ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.08.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 15999/19.07.2018 .

Prin sentința nr. 2390 pronunțată la data de 11 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 15999/19.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților cu consecința obligării acestuia să soluționeze pe fond cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.09.2016.

A respins în rest acțiunea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar în rejudecare, a solicitat respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond.

Arată, în acest sens, că instanța de fond a considerat în mod netemeinic ca fiind un "formalism excesiv" faptul că recurentul s-a raportat în vederea instrumentării dosarului de daună, analizării cererii de plată și înscrisurilor anexate acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Afirmă recurentul că instanța de fond, fără niciun temei de drept, a refuzat să verifice legalitatea și temeinicia susținerilor recurentului, având în vedere că cererea depusă de intimatul-reclamant la data de 13.09.2016 s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, acesta împlinindu-se la data de 08.06.2016.

Potrivit legislației civile, prescripția reprezintă o cauză de înlăturare a răspunderii, un mijloc de stingere a obligațiilor și a acțiunilor determinat de un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt stabilite într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. Termenul de prescripție reprezintă intervalul de timp stabilit de lege sau chiar de părți, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Susține recurentul că atâta timp cât nu a intervenit niciuna din condițiile de suspendare ori de întrerupere a prescripției, data limită până la care intimatul-reclamant putea pretinde un drept la acțiune împotriva asigurătorului s-a împlinit la data de 08.06.2016.

Mai mult, susține recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraților poate proceda doar la plata creanțelor certe, lichide și exigibile către creditorii de asigurări definiți în mod expres, ori în cauză suma solicitată nu îndeplinește aceste condiții. Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A..

În susținerea contestației, intimatul-reclamant a invocat dispozițiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr 14/201221 concluzionând că B. S.A. avea obligația ca în termen de maximum 10 zile să achite despăgubirea în contul bancar indicat, termen ce ar fi trebuit calculat de la data la care acesta a acceptat "oferta", respectiv 07.06.2016, iar raportat la această dată termenul de prescripție nu era împlinit.

Susține recurentul că în mod eronat instanța de fond a stabilit faptul că înscrisul înregistrat la B. S.A. sub nr. x/07.06.2016 reprezintă o acceptare de ofertă sau chiar are "natura juridică echivalentă unei cereri de plată".

Invocă recurentul dispozițiile art. 36 și ale art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011, norme juridice în raport de care afirmă că în prezenta cauză aceste dispoziții nu sunt incidente întrucât:

- în data de 08.06.2013 s-a produs accidentul,

- ca urmare a constatărilor efectuate a fost deschis dosarul de daună nr. x fiind emis devizul estimativ de reparații de către asigurătorul intrat în faliment B. S.A. pentru care a fost înregistrarea unei rezerve de 748,80 RON

- sub nr. x/17.06.2013 a fost emisă și înregistrată Nota de evaluare a avariilor de către reprezentantul societății B. S.A. suma comunicată pentru constituirea unei rezerve fiind de 748,80 RON,

- în dosarul administrativ se regăsește Nota de evaluare a avariilor semnată și aprobată de către directorul general daune al B. S.A. la data de 28.06.2013 conform căreia suma de 500 RON este cea necesară pentru efectuarea reparației reperului bară spate

- din dosarul administrativ rezultă că la data de 07.06.2016 (după 3 ani de la producerea evenimentului rutier) un reprezentant al unității service C. a solicitat efectuarea unei reconstatări indicând următoarele avarii suplimentare: suport fixare bară spate inferior prinderii rupte/necesită înlocuire, și bandou bară spate ureche prindere stângă ruptă/necesită înlocuire.

Sub acest aspect arată recurentul că solicitarea de reconstatare nu a respectat prevederile art. 40 alin. (4) din Ordinul nr. 14/2011.

Din documentele existente la dosar administrativ, de la data producerii accidentului - 08.06.2013 și până la data solicitării din partea unității service privind reconstatarea - 07.06.2016 - în decurs de 3 ani - reclamanta nu a solicitat achitarea niciunei despăgubiri.

Mai mult, reclamanta face referire la documentul depus la asigurătorul aflat în faliment la data de 07.06.2016 sub nr. x ca fiind o acceptare a ofertei, și nu afirmă faptul că ar fi o reală cerere de plată așa cum în mod eronat a stabilit instanța de fond.

În prezenta cauză asigurătorul B. S.A. nu a comunicat niciodată o ofertă de despăgubire pentru a putea invoca dispozițiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011. Oferta pentru suma de 7.715,15 RON are în vedere Oferta comunicată de unitatea service C. către reclamantă la data de 07.06.2016, depunerea înscrisului înregistrat sub nr. x/07.06.2016 nu echivalează cu cererea de plată depusă la asigurător așa cum este definită de prevederile art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul administrativ intimatul-reclamant nu a învestit niciodată B. S.A. cu o cerere de despăgubire, singura cerere fiind cea depusă în data de 13.09.2016 la Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a solicitat cuantumul conform unei Oferte comunicate de unitatea service de 7.715,15 RON.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat susținând că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin faptul că în data de 07.06.2016 a solicitat acordarea despăgubirilor potrivit cererii înregistrate la B. S.A. sub nr. x.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cererea de recurs este întemeiată în drept pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 15999/19.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care cererea reclamantei a fost respinsă ca fiind prescrisă.

Instanța de fond, soluționând cauza, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., a anulat în parte Decizia nr. 15999/19.07.2018 cu consecința obligării acestuia să soluționeze pe fond cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.09.2016.

Prin recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 2517 din C. civ. și art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost cea referitoare la legalitatea Deciziei nr. 15999/19.07.2018 sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și a dispozițiilor art. 36 și art. 38 din Ordinul nr. 14/2011.

Reține Înalta Curte că normele juridice incidente cauzei au fost corect interpretate și aplicate de către judecătorul fondului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

De asemenea, art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015 dipsune: "(1)Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizațiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflați în faliment, în limitele plafonului de garantare și în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de prezenta normă.

(2)În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidențelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Totodată, conform dispozițiilor art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 - Norma din 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(3) Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.

(4) Asigurătorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.

(5) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(6) În situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.

(7) Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune.

(8) Certificatul privind daunele înregistrate trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele informații: nume/denumire asigurat, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliței de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plății despăgubirii".

De asemenea, art. 38 din Ordinul nr. 14/2011 "(1)Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanța de despăgubiri, la D. ori către E., în calitatea sa de birou gestionar.

(2) Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.

(3) Asigurătorul are obligația înregistrării tuturor documentelor depuse la dosarul de daună".

Constată Înalta Curte că deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 16.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, și a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

Verificând actele aflate la dosarul cauzei, reține Înalta Curte că evenimentul asigurat s-a produs la data de 08.06.2013, iar la data de 07.06.2016, deci în termenul de prescripție de 3 ani de zile, intimata-reclamantă a depus la asigurătorul B. S.A. cererea de plată.

Împrejurarea că cererea de plată a fost efectuată pe formularul prevăzut de asigurătorul B. S.A. și intitulată "Acceptarea ofertei" nu este de natură a aprecia că nu s-a formulat o cerere de plată, cu atât mai mult cu cât intimatul-pârât a bifat, din cele două variante prevăzute de formular, rubrica "accept oferta de despăgubire și solicit ca plata să se efectueze în contul bancar".

Așadar, nu este importantă denumirea înscrisului, ceea ce are importanță este voința părții și scopul urmărit prin formularea cererii, aspecte ce rezultă din conținutul acesteia.

În acest sens reține Înalta Curte că voința intimatei-reclamante rezultată din conținutul înscrisului aflat la dosar fond este de a solicita plata despăgubirii astfel că în mod corect a reținut judecătorul fondului că "nu există niciun temei de drept să se acorde preferință unui formalism excesiv cum fără fundament a procedat pârâtul".

În baza acestei cereri a fost deschis dosarul de daună nr. x, așa cum de altfel obligă dispozițiile art. 38 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2011. Aceeași normă juridică obligă asigurătorul la soluționarea cererii de plată în termenul legal.

Reține, de asemenea, Înalta Curte că la data de 29.07.2016 s-a publicat in Monitorul Oficial al României Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016 privind insolventa societății B..

Începând cu acest moment, conform Legii 213/2015, în calitate de persoană păgubită care avea deschis un dosar de daună la asigurător, intimata-reclamantă avea dreptul ca, în termen de 90 de zile, să depună cerere de plata la recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, lucru pe care intimata reclamantă l-a făcut, la data de 13.09.2016, după cum se menționează în cuprinsul deciziei contestate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2390 din 11 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.