ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5866/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2019, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - PICCJ a contestat Ordinul de salarizare nr. 2117 din 14 06 2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind drepturile salariale începând cu 19.04.2015, respectiv 1 decembrie 2015 și răspunsul la plângerea prealabilă nr. 2365/25 iulie 2019, solicitând anularea Ordinului de salarizare nr. 2117 din 14 06 2019 emis de Procurorul General al PICCJ și a răspunsului la plângerea prealabilă nr. 2365/25 iulie 2019 și obligarea PICCJ să emită un nou ordin de salarizare care să țină seama și de sentința civilă nr. 1161/07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2007.

Prin sentința civilă nr. 630 din data de 22 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat Ordinul de salarizare nr. 2117 din 14.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și răspunsul la plângerea prealabilă nr. 2365 din 25.07.2019 și a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de salarizare care să ia în considerare sentința civilă nr. 1161 din 07.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Împotriva sentinței civile nr. 630 din data de 22 iulie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea, dar și cu aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece, în speța dedusă judecății nu există putere de lucru judecat.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a depus note de ședință prin care arată că drepturile salariale stabilite prin Ordinul nr. 1404/21.10.2020 i-au fost achitate integral la data de 2.06.2021 anexând dovezi în acest sens.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 05 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cererea de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Astfel, intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului de salarizare nr. 2117 din 14.06.2019 emis de Procurorul General al PICCJ și a răspunsului la plângerea prealabilă nr. 2365/25 iulie 2019 și obligarea PICCJ să emită un nou ordin de salarizare care să țină seama și de sentința civilă nr. 1161/07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2007.

Instanța de fond a admis cererea dedusă judecății, a anulat Ordinul de salarizare nr. 2117 din 14.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și răspunsul la plângerea prealabilă nr. 2365 din 25.07.2019 și a obligat pârâtul să emită pentru reclamant un nou ordin de salarizare care să ia în considerare sentința civilă nr. 1161 din 07.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Intimatul-reclamant a depus la dosar Ordinul nr. x/21.10.2020 emis de parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 25.12.2016, data pensionării, domnul A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș beneficiază de "o indemnizație de încadrare lunară de 21.313 RON (corespunzătoare unei vechimi în funcție de peste 20 ani și gradație 5; un cuantum de 4.796 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; un cuantum de 3.197 al sporului pentru condiții deosebite de muncă" și a menționat că drepturile salariale rezultate din acest ordin, i-au fost achitate integral.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1404/21.10.2020 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale intimatului-reclamant, promovarea recursului la data de 23.12.2020 apare ca lipsit de interes.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant A. și va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 630 din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.