ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cerea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanții Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au solicitat în principal, anularea în tot a Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.822/1.105/2020 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. IV alin. (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale din 27 octombrie 2020 emis de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În subsidiar, au solicitat anularea în parte a ordinului anterior amintit, respectiv a dispozițiilor care reiterează sau se întemeiază pe dispozițiile art. IV alin. f31 din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020:

În prealabil, până la momentul pronunțării unei hotărâri privind capătul principal de cerere anterior formulat, au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire Ia acordarea concediilor medicale, potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2).

De asemenea, au solicitat obligarea instituțiilor pârâte la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în temeiul culpei procesuale.

Prin sentința nr. 15 din data de 01.02.2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale formulată de Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței nr. 15 din data de 01.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași cu privire la dispoziția prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sunt îndeplinite cumulativ toate cele patru condiții pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate, astfel cum acestea trebuie extrase, într-o interpretare logico-juridică, din prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

1) Excepția trebuie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj. Condiția este îndeplinită, litigiul făcând obiectul prezentei cauze.

2) Excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare. în speță, finalitatea mediată ce va conduce Ia admiterea prezentei acțiuni este reprezentată de constatarea neconstituționalității dispozițiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020.

3) Norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Având în vedere că obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ privește desființarea în tot sau, în subsidiar, în parte, a unui ordin de ministru emis în considerarea ordonanței anterior amintite, legătura este evidentă. De altfel, această legătură nu este doar o condiție pentru sesizarea Curții Constituționale a României, ci este și o condiție sine qua non a acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

4) Norma vizată de excepție să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Fiind vorba despre un act normativ de dată foarte recentă, nu are cunoștință ca până la acest moment Curtea Constituțională a României să fi constat neconstituționalitatea dispozițiilor imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020.

Astfel, dispozițiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2) aduce o atingere libertății individuale, inviolabilă în lumina prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituția României. În cazul dispozițiilor pe care le consideră neconstituționale este alterată fundamental libertatea individului de a nu încheia vreo convenție și a nu se obliga prin contract împotriva voinței sale, ca simplu efect al adoptării unei norme. Libertatea contractuală și autonomia de voință sunt principii esențiale în statul de drept și în societățile democratice, motiv pentru care acestea reprezintă unele dintre principiile fundamentale ale dreptului civil contemporan.

Dispozițiile imperative ale art. IV din O.U.G. nr. 180/2020, prin impunerea încheierii unor contracte civile care au ca obiect obligații de a face - fără a le preleva consimțământul - aduc o vădită atingere principiului autonomiei de voință și a libertății contractuale care, dincolo de a afirma principiul potrivit căruia subiectele de drept civil sunt libere a încheia contracte civile, garantează înainte de toate faptul că niciun subiect de drept nu poate fi constrâns prin lege a încheia un act juridic în mod obligatoriu.

Dispozițiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2), împietează grav principiul fundamental al interzicerii oricărei forme de muncă forțată, astfel cum acestea au fost statuate prin prevederile art. 4 pct. 1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului [Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie) și cele corespondente ale art. 42 alin. (1) din Constituția României și aduc atingere libertății individuale în sensul libertății de a nu încheia acte împotriva voinței liber exprimate a celui care se obligă.

Dispozițiile imperative ale art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 nu pot fi justificate în temeiul prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituția României.

În afara unor situații izolate, toate formele de exercitare a profesiei de medic de familie respectă obligațiile ce le incumbă în temeiul contractelor de furnizare de servicii medicale încheiate în condiții de consimțământ liber exprimat, cu respectarea autonomiei de voință și a libertății contractuale - principii fundamentale într-un stat de drept - și nu desconsideră nicio obligație profesională indiferent de afecțiunea care planează asupra pacienților sau pe care o întâlnesc, o monitărizează și o tratează în cazul pacienților din propriile liste. Viziunea medicilor de familie asupra bolii COVID - 19 este una organică, chiar în contextul unei pandemii, iar aceștia o observă, o tratează și o supraveghează în condiții optime utilizând mijloacele cele mai indicate în măsura în care știința medicală le descoperă, iar rezultatele cercetărilor le diseminează și, în același timp, manifestând deosebită grijă pentru evitarea riscului epidemiologie, constrânși de limitările de ordin material și funcțional. Dispozițiile criticate sunt un superfluum în raport de un cadru legal si contractual suficient.

