ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat restituirea taxei de timbru în cuantum de 100 RON achitată în dosarul nr. x/2020 având ca obiect cerere de strămutare a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Hotărârea Curții de Apel. Prin hotărârea nr. 73 din data de 13.10.2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de A.. Hotărârea este dată fără cale de atac.

Cererea de recurs. Împotriva hotărârii nr. 73 din data de 13.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Considerentele și soluția Înaltei Curți cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs. Analizând cererea de recurs prin raportare la normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată inadmisibilitatea acesteia pentru motivele în continuare arătate: Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita (instanței de control judiciar) reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de apel. Desfășurarea judecății în recurs se concretizează în controlul exercitat de instanța superioară asupra legalității hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre a fost atacată. El poate fi exercitat numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii; 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Este necesar însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Or, în speță, se constată că prin hotărârea nr. 73 din data de 13.10.2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de A.. Pe fondul pretențiilor deduse judecății, hotărârea a fost pronunțată în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004 coroborate cu cele prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora: "În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 RON; b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 RON. În ceea ce privește restituirea sumelor achitate cu titlul de taxe judiciare de timbru, dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 menționează în mod expres situațiile în care se poate dispune restituirea, respectiv: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ. sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române; h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) din același act normativ, cererea de restituire se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea. Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Sub acest aspect, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, precum și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Concret, Înalta Curte constată că instanța de recurs a fost învestită o cerere formulată împotriva unei hotărâri pentru care nu este prevăzută vreo cale de atac, aspect în raport de care rezultă că demersul recurentului este inadmisibil. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care vizează exercitarea acțiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța. Prin urmare, instanța de control constată că recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, întrucât hotărârea atacată nu face parte din categoria celor supuse recursului. În acest context, susținerile recurentului privind vătămarea drepturilor nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză, câtă vreme a exercitat recursul împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,