ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2624/2018

Prin sentința civilă nr. 388/01.04.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 în privința cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiții, a respins acțiunea formulată de reclamanții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, Primarul General al Municipiului București, A., B. și C., ca neîntemeiată, în privința capetelor de cerere privind anularea Dispoziției Primarului General nr. 15182/9.12.2011, constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x/26.04.2007 și rectificării cărții funciare, și ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă în privința cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiții, a respins acțiunea formulată de Sectorul 1 al Municipiului București și de Consiliul Local al Sectorului 1 București, ca fiind formulată de persoane fără capacitate procesuală de folosință.

În esență, prima instanță a avut în vedere la pronunțarea sentinței următoarele considerente de fapt și de drept:

Excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților Sectorul 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au fost soluționate (admise) prin încheierea interlocutorie din data de 4.11.2012; prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a Primarului Sectorului 1 față de reclamanții Sectorul 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, ca lipsită de interes. Prin încheierea din data de 16.05.2013, tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei DGASPC și lipsei de interes a acesteia în privința cererii în anularea dispoziției de restituire și a contractului de vânzare drepturi succesorale. Prin încheierea din data de 17.10.2012, tribunalul a constatat că acțiunea dedusă judecății este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, față de dispozițiile art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, la care se raportează dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Asupra situației de fapt a cauzei deduse judecății, s-a reținut că, prin dispoziția Primarului General nr. 15182/9.12.2011, a fost restituit în natură, în proprietatea pârâtei A., imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 2 359,57 mp și construcții tip B (P; S+P+E+M - corp administrativ, cabană poartă), identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic D., cu obligația respectării dreptului de acces pentru construcțiile ce nu se restituie în natură; a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 285,82 mp, ocupat de construcțiile C2, de 272,60 mp și C3, de 13,22 mp, imposibil de restituit în natură. Imobilul a aparținut autorului E., potrivit procesului-verbal de carte funciară din 22.03.1940, unde figurează înscris în calitate de proprietar, cu titlu de moștenire, în baza actului de împărțeală din 1.07.1925, iar construcția inițială a fost edificată în baza autorizației de construire nr. x din 13.06.1941; imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, și a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către pârâta A., în calitate de moștenitoare a autorilor săi F. și G., sora autorului E., potrivit actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor aflate la dosar; fiind preluat de stat fără titlu, imobilul a intrat sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar pârâta este persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, având în vedere dispozițiile de principiu cuprinse în art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1)-(3), art. 7 alin. (1), art. 9 și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori socio-culturale se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data dispoziției de restituire (art. 16 alin. (1), cu trimitere la lit. a) pct. 2 din Anexa 2 a Legii); întrucât imobilul a fost inclus în proprietatea Consiliului Local al Sectorului 1, apoi în domeniul public al municipiului București, prin efectul art. 112 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, unitatea deținătoare care rămâne învestită cu soluționarea notificării, este Municipiul București, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege, astfel că nici termenul de menținere obligatorie a afectațiunii nu se consideră incident; prevederile art. 9 din lege dispun că "imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini"; prin art. 9.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, s-a explicat că incidența legii este extinsă erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului, inclusiv instituțiile publice sau cele care desfășoară un serviciu de interes public, care sunt ținute să soluționeze notificările cu respectarea principiului prevalenței restituirii în natură.

Tribunalul a avut vedere că restituirea în natură a imobilului în care funcționează unul dintre centrele de ocrotire aparținând DGASPC sector 1, preluat fără titlu, nu este exceptată de lege, care consacră regula restituirii în natură prin dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; potrivit alin. (2) al art. 7, măsurile reparatorii prin echivalent sunt reglementate ca excepție, cazurile în care se acordă astfel de măsuri fiind prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 7 alin. (5), prin limitările la care se referă explicit prevederile art. 10 și 11 (cazurile acolo prevăzute, în care restituirea se face parțial sau total în echivalent), art. 18 și art. 19 și 20, după distincțiile acolo arătate; niciuna dintre situațiile reglementate cu titlu de excepție, în care imobilele nu se restituie în natură, nu se identifică în privința imobilului în litigiu. S-au avut în vedere și dispozițiile art. 166 alin. (4)

6

din Legea învățământului nr. 84/1995.

