ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3825/2022

Ședința publică din data de 28 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.11.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea executării și anularea: (1) actului administrativ denumit Decizia nr. 10/30.07.2019 emisă de directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi, pentru deficiențele consemnate în Raportul nr. x/28.06.2019 încheiat în urma acțiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuție a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2018" înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu nr. x/05.08.2019, în ceea ce privește măsurile dispuse la punctul I. subpunct 3.2 și punctul I.8 și a (2) actului administrativ denumit încheiere nr. 54/04.10.2019, emis de către Comisia de soluționare a contestațiilor, înregistrată la CNAS cu nr. x/10.10.2019, prin care s-a respins contestația formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în ceea ce privește primul punct din aceasta, cu privire la măsurile dispuse la punctul I subpunct 3.2 și punctul I.8 din Decizia nr. 10/30.07.2019.

Prin sentința civilă nr. 211 din data de 24 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, privind suspendarea executării și anularea Deciziei nr. 10/30.07.2019 în ceea ce privește măsurile dispuse la punctul I, subpunctul 3.2. și punctul I.8, respectiv privind suspendarea executării și anularea încheierii nr. 54/04.10.2019 în ceea ce privește primul punct referitor la măsurile dispuse la punctul I, subpunctul 3.2. și punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019, ambele emise de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a formulat cereri de recurs reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, distinct, față de soluția pronunțată asupra cererii de suspendare și față de soluția pronunțată asupra cererii de anulare, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, pe de o parte, suspendarea executării Deciziei nr. 10/30.07.2019 a Curții de Conturi în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. I.3.2 și I.8., iar pe de altă parte, anularea deciziei anterior menționate în privința măsurilor de la pct. I.3.2 și I.8. și a încheierii nr. 54/4.10.2019, în partea care se referă la soluționarea contestației împotriva celor două măsuri.

Sunt invocate în cererea de recurs referitoare la suspendare motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în cererea de recurs referitoare la anulare motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește respingerea cererii de anulare a celor două măsuri, criticile recurentei-reclamante sunt următoarele:

Măsura nr. I.3.2. impusă prin Decizia nr. 10/2019 excede atribuțiilor de control ale CNAS, având în vedere că potrivit art. 4 pct. 43 și 53 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, acest minister este autoritatea care avizează/aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa. De asemenea, potrivit aceluiași act normativ, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv cea a municipiului București, sunt servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Potrivit art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, managerul spitalului public stabilește și aprobă numărul de personal, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătății sau, după caz, de către autoritățile administrației publice locale. Potrivit dispozițiile art. 17 lit. a), c) și d) din Ordinul M.S. nr. 1078/2010, direcțiile de sănătate publică au atribuții în domeniul resurselor umane.

În concluzie, potrivit actelor normative arătate, casele de asigurări de sănătate nu sunt abilitate a controla sau monitoriza documentele care stau la baza cuantificării influențelor financiare determinate de creșterile salariale acordate de unitățile sanitare, indiferent dacă se găsesc în subordinea Ministerului Sănătății sau au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale.

Activitatea de control în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate este reglementată prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 1012/2013, potrivit căruia structurile de control au ca scop principal de acțiune prevenirea, identificarea, combaterea și sancționarea actelor și faptelor de încălcare a legislației în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu privire la acordarea asistenței medicale, medicamentelor, dispozitivelor medicale, materialelor sanitare, concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate.

Or, prin angrenarea personalului din structurile de control ale CNAS în alte activități de control decât cele prevăzute de lege în sarcina lor, s-ar ajunge la situația ca activitatea furnizorilor de servicii medicale aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate să nu mai fie supusă în mod regulat acțiunilor de control, având în vedere numărul limitat de angajați cu atribuții de control din cadrul CNAS/CASJ.

Astfel, CNAS ar suferi o pagubă, prin neacoperirea activităților de control cu privire la acordarea serviciilor medicale, în condițiile în care, potrivit legii, are atribuții de gestionare și administrare a FNUASS.

Instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 260 și art. 305 din Legea nr. 95/2006, făcând confuzie între controlul serviciilor medicale furnizate persoanelor asigurate de către furnizorii de servicii medicale, în baza contractelor încheiate de aceștia din urmă cu CAS și controlul cu privire la drepturile salariale acordate personalului medical din cadrul unităților spitalicești.

Este adevărat că și sumele aferente majorărilor salariale solicitate spre decontare de către furnizorii de servicii medicale în conformitate cu dispozițiile Ordinului MS și președintelui CNAS nr. 78/14/2018 au fost acordate în baza unor contracte încheiate între casele de asigurări de sănătate și unitățile sanitare publice, însă art. 305 din Legea nr. 95/2006 nu se referă la aceste contracte.

În concluzie, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare, CNAS a respectat atribuțiile de control în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, măsura dispusă de Curtea de Conturi raportându-se la atribuții care nu sunt ale structurilor de control din cadrul CNAS, ci ale ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora se află unitățile sanitare cu paturi.

Cât privește măsura de pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, recurenta-reclamantă arată că judecătorul fondului nu a luat în considerare argumentele sale, potrivit cărora cadrul normativ stabilește că indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă, pentru care angajatorii depun cereri de restituire, reprezintă creanțe ale bugetului FNUASS care se pot încadra la alte datorii curente, iar nu și la datorii comerciale.

Astfel, potrivit OMFP nr. 629/2009 care stabilește modul de completare a Anexei 1 "Bilanț" la dările de seamă trimestriale și anuale întocmite de către instituțiile publice, la cod rând 22 "Datorii comerciale și avansuri", cod rând 61 din bilanț, din soldurile conturilor 461 Debitori și 461 Creditori se raportează numai sumele reprezentând creanțe și datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Însăși definiția creanțelor comerciale duce la excluderea încadrării în această categorie a indemnizațiile achitate pentru incapacitate temporară de muncă.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de fond nu a răspuns tuturor argumentelor de nelegalitate pe care le-a invocat prin cererea introductivă.

3.2. În ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a celor două măsuri, criticile recurentei-reclamante sunt următoarele:

Erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ. Astfel, condiția cazului bine justificat este întrunită întrucât, așa cum se observă dintr-o pipăire a fondului, prima măsură dispusă de Curtea de Conturi nu ține seama că atribuțiile de control pretinse nu aparțin CNAS, ci ordonatorilor principali de credite ai unităților sanitare, respectiv Ministerului Sănătății prin direcțiile de sănătate publică sau, după caz, consiliilor locale/județene.

Este îndeplinită și condiția pagubei iminente întrucât punerea în executare a măsurii de la pct. I.3.2 al Deciziei nr. 10/2019 ar implica angajarea unui număr foarte mare de personal din structurile de control în respectiva activitate, având în vedere numărul mare de unități spitalicești publice în cadrul cărora ar trebui urmate acțiunile de control cu privire la sumele aferente majorărilor salariale. Prin urmare, este nefondată aserțiunea instanței de fond, potrivit căreia nu s-a dovedit producerea unei perturbări efective și excesive a activității la nivelul CNAS, prin punerea în executare a măsurii.

De asemenea, în privința măsurii nr. I.8, recurenta arată că, în situația în care aceasta ar fi pusă în executare, s-ar ajunge la prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, faptă prevăzută de art. 41 pct. 3 și care se sancționează potrivit art. 42 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 82/1991.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În motivare a arată că există o contradicție în susținerile recurentei prin care este criticată măsura de la pct. I.3.2. din Decizia nr. 10/2019.

Astfel, deși afirmă că are atribuții de gestionare și administrare a FNUASS, CNAS critică hotărârea, arătând că nu are atribuții de control în privința sumelor acordate furnizorilor de servicii medicale din FNUASS, în baza contractelor încheiate de aceștia cu casele de asigurări de sănătate.

