ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2010 și ulterior la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, Sectorul 3 al Municipiului București prin Primar, Municipiul București prin Primar General și Consiliul Local Sector 3 București - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 559/2002, solicitând obligarea pârâților să încheie un contract de vânzare-cumpărare.

Prin Sentința civilă nr. 1039/31.01.2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință și respinsă acțiunea în consecință.

Prin Decizia civilă nr. 2787A/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul și anulată sentința civilă apelată, constatându-se competența în primă instanță în favoarea Tribunalului București și dispunându-se trimiterea dosarului acestei instanțe spre soluționare.

Prin Sentința civilă nr. 2268/25.03.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.G.M.B. și respinsă acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind respinse excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a C.L. Sector 3 București și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepțiile invocate, că C.G.M.B. nu are calitate procesuală pasivă întrucât Legea nr. 550/2002 nu stabilește în competența acestei autorități calitatea de vânzător de spații comerciale și de prestări servicii, iar în raport de dispozițiile exprese ale art. 4 din același act normativ, sunt neîntemeiate excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și lipsei calității procesuale pasive a C.L. Sector 3 București.

Pe fond, s-a reținut că reclamanta nu îndeplinește cerințele pentru aprobarea cererii sale de extindere a spațiului deținut deja în proprietate și dobândit în temeiul Legii nr. 550/2002, cu o cameră și anexa solicitate, nefiind îndeplinite cerințele art. 16 din actul normativ, având în vedere că nu pot fi supuse vânzării decât suprafețele menționate în H.C.G.M.B. nr. 109/2003, Comisia având calitatea de mandatar al proprietarului de a vinde doar acele spații aprobate spre vânzare.

În plus, s-a reținut, în raport de dispozițiile arătate că reclamanta nu are calitatea de prestator servicii/producție în baza unui contract deținut/solicitat a i se vinde, prin extindere, nefiind îndeplinite nici celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, astfel încât refuzul pârâtei nu este nejustificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 7918/28.10.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că, potrivit Contractului de vânzare cumpărare nr. x/06.09.2007, în baza Legii nr. 550/2002, din spațiul comercial din str. x sector 3, reclamanta deține suprafața construită de 128,41 mp, suprafață utilă de 108,04 mp și cotă parte indiviză de teren de sub construcție de 47,08 mp, iar aceasta nu poate dobândi prin extindere, camera și anexa solicitată, întrucât, nu pot fi supuse vânzării decât suprafețele menționate în H.C.G.M.B. nr. 109/2003, Comisia având calitatea de mandatar al proprietarului de a vinde doar acele spații aprobate spre vânzare. Prin urmare, nu pot fi vândute în temeiul Legii nr. 550/2002 decât spațiile înscrise în această hotărâre și nu este nejustificat refuzul pârâtei de a proceda la vânzare, prin extindere, a acestor anexe.

Pentru exista un eventual refuz nejustificat al C.G.M.B. de a include pe listă și aceste anexe, ceea ce implica un alt raport juridic, era necesar ca reclamanta să ceară C.G.M.B. includerea acestor spații în cadrul Hotărârii nr. 109/2003, pentru a fi puse la dispoziția Comisiei de vânzare a spațiilor comerciale, potrivit Legii nr. 550/2002, iar ulterior să solicite vânzarea.

S-a mai apreciat că, deși recurenta a susținut că instanța de fond a constatat greșit că nu îndeplinește condițiile pentru aprobarea cererii de extindere a spațiului comercial, având în vedere că deține un spațiu cumpărat în baza Legii nr. 550/2002, operând principiul "cine poate mai mult poate și mai puțin", acest principiu nu se aplică în cadrul procedurii speciale de vânzare a spațiilor comerciale.

De asemenea, recurenta a mai susținut că instanța a omis că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 550/2002, iar suprafața solicitată a fi cumpărată prin extindere este la subsolul acestuia, astfel că hotărârile arătate nu pot institui o interdicție de vânzare, însă instanța de recurs a reținut că s-a avut în vedere acest lucru, însă nu se puteau extinde prevederile Legii nr. 550/2002 la spații care nu au făcut obiectul închirierii și nici nu au fost folosite de către chiriaș și care nu au fost destinate în acest sens de către autoritatea competentă, respectiv C.G.M.B.

În ceea ce privește critica recurentei, conform căreia instanța nu a administrat un probatoriu complet, întrucât nu s-a identificat prin expertiză spațiul solicitat spre vânzare, răspunsurile autorității vizând spațiul deținut de vecinul acestuia B., s-a reținut, pe de o parte, că această probă nu a fost solicitată la fond de către reclamantă, în condiții procedurale, iar, pe de altă parte, era și inutilă cauzei, întrucât nu erau în discuții aspecte legate de individualizarea spațiilor și era fără eficiență juridică, de vreme ce reclamanta nu îndeplinea condițiile legale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 550/2002, pentru a putea cumpăra aceste spații, potrivit acestui act normativ.

Referitor la împrejurarea că reclamanta este medic specialist, titularul unui cabinet medical, cu sediul în imobilul din str. x sector 3 București, spațiu cumpărat cu ani în urmă în baza Legii nr. 550/2002, s-a apreciat că acest lucru era relevant, din perspectiva obiectului litigiului, dacă, în această calitate, reclamanta a folosit și aceste spații anterior intrării în vigoare a acestei legi, în temeiul unui contract de închiriere, or din probatoriu a rezultat că aceste spații nu au fost folosite niciodată de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, conform art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., iar prin Decizia civilă nr. 2323/27.04.2015 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.

La data de 07.10.2015 recurenta A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 2323/27.04.2015 a Curții de Apel București, calea de atac fiind respinsă ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 5908/03.12.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 .