Ulterior preluării imobilului de către stat, Consiliul Local al Sectorului 1 București a realizat lucrări de investiții la imobil, constând în lucrări de consolidare, extindere, restaurare și reamenajare a clădirii ce constituie sediul Centrului de Plasament x, iar potrivit Hotărârii nr. 368/18.11.2004 a Consiliului Local al Sectorului 1, adoptată în baza O.U.G. nr. 26/1997, patrimoniul serviciilor și instituțiilor publice reorganizate conform respectivei hotărâri, stabilit pe baza bilanțului contabil de la 31.12.2004, se preia, pe bază de protocol, de către DGASPC Sector 1, imobilul de la adresa din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9 (fost nr. 11), Sector 1 rămânând în patrimoniul Consiliului Local al Sectorului 1 și în administrarea DGAS Sector 1, potrivit adresei nr. 1184/19.08.2003 emisă de Primăria Sectorului 1.

Consiliul Local al Sectorului 1 apare înscris în cartea funciară în baza încheierii din data de 3.02.2005, ca proprietar, iar DGAS Sector 1 figurează în calitate de administrator, potrivit extrasului CF din 5.07.2011, imobilul fiind constituit din teren în suprafață de 2 645,32 mp și 3 construcții (corp adm. 391,32 mp, anexă 272,60 mp, anexă 13,22 mp); aceeași este situația și la data de 14.02.2012, potrivit extrasului CF, cu diferența că s-a înscris, sub același regim de proprietate/administrare, suprafața adăugată de 56 mp la construcția C2 de 272,60 mp, iar construcția C1 apare refăcută (S+P+1E+pod locuibil), în baza autorizației de construire nr. x/2.10.2003 și a procesului-verbal de recepție nr. x/14.06.2006. În cartea funciară a aceluiași imobil este înscris, ulterior, și dreptul de proprietate al pârâților B. și C., pentru întreg imobilul, teren în suprafață de 2 645,39 mp, cu modificările și adăugirile aduse construcțiilor, prin încheierea nr. x/18.02.2012, potrivit extrasului CF din data de 31.05.2012, dreptul fiind înscris liber de sarcini .

Potrivit art. 112 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat și centrele județene de resurse și asistență educațională fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului București, și sunt în administrarea consiliului județean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin consiliile de administrație ale unităților de învățământ respective"; aceste dispoziții reiau reglementarea cu conținut similar din cuprinsul art. 166 alin. (4)

2

din Legea învățământului nr. 84/1995, prin care se recunoaște dreptul de proprietate publică al unității administrativ-teritoriale asupra unor astfel de bunuri (Municipiul București), cu drept de folosință ori de administrare al instituției care își desfășoare efectiv activitatea în astfel de imobile, în speță - reclamanta DGASPC Sector 1, chiar dacă autorizația de construire, proiectul tehnic DDE și caietul de sarcini pentru executarea construcției autorizate au menționat ca beneficiar al lucrării DGASPC Sector 1, pentru că, la momentul întocmirii acestor documente, situația era reală, această instituție avea în folosință și administrare imobilul, beneficiind în mod direct de investiție .

Ca atare, s-a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a DGASPC Sector 1, care nu poate să pretindă plata despăgubirilor pentru valoarea investiției de la pârâții persoane fizice, de vreme ce această reclamantă nu este decât titular al unui drept de administrare asupra imobilului la care au fost realizate investițiile, după cum nu ea, ci Consiliul Local al Sectorului 1 a asigurat finanțarea, din bugetul propriu alocat; acest reclamant a fost, însă, înlăturat din cadrul procesual prin efectul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, potrivit încheierii interlocutorii din 4.11.2012, așa încât niciunul dintre cei doi reclamanți nu poate solicita despăgubirea de la pârâții proprietari, corespunzător valorii investiției pentru care s-au administrat probele.

Reținând că lucrările de investiții au fost aprobate și autorizate în condițiile legii, tribunalul a avut în vedere incidența dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apreciindu-se acest text de lege se referă la lucrări de investiții aprobate și autorizate înainte de data intrării în vigoare a legii, iar nu și la cele aprobate și autorizate după acest moment.

Tribunalul a reținut totodată că, în sine, problema procentului de adăugare pe orizontală/verticală nu mai prezintă relevanță, de vreme ce lucrările de construire ori de adăugire/refacere/reabilitare a construcțiilor existente, chiar autorizate în condițiile legii, au fost efectuate în întregime după momentul înregistrării notificării în baza Legii nr. 10/2001. Cu titlu de excepție, s-ar putea admite, în coroborarea acestui text de lege cu cel cuprins în dispozițiile art. 19 alin. (1) (ce pornește de la ideea de acord al părților - "și dacă părțile nu convin altfel"), că, în caz de intervenție de necesitate, pentru înlăturarea unui risc iminent de prăbușire/deteriorare majoră, și altele asemenea, se poate interveni numai pentru acele lucrări absolut necesare, cu acordul persoanei notificatorului, ori sub justificarea forței majore sau a cazului fortuit. Cum, în speță, nu s-ar putea reține o astfel de împrejurare, iar certificatul de urbanism nr. x/2.12.2002 și autorizația de construire nr. x/2.10.2003, ce au precedat începerea lucrărilor de construcții sunt ulterioare notificării înregistrate în anul 2001, ceea ce face ca aceste lucrări, deși autorizate și necesare (față de concluziile expertizelor), să nu poată determina stabilirea formei de reparație prin raportare la art. 19 alin. (1) din lege, în funcție de procentul de adăugare la construcția inițială și de acordul persoanei îndreptățite sau lipsa acestui acord.

Trecând la analiza motivelor de nulitate a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/26.04.2007, tribunalul a reținut că nu poate fi vorba despre o nulitate a actului din perspectiva art. 702 și art. 965 alin. (2) C. civ., întrucât prin sentința civilă nr. 20382/20.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2009, moartea autorului E. a fost declarată la data de 22.03.1944, dată care, potrivit art. 651 C. civ., este și data deschiderii succesiunii. Nici argumentul bazat pe adagiul "quod nullum est…" nu poate conduce la anularea actului, întrucât, mai întâi a fost întocmit actul despre care se susține că ar fi "subsecvent", iar apoi a fost emisă dispoziția (de a cărei validitate depinde, într-adevăr, dar din perspectiva principiului că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât el însuși are - "nemo dat quod non habet", fiind drepturi viitoare, a căror valorificare viitoare se află sub condiția rezolutorie referitoare la obținerea valabilă a dispoziției de restituire de către vânzătoare); pe de altă parte, analizată sub aspectul valabilității sale formale și de fond, dispoziția de restituire este perfect valabilă, prin urmare și actul în discuție este deopotrivă valabil, chiar dacă el reprezintă o operațiune speculativă, nefiind interzis de lege.

Din aceleași considerente, nefiind vorba despre o vânzare a lucrului altuia, nu vor fi privite ca nule nici dispoziția de restituire în natură și nici actul de vânzare, pentru caracterul nelicit ori inexistența cauzei, art. 948 pct. 4, art. 949 și urm., 953 și urm., 962 și urm., 966 și urm. C. civ., invocate de reclamanți nefiind incidente. Faptul că Primăria Municipiului București nu a verificat situația juridică a imobilului, nu a informat pe beneficiarul investiției (DGASPC Sector 1) despre existența notificării atunci când a emis certificatul de urbanism și autorizația de construire, nu afectează nici ele valabilitatea celor două acte, ci ar avea relevanță numai sub aspectul unor răspunderi civile sau administrative, după caz.

Actul în temeiul căruia a fost înscris dreptul pârâților B. și C. rămânând valabil, nici rectificarea cărții funciare nu se impune, întrucât nu s-a desființat retroactiv dreptul lor ca efect al înlăturării măsurii reparatorii a restituirii în natură obținute de pârâta vânzătoare.

Prin decizia civilă nr. 1042/A din data de 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâților A., C. și B. împotriva încheierii din data de 17.10.2012, a admis apelul reclamanților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 388/01.04.2016, a admis apelul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței civile nr. 388/01.04.2016, a anulat în parte sentința, în privința soluțiilor de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților Sectorul 1 al Municipiului și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primarul Sectorului 1, respectiv de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii formulate de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primarul Sectorului 1, precum și spre rejudecarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiții formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a păstrat dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București și respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 privind anularea dispoziției Primarului General nr. 15182 din 9.12.2011, constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x din 26.04.2007 și rectificarea cății funciare, a obligat-o pe apelanta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 la plata către intimatul-pârât Municipiul București, prin primarul general, a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește apelul pârâților A., B. și C. împotriva încheierii din data de 17.10.2012, Curtea a constatat că acesta este nefondat.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, în raport de care, Curtea a constatat că cererea având ca obiect anularea dispoziției Primarului General nr. 15182/09.12.2011 intră sub incidența prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât cererea este legată de aplicarea Legii nr. 10/2001, vizând un imobil ce intră în domeniul de aplicare al legii. Argumentele legate de caracterul patrimonial al cererii sau de competența în soluționarea acesteia nu justifică stabilirea timbrajului în virtutea prevederilor de drept comun din cadrul Legii nr. 146/1997.

Curtea a constatat totodată că pretențiile privind restituirea de către Municipiul București, a contravalorii lucrărilor de investiții realizate asupra imobilului ce a făcut obiectul dispoziției Primarului General nr. 15182/09.12.2011 se subsumează domeniului de aplicare al art. 17 ultima teză din Legea nr. 146/1997, în acest sens fiind avute în vedere și dispozițiile art. 26 alin. (3) din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 (sursa investițiilor a căror contravaloare se solicită a fi recuperată o reprezintă bugetul local).

