Decizia nr. 6227/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 786/2018 a Tribunalului Bacău

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 din 15 mai 2018, reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele și pentru salariații Penitenciarului Bacău menționați în anexa cererii, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea în parte a Ordinului ministrului justiției nr. 399/C/2007 în privința dispozițiilor pct. 26.1 cu referire la pct. 15 (1) din anexa 5 - 5.1, capitolul III și pct. 7 (1) din anexa 5 - 5.3 la acest ordin, dispoziții aplicabile la acordarea sporurilor pentru condiții grele de muncă în condiții vătămătoare. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat, în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bacău și inadmisibilității acțiunii, în considerarea calității sale de autoritate centrală care a emis actul contestat, respectiv având în vedere că plângerea prealabilă a fost formulată pur formal, fără a se fi invocat nici un motiv de nelegalitate a ordinului contestat. Prin sentința civilă nr. 786 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Astfel, la data de 21.11.2018 cauza a fost înregistrată sub același nr. 1349/110/2018 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 46/2019 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurentul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele și pentru membrii de sindicat mai sus menționați, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în totalitate. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) din O.G. nr 64/2006, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se afla în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare,primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. Dispozițiile art. 26.1 din O.M.J. 399/C/2007 contravin dispozițiilor legale cu forță juridică superioară prevăzute la art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006 în sensul că din drepturile bănești avute de care trebuie să beneficieze funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pe perioada concediului de odihna sunt excluse sporurile care se plătesc pe baza unor pontaje. Introducerea in cuprinsul OMJ nr. 399/C/2007 a situației normei potrivit căruia sporurile se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, respectiv că sporul pentru munca în condiții vătămătoare și condiții grele de muncă se acordă proporțional cu timpul lucrat în astfel de condiții, la locurile de muncă, fără a depăși 170 ore în medie, lunar, în program normal de lucru contravine art. 36 din Legea. 293/2004 si art. 5 din H.G. nr. 1294/2001. În acest sens, dispozițiile amintite încalcă principiul subordonării fata de legea adoptata de Parlamentul României și principiul ierarhiilor legii, limitându-se drepturi care sunt prevăzute in acte normative cu forța superioară. Până la adoptarea Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sporurile pentru condiții vătămătoare și grele de muncă erau acordate funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în baza dispozițiilor O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ale OMJ nr. 399/C/2007 privind normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, acordarea sporurilor funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare a fost limitată la 30 % din salariul de bază. Potrivit art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăsește în anexele la prezenta lege și nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizația lunară de încadrare, suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia. În baza art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 (actul normativ de salarizare pentru anul 2010), începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta. Dispozițiile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 lasă posibilitatea de compensare prin legile anuale de salarizare, doar a sumelor corespunzătoare sporurilor cu caracter permanent, care nu se mai regăsesc în anexele prevăzute în lege. Prevederile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 au fost puse în aplicare și în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, astfel sporurile au fost aplicate în limitata procentului de 30 % din salariul de bază. în acest sens singurul spor care se acordă funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare este sporul de până la 30 % prevăzut la art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006 și la Anexa nr. 3 din OMJ nr. 399/C/2007. Din economia dispozițiilor legale sus menționate reiese că sporurile pentru condiții vătămătoare și grele de muncă au stabilit regimul juridic al sporurilor cu caracter permanent. Aceste sporuri au fost considerate de către legiuitor sporuri cu caracter permanent, motiv pentru care au fost reglementate și acordate funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în baza legilor anuale de salarizare, ulterioare adoptării L 330/2009, sub forma unor sume compensatorii. Dacă se interpretează după modalitatea de acordare stabilită conform dispozițiilor OMJ 399/C/2007, atunci sporurile pentru condiții vătămătoare și grele de muncă nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent. Prin urmare, dispozițiile cuprinse în OMJ 399/C/2007 care stabilesc că sporurile pentru condiții vătămătoare și grele de muncă se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, modifică regimul juridic al acestor sporuri consacrat prin art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, transformându-le în sporuri cu caracter temporar. Ținând cont de cele menționate mai sus, devin incidente dispozițiile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora pe perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Față de aspectele sus menționate, reiese fără echivoc că sporurile pentru condiții vătămătoare și grele de muncă sunt cuprinse în categoria sporurilor cu caracter permanent, drept urmare pe perioada concediului de odihnă funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la o indemnizație de concediu care să cuprindă și aceste sporuri. Potrivit jurisprudenței Curții, expresia "concediu anual plătit" care figurează la articolul 7 alin. (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificație faptul că, pe durata concediului anual în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus (a se vedea Hotărârea Robinson-Steeie și alții, punctul 50). Prin stabilirea indemnizației datorate lucrătorului în temeiul articolului 7 alin. (2) din Directiva 2003/88, statele membre trebuie să asigure că modalitățile naționale de aplicare țin seama de limitele care decurg chiar din directivă. Potrivit jurisprudenței Curții, Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual și cel la obținerea unei plăți în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerinței de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menționat, într-o situație care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (a se vedea Hotărârea Robinson-Steeie și alții, citată anterior, punctul 58). Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în sensul că dreptul fiecărui lucrător la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanță deosebită, de la care nu se poate deroga și a cărui punere în aplicare de către autoritățile naționale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru modificată prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2000/34/CE. Art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor statuează că funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, salariul de bază cuprinzând salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit. Reclamanții au susținut că prevederile ordinului (mai sus citate) contravin actelor normative cu forță superioară, în aplicarea cărora au fost emise -art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006, art. 36 al Legii nr. 293/2004 cu referire la art. 5 din H.G. nr. 1294/2001 și art. 150 Codul muncii. În acest context, art. 5 din H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, menționează că "perioada în care un cadru militar în activitate, care lucrează în locuri de muncă sau activități cu condiții dosebite, speciale sau alte condiții specifice, a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate temporară de muncă se consideră timp în care activitatea s-a desfășurat în condițiile locului de muncă în care a lucrat la data ivirii situațiilor respective", text legal care se referă însă la încadrarea perioadei de muncă în condiții deosebite, speciale sau alte condiții specifice exclusiv pentru stabilirea drepturilor de pensie (inaplicabil speței), iar art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 prevede că pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, "indemnizația de concediu de odihnă reprezentând media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu". Salariul de bază conform art. 2 din O.G. nr. 64/2006 este compus din: salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradații, sporul pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit, iar sporurile de care se beneficiază, potrivit legii, pe perioada concediului de odihnă sunt doar sporurile cu caracter permanent, adică acelea care nu sunt acordate pe bază de pontaj (prezență efectivă sub incidența factorilor de risc): sporul de pericol deosebit de 30 %, sporul de fidelitate, sporul de confidențialitate, sporul de studii superioare (25%), sporul de doctorat (15 %). Așadar, nu sunt acordate pe perioada concediului de odihnă sporurile cu caracter variabil, care au la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens sau prevederi legislative speciale, a căror acordare este condiționată de prezența efectivă a factorilor de risc și a muncii efective în acele condiții, precum sporurile prevăzute de Anexa 5 din OMJ nr. 399/C/2007, sporul de izolare, sporul de pază și supraveghere etc. Modalitatea concretă de calcul a indemnizațiilor de concediu se stabilește fără a include în cuantumul acesteia și sporurile pentru condiții vătămătoare și condiții grele de muncă, dar potrivit buletinelor de determinare/măsurare eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătății, reclamanții lucrează în mod permanent în condiții de muncă vătămătoare și condiții grele de muncă, motiv pentru care beneficiază de sporurile prevăzute la Anexa nr. 5.1. C și Anexa 5 la OMJ nr. 399/C/2007. Recurenții au indicat Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2011 dată în cauza C-155/10, în care s-a relevat (la paragrafele 19, 20, 22, 23 și 24) că "expresia "concediu anual plătit", care figurează la articolul 7 alin. (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificație faptul că, pe durata "concediului anual" în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus". Astfel, obiectivul cerinței de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menționat, într-o situație care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (a se vedea Hotărârile citate anterior A. și alții, punctul 58, și B. și alții, punctul 60). Interpretarea dată de instanța europeană este, așadar, în sensul că scopul indemnizației de concediu este acela de a pune salariatul într-o situație comparabilă cu perioadele de muncă, pentru excluderea oricărui risc ca lucrătorul să nu își efectueze concediul, dată fiind perspectiva încasării unei sume diminuate prin neacordarea unor drepturi bănești de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi aflat în activitate. Excluderea sporurilor al căror cuantum lunar se determină pe bază de pontaj contravine actelor normative cu forță superioară enunțate în prezenta expunere - O.G. nr. 64/2006 coroborat cu Codul muncii. Prin urmare, tuturor reclamanților din prezenta cauză, fără excepție, li se produce un prejudiciu de ordin bănesc prin neplata acestor două sporuri menționate mai sus, pe perioada concediului de odihnă, acestea nefiind incluse în indemnizația ce alcătuiește concediul de odihnă, fiind considerate potrivit OMJ 399/2007 sporuri pontate, când de fapt acestea sunt sporuri cu caracter permanent potrivit O.U.G. nr. 64/2006, coroborat cu dispozițiile Codului Muncii și potrivit buletinelor de determinare/măsurare eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătății. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare față de recursul reclamanților, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Raportat la pretinsa încălcare a art. 36 din Legea nr. 293/2004, se arată că legislația specifică aplicabilă salarizării funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare este Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ulterior legile cadru de salarizare unitară a personalului bugetar și legile anuale de salarizare, precum și ordinele ministrului justiției. În ceea ce privește încălcarea art. 5 din H.G. nr. 1294/2001, se arată că H.G. nr. 1294/2001 nu mai are aplicabilitate în sistemul penitenciar, deoarece începând cu anul 2004 s-a demilitarizat personalul din sistemul penitenciar. Contrar celor susținute de recurenții-reclamanți, pct. 26.1 din OMJ nr. 399/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 stabilește un mod de calcul pentru indemnizațiile și sporurile care nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat. În sistemul penitenciar au aplicabilitate dispozițiile specifice acestuia, reglementate de art. 22 din O.G. nr. 64/2006. Legile anuale de salarizare fac trimitere la legislația aplicabilă și cuantumul salariilor/indemnizațiilor din anul 2009, când era în vigoare O.G. nr. 64/2006 care stabilește că sporul pentru condiții de muncă se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Astfel, O.M.J. nr. 399/C/2007 nu încalcă principiul ierarhiei actelor normative, întrucât a fost emis în acord cu legile și actelor normative de nivel ierarhic inferior aplicabile cu privire la salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar. În drept, au fost invocate prevederile art. 490 și următoarele din C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare Împotriva întâmpinării formulate de intimatul-pârât, recurentul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele și pentru membrii de sindicat, reclamanții persoane fizice a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului și înlăturarea apărărilor aduse de intimat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 6.1. Elemente de fapt și de drept reținute de prima instanță Membrii de sindicat reprezentați de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău au formulat cererea de chemare în judecată în considerarea calității lor de funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Astfel cum au precizat prin cererile depuse la Curtea de Apel Bacău, interesul lor privat în formularea unei acțiuni prin care se solicită anularea unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ constă în îndreptățirea de a li se plăti, pe perioada concediului de odihnă, o indemnizație în care sunt incluse și sporurile pentru condiții vătămătoare și pentru condiții grele de muncă. Dispozițiile a căror anulare se solicită în cauză, cuprinse în Ordinul nr. 399/C/2007 prin care ministrul justiției a aprobat normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006, sunt următoarele: - Pct. 26.1 din anexa la O.M.J. nr. 399/C/2007 - care se referă la art. 38 din O.G. nr. 64/2006 - prevede că "Prin «drepturi bănești avute» se înțeleg indemnizațiile și sporurile care nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepția situației în care persoanele respective se află în delegare sau sunt detașate și desfășoară activități pentru care se acordă astfel de sporuri." - pct. 5.1. din Anexa nr. 5 la normele metodologice (adică la anexa la O.M.J. nr. 399/C/2007, anexă care nu are număr): "Acordarea sporului prevăzut la art. 8 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, modificată și completată, pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase sau vătămătoare". - pct. 15. (1) din capitolul III "Dispoziții cu caracter general" (de la pct. 5.1 din Anexa nr. 5) prevede că "Sporul de muncă în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau condiții vătămătoare se acordă proporțional cu timpul cât personalul respectiv a lucrat în astfel de condiții, la locurile de muncă prevăzute în anexă, fără a depăși 170 ore în medie lunar, în program normal de lucru." - Anexa nr. 5 reglementează la pct. 5.3. "Acordarea sporului prevăzut la art. 8 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, modificată și completată, pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase sau vătămătoare". - la pct.

(1) de la pct. 5.3 din Anexa nr. 5 se prevede că "Sporul pentru condiții grele de muncă se acordă pentru timpul efectiv lucrat în astfel de condiții, fără a se depăși 170 ore în medie lunar, și se calculează la salariul de bază lunar." În preambulul Ordinului nr. 399/C/2007 se prevede că acesta a fost emis în conformitate cu art. 54 din O.G. nr. 64/2006 și în temeiul H.G. nr. 838/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerul Justiției, cu modificările și completările ulterioare. 