ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2623/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 06.06.2007 sub nr. x/2008, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, Consiliul Local al Sectorului l București și S.C. B. S.R.L., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.01.2004 de BNP C., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de concesiune nr. x/20.05.2004 și obligarea Municipiul București, prin Consiliul Local al Sectorului 1 București, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 150 mp, situat în București, str. x.

Prin sentința nr. 5219/18.04.2008, Judecătoria Sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la valoarea terenului în litigiu, respectiv 606.357 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, sub nr. x/2008.

Prin sentința nr. 1762/21.11.2008, Tribunalul București, secția a V a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. pentru existența puterii de lucru judecat și a disjuns cererea reconvențională, acordând termen la data de 12.12.2008, cu citarea părților.

Prin decizia nr. 426/25.06.2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței; a desființat, în parte, sentința apelată și a trimis cauza, pentru continuarea judecății, la aceeași instanță de fond, menținând soluția privitoare la disjungerea cererii reconvenționale.

Prin decizia nr. 3665/11.06.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și proprietate intelectuală, în dosarul nr. x/2008, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții S.C. B. S.R.L. și Consiliul Local al Sectorului l București împotriva deciziei anterior menționate.

Prin sentința nr. 777/02.04.2012, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate prin întâmpinare, precum și cererea de chemare în judecată.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Local al Sectorului l București, tribunalul a avut în vedere contractul de concesiune, din conținutul căruia rezultă, în mod expres, că terenul care face obiectul concesiunii constituie bun imobil aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), fraza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

"sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică".

Tribunalul a constatat că un contract de concesiune, care reprezintă un instrument juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ, în sensul normei legale citate și va fi supus, pe cale de consecință, unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, exclusiv.

Referitor la excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul a reținut că argumentele invocate vizează calitatea de persoană îndreptățită să formuleze acțiunea în revendicare și, implicit, lipsa identității între terenurile deținute, ce reprezintă aspecte de fond ale cauzei.

În privința excepției lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Consiliul Local al Sectorului l București, tribunalul a reținut că, față de obiectul cererii - nulitatea absolută parțială, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită să formuleze acțiunea, în situația în care se constată că au fost aduse atingeri dreptului său de proprietate.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului l București, tribunalul a reținut că acesta este obligat în raportul juridic, dat fiind că a avut calitatea de parte contractantă, în contractul de concesiune încheiat cu pârâta S.C. B. SRL

Asupra excepției lipsei de interes, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul a reținut caracterul nefondat al acesteia, în condițiile în care interesul pe care îl manifesta reclamanta este strâns legat de dreptul de proprietate al acesteia și nu poate fi disjuns și analizat separat.

Asupra fondului litigiului, prima instanță a constatat următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/26.09.2003, de notar public D., numiții E., F., G., H., I. și J. au vândut pârâtei S.C. A. S.R.L. drepturile lor succesorale litigioase asupra terenului în suprafață de 1453 mp, situat în București, str. x, aferent construcțiilor înstrăinate cumpărătoarei printr-un contract anterior. În cuprinsul contractului, s-a făcut referire atât la existența, pe rolul Curții Supreme de Justiție, a dosarului nr. x/2002, cât și la formularea unor notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 1081,5 mp și pentru restituirea prin echivalent a restului suprafeței de 371,5 mp, notificări înregistrate la Primăria Municipiului București, sub nr. x/2002 și la Prefectura Municipiului București, sub nr. x/2002, dosarele fiind în curs de soluționare.

Prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 3644/16.12.2004, s-a restituit, în natură, în proprietatea numiților J., G., E. și F., terenul în suprafață de 942,40 mp, din totalul de 1460 mp, situat în București, str. x, sector 1 și s-a atribuit în folosință specială numitului H., cetățean german.