În ceea ce privește apelul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Curtea a constatat următoarele:

Prin dispoziția menționată a fost restituit în natură, în proprietatea pârâtei A., imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 2359,57 m.p. și construcții tip B (P; S+P+E+M - corp administrativ, cabană poartă), cu obligația respectării dreptului de acces pentru construcțiile ce nu se restituie. Tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului, în care funcționează unul din centrele de ocrotire aparținând DGASPC sector 1, nu este exceptată de lege, fiind justificată în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 9 și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, tribunalul a reținut că la imobil au fost realizate lucrări de investiții (consolidare, extindere, restaurare și reamenajare a clădirii ce constituie sediul Centrului de Plasament x) ce au modificat imobilul, dar întrucât acestea au fost autorizate și efectuate ulterior înregistrării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 19 alin. (1) și (2), în vigoare la data emiterii dispoziției contestate pentru a se justifica soluția acordării de măsuri de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.

Apelanta reclamantă a criticat hotărârea, susținând că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 10 și cu încălcarea art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Criticile sunt nefondate. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001, "În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". În mod corect a reținut prima instanță că textul se referă la lucrări de investiții autorizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece, în caz contrar, prevederea legală ar putea lăsa loc arbitrarului, prin eliberarea autorizațiilor de construire pentru edificarea unor construcții noi pe terenurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, ulterior formulării notificărilor de persoanele ce se consideră îndreptățite, putând fi oricând blocată măsura restituirii în natură.

Dispozițiile 10 alin. (3) din Legea 10/2001 și art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 invocate de apelanta reclamantă nu justifică interpretarea propusă de aceasta în privința imposibilității restituirii în natură a unor construcții modificate în baza unei autorizații emise ulterior înregistrării notificării.

Dacă art. 10 alin. (2) prevede că nu se restituie în natură terenurile pe care s-au edificat construcții noi, autorizate, în continuare, art. 10 alin. (3) prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au edificat construcții amplasate ilegal. Art. 10 alin. (3) nu poate justifica prin folosirea argumentului de interpretare per a contrario soluția propusă de apelanta-reclamanta, în sensul imposibilității restituirii în natură a terenului pe care s-au edificat construcții autorizate după intrarea în vigoare a legii.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că și aceasta este nefondată. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, câtă vreme lucrările de construire, adăugire, refacere, reabilitare a construcțiilor existente, chiar autorizate în condițiile legii, au fost efectuate în întregime după momentul înregistrării notificării în baza Legii nr. 10/2001 și, ca atare, nu pot fi opuse persoanei ce se consideră îndreptățită spre a înlătura măsura restituirii în natură.

Criticile privitoare la respingerea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar autentificat sub nr. x/26.04.2007 la BNP Asociați H. și I., sunt nefondate.

Contractul menționat are natura juridică a unui contract de vânzare de drepturi litigioase, câtă vreme drepturile asupra imobilului menționat în contract făceau obiectul procedurii de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001. În această situație particulară, pentru ca dreptul transmis să fie litigios nu este eminamente necesar ca acesta sa fie disputat în fața instanței de judecată, dreptul având același caracter (litigios) și în ipoteza în care este supus verificării condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în faza administrativă prealabilă, obligatorie, care se impune a fi inclusă în sfera noțiunii de litigiu, în sens larg.

Contractul în discuție nu este subsecvent dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, ci este anterior încheierii acesteia, dar, oricum, câtă vreme dispoziția nu a fost anulată, nu s-ar putea pune problema anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis).

Față de calificarea actului ca fiind un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, nu se poate pune nici problema vânzării lucrului altuia și a nulității contractului pentru cauză ilicită.

Curtea a păstrat dispozițiile de respingere ca neîntemeiate a capetelor de cerere formulate de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 privind anularea dispoziției Primarului General nr. 15182 din 9.12.2011 și constatarea nulității contractului autentificat sub nr. x din 26.04.2007. De asemenea, au fost păstrate dispozițiile privitoare la rectificarea cărții funciare și la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București, care nu au fost criticate, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiții formulat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, Curtea a constatat că, în mod greșit, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe acest temei, respinsă cererea.

Tribunalul a reținut că reclamanta nu poate pretinde restituirea sumei menționate deoarece nu este decât titular al unui drept de administrare asupra imobilului la care au fost realizate investițiile, după cum nu ea, ci Consiliul Local al Sectorului 1 a asigurat finanțarea, din bugetul propriu alocat; acest reclamant a fost, însă, înlăturat din cadrul procesual prin efectul admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, potrivit încheierii interlocutorii din 4.11.2012, așa încât niciunul dintre cei doi reclamanți nu poate cere, pe temeiul juridic ales, despăgubirea pretinsă corespunzător valorii investiției.

Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor afirmate constituie o chestiune de fond. În raport cu aceste considerente teoretice în privința calității procesuale, Curtea a apreciat că apelanta-reclamantă justifică legitimare procesuală activă în privința capătului de cerere menționat, deoarece pretinde recuperarea contravalorii unor lucrări de investiție pe care le-a efectuat în urma eliberării în favoarea sa de către Municipiul București a autorizației de construire nr. x/02.10.2003. Faptul că investițiile au fost efectuate din bugetul propriu al reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 sau din bugetul propriu al Consiliului local sector 1 reprezintă un aspect de fond, iar nu unul care să țină de legitimarea procesuală activă.

Ca atare, întrucât în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului în privința acestui capăt de cerere, Curtea a admis apelul reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, a anulat în parte sentința, în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiții.

Soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare se impune în virtutea faptului că luarea acestei măsuri a fost solicitată expres prin apelul declarat de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin primarul Sectorului 1, care au formulat la rândul lor solicitarea de restituire a contravalorii investițiilor efectuate la imobil, apel care a fost admis, pentru considerentele următoare:

Prin apelul declarat de reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin primarul Sectorului 1, aceștia au criticat soluția de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință dispusă prin încheierea din data de 17.10.2012.

Tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a sectorului 1, având în vedere dispozițiile art. 20 și 21 din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care sunt persoane juridice numai unitățile administrativ-teritoriale, iar sectoarele nu sunt enumerate în categoria acestora.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2015, "(1) Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale. (…); (4) În municipii se pot crea subdiviziuni administrativ-teritoriale, ale căror delimitare și organizare se fac potrivit legii; (5) Autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Aceste autorități exercită atribuțiile prevăzute la art. 81 și, respectiv, la art. 83, care se aplică în mod corespunzător."

Art. 21 prevede că: "(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

(2) În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean."

Potrivit art. 78, "Municipiul București este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale, numite sectoare" iar conform art. 79 alin. (1) "Sectoarele municipiului București au câte un primar și un viceprimar (…).".

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că, în Municipiul București, subdiviziunile administrativ teritoriale - sectoarele - au capacitate procesuală de folosință și pot sta în judecată în nume propriu, fiind reprezentate în justiție de primarul de sector. Prin urmare, s-a apreciat că, în mod greșit, a admis tribunalul excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului Sectorul 1, prin primar.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului Consiliul Local sector 1, tribunalul a avut în vedere că autoritatea deliberativă - Consiliul Local de sector - nu are personalitate juridică, iar competențele sale în administrarea bunurilor sunt exercitate pe seama Municipiului București, potrivit art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, conform căruia consiliile locale ale sectoarelor municipiului București administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București. Deși este real faptul că reclamantul Consiliul Local sector 1 este o autoritate deliberativă conform legii administrației publice locale, nu se poate considera că nu beneficiază de capacitate procesuală de folosință în speță, câtă vreme acesta a figurat ca proprietar al imobilului în litigiu, fiind înscris ca atare în cartea funciară.

Curtea a reținut că atât sectorul 1, cât și Consiliul Local al sectorului 1 sunt reprezentate în justiție prin primarul de sector, în acest fel fiind formulată și cererea de chemare în judecată în privința reprezentării, astfel că efectele substanțiale ale hotărârii se vor produce față de subdiviziunea administrativ-teritorială - Sectorul 1, reprezentată prin primar.

Constatând că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, în temeiul art. 297 alin. (1) teza a II a din Codul de procedură de la 1865, Curtea a admis apelul reclamanților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primarul Sectorului 1, a anulat sentința în privința soluțiilor de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamanților Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, și a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii formulate de aceștia, apelanții-reclamanți solicitând expres acest lucru prin cererea de apel.

