ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea formulată și înregistrată la data de 06.08.2019 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, sub nr. x/2019 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar Costești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, a solicitat obligarea celor două comisii să răspundă la cererilor formulate de aceasta, nr. 2683/12.02.2019, nr. 5065/18.03.2019 și nr. 7875/23.04.2019 către Comisia Locală de Fond Funciar Costești și nr. 439/07.05.2019 către Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, în sensul eliberării de copii de pe actele numitului B., acte ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, dar și copii de pe Registrele agricole din anul 1955-1958 și 1959-1963. A mai solicitat reclamanta și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale. Prin sentința civilă nr. 697 din data de 17 octombrie 2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, secția Civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locala de Fond Funciar Costești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 01.11.2019, sub nr. x/2019.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 39 din 5 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Costești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, ca neîntemeiată.

Prima cerere de recurs. Împotriva sentinței nr. 39 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs reclamanta A..

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 1537 din data de 16.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de recurenta reclamantă A. împotriva sentinței nr. 39 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele pârâte Comisia Locala de Fond Funciar Costești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, ca nemotivat.

A doua cerere de recurs. La data de 09.12.2020 reclamanta A. a formulat doua cerere de recurs împotriva sentinței nr. 39 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x.

Hotărârea instanței de recurs. În ședința publică din data de 11.02.2021, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, iar prin decizia nr. 461 din data de 11.02.2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 39 din 05.02.2020 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Locală Fond Funciar Costești și Comisia Locală Judeteana de Fond Funciar Argeș, ca inadmisibil.

Cererea de recurs înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva deciziei nr. 1537 din data de 16.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs. În considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de față, ca inadmisibilă. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată astfel, expres și limitativ, categoria hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac. În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Din datele speței de față rezultă că recursul a fost promovat împotriva deciziei civile nr. 1537 din data de 16.07.2020, prin care Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de recurenta reclamantă A. împotriva sentinței nr. 39 din 5 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele pârâte Comisia Locala de Fond Funciar Costești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, ca nemotivat, iar respectiva decizie este definitivă și nu putea fi atacată cu recurs. Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,