ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5906/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, anularea Deciziei de impunere nr. x/28.03.2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.03.2012, precum și exonerarea societății de plata debitelor reținute prin aceste acte administrativ fiscale.

Prin precizarea de acțiune, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 155/15.06.2012 a D.G.F.P. Covasna, prin care s-a respins contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Prin sentința civilă nr. 3045 din 14.11.2012 a Tribunalului Covasna, secția civilă s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 7/F/2013 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatorul judiciar S.C. B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și D.G.F.P. Covasna, având ca obiect anulare acte administrativ fiscale, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că organele de inspecție fiscale nu erau în măsură să inventarieze, documentele societății, având în vedere că acestea nu au fost ridicate în nume propriu și nici nu au fost transportate la sediul D.R.A.O.V. Brașov, fiind vizualizate de echipa de control la sediul administratorului judiciar.

Analizând documentele societății, instanța a reținut că rezultă o cantitate de 8.400 kg porumb introdusă în plus în procesul de producție, fără a se înregistra ca achiziție sau intrare în fișa de magazie, cantitate certificată și de centralizatorul pus la dispoziție de administratorul judiciar desemnat, respectiv reclamanta nu a depus documente justificative care să certifice și să susțină punctul său ele vedere privind cantitatea de 8.500 kg porumb, introdus în procesul de producție.

S-a mai reținut că reclamanta nu deține rețetă de fabricare a alcoolului etilic din grâu și că memoriul tehnic depus în vederea emiterii autorizației de funcționare menționează ca materie primă porumbul sau mălaiul astfel că societatea supusă inspecției, deși avea obligația să înștiințeze autoritatea fiscală competentă despre orice modificare adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antepozitar, aceasta nu a prezentat rețeta pentru fabricarea alcoolului etilic din grâu.

Referitor la lipsa unor cantități de alcool etilic din antrepozitul fiscal, s-a reținut că, prin neînregistrarea și nevirarea accizelor aferente pierderilor calculate de societate, organele de control au stabilit că au fost încălcate prevederile art. 192 alin. (3) și (4) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, întrucât pierderile înregistrate de societate nu sunt prevăzute ca pierderi tehnologice, acestea fiind asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată, pentru care societatea reclamantă era obligată să calculeze și să vireze accizele aferente.

Prima instanță a mai reținut că din documentele puse la dispoziția organului fiscal rezultă existența unor neconcordanțe în ceea ce privește denumirea denaturantului, întrucât cantitatea de 3 kg de salicilat de metil achiziționată de societate, reieșită din fișele de magazie nu era suficientă pentru procesul de denaturarea și obținerea produselor de alcool, ceea ce denotă că procesul de denaturare nu a fost conform reglementărilor fiscale în vigoare.

Pe de altă parte, s-a reținut că din procesul-verbal încheiat la 16.02.2012 de către inspectori din cadrul D.R.A.O.V. Brașov, în prezența administratorului judiciar, semnat fără obiecțiuni de către acesta, reiese că: reclamanta nu a pus la dipoziția organului de control evidențe exacte privind toate operațiunile desfășurate; fabrica de producere a alcoolului nu îndeplinește condițiile de antrepozit fiscal, precum și lipsa unei cantități de 1800 litri de alcool etilic din gestiunea antrepozitului fiscal.

În consecință, instanța a reținut că au fost comercializate produse care nu corespundeau din punct de vedere calitativ cu ceea ce era menționat pe etichetă, iar în ceea ce privește producția de alcool etilic din grâu nu au fost respectate cerințele inserate în art. 183 din Legea nr. 571/2003, reclamanta neînștiințând autoritatea fiscală despre modificarea adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar.

Împotriva sentinței civile nr. 7/F/2013 din 17 ianuarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidatorul judiciar S.C. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea actelor administrative atacate, precum și exonerarea societății de plata debitelor reținute în sarcina sa.

De asemenea, apreciind că prima instanță nu a stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului în cauză, prin stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că în fața instanței de fond cauza a avut un singur termen și că instanța a examinat cu superficialitate cauza, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

Susține că a depus documente justificative în susținerea punctului său de vedere cu privire la cantitatea de 8.500 kg porumb, precum și toate fișele de producție pentru perioada cât a fost în activitate, ce include și perioada controlată, care infirmă susținerile echipei de control.

Apreciază că a făcut dovada cu înscrisurile prezentate că porumbul în cantitate de 8.400 kg nu a existat, fiind trecut în mod eronat de către echipa de control, iar instanța de fond a reținut, tot în mod eronat, că nu ar fi depus documente justificative, astfel că prima instanță nu a cercetat cauza sub toate aspectele.

Mai arată că cele reținute de către instanța de fond cu privire la producția de alcool etilic nu corespund realității, întrucât toată documentația prezentată a vizat producerea alcoolului etilic din cereale, care se încadrează în prevederile legislației armonizate cu CE privind alcoolul etilic de origine agricolă.

Precizează că societatea a produs și comercializat alcool etilic obținut din grâu și că documentele societății au fost vizate de către autoritatea fiscală.

De asemenea, arată că nu corespund realității susținerile organului fiscal privitoare la lipsa unor cantități de alcool și nici cele cu privire la procesul de denaturare.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs și motivele de casare invocate din oficiu de către instanța de recurs, dar și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar se reține că Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865, în condițiile în care acestea nu au fost invocate în mod expres prin cererea de recurs, deși recurenta reclamantă a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că prima instanță nu a stăruit prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului în cauză și a examinat cu superficialitate cauza. Astfel, analiza hotărârii recurate urmează a fi făcută prin prima acestor cazuri de nelegalitate.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestor motive de casare, Înalta Curte constată că, în speță, prin considerentele hotărârii recurate au fost redate integral susținerile din întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală a Finațelor Publice Covasna, depusă la dosarul Tribunalului Covasna, vol. II.

Astfel, paragrafele redate fidel în considerentele hotărârii recurate încep de la fila x verso din întâmpinare (ultimul paragraf) și continuă cu redarea paragrafelor de la fila x, fila x verso (paragrafele 4-8), fila x (primele două paragrafe), fila x verso (paragrafele 4-5), fila x (paragraful 1).

Celelalte paragrafe din sentința recurată ce nu au fost preluate integral din întâmpinare conțin anumite aspecte de fapt ale cauzei și nu pot constitui într-o manieră suficientă, prin ele însele, considerente logico-juridice apte să susțină soluția din dispozitiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice care au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea va cuprinde:

"5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea aproape integrală în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din întâmpinarea uneia dintre părți nu poate fi considerată că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, câtă vreme celelalte susțineri ale instanței de fond nu argumentează soluția din dispozitiv.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a probatoriilor administrate, potrivit art. 261 C. proc. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Mai mult, nu rezultă din înscrisurile de la dosar că instanța ar fi solicitat, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, documentația care a stat la baza actelor administrative contestate.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea celorlalte critici ce vizează fondul raporturilor juridice deduse judecății, invocate de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei, după depunerea în integralitate la dosar a documentelor sus menționate.

Cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanța de fond urmează ca, în baza rolului activ, să analizeze cauza sub toate aspectele deduse judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B., împotriva sentinței civile nr. 7/F/2013 din 17 ianuarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B., împotriva sentinței civile nr. 7/F/2013 din 17 ianuarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2021.