Măsura de la pct. I.3.2., a fost dispusă ca urmare a constatării includerii în sumele solicitate de furnizori de servicii medicale pentru acoperirea creșterilor salariale și a contravalorii indemnizației de hrană, în valoare de 22.867.729 RON. Recurenta susține că nu are atribuții de control în privința stabilii drepturilor salariale ale personalului din unitățile sanitare, însă nu acest aspect este avut în vedere la verificarea realității sumelor decontate. Contractele încheiate în vederea decontării influențelor salariale se subsumează tot art. 258 din Legea nr. 95/2006, conform anexei la Ordinul nr. 78/14/2018, aceste contracte încheindu-se doar cu unitățile sanitare aflate deja în contract, de unde decurge și obligația de control reglementată de art. 260 și art. 305 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

CNAS gestionează FNUASS și are calitatea de ordonator de credite, iar modul de executare a contractelor încheiate pentru decontarea influențelor financiare determinate de creșterile salariale intră în atribuțiile sale, sumele fiind plătite din FNUASS.

În calitate de ordonator de credite, CNAS are obligația de control asupra sumelor decontate, indiferent de tipul de contract încheiat și chiar dacă acesta nu a fost avut în vedere la data adoptării Legii nr. 95/2006, obligația legală generală prevăzută de art. 260 și art. 305 alin. (1) din lege, rămânând operabilă.

În privința măsurii de la pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, arată că aceasta s-a bazat pe constatarea nerespectării întrutotul a prevederilor legale privind întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile și întocmirea situațiilor financiare.

Modul de înregistrare al indemnizațiilor pentru concedii medicale datorate de casele de asigurări angajatorilor numai la rândul 60 din bilanț "datorii comerciale, avansuri și alte decontări", nu și la rândul 61 "datorii comerciale și avansuri", conduce la prezentarea unei imagini eronate a poziției financiare a caselor de asigurări de sănătate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de reclamanta CNAS împotriva respingerii cererii de anulare a actelor Curții de Conturi, Înalta Curte constată următoarele:

Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă arată, subsumat cazului de casare menționat, că soluția instanței de fond este motivată lacunar și incert, prin raportare numai la susținerile pârâtei și fără tratarea argumentelor din cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că prin sentința recurată au fost tratate motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă. Astfel, în ceea ce privește măsura de la pct. I.3.2. al Deciziei nr. 10/30.07.2019, contestată, reclamanta a invocat un unic motiv de nelegalitate constând în neîncadrarea în atribuțiile de control pe care le exercită CNAS a aspectelor a căror verificare este impusă prin măsura anterior menționată.

Acest motiv de nelegalitate a fost analizat de către instanța de fond, care a reținut nerespectarea de către CNAS, în cadrul exercitării atribuțiilor sale de control, a dispozițiilor art. 280 alin. (1) lit. e) și art. 301 lit. b) din Legea nr. 95/2006 și a art. 43 pct. 1, 2 și 3 și art. 44 pct. (8) din Ordinul CNAS nr. 1630/2018, precum și nerespectarea la nivelul caselor de asigurări de sănătate județene a dispozițiilor Legii nr. 500/2002, a art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, a OMFP nr. 1792/2002, OMS/CNAS nr. 763/377/2016 și OMS/CNAS nr. 196/139/2017.

Astfel, în esență, instanța de fond, a reținut că reclamanta nu a prezentat argumente concludente contrare celor reținute prin actele de control, potrivit cărora sumele decontate pentru suportarea influențelor financiare asupra drepturilor salariale au la bază contracte încheiate de casele de asigurări de sănătate județene cu unitățile sanitare publice, modul de executare a acestor contracte intrând în sfera de control a CNAS.

Instanța de fond a motivat și respingerea cererii de anulare a măsurii de la pct. I.8., reținând că aceasta privește aspecte de natură contabilă, în privința cărora reclamanta nu a probat contrariul celor reținute de Curtea de Conturi, prin solicitarea unei expertize financiar-contabile.

Drept urmare, constatând că argumentele din cererea introductivă au fost tratate, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând criticile din recurs subsumate cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima măsură contestată este cea prevăzută la pct. I.3.2. din Decizia nr. 10/2019, măsură potrivit căreia autoritatea de audit a impus CNAS planificarea și efectuarea de controale în vederea verificării legalității și realității sumelor aferente majorărilor salariale solicitate spre decontare de furnizorii de servicii medicale și decontate de casele de asigurări de sănătate județene din FNUASS, cu luarea măsurilor legale care se impun, după caz.

Constatarea care a stat la baza impunerii măsurii a fost aceea a neverificării de către CNAS a plăților făcute din bugetul FNUASS, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate județene, către furnizorii de servicii medicale pentru plata influențelor financiare determinate de punerea în aplicare a unor prevederi legale referitoare la salarizarea personalului încadrat în unitățile sanitare.

Astfel, s-a reținut că spitalele au solicitat și încasat în plus sume reprezentând influențe financiare privind creșterile salariale finanțate din bugetul FNUASS, prin includerea în sumele solicitate și a contravalorii indemnizației de hrană, care nu era vizată de actul normativ care a stat la baza încheierii contractelor pentru suportarea acestor influențe financiare (a se vedea O.U.G. nr. 114/2017 și Ordinul M.S. și Președintelui CNAS nr. 78/14/2018)

Criticile reclamantei, reiterate în recurs sub incidența cazului de casare referitor la greșita aplicare a legii, nu privesc constatarea de fond a Curții de Conturi - a decontării greșite a contravalorii indemnizației de hrană, ci chestiunea procedurală a lipsei atribuțiilor de control asupra acestor decontări cerute de către furnizorii de servicii.

Ceea ce susține recurenta-reclamantă este că atribuțiile sale de control sunt restrânse la contractele privind furnizarea serviciilor medicale de către unitățile sanitare, care sunt diferite de contractele privind decontarea influențelor financiare determinate de creșterile salariale. Or, dispozițiile art. 260 și art. 305 din Legea nr. 95/2006, invocate atât de Curtea de Conturi cât și de către instanța de fond, se referă la prima categorie de contracte și nu sunt aplicabile celei de-a doua categorii, aceste dispoziții fiind greșit interpretate de către instanța fondului.

Înalta Curte, constată nefondate criticile recurentei. Este în afara oricărei îndoieli că plățile menționate au fost făcute din bugetul FNUASS, în baza unor contracte pe care casele de asigurări de sănătate județene le-au încheiat cu furnizorii de servicii medicale, în temeiul O.U.G. nr. 114/2017 și a Ordinului M.S. și Președintelui CNAS nr. 78/14/2018. Obiectul contractelor l-a constituit acordarea sumelor pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 153/2017 și ale O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la aplicarea anumitor majorări salariale.

Având în vedere că, potrivit art. 220 alin. (3) și art. 280 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, gestionarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate revine, în condițiile legii, CNAS și caselor de asigurări de sănătate, recurenta-reclamantă are certe atribuții de control în privința plăților făcute din acest Fond.

Mai mult, Ordinul nr. 78/14/2018 trimite la încheierea contractelor pentru acoperirea majorărilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 114/2017, în temeiul art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Astfel, chiar dacă norma de rang superior se referă la contractele pe care casele de asigurări le încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pentru furnizarea de servicii și pentru plata acestora, acestei norme îi sunt asimilate, prin Ordin, și contractele încheiate de casele de asigurări cu furnizorii de servicii medicale pentru acoperirea majorărilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 114/2017. Ca atare, sunt incidente prevederile art. 260 și art. 305 alin. (1) din aceeași lege referitoare la exercitarea controlului CNAS.

În același sens este de menționat că în anexa la Ordinul nr. 78/14/2018, care cuprinde clauzele contractului, este stipulat că suma lunară contractată nu poate depăși suma corespunzătoare influențelor financiare determinate de punerea în aplicare a prevederilor din domeniul salarizării, ceea ce implică controlul CNAS asupra nivelului acestor decontări.

Chiar și în lipsa prevederilor anterior invocate ale Ordinului, gestionarea FNUASS impune recurentei-reclamante atribuția de control asupra legalității sumelor decontate din Fond, în baza oricăror contracte.

În concluzie, calitatea de gestionar al FNUASS și ordonator principal de credite atrage în sarcina CNAS atribuții de control în privința decontărilor anterior menționate, ce au fost exercitate necorespunzător și care au determinat autoritatea de audit să rețină că se impunea elaborarea de către CNAS a unei proceduri unitare privind verificarea modului de stabilire a influențelor financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul încadrat în unitățile spitalicești.

CNAS nu realizează numai controlul serviciilor medicale furnizate și raportate de către furnizorii de servicii medicale și decontate de casele de asigurări, ci și verificarea modului în care au fost calculate și solicitate la decontare sumele lunare aferente influențelor financiare determinate de creșterile salariale, câtă vreme și pentru acestea s-au încheiat contracte, iar sursa de finanțare a reprezentat-o FNUASS.

În ceea ce privește măsura de la pct. I.8. din Decizia nr. 10/2019, aceasta a constat în impunerea obligației de a respecta cadrul legal în întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile, a conturilor contabile, precum și în completarea situațiilor financiare, astfel încât să prezinte imaginea fidelă a poziției financiare a entităților din subordinea CNAS. Constatarea care a determinat măsura a fost aceea potrivit căreia aceste entități nu ar fi respectat întrutotul prevederile legale în materie de întocmire a situațiilor financiare, în sensul că în bilanțul contabil contravaloarea indemnizațiilor de concediu medical datorate de Casa de Asigurări de Sănătate angajatorilor a fost înregistrată numai la rândul 60:

"Datorii comerciale, avansuri și alte decontări", nefigurând și la rândul 61:

"Datorii comerciale și avansuri".

S-a apreciat de către autoritatea de audit că, în această manieră, datoriile caselor județene nu au fost corect preluate în formularul de bilanț și nici în Anexa nr. 40 c:

"Situația activelor și datoriilor financiare la 31.12.2018", concurând astfel la prezentarea unei imagini eronate a poziției financiare a acestor entități.

Înalta Curte constată fondate criticile recurentei-reclamante privitoare la această măsură. Instanța de fond a respins greșit argumentele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă, cu motivarea că reclamanta nu a propus proba cu expertiză financiar-contabilă spre a demonstra corecta încadrare a respectivelor datorii în formularul de bilanț.

Așa cum arată recurenta-reclamantă, raportat la reglementările contabile incidente, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, pentru care angajatorii depun cereri de restituire la casele județene, reprezintă creanțe față de bugetul FNUASS, încadrabile la categoria datoriilor curente, însă nu și la categoria datoriilor comerciale.

Acest aspect rezultă din dispozițiile OMFP nr. 629/2009, potrivit cărora, la cod rând 61 din bilanț se raportează soldurile conturilor 461 Debitori și 462 Creditori, însă numai sumele reprezentând creanțe și datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. Printre acestea nu se numără indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, ce nu sunt creanțe provenite din comerț, respectiv din activități economice.

În acest sens este și poziția Ministerului Finanțelor Publice, expusă în adresa nr. x/4.08.2020, administrată ca probă în recurs, potrivit căreia sumele reprezentând contravaloarea concediilor medicale datorate angajatorilor se raportează în formularul "Bilanț" la rândul 60 "Datorii comerciale, avansuri și alte decontări", în timp ce la cod rând 61 din bilanț se raportează numai sumele reprezentând creanțe și datorii comerciale provenind din furnizarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei CNAS, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, va anula Decizia nr. 10/30.07.2019 și încheierea nr. 54/04.10.2019, ambele emise de pârâtă, în ceea ce privește măsurile dispuse la punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

II.2. În ceea ce privește recursul îndreptat împotriva respingerii cererii de suspendare a executării celor două măsuri contestate, Înalta Curte constată că, prin soluționarea definitivă a acțiunii în anularea măsurilor, încetează să existe interesul procesual pentru soluționarea recursului referitor la suspendarea măsurilor, care putea avea efect numai până la pronunțarea prezentei decizii definitive.

Pentru acest motiv, în temeiul art. 496 raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția asupra cererii de suspendare, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 211 din data de 24 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția asupra acțiunii în anulare.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Anulează Decizia nr. 10/30.07.2019 și încheierea nr. 54/04.10.2019, ambele emise de pârâtă, în ceea ce privește măsurile dispuse la punctul I.8 din cuprinsul Deciziei nr. 10/30.07.2019.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția asupra cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2022.