Împotriva acestei ultime decizii, s-a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susținându-se că dezlegarea dată prin hotărârea curții de apel este rezultatul unei greșeli materiale, respectiv instanța nu a analizat motivele invocate, conform cărora recurenta îndeplinea condițiile pentru admiterea cererii de vânzare a boxelor situate la subsolul imobilului din str. x, în baza Legii nr. 550/2002, conform principiului "cine poate mai mult poate și mai puțin". De asemenea, instanța a omis să analizeze faptul că imobilul proprietatea sa a făcut obiectul Legii nr. 550/2002, iar hotărârile C.G.M.B. nr. 109/2003 și nr. 234/2003 nu pot viza o interdicție de vânzare a unei suprafețe ce face parte din imobilul deja vândut în baza legii anterior menționate.

Prin Decizia nr. 41 din 9 ianuarie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5908/03.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații Consiliul General al Municipiului București, Municipiul București prin Primar General, Sectorul 3 al Municipiului București și Consiliul Local Sector 3 București.

Pentru a decide astfel, instanța de retractare a reținut că este inadmisibilă calea de atac extraordinară formulată, întrucât obiectul acesteia îl constituie o decizie de respingere ca inadmisibilă a unei contestații în anulare formulate împotriva unei cereri de revizuire, formulată de către contestatoare împotriva unei decizii de respingere a propriului recurs ca nefondat, iar din această perspectivă, analizând motivele de fapt ale contestației în anulare, acestea reprezintă motive de recurs îndreptate împotriva sentinței de fond, împotriva căreia contestatoarea a formulat inițial recurs, argumentele invocate fiindu-i analizate și respinse pe fond de către instanța de recurs, decizia pronunțată în recurs fiind atacată cu revizuire, respinsă și aceasta ca inadmisibilă, stabilindu-se că prin decizia de recurs nu a fost evocat fondul cauzei, ci prin sentința de fond.

Totodată, a constatat că motivele invocate în cadrul contestației în anulare au fost invocate de către contestatoare în cadrul recursului formulat anterior împotriva sentinței de fond, fiind analizate pe fondul acestora, iar reiterarea acestora în cadrul unei alte căi extraordinare de atac contravine principiului autorității de lucru judecat și stabilității circuitului civil conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, cu referire la motivul de contestație în anulare potrivit căruia, "dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale", curtea a constatat că este inadmisibilă având în vedere că motivele invocate de către aceasta vizează erori de judecată, prin urmare reevaluarea situației de fapt și reinterpretarea și aplicarea dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt, deși acest motiv de contestație în anulare vizează exclusiv o greșită soluționare a căii extraordinare de atac urmare a unor erori formale, de procedură ale instanței de recurs, sau de contestație în anulare.

Prin urmare, nu au putut fi primite susținerile contestatoarei conform cărora în speța nu s-a efectuat corect cercetarea judecătorească, deoarece nu s-au identificat în contract prin administrarea unui probatoriu complet spațiile solicitate prin cererea de chemare în judecata inițială, în mod eronat menționându-se ca "spațiul indicat de reclamantă nu a fost repartizat spre vânzare Comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, prevalându-se doar de răspunsurile autorităților care nu se refereau la spațiile ce fac obiectul Dosarului x/2012 al Tribunalului București, respectiv că din eroare, instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 6 din Norma Metodologică de aplicare a Legii 550/2002, conform cărora cererea de vânzare a fost depusă în termen, aceasta încadrându-se în termenul legal de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, având în vedere că Cererea cu nr. 46573/07.11.2013 a fost o revenire la cererile anterioare depuse începând cu anul 2000 prin care aceasta a solicitat extinderea. Aceste susțineri tind la reanalizare pe fond a recursului, o reanalizare a cauzei, sunt critici de netemeinicie în privința soluționării recursului și nu erori materiale săvârșite de instanța care a soluționat contestația în anulare ce formează obiectul căii de atac de față.

A fost apreciată ca neîntemeiată și susținerea conform căreia în cauză era necesară introducerea Ministerului Finanțelor Publice, pentru a se stabili dacă spațiile respective sunt sau nu în domeniul public al statului, întrucât stabilirea situației juridice a spațiilor ce fac obiectul cererii de vânzare conform Legii nr. 550/2002, vizează o greșeală de judecată în stabilirea cadrului procesual și nu o eroare materială în sensul art. 318 din C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 41 din 9 ianuarie 2018 a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Fără a preciza temeiul de drept al căii de atac promovate, recurenta a solicitat analizarea corectă a cauzei și a arătat că prin decizia Curții de Apel București trebuia să fie soluționată favorabil cererea sa de aprobare a extinderii imobilului deținut conform Legii nr. 550/2002, întrucât deține în proprietate de 10 ani 3 camere din acest imobil și a fost chiriaș o perioadă de 30 de ani.

Fiind legal citați, intimații nu au formulat apărări și nu au depus întâmpinare.

În ședința publică din data de 25.10.2018 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, astfel cum impun dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Rezultă astfel că dispozițiile care reglementează căile de atac sunt norme imperative, de la care nu se poate deroga, ele conturând principiul legalității căilor de atac.

În prezenta cauză, recurenta a atacat cu recurs Decizia nr. 41 din 9 ianuarie 2018 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5908/03.12.2015 pronunțate de aceeași curte de apel, ambele decizii având caracter irevocabil.

Având în vedere dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. care definesc noțiunea de hotărâre irevocabilă, pe cele ale art. 320 alin. (3) dar și pe cele ale art. 299 alin. (1) din același cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că soluția dată contestației în anulare formulate împotriva unei decizii irevocabile, pronunțate de o instanță de recurs, nu este supusă recursului, având, la fel ca și hotărârea ce se solicită a fi anulată, caracter irevocabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca inadmisibilă calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 41 din 9 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN