ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6027/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.09.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând diferența de despăgubire morală, ca urmare a suferințelor înregistrate din urma evenimentului rutier din data de 21.11.2015.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1908 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1908 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate. A apreciat că hotărârea instantei de fond este netemeinică si nelegală sub aspectul aplicării normelor de drept material regăsite în Legea nr. 213/2015, art. 49 din Norma A.S.F. 14/2011, art. 1385 C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ. A susținut că prin Decizia nr. 16425/20.08.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de către recurenta-reclamant prin care precizează că reclamantei i se cuvine cu titlu de daune morale doar suma de 10.000 RON, și nu 100.000 RON cât a solicitat victima, fără a detalia soluția adoptată. În opinia sa, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că Decizia intimatului-pârât este corectă, acesta limitându-se doar la zilele de îngrijiri medicale în cuantificarea prejudiciului moral. Raportat la acest aspect, a menționat că acest număr de zile nu reprezintă decât un etalon utilizat în practica medicală pentru evaluarea aproximativă a perioadei necesare vindecării fizice a rănilor avute de pacienți, dar și un barometru cu ajutorul căruia se procedează la încadrarea juridică a unei fapte penale. În speță, aceste zile de îngrijiri medicale au fost mult mai numeroase decât cele consemnate în raportul de primă expertiză medico legală și i-au sporit nevoile de viață victimei. Totodată, pe lângă faptul că suma acceptată de către Fond reflectă faptul că nu s-au avut în vedere și prejudiciile de altă natură decât zilele de îngrijiri medicale (situația familială, profesională, socială, psihică etc.), argumentele acestuia potrivit cărora ar exista la nivel intern o procedură în sensul analizării despăgubirilor nu conduce spre concluzia că aceasta este și una corectă și justă. Dimpotrivă, a apreciat că procedura internă din cadrul intimatului-pârât nu face decât să stabilească sume cât se poate de mici în favoarea păgubiților, astfel încât Fondul să nu aibă de plătit sumele ce li se cuvin prejudiciaților proportional cu suferințele înregistrate. Fiind vorba despre un prejudiciu moral solicitat, în niciun caz Fondul, dar nici instanța de judecată nu se poate limita la un criteriu obiectiv în stabilirea realei despăgubiri. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc. Așadar, a susținut că instanța de judecată a ignorat prevederile art. 1385 C. civ. și art. 1391 alin. (1) C. civ. în procesul de cuantificare al prejudiciului moral, ceea ce reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material si se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar și martorul audiat de către instanța de judecată atestand faptul că suferințele recurentei-reclamante au fost însemnate, afectându-i viața pe mai multe paliere. Modalitatea în care prima instanță a procedat la cuantificarea prejudiciului moral reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, întrucât se raportează strict la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării ori, pe lângă acest criteriu, prevederile art. 1385 și art. 1391 impun obligativitatea analizării și a altor elemente ce duc la stabilirea cât mai precisă a daunelor morale, cum ar fi restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Astfel, pe lângă traumatismele menționate în Raportul de expertiză medico legală, recurenta a suportat o lungă perioadă de recuperare în care viața socială și familială au avut de suferit. Raportat la prejudiciile fizice, conform Fișei UPU din data de 21.11.2015, eliberată de Spitalul Județean Galați, reclamanta a fost supusă unor investigații amănunțite (examen ortopedic, examen radiologic) in urma cărora i-a fost aplicat un aparat gipsat cu recomandarea de a fi purtat pe o perioadă de 35 de zile, timp în care i-a fost prescrisă și o medicamentație riguroasă (fraxiparină, algozid, analgin helides). Ulterior, la data de 04.12.2015, se suprimă aparatul gipsat și se recomandă purtarea unei fașe elastice, aplicații locale cu multe comprese reci și ca sprijinul pe acel picior să se facă progresiv. Toate controalele medicale la care a fost supusă recurenta fac mențiunea că aceasta prezenta dureri, iar la controlul din data de 08.12.2015 chiar i-a fost recomandat de către medicul ortoped ca pentru vindecare să se efectueze kinetoterapie și B. timp de 14 zile. Mai mult, chiar și la momentul la care a fost examinată recurenta de către Comisia de medici a I.M.L. Iași, la data de 01.02.2016, cu 3 luni mai târziu decât data producerii accidentului, s-a constatat că piciorul stâng al acesteia prezenta "exacerbare de mers și ortostatism prelungit" și "moderată tumefacție glezna stângă", iar la examenul balneofiziokinetoterapeutic efectuat la aceeași dată s-a constatat că durerile la picior persistă, existând o limitare ușoară a mobilității gleznei". Pe toată durata în care reclamanta avut piciorul în aparat gipsat s-a aflat în imposibilitatea de a se putea deplasa corespunzător, în plus, nici la 5 luni după producerea accidentului aceasta nu se vindecase complet, având dureri în momentul în care se sprijinea in timpul mersului pe picior. În ceea ce privește suferința psihică a reclamantei, recurenta a arătat că pe lângă șocul avut în momentul producerii accidentului, aceasta nu s-a putut deplasa în mod normal o lungă perioadă de timp. La toate acestea s-au adăugat și suferințele suportate de reclamantă, căreia datorită leziunilor avute, a tratamentului și imobilizării în aparatul gipsat i s-au restrâns posibilitățile de a duce o viață normală, fiind dependentă de ajutorul familiei atât pentru respectarea indicațiilor medicilor, cât și pentru realizarea sarcinilor casnice ori chiar activităților care țin de îngrijirea sau igiena personală. În plus, în acest interval reclamanta a avut programată și nunta, iar faptul că nu s-a refăcut din punct de vedere al sănătății a afectat desfășurarea acestui eveniment, faptul că nu s-a putut bucura însemnând o suferință psihică foarte mare. Prin urmare, limitarea despăgubirii doar la numărul de îngrijiri medicale rezultate din raportul medico-legal reprezintă o măsură injustă și nedreaptă în raport cu ansamblul de suferințe înregistrate de reclamantă, iar oferirea sumei de doar 250 RON/zi de îngrijire medicală o apreciază drept o acțiune injustă la adresa acesteia.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, față de neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunțate în fond, prin prisma greșitei aplicări a normelor de drept substanțial, fiind indicat ca temei de drept al casării pct. 8 al articolului 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta formulând contraargumente de ordin critic față de considerentele sentinței pronunțate, cu referire concretă la modul în care prima instanță a aplicat prevederile Legii nr. 213/2015, ale art. 49 din Norma A.S.F. 14/2011, art. 1385 C. civ. și art. 1391 alin. (1) C. civ. în procesul de cuantificare al prejudiciului moral. 2. Argumente de drept și de fapt relevante La data de 21.11.2015 a avut loc un accident de circulație rutieră, din care a rezultat vătămarea corporală a numitei A.. Necontestat, accidentul s-a produs din culpa exclusiva a conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, doamna A. fiind angajata regulamentar la traversarea străzii pe marcajul pietonal. La momentul producerii accidentului, autovehiculul anterior mentionat era asigurat cu polița de asigurare auto obligatorie (RCA) nr. x emisă de C. S.A După avizarea daunei la asigurător, pentru reclamanta a fost constituit dosarul de daună nr. x . Deschiderea procedurii falimentului impotriva C. S.A a avut loc prin incheierea pronuntata la data de 16.02.2017 in dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Sibiu - sectia a II-a civila, ramasa definitiva la data de 17.03.2017 . Doamna A. a depus la Fondul de Garantare a asiguraților cererea înregistrată cu nr. x/07.03.2017 privind plata din disponibilitățile FGA a sumei 100.000 RON, reprezentând daune morale. Prin Decizia nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de garantare a asiguraților a fost admisă în parte cererea de plată a petentei, fiind aprobată plata suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul obligării pârâtului către A. la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând diferența de despăgubire morală, ca urmare a suferințelor înregistrate din urma evenimentului rutier din data de 21.11.2015, prin sentința recurată acțiunea fiind respinsă. Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamantă ca temei de drept al recursului exercitat. Astfel, amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate. Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă și-a manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 din ordinul privind Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: "1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania;." Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este legală decizia contestată de reclamantă, sub aspectul daunelor morale, în esență, reținându-se că FGA s-a raportat la particularitățile concrete ale speței, respectiv cauzele si împrejurările producerii evenimentului rutier, precum și raportul de expertiza medico-legale nr. x din 27.11.2015 întocmit de Serviciul clinic de Medicină Legală Galati, aflat la dosarul de fond, reclamanta a prezentat contuzie calcaneu stang fara leziuni osoase vizibile radiografic si CT, leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de, posibil in conditiile accidentului rutier din 21.11.2015, leziuni care necesita 35-40 zile de ingrijiri medicale. Potrivit anexei 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea si completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 prin care s-a aprobat Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese, in cazul vatamarii corporale cu recuperarea integrala a funcționalitatii, s-au stabilit criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victima . Pragul 2 - 210-500 RON/zi de îngrijire medicală - este aplicabil în cazul vătămării corporale care a avut drept consecințe oricare dintre următoarele: A) leziunile au lăsat urme vizibile; B) leziunile suferite au fost în număr mare, au provocat suferințe puternice; au lăsat traume fizice și psihice de durată; C) intervenții chirurgicale; D) a suferit complicații ulterioare; E) capacitatea de munca a fost redusa. De asemenea, pentru vătămare corporală gravă se vor avea în vedere punctajele stabilite în cadrul acestei categorii. Vătămarea corporală gravă este aceea pentru care partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puțin 30 de zile si de maxim 90 de zile. Încadrarea în punctaj se face spre minim dacă vătămarea corporală a avut una din consecințele expuse în cadrul acestui prag si spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel putin 2 consecințe din cele expuse la acest prag. Așa fiind, în mod judicios a ajuns judecătorul fondului la concluzia că pârâtul a aplicat în concret "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", anexa nr. 2 pct. 2 pragul 2, care constituie procedura internă a Fondului de garantare a asiguraților aprobată cu Decizia FGA nr. 258/16.11.2016, iar evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricți, pârâtul beneficiind de o anumită marjă de apreciere în raport de circumstanțele speței, respectiv în raport de fiecare victimă în parte și de urmările produse de evenimentul asigurat, raportarea FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale neinducând instanței concluzia nelegalității deciziei, deoarece în raport de probele administrate, instanța apreciază că despăgubirile acordate de pârât sunt de natură a oferi reclamantei o satisfacție compensatorie, o înlăturare, fie și parțială, dată fiind natura pecuniară a remediului, a consecințelor prejudiciabile ale accidentului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de parat pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 250 RON/zi de ingrijiri medicale este adecvata pentru reparararea prejudiciului moral incercat de reclamanta, avand in vedere existenta doar a unei consecinte, respectiv celei de la lit. B) - leziunile au lasat traume fizice si psihice, martorul audiat in cauza la solicitarea reclamantei, D., la care face trimitere și recurenta în memoriul de recurs, confirmând exclusiv aceasta consecinta avuta in vedere si de emitentul actului atacat. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale acesteia în sensul că pârâtul a stabilit cuantumul acestora fără a face o evaluare complexă a situației de fapt, că în fața primei instanțe din administrarea de probe rezultă că prejudiciul moral cauzat în urma accidentului constă în suferințele fizice și psihice, prejudiciu profesional și familial astfel cum aceasta le-a relatat, care privesc în realitate temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite. Instanța de control judiciar reține, de asemenea, că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituționale, acestea guvernează deplin relațiile sociale și se impun ca atare instanței de judecată în soluționarea cauzei de față, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment și nici fidejusor, ci doar acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale", nicidecum și în toate obligațiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi și obligații. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de către reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,