Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5984/2021

HOTĂRÂRE
25.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5984/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021 la 11 mai 2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Lipănești, Comisia Județeană de Fond Funciar Prahova, Primarul Comunei Lipănești B., Instituția Prefectului Județului Prahova, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 să oblige Prefectul Județului Prahova - dl. C. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie și a unei penalități de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere de la 18.01.2021 până la punerea în aplicare a Deciziei nr. 43/18.01.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2019, în sensul de întocmire și eliberare a titlului de proprietate pentru terenul de 4,94 ha de teren Intravilan, situat în intravilanul Comunei Lipănești, reconstituit prin Hotărârea nr. 2158/06.11.2010; obligarea Primarului Comunei Lipănești - dl. B. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie și a unei penalități de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere de la 18.01.2021 până la punerea în aplicare a Deciziei nr. 43/18.01.2021,

pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2019, în sensul de și punerea în posesie asupra terenului în suprafață de 4,94 ha reconstituit potrivit hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr. 2158/06.11.2010. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 686/16.06.2021, Tribunalul Prahova a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul a reținut în esență că în toate litigiile din materia contenciosului administrativ, competența teritorială de a judeca acțiunea formulată în această materie o are instanța de la domiciliul reclamantului, legiuitorul reglementând în acest sens o competentă teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga, iar în cauză, reclamantul are domiciliul în București, iar competent a judeca prezenta cauză, raportat la temeiul de drept indicat de reclamant, este Tribunalul București. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe Prin sentința nr. 4878 din 2 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Tribunalul București a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (..)", întrucât, în speță, raportat la obiectul acțiunii, respectiv sancțiune pentru neexecutarea hotărârii-art. 24 din Legea nr. 554/2004, sunt incidente dispozițiile speciale referitoare la competență prevăzute de art. 25 alin. (1) din același act normativ. Cum Decizia nr. 43/18.01.2021 a fost pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă în Dosarul nr. x/2019, instanța apreciază că Tribunalul Prahova este competent să soluționeze litigiul privind sancțiunea pentru neexecutarea hotărârii respective.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Din expunerea obiectului acțiunii, rezultă că, în cauză, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Lipănești, Comisia Județeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar Prahova, Primarul Lipănești - dl. B., Instituția Prefectului Județului Prahova, reprezentată de Prefect C., obligarea Prefectului Județului Prahova - dl. C. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie și a unei penalități de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere de la 18.01.2021 până la punerea în aplicare a Deciziei nr. 43/18.01.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2019, în sensul de întocmire și eliberare a titlului de proprietate pentru terenul de 4,94 ha de teren Intravilan, situat în intravilanul Comunei Lipănești, reconstituit prin Hotărârea nr. 2158/06.11.2010;

obligarea Primarului Comunei Lipănești - dl. B. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie și a unei penalități de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere de la 18.01.2021 până la punerea în aplicare a Deciziei nr. 43/18.01.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2019, în sensul de și punerea în posesie asupra terenului în suprafață de 4,94 ha reconstituit potrivit hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr. 2158/06.11.2010. Totodată, a solicitat obligarea tuturor intimatelor Ia plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că prin Decizia nr. 43/18.01.2021, Tribunalul Prahova a dispus obligarea Comisiei locale de D. să pună în posesie pe dl. A. asupra terenului în suprafață de 4,94 ha reconstituit potrivit hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr. 2158/06.11.2010 și obligarea Comisiei Județene Prahova de Fond Funciar să emită d-lui.

A. titlu de proprietate pentru suprafața de 4,94 ha. Înalta Curte reține că cererea reclamantului privește obligarea pârâților la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie și a unei penalități de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere de la 18.01.2021 până la punerea în aplicare a Deciziei nr. 43/18.01.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2019, în sensul de întocmire și eliberare a titlului de proprietate pentru terenul de 4,94 ha de teren Intravilan. În cauză, prin Decizia nr. 43/18.01.2021, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de petentul A. împotriva sentinței nr. 5102/08.09.2020 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a schimbat sentința atacată și a dispus obligarea Comisiei locale de D. să pună în posesie pe dl. A. asupra terenului în suprafață de 4,94 ha reconstituit potrivit hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Prahova nr. 2158/06.11.2010 și obligarea Comisiei Județene Prahova de Fond Funciar să emită d-lui.

A. titlu de proprietate pentru suprafața de 4,94 ha. Conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1)"Dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere." De asemenea, Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din același act normativ"instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc". Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greșit, prima instanță a stabilit competența în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului." Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că Tribunalul Prahova trebuia să procedeze la soluționarea cauzei în raport de dispozițiile invocate de reclamant, ca temei al acțiunii. respectiv prevederile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004. 4. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții: Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Lipănești, Comisia Județeană de Fond Funciar Prahova, Primarul Comunei Lipănești - B., Instituția Prefectului Județului Prahova, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3176/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Prin cererea înregistrat
ÎCCJ 2016-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2016
Prahova - președintele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate al terenurilor Prahova, a solicitat să se constate că nu a fost respectată sentința civilă nr. 4127 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București
ÎCCJ 2022-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 332/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II a civilă, contencios administrativ, sub nr. x/2021, reclamant
ÎCCJ 2021-11-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2021
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26.08.20
ÎCCJ 2023-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2023
Ședința publică din data de 24 mai 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II a civilă,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă