocmit de grefierul de ședință în temeiul art. 420 C. proc. civ., instanța a fixat termen în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 416 din același cod.

Considerentele și soluția instanței de recurs asupra excepției perimării recursului Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 Cod procedruă civilă, excepția perimării prezentei căi de atac, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni". De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Încheierea de ședință din data de 13 februarie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la această dată începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 14 octombrie 2020, având în vedere și dispozițiile Decretului nr. 195/2020 emis de Președintele României, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,