ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5994/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5994/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 decembrie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.12.2016, reclamanta A. și Pescarilor Sportivi din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, modificarea prevederii art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, anexă la Ordinul nr. 2020/18.10.2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 888 din 07.11.2016, anulara Anexelor nr. 13 și 14 din Regulament, ca urmare a modificării ordinului, cu cheltuieli de judecată.
1.2. Prin sentința civilă nr. 2222 din 9 iunie 2017, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantei.
A anulat art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul-Anexă la OMMAP nr. 2020/18.10.2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 888/07.11.2016.
A respins cererea de modificare a acestor dispoziții și de anulare a Anexelor 13 și 14 din Regulament, ca neîntemeiată.
A dispus publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, în Monitorul Oficial al României, Partea 2.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea parțială a hotorârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepției rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, iar, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca fiind rămasă fără obiect, iar, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A susținut recurentul-pârât, în esență, că dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulament, varianta în vigoare la data pronunțării sentinței de fond, au fost modificate prin Ordinul nr. 1391/2017 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2020/2016, astfel încât au încetat efectele considerate de reclamantă ca fiind vătămătoare, nemaifiind îndeplinite condițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanța nemaiputându-se pronunța asupra unui act administrativ abrogat, a solicitat admiterea excepției rămânerii fără obiect a acțiunii.
Recurentul a mai prezentat și argumente referitoare la nelegalitatea sentinței atacate, apreciind că modalitatea de dovedire a proprietății propusă prin prevederile legale invocate, în prezent modificate, exprimă situația la zi a proprietății terenurilor cu o foarte mare acuratețe. Varianta propusă de reclamantă și, ulterior, de instanța de fond pentru dovedirea proprietății terenurilor prezintă riscul pentru comisia de atribuire de a analiza și de a accepta copii ale unor documente de proprietate care nu mai exprimă realitatea la data depunerii acestora, dacă terenurile deținute la un moment dat au fost înstrăinate ulterior.
Procedura derulată în fața instanței de recurs
3.1. Prin încheierea de ședință din 9 iulie 2020, Înalta Curte, constatând lipsa părților la strigarea pricinii și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății recursului.
La data de 18.01.2021, Înalta Curte, în urma referatului întocmit de grefa secției, a dispus repunerea cauzei pe rol, acordând termen la data de 02.12.2021 cu citarea părților pentru discutarea perimării recursului.
3.2. La data de 25 noiembrie 2021, recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției de perimare.
A motivat recurentul că încheierea de ședință prin care a fost suspendată pricina nu i-a fost comunicată, pentru a-și exprima poziția procesuală raportat la cele dispuse de instanță. Astfel, nu a avut cunoștință de suspendarea recursului promovat în cauză și nu a putut întreprinde, din motive obiective, niciun demers legal în vederea evitării perimării.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 416 C. proc. civ., excepția perimării recursului ridicată din oficiu.
4.1. Reține Înalta Curte că, potrivit art. 415 C. proc. civ.,
"Judecata cauzei suspendate se reia:
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
prin alte modalități prevăzute de lege."
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
În cauză, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 09.07.2020 și s-a împlinit la data de 09.01.2021, fără ca recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să fi întreprins vreun act procedural de întrerupere a acestuia.
4.2. În ceea ce privește alegațiile recurentului-pârât, care solicită respingerea excepției perimării pe motiv că nu i-a fost comunicată încheierea de ședință prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului și, astfel, nu ar fi putut întreprinde niciun demers legal în vederea evitării perimării, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
C. proc. civ. nu condiționează curgerea termenului de perimare de comunicarea actului procedural întocmit de instanță, astfel că data de la care se calculează termenul de perimare este data pronunțării încheierii de suspendare a judecății pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părților, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunerea măsurii suspendării judecății de datorează culpei părților, a lipsei de stăruință a acestora în vederea judecării litigiului.
Nu prezintă nicio relevanță argumentele recurentului-pârât, formulate prin concluziile scrise depuse la dosar, în sensul că, în lipsa comunicării încheierii, s-ar fi aflat în imposibilitate obiectivă de a promova calea de atac sau de a solicita repunerea cauzei pe rol, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea de a avea acces la un proces echitabil.
Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.".
Deci, recurentul-pârât Ministerul, Mediului Apelor și Pădurilor, care este autorul căii de atac ce face obiectul prezentei cauze, avea obligația de a contribui la desfășurarea și de a urmări finalizarea procesului, aceasta și în virtutea principiului disponibilității procesului civil.
Înalta Curte constată că, în sensul celor expuse anterior, sunt și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 254 din 4 iunie 2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din 22 octombrie 2020.
În cuprinsul deciziei menționate, instanța de control constituțional a reținut următoarele:
"15. Curtea apreciază că nu poate reține critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, chiar și atunci când nu a fost adus la cunoștința părții, pentru ca aceasta să fie conștientă de toate consecințele ce decurg din îndeplinirea sa. În acest sens, Curtea subliniază că procesul civil este guvernat de principiul publicității, părțile având posibilitatea de a lua cunoștință fără niciun fel de restricții de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligență, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce privește importanța în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părți o va aprecia în mod subiectiv, în funcție de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părților că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia.
Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susținere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoștință și de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condițiile citării legale, se prezumă că partea cunoaște toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părți ori de instanță. Mai mult, ținând cont de obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanța nu avea obligația să îl comunice și de care partea nu ia cunoștință, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare știa deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existență o cunoștea și care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipsește de pertinență criticile de neconstituționalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condițiile în care persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, invocând, de fapt, propria sa culpă.
Împrejurarea că autorul prezentei excepții de neconstituționalitate susține că, în cauză, nu a primit citația pentru termenul la care instanța a suspendat judecata ca urmare a neprezentării părților, deși în dovada de înștiințare aflată la dosar se menționează contrariul, reprezintă un element de fapt, care excedează controlului de constituționalitate. De altfel, potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanța se pronunță printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară.
În concluzie, Curtea reține că textul de lege care instituie termenul de perimare obligă practic părțile să acționeze în cadrul procesului cu o frecvență minimă de 6 luni, riscând altminteri să intervină perimarea. Față de cele mai sus arătate, Curtea constată că nu este nesocotit dreptul la un proces echitabil, de vreme ce înseși părțile nu au respectat regulile care le permiteau să își apere sau, după caz, să își demonstreze drepturile și interesele puse în discuție în cauză, utilizând în mod eficient mecanismele procedurale instituite prin lege, oferite acestora în vederea valorificării tuturor mijloacelor de apărare pe care acestea le consideră necesare în cadrul procesului.".
Cele avute în vedere de Curtea Constituțională sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză și întăresc faptul că recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu poate invoca încălcarea dreptului la un proces echitabil, de vreme ce nu a fost suficient de diligent în a-și susține calea de atac.
4.4. Pentru cele arătate, Înalta Curte, reținând că în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ., va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 2222 din 9 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.