În baza art. 274 alin. (1), art. 276, art. 277 și art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., a fost obligată apelanta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 la plata către intimatul pârât Municipiul București, prin primarul general, a sumei de 2000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Curtea a avut în vedere că intimatul-pârât a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 13.432,12 RON. Întrucât numai reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 a căzut în pretenții cu privire la respingerea a două dintre criticile formulate, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 277 și art. 276 din C. proc. civ., în raport cu care Curtea a considerat ca fiind proporțională acordarea sumei de 6 000 RON. Apreciind că această sumă este prea mare în raport cu activitatea desfășurată de avocat în faza procesuală a apelului, Curtea a micșorat cuantumul acesteia la suma de 2 000 RON, conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 1042A/16.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au formulat cereri de recurs, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 București și pârâții Municipiul București, A. și C., prin care au invocat următoarele critici de nelegalitate:

Prin cererea de recurs formulată de Direcția Generala de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Sector 1 București s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii în tot a apelului, anularea dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 15182/09.12.2011, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.04.2007, având în vedere ca acest act este un act juridic cu caracter subsecvent fata de dispoziția contestată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârea este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Nicăieri în cuprinsul acestui text de lege nu se stabilește faptul că aceste dispoziții legale se aplica doar în situația construcțiilor autorizate și edificate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Mai mult, legiuitorul nu a intenționat să înlăture de la aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, construcțiile autorizate și edificate după intrarea în vigoare a legii. Astfel cum rezultă din cuprinsul art. 10 alin. (3) din lege, legiuitorul a înțeles să înlăture de la aplicarea art. 10 alin. (2), exclusiv "construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile." Per a contrario, terenurile pe care au fost edificate construcții autorizate după data de 1 ianuarie 1990, nu se restituie în natura, persoana îndreptățita având doar un drept la despăgubiri. O astfel de interpretare este singura temeinică și legală, intrucât nu intră în contradicție cu dispozițiile legale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții și nici nu încălcă dreptul de proprietate al persoanei care, cu bună-credință, a obținut autorizație de construire și a edificat o construcție cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

S-a susținut totodată încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel cum rezultă atât din raportul de expertiză întocmit de expertul J., cât și din raportul întocmit de expertul K., imobilul ce face obiectul dispoziției de restituire este unul nou în raport cu cel preluat, ponderea construcțiilor noi față de cele vechi fiind de 104%; cea mai mare parte din construcție a fost refăcuta integral, având în vedere că, datorită gradului mare de degradare a clădirii, unele ziduri s-au prăbușit, astfel încât nu a mai fost posibila realizarea unor simple consolidări; datorita naturii de monument istoric a clădirii, construcția a trebuit refăcută cu respectarea întocmai a formei și arhitecturii inițiale, nefiind permis a se modifica vreunul dintre aceste elemente.

S-a susținut totodată că, în mod greșit a respins instanța de apel criticile cu privire la soluția de respingere a cererii de constatate a nulității contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar, autentificat sub nr. x/26.04.2007. În speța, în virtutea principiului quod nullum est nullum producit effectus, odată cu anularea dispoziției contestate se impune și anularea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar autentificat sub nr. x/26 04.2007, având în vedere ca acest act este un act juridic cu caracter subsecvent fata de dispoziția contestata.

În egala măsura, în speța. contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar autentificat sub nr. x/26.04.2007 este nul absolut și în raport de dispozițiile art. 948 C. civ., având în vedere faptul că, intimata A. nu avea calitatea de proprietar asupra bunului vândut la momentul înstrăinării, intimații B. și C. cumpărând pe riscul acestora un bun al altuia.

Cât privește obiectul contractului, raportat la prevederile art. 1399 C. civ., rezultă că s-a dorit vânzarea moștenirii cu privire la imobilul situat în București, bunul fiind specificat în mod expres în cuprinsul actului de vânzare. O asemenea convenție este lovita de nulitate având în vedere ca bunul imobil, pe care părțile l-au considerat că face parte din moștenire, în realitate nu făcea parte din moștenirea intimatei-parate A., neaflându-se în patrimoniul acesteia. De altfel, chiar părțile precizează în conținutul contractului ca au cunoștința de faptul ca imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român, iar în prezent se afla în proprietatea sectorului 1 al Municipiului București. Ca atare, cauza convenției cumpărătorilor nu este una licita și specifică contractului de vânzare, respectiv dorința cumpărătorilor de a obține în schimbul sumelor de bani achitate proprietatea asupra imobilului, ci una ilicită, speculativă, din moment ce se cunoștea de către cumpărători ca imobilul nu se afla în patrimoniul vânzătoarei, și ca la data încheierii contractului nu aparține acesteia, ci unei alte persoane, respectiv speculația ca în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2011, proprietatea asupra imobilului ar putea sa revină pârâților cumpărători.

În realitate, s-a urmărit ca prin încheierea contractului să se realizeze o operațiune pur speculativă, care, fiind fondată pe o cauza ilicită, este nulă absolut în baza art. 948 C. civ. S-a susținut totodată că vânzarea-cumpărarea așa-zisei moșteniri este ilicita și pentru ca privește un drept netransmisibil, fata de împrejurarea ca legea reparatorie are în vedere acordarea unor măsuri speciale doar foștilor proprietari ai bunurilor preluate abuziv și succesorilor acestora, fiind vorba despre drepturi recunoscute în persona, adică netransmisibile.

Prin cererea de recurs formulată de Municipiul București, prin primarul general, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe cale de consecință, respingerii apelului formulat de către Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, menținerea sentinței civile nr. 388/01.04.2016, constatarea faptului că acțiunea nu este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, constatarea faptului că, instanța de fond în mod temeinic a admis excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei D.G.A.S.P.C. Sector 1 cu privire la acordarea unor despăgubiri egale cu valoarea lucrărilor de investiții și, având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesual active, respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la acest aspect față de recurentul-pârât Municipiul București, constatarea faptului că, instanța de fond, în mod temeinic a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.G.A.S.P.C. Sector 1 față de capătul 3 al cererii de chemare în judecată și, având în vedere admiterea excepției lipsei de interes, respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la acest aspect față de Municipiul București, respingerea cererii de chemare în judecată a apelantei - reclamante DGASPCEP Sector 1 ca nefondată, obligarea intimatelor Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, în solidar, la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecata în apel, suma acordată fiind diminuată în mod nejustificat, obligarea intimatelor Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta procedură. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Acțiunea reclamantelor este una supusă taxelor judiciare de timbru. Există diferență între venituri bugetare și buget local, iar hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu privire la taxele judiciare de timbru și calificarea veniturilor publice, cât și pe cele ale O.U.G. nr. 45/2003.

S-a susținut că realitatea bugetară stabilește o diferență între venituri bugetare și venituri ale bugetelor locale. Astfel, veniturile statului sunt ordinare și extraordinare. Veniturile ordinare și extraordinare aparțin bugetului de stat (bugetul ministerelor și celorlalte autorități ale administrației centrale de stat), bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor locale. Există însă, sume transferate din unele venituri ale bugetului de stat și alocate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale. Bugetele locale beneficiază de sume transferate din impozite reprezentând venituri ale statului. O.U.G. nr. 45/2003 privind finanțele publice locale stabilește cadrul legal pentru transferarea unei părți din sumele primite de bugetul statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către bugetele locale. Pentru municipiul București, din cota de 11% se aloca o cota de 25% pentru bugetul propriu al municipiului București, iar diferența se repartizează pe sectoarele municipiului București, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, după consultarea primarilor de sector și cu asistenta tehnica de specialitate a direcției generale a finanțelor publice. Concluzionând, venituri bugetare constituie acele venituri vărsate de către contribuabili, iar bugetul local este acel buget constituit din sume defalcate ale unui buget general. Chiar dacă, aparent, suntem în prezența unui segment dintr-un întreg, sumele vehiculate de către reclamantă în dosar au fost alocate din bugetul local al sectorului 1, buget destinat administrării acestei instituții, iar nu din banii vărsați de către contribuabili la bugetul de stat. În concluzie, s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata taxelor judiciare de timbru, atât pentru fondul cauzei, cât și față de apel, și darea în debit a reclamantelor față de plata acestor sume datorate Ministerului Justiției.

S-a susținut totodată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, prin Primarul Sectorului 1 și încălcarea dispozițiilor art. 20 și art. 21 din Legea nr. 215/2001 de către instanța de apel. S-a susținut că acest apelant nu are capacitate procesuală de folosință, în virtutea dispozițiilor art. 20-21 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora sunt desemnate persoane juridice numai unitățile administrativ-teritoriale, iar sectoarele nu sunt enumerate în categoria acestora. De asemenea, având în vedere faptul că autoritatea deliberativă - Consiliul Local de Sector - nu are personalitate juridică, competențele sale în administrarea bunurilor sunt exercitate de către Municipiul București, potrivit art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.G.A.S.P.C. sector 1 față de capătul 3 al cererii de chemare în judecată cu privire la acordarea unor despăgubiri egale cu valoarea lucrărilor de investiții efectuate asupra imobilului în litigiu, având în vedere faptul că investiția a fost suportată din fondurile bugetare ale Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1 București, autoritate fără personalitate juridică și a cărei lipsă de calitate procesual pasivă a fost stabilită în prezenta cauză dedusă judecății. A înțeles să invoce această excepție la momentul judecății asupra fondului cauzei, având în vedere faptul că numai acea persoană care are calitate procesuală/interes va putea fi parte în proces, exercitând acțiunea civilă. Cum în prezenta cauză, Sectorul 1 al Municipiului București, cât și Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București au fost scoase din cauză, având în vedere faptul că s-a constatat inexistența unui interes, a unei legitimități procesuale active, capătul 3 al cererii de chemare în judecată cu privire la despăgubirea acestor reclamante cu valoare lucrărilor de investiție asupra imobilului în litigiu au rămas un petit invocat de către apelanta Direcția Generală de Asistența Sociala și Protecția Copilului Sector 1. Or, această apelantă nu are buget propriu, orice investiție în interesul acestei instituții a fost și efectuată de către Primăria Sectorului 1, din fondurile publice alocate administrării acestei instituții la nivelul anului 2004-2005, când reclamantele au efectuat lucrările de restaurare. În anul 2007, unitățile administrativ-teritoriale au căpătat autonomie bugetară, prin urmare din acest an Primăria sectorului 1 a beneficiat de un buget propriu. Prin urmare, DGASPC Sector 1 se regăsește în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București, iar aceasta este finanțată din fondurile acestei instituții sau din fondurile bugetului de stat.

Municipiul București a emis o autorizație de construire numai pentru reconsolidarea/restaurarea unui monument istoric, astfel cum obligă legea în privința imobilelor proteguite față de valoarea lor intrinsecă. Acțiunea este nefondată sub toate aspectele invocate de către reclamante, sumele fiind distribuite din bugetul Consiliului General al Municipiului București. Față de acest aspect, s-a solicitat admiterea recursului declarat de către Municipiul București, în baza O.U.G. nr. 45/2003, Anexa 2, Capitolul II, punct 5 lit. i).

S-a susținut că hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile legale ale art. 274 alin. (1), art. 276, art. 277 și art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. și în mod nelegal a stabilit faptul că reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 datorează intimatului Municipiul București cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 RON. În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli în valoare de 13.432,12 RON, el se reflectă într-o activitate amplă de studiu a cauzei, verificare a practicii judiciare în materie, studiu doctrină cu privire la problemele particulare ale cauzei, redactarea tuturor actelor procedurale necesare cauzei, precum și reprezentarea la termenele de judecată stabilite. De asemenea, important a fost și volumul redactării propriu-zise a apărărilor și nu în ultimul rând apărările care au trebuit completate în funcție și de celelalte susțineri ce au intervenit pe parcursul soluționării cauzei din studierea dosarelor conexe. Toate aceste activități se regăsesc în cuprinsul raportului de activitate, anexat facturilor emise în concordanță cu activitatea desfășurată, raport de activitate care indică la finalul acestuia suma datorată cu titlu de cheltuială de judecată.

Prin cererea de recurs formulată de pârâții A. și C. s-au susținut următoarele critici de nelegalitate:

În mod greșit, instanța a admis apelurile Sectorului 1 al Municipiului București și al Consiliului local al acestuia, apreciind ca ambele au capacitate procesuala de folosința. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 din C. proc. civ.

Astfel, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, numai unitățile administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii și județe), sunt persoane juridice, cu capacitate juridica deplina și patrimoniu propriu. Acestea sunt reprezentate în justiție de către primar sau de președintele consiliului județean. Sectoarele municipiului București sunt potrivit art. 78 din legea organica a administrației publice locale, subdiviziuni administrativ teritoriale, fără personalitate juridica și, în consecința, fără capacitate procesuala de folosința.

S-au invocat și prevederile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul cadru al unității administrativ-teritoriale, care stabilesc printr-o norma legala fără echivoc, că municipiile pot fi împărțite în subunități administrative, fără personalitate juridica (deosebirea dintre subdiviziuni și subunități. fiind una doar de ordin terminologic).

În ceea ce privește Consiliul local al Sectorului, nici acesta nu are capacitate procesuala, dispozițiile Legii nr. 215/2001 stabilind în mod limitativ atribuțiile instituțiilor pe care le reglementează, iar consiliilor locale le lipsește capacitatea de a acționa în justiție, o interpretare extensiva a textelor legale care stabilesc atribuțiile autorității deliberative fiind inadmisibila. S-a avut în vedere decizia nr. 341 din 11.05.2017 a Curții Constituționale, în motivarea căreia la punctul 20 se arata: din prevederile constituționale și legale rezulta că, în calitatea sa de autoritate deliberativa a administrației publice locale, consiliul local nu are personalitate juridica și prin urmare, nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi și obligații în cadrul raporturilor juridice.

În plus, s-a susținut că hotărârea instanței de apel este una nemotivată. Prevederile art. 261 alin. (1) din C. proc. civ., consacră principiul potrivit căruia, hotărârile trebuie sa fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 punctul 7 din același co