Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2021

HOTĂRÂRE
02.12.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Anulează recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 200 din 11 martie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5930/2021
/2019, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 296/CAF/2020 a Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și insolvență. 4. Cererea de revizuire
ÎCCJ 2022-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2022
2019, pronunțate de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. x/2019. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 113 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul
ÎCCJ 2021-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2021-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2021
Ședința publică din data de 10 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă