ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1979/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub dosar nr. x/2012, reclamanții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General, Primarul General al Municipiului București, A., B. și C., solicitând: 1 - să se dispună anularea dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. x/9.12.2011 (în subsidiar, să se dispună anularea parțială a acesteia, în sensul limitării măsurii de restituire în natură la o parte din imobil, ce se va stabili printr-o expertiză de specialitate); 2 - să se dispună, în cazul în care va fi respinsă cererea de anulare în tot sau în parte a dispoziției, obligarea Municipiului București și a Primarului General al Municipiului București la restituirea valorii lucrărilor de investiții asupra imobilului restituit, în cuantum de 2.360.369,4 RON; 3 - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/26.04.2007 la B.N.P.A. D. și E., ca act juridic subsecvent dispoziției contestate; 4 - să se dispună, de asemenea, rectificarea cărții funciare nr. x a Sectorului 1 București, prin radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâților B. și C. și restabilirea situației de carte funciară anterioară emiterii dispoziției contestate.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 388 din 1 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului București. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 în privința cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiții efectuate asupra imobilului. A respins acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Primarul General al Municipiului București, A., B. și C., ca neîntemeiată - în privința capetelor de cerere privind anularea dispoziției Primarului General nr. x/9.12.2011, constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x/26.04.2007 și rectificarea cărții funciare - și, respectiv, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă în privința cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiții efectuate asupra imobilului. A respins acțiunea formulată de Sectorul 1 al Municipiului București și de Consiliul Local al Sectorului 1 București ca fiind formulată de persoane fără capacitate procesuală de folosință. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1. Pârâții A., B. și C. au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 17 octombrie 2012 (prin care s-a reținut caracterul netimbrabil al cererii).

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1042/A din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâților A., C. și B. împotriva încheierii din 17.10.2012. A admis apelul reclamanților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 388/01.04.2016. A admis apelul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 388/01.04.2016. A anulat în parte sentința, în privința soluțiilor de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților Sectorul 1 al Municipiului și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primarul Sectorului 1, respectiv de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. A trimis cauza spre rejudecarea acțiunii formulate de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1, precum și spre rejudecarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiții formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. A păstrat dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București și respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 privind anularea dispoziției Primarului General nr. x din 09.12.2011, constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x din 26.04.2007 și rectificarea cărții funciare, a obligat-o pe apelanta - reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 la plata către intimatul - pârât Municipiul București prin Primarul General, a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 2624 din 21 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București și pârâții Municipiul București, A. și C. împotriva deciziei civile nr. 1042/A din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Rejudecare fond - Tribunalul București: În rejudecare, cauza a fost înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul secției a V-a civile a Tribunalului București, sub dosar nr. x/2018. Față de limitele rejudecării stabilite prin decizia curții de apel, tribunalul a fost reînvestit cu soluționarea acțiunii formulate de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1, în contradictoriu cu toți pârâții, precum și cu soluționarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiții formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. Prin sentința civilă nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Primarul General al Municipiului București, A., B. și C.. A obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să plătească reclamantului Sectorul 1 al Municipiului București prin Primar suma de 2.592.673 RON, contravaloare lucrări de investiții. A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin Primar și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primar privind anularea dispoziției nr. x/09.12.2011 a Primarului General, constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x/26.04.2007 și rectificarea cărții funciare. A obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 51.000 RON onorariu de avocat, către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Apel (după rejudecare) - Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 271A din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de repunere în termen ca rămasă fără obiect și a respins excepția tardivității apelului. A admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 124/23.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Sectorul 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București prin Primarul Sectorului 1 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 și cu intimații-pârâți Primarul General al Municipiului București, A., B. și C.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea față de pârâtul Municipiul București ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 271A din 24 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, respectiv reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin primar și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, au declarat recurs. 1. Prin cererea de recurs formulată, reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin primar și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma rejudecării, să se constate că apelul a fost tardiv depus, astfel încât hotărârea primei instanțe a rămas definitivă, hotărâre ce se impune a fi menținută, ca fiind legală și temeinică. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - astfel cum au indicat recurenții-reclamanți, vizează soluția de respingere a excepției tardivității recursului, apreciind că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Apelul a fost tardiv depus, fiind neîntemeiată cererea de repunere în termen, având în vedere că nu au fost îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 103 C. proc. civ. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - astfel cum au indicat recurenții-reclamanți, se referă greșita aplicare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., arătându-se, în esență, că soluția pronunțată de prima instanță a fost corectă, întrucât instanța de fond a reținut că sunt cumulativ îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Instanța de apel în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 ca pe o "exonerare de răspundere civilă", inversând practic răspunderea pentru fapta ilicită de emitere a certificatului de urbanism cu neinformarea în privința existenței unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, mutând această responsabilitate în sarcina reclamantului. Instanța de apel nu a observat că, prin însăși solicitarea de emitere a unui certificat de urbanism, au efectuat acest demers de informare inclusiv asupra situației juridice a imobilului către Primăria Municipiul București. 2. Recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primul motiv de recurs se referă la faptul că în mod greșit instanța de apel ar fi respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, fiind neîntemeiată solicitarea apelantului-pârât Municipiul București de a fi repus în termenul de apel. În acest sens, arată că art. 93 C. proc. civ. de la 1865 nu se referă expres la instituțiile publice care au un sediu notoriu, ci se referă doar la persoanele fizice și juridice care își aleg un domiciliu procesual. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică argumentele instanței de apel care arată că intimatul-reclamant cunoștea situația juridică a imobilului, fapt pentru care Municipiul București nu a fost culpabil în producerea prejudiciului reclamanților. Apelantul-pârât avea obligația legală de a verifica regimul juridic al imobilului anterior emiterii certificatului de urbanism, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Recurenta-reclamantă precizează sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în sensul că acolo unde există instituită obligația legală, instanța omite să sancționeze lipsa de diligență. În continuare, recurenta-reclamantă redă dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunțate de Tribunalul București, arătând că în mod corect această instanță a dispus acoperirea prejudiciului produs reclamantului Sectorul 1 al Municipiului București, întrucât suma investită provenea din bugetul subdiviziunii administrativ teritoriale, Sectorul 1 fiind titularul îndreptățit la repararea pagubei.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată (20 ianuarie 2012), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de C. proc. civ. de la 1865, astfel încât, prin repartizare aleatorie cauza a primit termen de judecată la 7 octombrie 2021, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul formulat de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin primar și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București a fost depus prin poștă la 30 iunie 2021 (data ștampilei plicului de expediere existent la dosarul de recurs), decizia fiind comunicată părților la 4 iunie 2021 (dovezi de comunicare aflate la dosarul curții de apel). În conformitate cu dispozițiile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Din actele și lucrările dosarului, reiese că termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de dispozițiile legale aplicabile în speță pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la 22 iunie 2021 (ziua de luni - 21 iunie 2021, fiind zi legală nelucrătoare). Or, recursul declarat de reclamanți a fost depus prin poștă la 30 iunie 2021, cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București prin primar și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, ca fiind tardiv declarat. 2. Recursul formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1: Prima critică din recurs, ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pct. 9 al aceluiași articol, astfel cum a indicat recurenta-reclamantă în cererea de recurs, se referă la faptul că în mod greșit instanța de apel ar fi respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că art. 93 C. proc. civ. nu se referă expres la instituțiile publice care au un sediu notoriu, ci se referă doar la persoanele fizice și juridice care își aleg un domiciliu procesual, nu și la instituțiile publice. Potrivit art. 93 C. proc. civ., în mod derogatoriu de la regula instituită de art. 87 pct. 7 C. proc. civ., "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții." Susținerea recurentei-reclamante, în sensul că aceste dispoziții nu se aplică instituțiilor publice, nu are suport legal, articolul anterior redat nefăcând o atare distincție. Nu a fost necesar ca textul de lege să facă vreo referire "expresă" la o anumită categorie de părți, tocmai pentru că se aplică tuturor persoanelor (fizice sau juridice de drept public sau privat) care au calitatea de părți în cauzele deduse judecății. Dacă ar fi intenționat să facă vreo distincție, legiuitorul ar fi prevăzut expres acest lucru, dat fiind faptul că excepțiile sunt de strictă interpretare. În mod corect curtea de apel a reținut că nu poate produce efecte comunicarea din 23 martie 2020, ce s-a efectuat la sediul apelantului-pârât Municipiul București, iar nu la sediul procesual ales de parte în primul ciclu procesual, dispozițiile art. 93 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile în situația din speță, în care pârâtul este o persoană juridică de drept public. Se constată că instanța de apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reiterează critica prezentată în fața instanței de apel referitoare la condiția existenței unei fapte ilicite din perspectiva art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, faptă de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului Municipiul București. În ceea ce privește presupusa omisiune a pârâtului de a înștiința pe reclamanți, curtea de apel a reținut că, depunerea notificării de restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului pentru care s-a emis autorizația de construire, poate fi socotită faptă ilicită numai în măsura în care exista o obligație legală în acest sens în sarcina pârâtului. A arătat, de asemenea, că nu se poate reține în sarcina apelantului pârât existența unei obligații de informare cu privire la existența notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, în condițiile în care dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 stabilesc obligația de informare cu privire la alte categorii de informații, respectiv informații din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, iar dispozițiile art. 7 alin. (9) din aceeași lege instituie o exonerare de răspundere civilă din perspectiva drepturilor invocate de terți asupra imobilului cu privire la care se emite autorizația de construire. Recurenta-reclamantă susține că pârâtul Municipiul București avea obligația legală de a verifica regimul juridic al imobilului anterior emiterii certificatului de urbanism, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, text de lege ce prevede că: "certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4 și la art. 43 lit. a): fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii." Or, astfel cum corect a reținut instanța de apel, trebuie observat care este natura informațiilor cu privire la care autoritatea emitentă a certificatului de urbanism are obligația de informare, în categoria de informații ce trebuie atestate de certificatul de urbanism neincluzându-se informații privind situația juridică civilă a imobilelor, din perspectiva drepturilor pe care terții le pot invoca asupra terenurilor pentru care se emit autorizații de construire. Recurenta-reclamantă nu reușește să arate care este textul de lege ce instituie o atare obligație legală în sarcina pârâtului, text pe care curtea de apel să îl fi încălcat sau aplicat greșit, astfel încât să se poată concluziona că instanța "omite să sancționeze această lipsă de diligență". Pentru considerentele expuse, cum criticile îndreptate împotriva deciziei din apel au fost găsite nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. pentru casarea deciziei, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, ca nefondat.