ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2022

HOTĂRÂRE
06.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj data de 12.08.2021, petentul A. a solicitat instanței restituirea integrală a taxei judiciare de timbru achitată în dosarul nr. x/2019 pentru soluționarea caii de atac a apelului, considerând în esență că aceasta nu este datorată în raport de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin încheierea civilă nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petentul A., având ca obiect restituire taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

La termenul de judecată din 6 mai 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, în raport de caracterul definitiv al hotărârii atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru argumentele expuse în continuare.

Prezenta cerere de recurs vizează o hotărâre definitivă a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin care această instanță a soluționat o cerere formulată de petentul A., având ca obiect restituire taxă judiciară de timbru, (Încheierea civilă nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal).

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în speță fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Înalta Curte reține și incidența dispozițiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."

Având în vedere dispozițiile exprese din textele legale citate mai sus, coroborate cu situația, potrivit căreia, încheierea civilă nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv Înalta Curte constată că această hotărâre nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului.

În concluzie, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural, să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 21/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2023
cererea de restituire a taxei judiciare de timbru se soluționează de către instanța de judecată, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac. Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale me
ÎCCJ 2023-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2023
pusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată.". Așadar, potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire a ta
ÎCCJ 2023-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 983/2023
Ședința publică din data de 22 februarie 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 05 aprilie 2021 recurentul A. a f
ÎCCJ 2022-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2021
ÎCCJ 2022-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2019, pe
Sursă