ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1413/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 02.07.2019, reclamanta A. a chemat in judecata pe paratul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, solicitand instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispuna anularea în parte a Ordinului nr. 1456/17.05.2019 emis de parat, in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantei; obligarea paratului la emiterea unui nou ordin prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de -09.04.2015, pe baza unei VRS de 440,16 RON și din 01.12.2015, pe baza unei VRS de 484,18 RON, actualizate cu inflația și dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 946 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, in ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflație si acordarea dobânzii legale.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a anulat Ordinul PICCJ nr. 1456/17.05.2019.

A fost obligat paratul la emiterea unui nou ordin prin care sa recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.05.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale aferente perioadei 09.04.2015-01.05.2019, ca inadmisibil.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflație si acordarea dobânzii legale, ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect, întrucât prin art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, s-a stabilit salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat casarea sentinței atacate pentru următoarele motive:

- prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților;

- în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică;

- s-au încălcat Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008 prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007;

S-a solicitat Solicităm admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 și respingerea acțiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

In ceea ce privește excepția lipsei de obiect invocată, a arătat că aceasta vizează o perioadă care nu a fost avută in vedere de sentința recurată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta are calitatea de personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor și procurorilor in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacau.

Prin Ordinul nr. 1456/17.05.2019 emis de parat i s-au stabilit drepturile salariale cu începere din data de 01.05.2019, data trecerii in tranșa de vechime superioară, pe baza unei VRS de 463,5 RON.

Reclamanta a formulat contestație administrativa împotriva ordinului de mai sus, dar aceasta a fost respinsa ca neîntemeiata prin adresa nr. x/05.06.2019, solicitând stabilirea drepturilor salariale pe baza unei VRS de 484,18 RON, cu luarea in considerare a majorărilor de 4% si 4,5% prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 13/2008.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâta a aplicat dispozițiile legale antereferite, însă valoarea concretă și corectă a VRS trebuie să fie cea de 484,18 RON, întrucât dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamanta a depus la dosar hotărâri judecătorești cu privire la care a arătat că au fost recunoscute valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială, nu pot fi primite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit pentru perioada 01.12.2016 -31.12.2017, salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Înalta Curte constată că acest ordin colectiv nu are în vedere perioada asupra căreia s-a pronunțat prima instanță, putând fi valorificat eventual ca un argument in susținerea pretențiilor intimatei reclamante, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii ca lipsită de obiect.

In ceea ce privește soluția pronunțată in recurs în interesul legii și cele două decizii ale Curții Constituționale invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu sunt relevante pentru speța dedusă judecății, întrucât, astfel cum s-a arătat în prezentele considerente, ne aflăm în prezenta aplicării unor dispoziții legale privind egalizarea salarială la nivelul familiei ocupaționale, astfel cum au fost acestea interpretate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 946 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.