Față de acest context expus anterior, constrângerile pe care le urmăresc dispozițiile art. IV din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, nu sunt necesare în condițiile actuale într-o societate democratică, nu sunt proporționale cu situația sanitară existentă și sunt aplicate discriminatoriu, nicio altă categorie profesională nefiind silită să încheie acte juridice împotriva voinței individuale și astfel, constrângerile amintite nu respectă nici prevederile art. 53 alin. (2] din Constituția României.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a învederat că prin prevederile art. 8 alin. (3^1) - (3^3) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată potrivit dispozițiilor art. I din O.U.G. nr. 180/2020, a fost reglementat cadrul legal pentru instituirea măsurii izolării la domiciliu sau la o locație declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, a persoanelor cu semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, până la confirmarea bolii infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiției de caz, persoanele nu prezintă semne și simptome sugestive sau prezintă simptome, care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară, după caz, într-o locație alternativă atașată unității sanitare. Persoanele aflate în aceste situații au obligația informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate.

Trebuie reținut faptul că, prin dispozițiile art. I din O.U.G. br. 180/2020 legiuitorul a instituit o obligație legală în sarcina medicilor de familie, respectiv aceea de a monitoriza starea de sănătate a persoanelor care intră în câmpul personal de aplicare al art. 8 alin. (3^1) din Legea nr. 136/2020.

Obligația furnizorului de servicii medicale, de monitorizare a pacientului, nu reiese din interpretarea art. IV alin. (3) din O.U.G. br. 180/2020, ci ab initio, din interpretarea art. I al actului normativ anterior menționat.

Cu privire la presupusa încălcare a acordului de voință între părțile contractuale prin îngrădirea principiului autonomiei de voință și a libertății contractuale, precizează că în ceea ce privește acest drept, potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 180/2020, îngrădirea libertății contractuale a fost justificată în contextul consecințelor pozitive pe care le atrage pentru asigurarea drepturilor la îngrijirea sănătății de către medicii de familie.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că în cauza de față nu este îndeplinită condiția legăturii dintre soluționarea litigiului și dispoziția din lege considerată ca fiind neconstituțională.

Prin prevederile O.U.G. nr. 180/2020 este stabilit un tarif pentru caz monitorizare, respectiv:

"Plata medicilor de familie care furnizează serviciile de monitorizare a stării de sănătate a pacienților în condițiile art. 8 alin. (3^1) - (3^3) din Legea nr. 136/2020, republicată, se face prin tarif pe caz, pe baza unui contract distinct, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal în numele furnizorului servicii medicale în cadrul căruia își desfășoară activitatea medicul de familie, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care se elaborează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Tariful este de 105 RON. Furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut mai sus.

În ceea ce privesc nemulțumirile legate de monitorizarea pacienților asimptomatici, aceasta reprezintă o soluție adaptată la situația actuală, iar implicarea medicilor de familie este un act esențial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical de urgență și, în acest sens, prin O.U.G. s-a făcut un apel către toți medicii de familie să fie alături de toți colegii din sistemul medical pentru limitarea infecțiilor cu coronavirus, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să meargă la spitale pentru a face acele servicii medicale de radiografie și pentru a primi certificatele medicale care să ateste infectarea lor cu coronavirus și perioada de izolare care le-a fost indicată, astfel încât să poată solicita certificatul medical pentru obținerea concediului medical.

În concluzie, având în vedere că potrivit Ordinului comun MS și CNAS nr. 1822/1103/2020 serviciile de monitorizare la distanță sunt acordate în timpul programului de lucru, medicii de familie monitorizează cazurile asimptomatice și cazurile ușoare, iar în cazul aterării simptomatologiei, intervine serviciul de urgență și nu medicul de familie, cu precizarea că în cazul încheierii unui contract ambele părți își asumă clauzele acestuia, apreciază că medicii de familie sunt obligați a supraveghea starea de sănătate a pacienților de pe lista proprie.

Or, prin dispozițiile referitoare la prestația medicilor de familie prevăzute de Legea nr. 136/2020, O.U.G. nr. 180/2020, Ordinul comun MS și CNAS nr. 1822/2020, Ordinul MS nr. 1513/2020 nu sunt instituite atribuții suplimentare medicilor de familie față de cele menționate de Legea nr. 95/2006, republicată, respectiv H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a contractului-cadru.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale reiese faptul că nemulțumirea recurenților-reclamanți are drept principală cauză instituirea de către legiuitor a unei obligații de a încheia un contract de natură civilă, diferit de cele încheiate deja de către medicii de familie cu Casa de asigurări de sănătate, considerând că acest lucru reprezintă o ingerință în libertatea contractuală.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond nu a identificat existența unei legături directe dintre dispozițiile art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 și dispozițiile Ordinului nr. 1822/1105/2020 care a fost emis în scopul de a detalia aspecte cu privire la drepturile Casei de asigurări, dar și a furnizorilor de servicii medicale, a condițiilor de raportare și validare a serviciilor de monitorizare a stării de sănătate și modalitatea de plată în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180 din 22 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire Ia acordarea concediilor medicale, potrivit cărora furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2).

Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând, în esență că nefiind îndeplinită condiția legăturii dintre dispoziția din ordonanță cu soluționarea cauzei prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale.

Înalta Curte constată că obiectul cererii cu care recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ, respectiv, instanța de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinței curții de apel, îl reprezintă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

Având în vedere că Ordinul Ministrului Sănătății și al Preșdintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1822/1105/2020 a fost emis pentru punerea în aplicare a prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020, Înalta Curte constată că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 are legătură cu soluționarea cauzei.

Având în vedere particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile recurenților-reclamanți au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită privesc obligația de încheiere a unui contract de natură civilă stabilită în sarcina furnizorului de servicii medicale care au încheiat deja un contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate, critici invocate și prin cererea de chemare în judecată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și va rejudeca cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate formulată de recurenții-reclamanți Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale, potrivit cărora "furnizorul de servicii medicale care are încheiat contract de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară cu casa de asigurări de sănătate are obligația de a încheia contractul de natură civilă prevăzut la alin. (2), având în vedere că ordinul atacat este emis în baza Ordonanței, aceasta constituind temeiul de drept al emiterii.

În cazul în care ordonanța ar fi declarată neconstituțională, decizia Curții Constituționale s-ar răsfrânge și asupra legalității Ordinului nr. 1822/1105/2020, aspect în raport de care Înalta Curte constată ca fiind întrunite și cerințele indicate de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece, pe de o parte, excepția de neconstituțonalitate a fost invocată de reclamanți în fața primei instanțe și, pe de altă parte, nu s-a pronunțat, anterior, o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de petenți ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Față de considerentele expuse, constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va admite cererea și, pe cale de consecință, va sesiza Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

Dispozițiile O.U.G. nr. 180/2020 și ale Ordinului ministrului sănătății nr. 1513/2020 care stabilesc faptul că, pacienții asimptomatici sau cu forme ușoare de Covid-19 vor fi monitorizați și asistați medical de către medicii de familie prin mijloace de comunicare la distanță, se pot corobora cu dispozițiile art. 66 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc faptul că "Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei și, respectiv, familiilor în cadrul comunitării, fără discriminare" având în vedere că medicul de familie trebuie să acopere toată patologia umană, trebuie să stabilească un diagnostic și să intervină în urgențe, să supravegheze pacienții cronici și pe cei aflați în faze terminale, să prescrie tratament și să urmărească evoluția pacientului sub tratamentul respectiv, precum și să recomande reevaluarea pacientului de către un alt specialist sau internarea în spital.

În concluzie, având în vedere precizările Legii nr. 95/2006 potrivit cărora profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității, caracterul umanitar al profesiei de medic, precum și criza sanitară, suprasolicitarea medicilor din spitale, raționalizarea resurselor materiale și umane limitate, Înalta Curte constată că dispozițiile referitoare la prestația medicilor de familie prevăzute de Legea nr. 136/2020, O.U.G. nr. 180/2020 și Ordinul comun MS și CNAS nr. 1822/2020 nu pot fi interpretate într-un sens contrar principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante Societatea Medicilor de Medicină Generală-Medicină de Familie Iași și Colegiul Medicilor Iași împotriva sentinței nr. 15 din 01 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată numai cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale și rejudecând admite cererea formulată de Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași.

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (3) din O.U.G. nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale formulată de Colegiul Medicilor Iași și Societatea Medicilor de Medicină Generală - Medicină de Familie Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2022.