ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3875/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 704/A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 777 din 2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că deși circumstanțele concrete ale acestei cauze s-au modificat pe parcursul desfășurării litigiului, respectiv în stadiul rejudecării apelului, în aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. s-a procedat la administrarea probelor stabilite a fi obligatorii în decizia de casare.

Astfel, în cauză, din întregul material probator administrat, a rezultat fără echivoc existența suprapunerii între terenul proprietatea reclamantei și terenul ce a constituit obiect al contractului de concesiune, precum și îndreptățirea reclamantei în formularea cererii al cărei scop a fost redobândirea efectivă a suprafeței de teren obiect al suprapunerii. Însă, față de faptul că impedimentul prevăzut de lege nu mai subzistă pentru realizarea acestui scop, nefiindu-i opus un alt act juridic care să o împiedice să exercite stăpânirea materială a terenului obiect al suprapunerii, apelanta-reclamantă are la îndemână mijloacele prevăzute de legea specială, astfel cum s-a reținut mai sus, și nu exercitarea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 București, Curtea a reținut că această excepție a fost respinsă prin sentința civilă apelată pronunțată de Tribunalul București, că pârâtul nu a formulat apel împotriva acestei hotărâri, astfel că sentința a rămas definitivă sub acest aspect, reiterarea acestei excepții pe calea întâmpinării fiind inadmisibilă.

Mai mult decât atât, față de participarea în contractul de concesiune la realizarea obiectului acestuia, contractul fiind încheiat de Municipiul București prin Consiliul Local al Sectorului 1 București, fiind împuternicit de Municipiul București prin Hotărârea nr. 234 din 4 septembrie 2003 să aducă la îndeplinire dispozițiile Legii nr. 550/2002, astfel că pârâtul a participat la încheierea contractelor ce au făcut obiect al judecății, obligațiile stabilite de lege în sarcina acestuia fiind îndeplinite, în mod evident se impunea menținerea în cadrul procesual pasiv și a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 București.

De asemenea, se mai impune a se arăta că deși prima instanță a respins excepția lipsei de interes, reținând caracterul nefondat al acesteia, în condițiile în care interesul pe care îl manifesta reclamanta era strâns legat de dreptul de proprietate al acesteia, și deși pârâta S.C. B. S.R.L. nu a formulat apel împotriva soluției pronunțate asupra acestei excepții, soluția reținută de Curte ca fiind incidentă la acest moment al judecării cauzei nu este contradictorie soluției primei instanțe, deoarece au fost avute în vedere circumstanțele concrete ale acestei cauze, modificate în totalitate de la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe până la soluționarea prezentului apel.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere concluziile reclamantei de la termenul din 13 septembrie 2017, când a susținut că cererile privind constatarea nulității absolute parțiale a celor două contracte sunt lipsite de interes, confirmând în acest fel încetarea de drept a contractului de concesiune, înțelegând să continue judecarea cererii în revendicare doar pentru existența posibilității de a se încheia din nou un contract de concesiune, împrejurare care, în opinia Curții, confirmă interesul eventual al reclamantei și nu unul concret, determinat, născut și actual, cerințe prevăzute de lege pentru exercitarea unei acțiuni civile.

Interesul, condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic, material pe care l-ar putea obține partea prin promovarea demersului judiciar, inclusiv în promovarea oricărei căi de atac. Interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă (forma procedurală concretă), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune (la forma concretă de manifestare a acțiunii).

Exercițiul acțiunii în justiție cere așadar, o justificare deosebită, prin impunerea condiției interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant. Exigența impusă reclamantului de a justifica un interes pentru a avea dreptul să desfășoare o activitate jurisdicțională, determină nepronunțarea asupra fondului unei cereri, câtă vreme nu se justifică un scop în promovarea ei.

Pe de altă parte, condiția interesului este necesară nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Această cerință trebuie să fie îndeplinită ori de câte ori pe parcursul procesului, oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.

Caracterizându-l, interesul este material, patrimonial sau moral.

Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții:

Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Cerința ca interesul să fie personal celui care acționează, reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu ale actului procedural.

Aplicând toate aceste considerente doctrinare la speța pendinte, Curtea a constatat că în cazul dedus judecății, apelanta-reclamantă nu mai justifică un interes legitim și actual, față de clarificarea situației juridice a acestei suprafețe de teren de 150 mp, de stabilirea existenței suprapunerii, fiind avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1 București propunerea în cauză care prezintă următoarele zone de suprapunere: S1 = 138,34 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE257401 din str. x; S2 = 134,09 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE210097 din str. x și S3 = 0,02 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE220608 din str. x, și de mijloacele reglementate expres de Legea nr. 10/2001, pe care apelanta-reclamantă le are la îndemână pentru redobândirea suprafeței de teren de 150 mp, restituită în natură prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. x din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziția rectificativă nr. x din 6 aprilie 2005.

2.1. Motive

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

În mod greșit instanța de apel a respins acțiunea în revendicare ca fiind lipsită de interes.

Reclamanta este proprietar neposesor al terenului de 150 mp, acesta fiind ocupat de posesori neproprietari nelegitimi, respectiv municipiul București, care a transmis posesia intimatei B., iar ulterior, în baza noii concesiuni, către actualul concesionar.

În temeiul dispoziției de restituire, reclamanta a solicitat intimatului municipiul București punerea sa în posesie, iar intimatul nu a dat curs favorabil solicitării sale.

În temeiul dispoziției de restituire, reclamanta a solicitat concursul executorului judecătoresc pentru a obține punerea în posesie a suprafeței de teren, iar executorul judecătoresc a comunicat faptul că, în raport de cuprinsul procesului-verbal de primire a terenului, cererea de punere în executare nu poate fi primită.

Posesia asupra suprafeței de teren de 150 mp nu a fost transmisă reclamantei ca urmare a emiterii dispoziției de restituire și a procesului-verbal de predare-primire, fiind transmisă doar scriptic posesia, nu și faptic.

Soluția pronunțată de instanța de apel este contradictorie soluției primei instanțe, care a reținut caracterul nefondat al excepției lipsei de interes, intrată în puterea lucrului judecat prin neapelare.

Soluția instanței de apel este nelegală, întrucât, deși real că pe parcursul soluționării litigiului au intervenit modificări atât cu privire la cadrul procesual, cât și a situației juridice a terenului revendicat, capătul de cerere vizând revendicarea suprafeței de 150 mp nu a fost modificat. Pe tot parcursul procesului s-a susținut că scopul urmărit de către reclamantă este redobândirea stăpânirii materiale a suprafeței de 150 mp.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ. Astfel, instanța de casare a arătat în mod expres în sarcina instanței de apel să identifice suprafața de teren pretinsă și de a stabili în favoarea cărei persoane este înregistrată cadastral și funciar suprafața în litigiu, precum și dacă aceste mențiuni scriptice corespund realității obiective și concordă cu situația juridică a imobilelor aparținând părților litigante. Instanța de apel nu și-a îndeplinit această obligație.

2.2. Analiza recursului

Analizând hotărârea instanței de apel, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte a reținut următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie revendicarea suprafeței de teren de 150 mp situate în București.

Instanța de apel a prezentat corect cerințele interesului, ca una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii, însă a apreciat eronat că, în raport cu noul cadru procesual dedus din modificarea circumstanțelor concrete ale cauzei, această cerință nu mai este îndeplinită în persoana reclamantei.

Aceasta deoarece obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, ci dimpotrivă se urmărește în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părților, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat.

Împrejurarea că reclamantei i s-a emis pentru teren Dispoziția de restituire în natură nr. 3644 din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziția rectificativă nr. 4186 din 6 aprilie 2005, nu înseamnă că, având un titlu de proprietate, nu mai are interes în continuarea acțiunii în revendicare. Astfel, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 conform căruia, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, nu face lipsită de interes revendicarea atunci când mai multe persoane urmăresc dobândirea proprietății bunului respectiv. Dispoziția menționată constituie titlu de proprietate și orice neînțelegeri intervenite între proprietari nu pot fi soluționate decât în condițiile dreptului comun.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că situația juridică a terenului în litigiu nu este clarificată, chiar instanța de apel reținând că la momentul soluționării cererilor de solicitare informații nr. x din 3 aprilie 2015 și nr. y din 3 aprilie 2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice în Cartea Funciară și s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie x_ACT (CF x str. x) și y/0;2 (CF x str. x). Faptul că reclamanta nu este în măsură să obțină executarea silită a titlului său, care este Dispoziția de restituire în natură nr. x din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziția rectificativă nr. x din 6 aprilie 2005, rezultă și din aceea că notificarea adresată Primăriei municipiului București, în 27 septembrie 2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluționată.

În aceste condiții, se constată că reclamanta justifică în continuare obținerea unui folos practic în soluționarea acțiunii în revendicare, astfel încât criticile formulate privitoare la nelegalitatea admiterii excepției lipsei de interes întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursul va fi admis și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă spre judecarea fondului la aceeași instanță de apel, cu luarea în considerare a aspectelor stabilite prin decizia de casare nr. 752/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 704 A din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM