ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5907/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 26.01.2016 în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, pârâții (reclamanții în prezentul litigiu) A. și B. au invocat excepția de nelegalitate a Anexei 4 din H.G. nr. 1705/2006 în privința includerii parțiale a terenului ce formează obiectul titlului de proprietate nr. x din 27.03.2007 și al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24.04.2007 de Biroul Notarului Public C..

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08.03.2016 în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sectorului 4 a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 cu privire la includerea în domeniul public a suprafeței de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x/27.03.2007, invocată de pârâții A. și B. în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 06.04.2016 sub numărul x/2016.

Prin sentința nr. 4232 din data de 29.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate; s-a admis excepția de nelegalitate formulată de petenții A. și B. în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale, Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - prin Prefect, Prefectura Municipiului București - prin Prefect, Primăria Sector 4 București - Subcomisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991- prin Primar, D., E., F., G., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, intervenienții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Guvernul României, H., I., J. și s-a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea în domeniul public a suprafeței de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x/27.03.2007.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Apărării Naționale.

Prin decizia nr. 1182 din 20 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4232 din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat; s-a admis recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva aceleiași sentințe, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 686 pronunțată în data de 22 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIlI-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată; a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin Prefect, Prefectura Municipiului București prin Prefect, Primăria Sector 4 București - Subcomisia pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 prin Primar, D., E., F., G., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și intervenienți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, H., I., J. și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 686 din 22 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

În esență, instanța de recurs a reținut că sentința recurată a fost comunicată reclamanților la data de 22 august 2019 conform dovezilor de comunicare de la dosarul de fond, iar aceștia au formulat recurs la data de 09 septembrie 2019, conform datei de pe plicul de pe plicul de corespondență de la fila x verso din dosarul de recurs.

Instanța de recurs a considerat că recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acțiunii (aprilie 2016), respectiv de 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare.

Împotriva deciziei nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat contestație în anulare contestatorii A. și B., solicitând, în temeiul art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și rejudecare recursului.

În motivarea contestației în anulare arată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 de care instanța s-a prevalat la admiterea excepției de tardivitate a cererii de recurs și care prevede pentru declararea recursului un termen de 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare, a fost abrogat la data de 30.12.2006 prin Decizia Curții Constituționale nr. 647/2006.

Consideră că pronunțarea de către instanța de recurs a unei hotărâri în raport cu un text de lege abrogat la data pronunțării soluției, constituie o greșeală materială ce poate fi încadrată în art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei de recurs ca fiind temeinică și legală.

Consideră că în speță se impune a se aplica art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data introducerii acțiunii în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivul invocat în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează:

În speță, contestatorii au formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului, criticând faptul că instanța de recurs a admis excepția tardivității recursului, reținând că recurenții nu au formulat calea de atac cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare, prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care dispoziția privind un asemenea termen a fost abrogată la data de 30.12.2006.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, pe care s-a întemeiat prezenta contestație în anulare:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor de mai sus, Înalta Curte constată că modalitatea de soluționare a recursului, astfel cum reiese din decizia contestată, se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

În cauză, Înalta Curte constată că în contestația în anulare de față se invocă respingerea ca tardiv a recursului, ca urmare a aplicării unui text de lege abrogat, care nu era în vigoare la data introducerii acțiunii.

În cauză, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 14.02.2013, iar excepția de nelegalitate a fost invocată la termenul de judecată din data de 26.01.2016.

Or, Înalta Curte constată că atât la data de 14.02.2013, cât și data de 26.01.2016, forma alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 era următoarea:

"(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată", fără a avea prevăzut un termen de 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare pentru formularea recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate.

Este adevărat că forma acestui text de lege, anterior datei de 02.08.2007, prevedea că:

"(3) Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunțare ori de la comunicare și se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părților prin publicitate", dar în urma pronunțării de către Curtea Constituțională a României a Deciziei nr. Decizia nr. 647/2006, prin care s-a constatat că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale, alineatul respectiv a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, în sensul că "(3) Soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere".

Ulterior, prin Legea nr. 76/2012, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, textul de lege de mai sus a suferit o nouă modificare, în sensul că:

"(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată."

Prin urmare, în actuala formă, precum și în forma de la data introducerii cererii de chemare în judecată ori de la data invocării excepției de nelegalitate, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu mai prevede un termen special pentru formularea cererii de recurs îndreptate împotriva hotărârii prin care s-a soluționat excepția de nelegalitate.

În consecință, în lipsa unui text de lege expres care să prevadă un anumit termen pentru declararea recursului împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o excepție de nelegalitate, se impune a se face aplicarea termenului general în materia contenciosului administrativ, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în materia contenciosului administrativ.

De altfel, un termen identic, de 15 zile de la comunicarea hotărârii este prevăzut și de dreptul comun, respectiv de art. 301 din C. proc. civ. de la 1865, aplicabil în speță.

În aceste condiții, aplicarea unui text de lege abrogat și respingerea cererii de recurs ca tardive în considerarea unei norme abrogate la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, se circumscrie noțiunii de greșeală materială prevăzute de art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, motiv pentru care se impune admiterea contestației în anulare, anularea deciziei de recurs și fixarea unui termen în vederea soluționării recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite contestația în anulare declarată de A. și B. împotriva deciziei nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și va anula decizia nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, va stabili termen pentru soluționarea recursului la data de 3 februarie 2022, cu citare părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare declarată de A. și B. împotriva deciziei nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia nr. 6274 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește termen pentru soluționarea recursului la data de 3 februarie 2022, cu citare părți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2021.