Ulterior, prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 4186/06.04.2005, la solicitarea pârâtei S.C. A. S.R.L. și pe baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, menționat anterior, s-a dispus modificarea art. 1 al dispoziției nr. 3644/16.12.2004, aceasta urmând să aibă următorul conținut:

"1. Se restituie, în natură, în proprietatea S.C. A. S.R.L. terenul în suprafață de 942,40 mp, din totalul de 1460 mp, situat în București, str. x, sector 1".

Pârâta S.C. B. S.R.L. se legitimează în calitate de proprietar, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/22.01.2004, de notar public C., prin care a dobândit de la Municipiul București, prin Consiliul Local al Sectorului 1 București, spațiul comercial x, situat în București, str. x. Prin contractul de concesiune, autentificat sub nr. x/20.05.2004, de același notar public, Municipiul București, prin Consiliul Local a Sectorului 1 București, a concesionat reclamantei terenul aferent spațiului comercial x, situat în București, str. x, în suprafață de 583,07 mp, în cotă indiviză și teren în suprafață de 290,27 mp, în exclusivitate.

Raportat la situația de fapt expusă, la dispozițiile legale enunțate și la probele administrate, tribunalul a reținut că nu rezultă că, printr-o acțiune de deposedare, pârâta S.C. B. S.R.L. a ocupat ilicit suprafața de teren de 150 mp, aflată în proprietatea reclamantei S.C. A. S.R.L. Această concluzie se desprinde din raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care se concluzionează că terenul concesionat de pârâtă este aferent spațiului comercial x, spațiu ce se află în cuprinsul imobilului din str. x și nu este inclus în suprafața de teren, proprietatea reclamantei. Aceste împrejurări de fapt au fost reținute, cu putere de lucru judecat, și în considerentele sentinței civile nr. 1945/F/04.11.2011, prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra obligării reclamantei la respectarea dreptului de concesiune al pârâtei. Cum, în cauză, nu există o suprapunere de terenuri, acțiunea în revendicare apare neîntemeiată.

Deși constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. x/22.01.2004 și a contractului de concesiune, autentificat sub nr. x/20.05.2004, au fost formulate ca prime capete de cerere, tribunalul a reținut că nu pot fi analizate decât subsidiar acțiunii în revendicare. În speța de față, nefiind în prezența unei deposedări ilicite, indiferent de motivele de ordine publică invocate de reclamantă, acțiunea acesteia, în ceea ce privește acțiunea în nulitate, nu poate fi admisă, fiind lipsită de finalitate concretă. Chiar în situația în care instanța ar pronunța constatarea nulității absolute parțiale a contractului de concesiune, în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost respinsă, reclamanta nu ar obține nici un beneficiu.

De altfel, toate apărările legate de nerespectarea Legii nr. 550/2002 nu pot fi avute în vedere, atât timp cât nu rezultă că suprafața de teren de 150 mp, deținută de pârâtă, face parte din suprafața de 942,40 mp, proprietatea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, apel care a fost înregistrat la data de 27.08.2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2012.

Prin decizia nr. 129/A/29.04.2013, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat apelul.

Prin decizia nr. 752/05.03.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 129/A/29.04.2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Cauza trimisă spre rejudecare, după casare, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13.08.2014 sub nr. x/2012*.

Prin decizia nr. 704/A/20.09.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 777/02.04.2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes.

Prin decizia nr. 3875/08.11.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosar nr. x/2012, s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 704/A/20.09.2017, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că obiectul cererii deduse judecății îl constituie revendicarea suprafeței de teren de 150 mp situată în București, str. x.

Instanța de apel a prezentat corect cerințele interesului, ca una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii, însă a apreciat eronat că, în raport cu noul cadru procesual dedus din modificarea circumstanțelor concrete ale cauzei, această cerință nu mai este îndeplinită în persoana reclamantei.

Aceasta deoarece obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, ci, dimpotrivă, se urmărește în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părților, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat.

Împrejurarea că reclamantei i s-a emis pentru teren dispoziția de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005, nu înseamnă că, având un titlu de proprietate, nu mai are interes în continuarea acțiunii în revendicare. Astfel, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform căruia, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, nu face lipsită de interes revendicarea atunci când mai multe persoane urmăresc dobândirea proprietății bunului respectiv. Dispoziția menționată constituie titlu de proprietate și orice neînțelegeri intervenite între proprietari nu pot fi soluționate decât în condițiile dreptului comun.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că situația juridică a terenului în litigiu nu este clarificată, chiar instanța de apel reținând că la momentul soluționării cererilor de solicitare informații nr. 5477/03.04.2015 și nr. 5478/03.04.2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice în Cartea Funciară și s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie 15842_ACT (CF x str. x) și 18662/0;2 (CF x str. x). Faptul că reclamanta nu este în măsură să obțină executarea silită a titlului său, care este dispoziția de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005, rezultă și din aceea că notificarea adresată Primăriei municipiului București, în 27.09.2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluționată.

În aceste condiții, s-a constatat că reclamanta justifică, în continuare, obținerea unui folos practic în soluționarea acțiunii în revendicare.

Cauza trimisă spre rejudecare, după casare, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 21.11.2018 sub nr. x/2012**.

Prin decizia nr. 870/A/04.08.2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 777/02.04.2012, a Tribunalului București, secția a V a civilă; a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei de interes în privința primelor două capete de cerere, vizând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare și a contractului de concesiune pe care le-a respins în consecință; a admis, în parte, acțiunea, în privința capătului de cerere privind revendicarea și a obligat pârâtul Municipiul București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, suprafața de teren de 144 mp situată în București, str. x, delimitată de punctele 15-37-38-39-40-41-42-43-44-45-46-47-11-12-13-56-57-58-59-14-36 în Anexa 1 - Plan de amplasament și delimitare a raportului de expertiză realizat de expert K.; a obligat pârâtul Municipiul București să plătească reclamantei suma de 10.386,48 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a obligat intimatul-pârât Municipiul București să plătească apelantei-reclamante suma de 8.871 RON, cheltuieli de judecată în apeluri și în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că, în urma rejudecărilor anterioare, obiectul învestirii este acțiunea în revendicare a suprafeței de teren de 150 mp situată în București, str. x.

A reținut instanța de apel că reclamanta este beneficiara dispoziției de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005, prin care se restituie, în natură, în proprietatea S.C. A. S.R.L. și suprafața de 150 mp curte, parțial ocupată de L., care se identifică potrivit raportului de expertiză tehnică, anexă la dispoziție.

Din suprafața de 942 mp ce face obiect al dispoziției de restituire, reclamanta a fost pusă în posesie, mai puțin cu suprafața revendicată, suprafață care a fost parțial ocupată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare a spațiului comercial și a contractului de concesiune pentru terenul aferent acestui spațiu comercial, contracte încheiate cu intimatul-pârât Municipiul București.

Din înscrisul existent la fila x rezultă că terenul în litigiu nu a mai fost concesionat lui S.C. M., care a cumpărat construcția de la S.C. B., ceea ce înseamnă că în prezent terenul revendicat se află în posesia intimatului-pârât Municipiul București, prin primar general.

Prin decizia nr. 3665/11.06.2010, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2008, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că singurul proprietar al terenului este intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., beneficiara dispoziției nr. 4186/06.04.2005, emisă de Primarul General al Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001.

Aceleași aspecte rezultă și din considerentele deciziei nr. 169A/08.03.2010, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin care s-a soluționat cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 4186/06.04.2005 (disjunsă de cererea principală), decizie din care mai rezultă și faptul că imobilul nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Municipiului București, preluarea de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 făcându-se fără titlu valabil.

Astfel, s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin hotărârile judecătorești anterior menționate, că reclamanta este unic proprietar al terenului ce face obiectul dispoziției nr. 4186/06.04.2005 emisă de Primarul General al Municipiului București.