6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenți și a apărărilor aduse de intimat Problema de drept cu care este învestită prezenta instanță este aceea de a lămuri dacă stabilirea indemnizației de concediu pentru funcționarii publici reclamanți cu statut special din sistemul administrației penitenciare (în prezent, polițiștii de penitenciare) se face prin includerea sau dimpotrivă, prin neincluderea în cuantumul acestei indemnizații, a sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare și pentru condiții grele de muncă de care această categorie de personal a beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. În cadrul motivelor de casare invocate de către recurenții-reclamanți, aceștia au indicat și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a detalia rațiunile pentru care au considerat că acest motiv de recurs este fondat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat ca atare de recurenți, dar nedezvoltat în concret, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, astfel că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță, având obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, C. împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru rațiunile ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, "Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum și învoiri plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii." Din perspectivă teleologică, art. 36 lit. e) din Legea nr. 293/2004 statua dreptul funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare de a beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului, urmând ca, potrivit art. 89 din același act normativ, dispozițiile acestei legi sa fie completate, după caz, cu prevederile din legislația muncii. Legea nr. 293/2004 a fost abrogată prin art. 210 din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, care a reiterat faptul că polițistul de penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, a statuat în sensul că dispozițiile legii se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii, ceea ce conduce la concluzia că legislația muncii, inclusiv prevederile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, este aplicabilă funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (actuali polițiști de penitenciare), în completarea dispozițiilor speciale conținute în legile care au reglementat succesiv statutul acestei categorii profesionale. Potrivit art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii: "(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (...)". Soluția de principiu din dreptul comun al muncii a fost transpusă, în privința funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în termenii consacrați de art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, în sensul că pe timpul cât se află în concediu de odihnă, aceștia primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. Art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 a rămas în vigoare, nefiind abrogat de art. 48 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009). În aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 au fost emise Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 (nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I), care, în anexa nr. 5, prevede că sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se acordă pentru prestarea activității în condiții considerate atipice - care nu sunt generice, ci stabilite în concret pentru fiecare situație particulară în parte, pe baza unor "buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă", respectiv a unor "buletine de determinare/măsurare" - și numai în funcție de expunerea efectivă la factori ce au impus calificarea respectivă. Astfel, cu privire la sporul pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, în secțiunea 5.1 din anexa nr. 5 a Ordinului ministrului justiției nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că acest spor se acordă în baza unor "buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă", eliberate de organele de specialitate din cadrul direcțiilor sau institutelor de sănătate publică sau alte organe autorizate și avizate de responsabilul cu protecția muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiții deosebit de periculoase și periculoase în muncă - pct. 4), respectiv în baza unor "buletine de determinare/măsurare", eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei ori de laboratoare sau instituții agreate de acestea și confirmate de responsabilul cu protecția muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiții de muncă vătămătoare - pct. 7), acolo unde, cu toate măsurile de protecție a muncii luate, se menține un permanent risc sau pericol de accidentare ori de îmbolnăvire profesională. De asemenea, s-a prevăzut că unitățile au obligația să solicite organelor abilitate buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă sau buletinele de determinare/măsurare, după caz, ori de câte ori intervin modificări tehnologice în procesul de producție sau se aplică unele măsuri care să conducă la îmbunătățirea condițiilor avute în vedere la stabilirea sporurilor, confirmate de rezultatele determinărilor efectuate (pct. 14). În privința regimului de acordare, la pct. 15 din secțiunea 5.1 din anexa nr. 5 a aceluiași ordin s-a stabilit că sporul pentru muncă în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau condiții vătămătoare se acordă proporțional cu timpul pe care personalul respectiv l-a lucrat în astfel de condiții, la locurile de muncă prevăzute în anexă, fără a depăși 170 de ore lunar, în program normal de lucru - alin. (1), iar dacă la un loc de muncă se constată prezența simultană a doi sau mai mulți factori care, prin acțiunea lor, conferă dreptul la sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, se acordă un singur spor, și anume cel mai mare - alin. (2); sporul se calculează în condițiile stabilite la alin. (1), prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 asupra salariului de bază lunar, și se va plăti în fiecare lună, pentru luna anterioară, pe baza pontajelor întocmite și transmise la compartimentul financiar (...) - alin. (3). În ceea ce privește sporul pentru condiții grele de muncă, potrivit secțiunii 5.3 din anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007, acesta se acordă "personalului care lucrează în condiții de efort fizic sau psihic ridicat, la temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, în mediu umed sau în condiții de mediu deosebite sau nedorite, trepidații, zgomote și alte asemenea, unde atragerea forței de muncă se face cu dificultate" (pct. 1), precum și "personalului care asigură paza și supravegherea persoanelor private de libertate care desfășoară activități pe