ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6219/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. x/2017 reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Inspecția Judiciară și B., judecător în cadrul Tribunalului Galați solicitând anularea actului de soluționare a plângerii prealabile, act înregistrat sub nr. x/2016 din 17.11.2016, cu privire la rezoluția de clasare din 22.08.2016, a lucrării nr. x/2016, pe baza și a constatării că soluționarea plângerii sale prealabile, datată 8.10.2016, nu s-a formulat, legal și dovedit, în raport cu niciunul din motivele concret invocate, de revocare și refacere a lucrării nr. x/2016 și obligarea Inspecției Judiciare de a întocmi și emite actul de soluționare legală și reală, a plângerii prealabile, datată 8.10.2016, înregistrată în unitate sub nr. x/2016 din 17.11.2016, dar cu pronunțare distinctă și concretă în raport cu motivele invocate prin plângerea prealabilă, cu acordarea cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză.

Prin sentința civilă nr. 266/15.12.2017, Curtea de Apel Galați a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 02.03.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 2317 din data de 27.09.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară, B. și C., ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la 6.11.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară, B. și C., a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2317/27.09.2019, ce a fost pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București susținând, în esență, că instanța s-a pronunțat în alt cadru și în alte condiții decât cele cu care a fost legal sesizată și investită, cu omisiunea de pronunțare, în consecință, asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii, ca și asupra tuturor cererilor incidentale formulate în cauză, contrar obligațiilor de serviciu, rezultate din norme, C. proc. civ., considerente obligatorii ale Deciziilor Curții Constituționale, pronunțate în materie, fără respectarea și a obligației impusă implicit, de art. 43 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2595 din data de 06.12.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2317/27.09.2019 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară, B. și C., ca neîntemeiată.

Reclamantul a formulat cerere de recurs împotriva sentinței civile nr. 2317 din data de 27.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cadrul căreia a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și împotriva sentinței civile nr. 2595 din data de 06.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în cadrul căreia a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra celor 5 capete de cerere ale acțiunii, așa cum aceasta a fost modificată, iar "respingerea cererii formulată de reclamant ... ca neîntemeiată" nu permite a se regăsi soluțiile explicite și distinct formulate, în raport cu capetele de cerere formulate și cererile incidentale. În aceste condiții, se exclude și posibilitatea de control judiciar asupra unei soluții generice, incerte, prin dispozitiv, realizându-se obstrucționarea și a accesului la justiție, ca și la controlul judiciar, în afară de nerealizarea drepturilor solicitate.

Aceleași motive au fost invocate și în cuprinsul cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2317 din data de 27.09.2019, cu privire la care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că prin respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, Curtea a respins ca neîntemeiate toate captele cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost formulate de către reclamante, nefiind necesar ca instanța să se pronunțe expres, în dispozitiv pe fiecare capăt de cerere.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

În consecință, devin aplicabile dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, respectiv la acțiunea exercitată împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere că, prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În acest context, Înalta Curte constată că și hotărârea pronunțată asupra cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2317/27.09.2019 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2317 din 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.