Deși reclamanta se află în posesia unui titlu de proprietate, reprezentat de dispoziția de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005, nu a fost pusă în posesie pe întreaga suprafață (respectiv pe suprafața revendicată prin cererea ce face obiectul prezentei cauze), aspect care rezultă și din faptul că notificarea adresată Primăriei municipiului București, în 27.09.2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluționată.

Aceste aspecte rezultă și din adresa nr. x/29.10.2019, emisă de Administrația Fondului Imobiliar, aflată la dosar.

Rezultă astfel, că apelanta-reclamantă este îndreptățită la restituirea suprafeței de teren pentru care nu a fost pusă în posesie, și care face obiectul dispoziției de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005, fiind titulara dreptului de proprietate, dar fără a se bucura de toate prerogativele acestui drept, respectiv posesia, întrucât intimatul-pârât Municipiul București, nici după încetarea contractului de concesiune, nu a procedat la punerea în posesie a apelantei cu această suprafață de teren.

Prin raportul de expertiză topografică efectuat în vederea identificării terenului revendicat și stabilirii existenței unei suprapuneri, expertiză efectuată de expertul K. s-a reținut că "la momentul efectuării măsurătorilor topografice,zona de suprapunere în suprafață de 144 mp, suprafață delimitată de punctele 15-37-38-30-40-41-42-43-44-45-46-47 -11-12-13-56-57-58-59-14-36, evidențiată în Anexa 1 este folosită de către pârâta S.C. B. S.R.L. și este o curte liberă de construcții."

Acest raport de expertiză a fost avizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1 București, conform procesului-verbal de recepție nr. x/2017 144,145, reținându-se că:

"Prezentul proces-verbal de recepție a fost acordat pentru raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr. x/2/2012* al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie cu termen la 13.09.2017. Procesul-verbal de recepție se referă strict la corectitudinea datelor topografice din partea grafică a raportului de expertiză tehnică judiciară, respectiv la planul de amplasament și delimitarea conform art. 6 din Ordinul nr. 1882/2011 și nu la raportul de expertiză tehnică judiciară în integralitatea lui. Propunerea în cauză prezintă următoarele zone de suprapunere: S1=138,34mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x; S2=134,09 mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x și S3=0,02 mp cu imobilul identificat cadastral cu x din str. x, lucrarea efectuată fiind declarată admisă cu mențiunile de mai sus".

Din adresa nr. x/11.01.2017, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, referitor la imobilele situate Sectorul 1, str. x și str. x, a rezultat că "la momentul recepționării documentațiilor cadastrale întocmite pentru cele două imobile aflate în litigiu, nu a fost constatată suprapunerea acestora; la momentul soluționării cererilor de solicitare informații nr. 5477/03.04.2015 și nr. 5478/03.04.2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice și s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie 15842_ACT (CF x str. x) și 18662/0;2 (CF x str. x); situația de suprapunere reală este generată de existența a două rânduri de acte administrative emise în paralel de Primăria Municipiului București și de Primăria Sectorului 1 București, respectiv dispoziția Primarului General nr. 3644/16.12.2004 cu proces-verbal de punere în posesie nr. x/13.01.2005, dispoziția Primarului General nr. 4186/06.04.2005 cu proces-verbal modificator nr. x/20.04.2005 și contractul de concesiune nr. x/20.05.2004; suprafața de 290 mp identificată pe planul de situație anexă la raportul de expertiză de expert K., delimitată de punctele 59, 34, 35, 36, 15, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47,11, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 56, 57, 58 este inclusă în imobilul cu număr cadastral pe hârtie 18662/0;2."

Conform notelor scrise depuse la dosar, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/12.04.2017, încheiat la Societatea Profesională Notarială N. și O., S.C. B. S.R.L. a înstrăinat spațiul comercial situat în București, str. x (fosta str. x), parter + subsol, sector 1 cu nr. cadastral x și construcția anexa cu nr. cadastral x, către S.C. M. S.R.L..