punctele de lucru situate în exteriorul clădirilor" - pct. 2 alin. (2) raportat la pct. 5 din tabelul-anexă cuprinzând locurile de muncă, activitățile și mărimea concretă a sporului pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții grele de muncă; locurile de muncă pentru care se acordă acest spor, precum și nivelul său pentru fiecare loc de muncă se stabilesc la începutul fiecărui an, pe baza buletinelor de determinare/măsurare, de către o comisie constituită la nivelul unității, printr-un proces-verbal supus aprobării directorului unității (pct. 5). Și în privința sporului pentru condiții grele de muncă, prin aceleași norme, au fost instituie reguli privind regimul de acordare (proporțional cu timpul efectiv lucrat și pe bază de pontaj), precum și obligativitatea evaluării periodice a condițiilor care justifică acordarea sa - pct. 3, 6 și 7 din secțiunea 5.3 a anexei nr. 5 la Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007. În aplicarea dispozițiilor art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 cu referire la drepturile bănești ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, la pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că "prin drepturi bănești avute … potrivit legii" se înțeleg indemnizațiile și sporurile care nu se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepția situației în care persoanele respective se află în delegare sau sunt detașate și desfășoară activități în locuri pentru care se acordă astfel de sporuri și indemnizații. Sintagma "potrivit legii" ce caracterizează "drepturile bănești avute" se referă la acele drepturi salariale reglementate prin lege de care au beneficiat subiecții normei legale anterior intervenirii situațiilor speciale reglementate în această normă (delegare, detașare, concedii, zile libere etc.), aspect care rezultă cu claritate din utilizarea, de către legiuitor, a verbului la timpul trecut. Prin urmare, prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007, legiuitorul infralegal a operat o restrângere a "drepturilor bănești avute" luate în considerare de legiuitorul primar la determinarea situațiilor speciale menționate în ipoteza art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006, reducând-o la indemnizațiile și sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, fiind excluse în consecință cele permanente. Mai mult, în cazul persoanelor aflate în concediu, dispozițiile din ordin au lipsit norma legală de conținut, pentru că, prin ipoteză, sunt avute în vedere numai sporurile și indemnizațiile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat. Astfel, prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 s-a oferit o interpretare oficială unor dispoziții legale cu forță superioară, cu rang de lege, prin care s-au restrâns sensul și întinderea acestora, operând chiar o abrogare parțială și tacită a lor. Prin urmare, dispozițiile pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 nu pot justifica excluderea din cuantumul indemnizației de concediu a sporurilor care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat, pe bază de pontaje, dacă aceste sporuri au fost avute de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (polițiști de penitenciare), în sensul că au fost plătite, intrând în compunerea drepturilor salariale cuvenite acestora anterior efectuării concediului de odihnă. Dimpotrivă, aceste sporuri trebuie incluse în indemnizația de concediu atunci când ele au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă și îndeplinesc, în mod cumulativ, și condiția prevăzută de art. 150 alin. (1) din Codul muncii, aceea de a avea caracter permanent, condiție de la care prevederile art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 nu derogă. Ca atare, în măsura în care sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și pentru condiții grele de muncă au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă, trebuie a se verifica dacă acestea au avut sau nu caracter permanent, în înțelesul art. 150 alin. (1) din Codul muncii. Raportat la dispozițiile legale prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 și, respectiv, art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, se impune concluzia că sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și pentru condiții grele de muncă, de până la 15% din salariul funcției, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, sunt sporuri cu caracter permanent, nu temporar. Această calificare a sporurilor în discuție rezultă din modalitatea de stabilire care presupune identificarea, expertizarea și atestarea la nivelul fiecărui angajator a locurilor de muncă ce, prin specificul lor, prezintă un risc sau pericol permanent de accidentare sau îmbolnăvire profesională, respectiv a locurilor de muncă ce presupun desfășurarea activității personalului care le ocupă în condiții de efort fizic sau psihic ridicat ori în condiții de lucru nocive pentru sănătatea lucrătorilor. Stabilirea locurilor și condițiilor de muncă pentru care se acordă sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se realizează prin ordin al ordonatorului principal de credite, în considerarea unor aspecte ce țin de caracteristica generală a unor categorii de activități, spații de lucru, și nu în considerarea fiecărui lucrător în parte și a fiecărei sarcini de serviciu a acestuia, vizează perioade lungi de timp și nu se stabilesc zilnic sau lunar. Fiind stabilite și acordate în considerarea condițiilor specifice ale locurilor de muncă și atribuțiilor corespunzătoare statutului profesional, sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase constituie elemente ale salarizării polițiștilor de penitenciare care se mențin atât timp cât subzistă premisele ce au justificat acordarea lor, până la modificarea condițiilor locurilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale personalului care beneficiază de aceste drepturi salariale. Astfel, este evident caracterul permanent al