ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6233/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).

La data de 16.11.2020, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare.

La data de 6.01.2021, reclamanții A., C., D. au formulat cerere modificatoare la acțiune, în sensul că au solicitat modificarea capătului 1 de cerere, respectiv emiterea de către Ministerul Justiției a unor noi ordine de încadrare pentru reclamanți, începând cu data de 14.06.2016 și în continuare, în care indemnizația de încadrare să fie calculată prin valorificarea coeficientului de multiplicare de 19,00 stabilit in Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.

La data de 24.02.2021, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a solicitat respingerea cererii modificatoare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiției a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015) și a art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), precum și a dispozițiilor relevante cuprinse în ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 și nr. 43/2016, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, în măsura în care aceste dispoziții sunt interpretate în sensul că permit acordarea în beneficiul magistraților a unor drepturi salariale fără să se țină seama de gradul instanțelor sau parchetelor în cadrul cărora funcționează magistrații, raportat la art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României, solicitând suspendarea judecății până la pronunțarea deciziei de către Curtea Constituțională, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 108 din 17 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către pârâtul Ministerul Justiției, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015) și a art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), precum și a dispozițiilor relevante cuprinse în ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 și nr. 43/2016, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, în măsura în care aceste dispoziții sunt interpretate în sensul că permit acordarea în beneficiul magistraților a unor drepturi salariale fără să se țină seama de gradul instanțelor sau parchetelor în cadrul cărora funcționează magistrații, raportat la art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii modificatoare, excepție invocată prin întâmpinarea la cererea modificatoare de către pârâtul Ministerul Justiției.

A fost admisă cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamanții A., C., D., judecători în cadrul Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea a unor noi ordine de încadrare pentru reclamanți, începând cu data de 14.06.2016 și în continuare, prin care indemnizația de încadrare să fie calculată prin valorificarea coeficientului de multiplicare de 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât în speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.

A susținut că textele criticate pe calea excepției invocate și Decizia CCR nr. 794/2016 nu pot fundamenta soluții judecătorești de acordare a unor drepturi salariale mai mari decât cele cuvenite potrivit legii, atunci când obiectul acțiunilor deduse judecății îl reprezintă un nivel de salarizare corespunzător unui nivel superior ierarhic, în cazul de față cel aplicabil Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu încălcarea principiului salarizării magistraților în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor.

A menționat că instanța constituțională nu a avut în vedere orice drept de natură salarială stabilit prin hotărâri judecătorești și de care, în temeiul art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, ar trebui să beneficieze și personalul care nu era îndreptățit ca efect direct al unei hotărâri judecătorești cu titlu executoriu, ci doar anumite drepturi care, odată recunoscute prin hotărâre judecătorească, au incidență nemijlocită asupra nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate.

A apreciat recurentul că, dacă s-ar admite interpretarea conform căreia instanța constituțională a avut în vedere, fără vreo deosebire, inclusiv drepturi recunoscute expres prin lege anumitor magistrați, s-ar ajunge, în mod paradoxal, la nesocotirea efectului obligatoriu al unor decizii ale Curții Constituționale prin care s-a stabilit faptul că salarizarea magistraților în raport de gradul instanțelor sau parchetelor pe lângă care magistrații funcționează răspunde exigențelor constituționale, precum și la subrogarea de către instanțele judecătorești în competența legiuitorului, prin crearea pe cale jurisprudențială a unui nou sistem de salarizare, cu încălcarea prevederilor în vigoare și cu nesocotirea principiului separației puterilor.

A concluzionat recurentul că dispozițiile criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul că permit acordarea în beneficiul magistraților a unor drepturi salariale fără să se țină seama de gradul instanțelor sau parchetelor în cadrul cărora funcționează magistrații, vin în contradicție cu art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că, în speță, obiectul pricinii nu este reprezentat de pretenții în sensul acordării de drepturi salariale fără a se ține seama de gradul instanței la care funcționează reclamanții.

Totodată, se reține că, în cuprinsul memoriului de recurs, Ministerul Justiției a invocat aspecte care vizează modul în care instanța constituțională sau cea supremă au interpretat dispozițiile legale ce au reglementat succesiv materia salarizării, nefiind invocate veritabile critici în ceea ce privește argumentarea instanței de fond referitor la soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-pârât nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluția curții de apel, aceasta fiind singura autoritate judecătorească îndrituită ca, examinând împrejurările de fapt și probatoriile administrate în cauză, să se pronunțe asupra obiectului cererii de chemare în judecată de față.

În concluzie, Înalta Curte are în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu este folosit în scopul și finalitatea sa, astfel că apreciază că în mod corect a fost respins demersul recurentului-pârât, textele criticate a fi neconstituționale neaflându-se în legătură cu obiectul pricinii deduse judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 108 din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 108 din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.