Odată cu spațiul comercial și construcția anexă, s-a transmis și dreptul de folosință asupra terenului aferent acestora, respectiv asupra suprafeței indivize de 583,07 mp și suprafeței în exclusivitate de 290,27 mp, suprafețe care sunt în proprietatea Municipiului București, prin Consiliul Local al Sectorului 1.

S-a mai arătat că prin adresa nr. x/18.07.2017, Primăria Sectorului 1 București - Direcția Juridică a comunicat S.C. B. S.R.L., în conformitate cu art. 9 din contractul de concesiune, încetarea de drept a contractului de concesiune nr. x/20.05.2004 încheiat între Consiliul Local al Sectorului 1 și aceasta pentru terenul aferent construcției, situat în București, (fosta str. x), actualmente str. x.

De asemenea, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a făcut referire și la încheierile nr. 68672/18.08.2017 și nr. 68674/23.08.2017 date de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1 prin care s-a radiat dreptul de concesiune înscris în favoarea sa, urmare a adresei Primăriei Sectorului 1 București nr. M/1371/15287/18.07.2017.

Odată cu această cerere au fost depuse la dosar și înscrisurile invocate în cuprinsul cererii.

Din adresa nr. x/23.08.2019, emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu, rezultă că " Primăria Municipiului București a încheiat cu S.C. M. S.R.L. contractul de concesiune nr. x/23.10.2017,contract ce are ca obiect terenul în suprafață indiviză de 583,07 m.p. aferent spațiului comercial S 39 situat în str. x,parter-subsol. Pentru suprafața de teren ce face obiectul dosarului nr. x/2012 PMB nu a încheiat nici un contract de concesiune, cu atât mai mult cu cât în extrasul de caret funciară nr. x este notat Referatul nr. x/13.006.2017 emis de OCPI București Serviciul Cadastru (…) prin care s-a constata suprapunerea reală pentru imobilele identificate cu IE 257401 și IE 210097."

În cauză, numai apelanta-reclamantă deține un titlu valabil de proprietate (dispoziția de restituire în natură nr. 3644/16.12.2004, modificată prin dispoziția rectificativă nr. 4186/06.04.2005), iar intimatul-pârât Municipiul București, prin primar general deține numai posesia suprafeței de teren de 144 mp revendicată, astfel încât apelanta este îndreptățită la restituirea acestei suprafețe de teren.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut următoarele critici:

- Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, deși instanța de recurs a reținut în decizia de casare că "obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, urmărindu-se în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părților, specific revendicării", în realitate, instanța de apel nu a procedat la o astfel de comparare a titlurilor, limitându-se la a reține că numai reclamanta deține un titlu de proprietare (dispoziția de restituire în natură) în timp ce pârâtul deține posesia suprafeței de teren de 144 mp revendicată.

În felul acesta, motivarea deciziei, a soluției adoptate, se limitează la o simplă frază, care nu poate fi considerată o dezlegare în drept în raport cu îndrumările obligatorii ale deciziei de casare.

Astfel, conform deciziei nr. 3875/8.11.2018 a ÎCCJ, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că reclamantei i-a fost emisă o dispoziție de restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001 și că orice neînțelegeri între proprietari pot fi rezolvate conform dreptului comun. Totodată, instanța de recurs a menționat că reclamanta nu e în natură să obțină executarea silită a titlului său - constatând și că notificarea adresată instituției recurente la 27.09.2017, pentru punerea în posesie asupra terenului în litigiu, a rămas nesoluționată - întrucât există o suprapunere reală asupra terenurilor din sectorul 1.

- Întrucât instanța de apel se afla într-o rejudecare, după casarea cu trimitere, iar îndrumările obligatorii ale deciziei de casare au vizat "compararea titlurilor de proprietate ale părților, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat", instanța de apel era obligată mai întâi să clarifice situația juridică a terenului în litigiu și apoi să procedeze la o eventuală comparare a titlurilor.

- Având în vedere că instituția recurentă este cea care a emis dispoziția de restituire, în favoarea reclamantei, aceasta nu mai putea, din punct de vedere juridic, să revendice terenul de la unitatea emitentă a actului de restituire, ci trebuia să stăruie în toată această perioadă (2005-2020) la obținerea posesiei asupra imobilului, fie prin încheierea unui proces-verbal de predare-primire încheiat cu Administrația Fondului Imobiliar, fie printr-un executor judecătoresc, pe calea executării silite.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că instanța de rejudecare s-a conformat deciziei de casare, că, în realitate, recurentul a dezvoltat, în cea mai mare parte, critici de netemeinicie, referindu-se la situația de fapt reținută de instanța de apel, iar nu la încadrarea în drept a situației respective și că se tinde, prin criticile deduse judecății, la schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Pretinzând o nerespectare a îndrumărilor deciziei de casare - care a statuat că obiectul cererii de chemare în judecată rămâne revendicarea - recurentul susține, în mod greșit, că instanța de apel nu a procedat, în rejudecare, la o comparare a titlurilor aflate în conflict, întrucât a reținut că doar reclamanta a opus un titlu de proprietate pârâtului, care s-a prevalat de o posesie, o stăpânire în fapt a terenului.

Or, fără să se poată prevala, la rândul său, de un titlu de proprietate, căruia să-i corespundă prerogativa folosinței, recurentul susține total eronat că, raportat la această situație, instanța de apel trebuia să procedeze totuși la o comparare de titluri, întrucât aceasta este operațiunea juridică ce trebuie realizată în cazul acțiunii în revendicare și pentru că în același sens erau îndrumările deciziei de casare.

Critica este nefondată dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, întrucât decizia de casare nu a impus, așa cum greșit se susține, compararea unor titluri de proprietate, raportat la datele speței, ci, dând dezlegare chestiunii interesului actual al reclamantei în judecarea acțiunii (față de soluția anterioară a instanței de apel, care reținuse că această condiție legală nu mai subzistă) a arătat că "obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, urmărindu-se în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părților, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat."

Aceasta înseamnă că, subzistând interesul în menținerea demersului judiciar vizând revendicarea, instanța trebuia să procedeze, realizând raționamentul juridic specific rezolvării unor astfel de acțiuni, la determinarea titlului mai caracterizat, dar în mod evident, ținându-se seama de datele particulare ale speței.

Altfel spus, dezlegările deciziei de casare au vizat cadrul judecății dat de promovarea unei acțiuni în revendicare, în care interesul era justificat în continuare de situația juridică a terenului, netranșând faptul că existau două titluri în conflict.

Pe de altă parte, acțiunea în revendicare, cea prin care proprietarul deposedat urmărește să redobândească posesia de la cel care o deține pe nedrept, nu presupune întotdeauna ca cele două părți în conflict să dețină titluri pe care să și le opună reciproc, pentru ca instanța să-l stabilească pe acela mai caracterizat și astfel, dându-i preferință, să dea dezlegare litigiului în favoarea celui care deține un astfel de titlu.

Se poate întâmpla, ca în speță, ca una dintre părți să aibă doar posesia (sau folosința bunului) care nu-i poate legitima dreptul și nu poate paraliza acțiunea în revendicare a adevăratului proprietar.

Or, recurentul, fără să poată exhiba vreun titlu de proprietate, într-o înțelegere eronată de dezlegărilor deciziei de casare susține, în mod contradictoriu și confuz, că instanța de apel nu a procedat la o comparare de titluri, deși situația dedusă judecății nu a identificat două titluri în conflict.

- Mai mult, recurentul arată în mod eronat și în contra conținutului considerentelor deciziei din apel, că nu s-a procedat mai întâi la o clarificare a situației juridice a imobilului și apoi, eventual, să se treacă la compararea titlurilor.