sporurilor în discuție, iar împrejurarea că aceste sporuri se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase constituie doar o modalitate de cuantificare a lor în perioadele de activitate a personalului, fără a avea vreo influență asupra calificării acestora ca sporuri cu caracter permanent (cu atât mai mult cu cât consecințele condițiilor speciale de muncă repercutate asupra beneficiarilor acestor sporuri nu încetează automat la intrarea acestora în concediu, ci se prelungesc în timp și ulterior, justificând astfel acordarea sporurilor cu caracter de continuitate). Așadar, deși variabile sub aspectul cuantificării, sporurile pentru condiții de muncă au caracter permanent, după cum și condițiile care determină acordarea lor au caracter permanent, la fel ca și consecințele lor; or pentru a nu fi incluse în indemnizația de concediu, sporurile ar trebui să aibă caracter temporar. Caracterul variabil al sporului privește cuantificarea, stabilirea valorii sale nominale prin aplicarea reperelor de cuantificare (în cauzele analizate, timpul efectiv lucrat), opuse sporurilor cu caracter variabil fiind sporurile fixe, iar nu sporurile cu caracter permanent. Altfel spus, caracterul variabil/fix al sporului vizează cuantificarea acestuia, în timp ce caracterul permanent/temporar vizează condițiile de acordare a sporului, acestea fiind două aspecte distincte. Astfel, chiar dacă au un caracter variabil, în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiții de muncă se includ în indemnizația de concediu, atunci când "au fost avute", în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite polițiștilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizației de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art. 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporțional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ține de caracterul variabil al sporurilor în discuție și nu vizează caracterul lor permanent. Așa fiind, întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfășurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinat să asigure refacerea capacității de muncă afectate - între altele - de condițiile de muncă, este firesc ca și drepturile bănești aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. De asemenea, prin aplicarea în acest sens a prevederilor art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii se asigură egalitatea de tratament între polițiștii de penitenciare în ceea ce privește drepturile bănești aferente concediului de odihnă, sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase urmând să se regăsească în indemnizația de concediu, proporțional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiții în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. Faptul că în temeiul art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 - corespunzător art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 - polițiștii de penitenciare care își desfășoară activitatea în condiții vătămătoare, grele sau periculoase au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar nu constituie un argument pentru neluarea în considerare a sporurilor pentru condiții de muncă la determinarea drepturilor bănești aferente concediului de odihnă. Soluția includerii sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile bănești aferente concediului de odihnă de care beneficiază polițiștii de penitenciare este conformă celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE). Conform art. 7 alin. (1) din aceeași directivă, "Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale". În interpretarea acestor dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat într-o bogată jurisprudență că dreptul la concediul anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanță deosebită. De asemenea, s-a statuat că expresia "concediu anual plătit" ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificație faptul că, pe durata concediului anual în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus. Potrivit Hotărârii din 15 septembrie 2011, pronunțată în Cauza C-155/10, Williams și alții, paragrafele 19 - 28, pe durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88/CE, remunerația trebuie menținută. Altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită și pentru această perioadă de repaus, întrucât obiectivul cerinței de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul în timpul concediului de odihnă într-o situație care este, în ceea ce privește salariul, comparabilă cu perioadele de muncă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului și care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizației globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remunerației globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual. Pe lângă elementele remunerației globale care compensează inconvenientele intrinsec legate de executarea sarcinilor lucrătorului, trebuie menținute, pe durata concediului anual plătit, toate elementele aferente statutului personal și profesional al acestuia. Aplicând aceste repere problemei de drept sesizate, este evident că sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent și scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale polițiștilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remunerația globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu și din indemnizația ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă. În concluzie, Înalta Curte constată caracterul fondat al motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. 6.3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite acțiunea și va anula în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007, în ceea ce privește dispozițiile pct. 26.1 cu referire la pct. 15 (1) din Anexa nr. 5-5.1, capitolul III și pct. 7 (1) din Anexa nr. 5-5.3 la acest ordin, respectiv dispozițiile aplicabile acordării sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.