Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
8 decembrie 2021

Decizia nr. 6175/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Admite excepția perimării. Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4005 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.