Sub acest aspect, decizia atacată, analizând probele administrate, (raport de expertiză, informații obținute de la Oficiul de cadastru) reține că există o suprapunere cadastrală asupra terenului în litigiu, ce a făcut obiect al restituirii, conform Dispoziției Primarului General nr. x/16.12.2004 (rectificată prin Dispoziția nr. x/6.04.2005), suprapunere reală generată de existența a două rânduri de acte administrative emise în paralel de Primăria Municipiului București și Primăria sectorului 1 și că reclamanta, beneficiara unor astfel de acte de restituire și deci, titulara dreptului de proprietate, nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului său.

Or, aceasta fiind situația juridică a imobilului, asupra căruia doar una din părți a justificat un titlu de proprietate, în timp ce posesia este deținută în continuare de pârâtul neproprietar, nu se poate susține decât lipsit de orice fundament că este nelegală soluția de admitere a acțiunii în revendicare.

- Critica recurentului conform căreia, întrucât este instituția emitentă a dispoziției de restituire, înseamnă că reclamanta nu mai putea să revendice bunul de la acesta ci "trebuia să stăruie, în cei 15 ani de la emiterea dispoziției, la o punere în posesie asupra bunului" este, de asemenea, lipsită de fundament întrucât ignoră modificările care au intervenit de-a lungul timpului și a procedurii judiciare (începute în 2007) în situația juridică a bunului și în același timp, se bazează pe invocarea propriei culpe a instituției recurente care nu a realizat, de bunăvoie și într-un termen rezonabil, punerea efectivă în posesie.

Astfel, terenul a fost grevat inițial de un contract de concesiune (nr. 1109/20.05.2004), încheiat de Municipiul București prin Consiliul local sector 1 cu S.C. B. S.R.L., contract a cărui valabilitate a încetat pe parcursul judecății (în anul 2017).

De aceea, acțiunea inițială a vizat nu doar revendicarea, ci și constatarea nulității parțiale a contractului de concesiune (precum și a contractului de vânzare-cumpărarea nr. x/22.01.2004, vizând spațiul comercial în legătură cu care fusese acordată concesiunea terenului).

Faptul că și după încetarea efectelor contractului de concesiune (în anul 2017) reclamanta și-a menținut interesul în judecarea acțiunii în revendicare a fost avut în vedere și dezlegat cu putere de lucru judecat, astfel cum s-a arătat deja, prin ultima decizie de casare (nr. 3875/8.11.2018 a ÎCCJ, secția I civilă).

Potrivit considerentelor deciziei menționate, deși reclamanta este beneficiara unei dispoziții de restituire în natură care, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, valorează titlu de proprietate, acțiunea în revendicare a acesteia nu este lipsită de interes, raportat la situația juridică a bunului, în privința căruia s-a constatat o suprapunere de imobile cu numere cadastrale diferite, precum și faptul că solicitarea de punere în executare silită a dispoziției adresată Primăriei Municipiului București, la 27.09.2017, a rămas nesoluționată.

Or, ignorând aceste dezlegări obligatorii, recurentul continuă să susțină că, deținând deja un titlu, reclamanta trebuia "să insiste la obținerea posesiei, fie prin încheierea unui proces-verbal de predare-primire, fie printr-un executor judecătoresc".

Formulând critica în această modalitate, separat de faptul că nesocotește dezlegări jurisdicționale intrate în autoritate de lucru judecat, recurentul ignoră în mod flagrant și principiul din materia executării obligațiilor, care este acela al aducerii lor la îndeplinire de bunăvoie și cu bună-credință de către debitor, fără a pune creditorul în situația recurgerii la forța coercitivă a statului.

Într-o astfel de poziție a fost pusă reclamanta - a cărei ultimă notificare pentru punerea în posesie, transmisă la 27 septembrie 2017, a rămas, de asemenea, nesoluționată - și care, deși beneficiara unui titlu (dispoziție de restituire) emis de recurent, a fost nevoită să inițieze un demers judiciar, pentru a da valoare efectivă titlului său și a beneficia astfel, de toate prerogativele dreptului de proprietate.

Pentru toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă (în cuantum de 2250 RON, reprezentând onorariu de avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 870/A din 4 august 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 2250 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.