ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5843/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 iunie 2019, pe rolul Tribunalului Satu Mare, sub numărul x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Dorolț, prin Primar au solicitat revocarea Autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică nr. 1 din 26.09.2018, emisă pentru prestarea, de către societatea C. S.R.L., a activității cu cod CAEN - 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, în localitatea Dorolț, precum și a vizei de prelungire a valabilității acesteia. 1.

Prin încheierea de ședință din 9 septembrie 2019 s-a dispus introducerea în cauză a societății C. S.R.L. . 1.

Prin sentința civilă nr. 461 pronunțată la 11 noiembrie 2019, Tribunalul Satu Mare a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de intervenienta forțată C. S.R.L. și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Dorolț, prin Primar și C. S.R.L., obligând, totodată reclamanții să achite intervenientei forțate suma de 1000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus. 1.

Prin decizia nr. 312 din 19 iunie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B., împotriva sentinței nr. 461 pronunțată la 11 noiembrie 2019 de Tribunalul Satu Mare, o astfel de hotărâre fiind casată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare, la aceeași instanță. 2. Hotărârea instanței de fond În rejudecare, a fost format dosarul nr. x/2019, iar prin sentința nr. 472 din 30 decembrie 2020, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanții A. și B. și, în consecință, a anulat Autorizația de funcționare pentru desfășurarea de activități de alimentație publică nr. 1 din 26.09.2018, eliberată în favoarea intervenientei C. S.R.L. și a obligat pârâta Primăria Comunei Dorolț, prin Primar și intervenienta să plătească reclamanților suma de 150 RON. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intervenienta forțată C. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3. Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, instanța a admis recursul declarat de recurenta C. S.R.L., împotriva sentinței nr. 472 din 30 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casat-o în tot și, rejudecând fondul, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Dorolț și C. S.R.L., obligând, totodată reclamanții intimați să plătească, în favoarea recurentei S.C. C. S.R.L., suma de 3980 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în fond și recurs. 4. Cererea de revizuire exercitată împotriva deciziei nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 iulie 2021, revizuenții B. și A. au solicitat revizuirea deciziei nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Au susținut revizuenții, în esență, că această decizie este potrivnică primei hotărâri, respectiv deciziei nr. 312 din 19 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, nemaiputându-se stabili, prin decizia atacată, contrariul a ceea ce s-a stabilit, între părți, prin hotărârea judecătorească anterioară, rămasă definitivă. Susțin revizuenții că, în cauza de față, Curtea de Apel Oradea a pronunțat două decizii contradictorii, cea de-a doua, reprezentată de hotărârea atacată prin prezenta cale extraordinară de atac, încălcând, în opinia acestora, principiul puterii lucrului judecat, de care se bucură, în virtutea prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., următoarele considerente ale deciziei nr. 312 din 19 iunie 2020: · Legea nr. 212/2018 a modificat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, instituind totodată și situații de excepție; · Una dintre acestea este cea care privește acțiunile îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost înlăturarea obligației de a formula plângere prealabilă în situațiile în care aceasta nu poate conduce la anularea sau remedierea actului contestat. Or, întrucât potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 autoritatea emitentă a actului nu poate, ea însăși, proceda la anularea actului administrativ nelegal, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, devine iluzorie derularea procedurii prealabile, scopul urmărit fiind imposibil de atins, fără generarea unui litigiu pe rolul instanței; · În speță, autorizația de funcționare contestată a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, astfel cum reține instanța de fond, în baza acesteia fiind deschis și funcționând un bar. · Faptul că Regulamentul de autorizare și funcționare a unităților comerciale de pe raza comunei Dorolț, aprobat prin Hotărârea nr. 83/2015 a Consiliul local Dorolț, prevede posibilitatea anulării autorizațiilor de funcționare nu are relevantă în cauză, întrucât anularea autorizației de funcționare se face cu respectarea prevederilor legale" Arătând că puterea lucrului judecat acoperă și soluțiile date de instanță asupra unor probleme incidente care, deși nu au fost abordate direct și expres, au fost rezolvate implicit și în mod necesar pentru a genera soluția finală, susțin revizuenții că, în prezenta cauză, sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, fiind potrivnică deciziei nr. 312 din 19 iunie 2020, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2019.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 august 2021, intimata Primăria Comunei Dorolț, prin Primar, a arătata că lasă la aprecierea instanței maniera de soluționare a cererii de revizuire. În cauză a formulat întâmpinare și intimata C. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată, cu obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire Analizând, cu prioritate, termenul de formulare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost depusă cu nerespectarea termenului legal, pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. Hotărârile considerate a fi potrivnice de către revizuenții B. și A. sunt reprezentate de decizia nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 312 din 19 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019. În speță, ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia 404 din 19 mai 2021, data rămânerii definitive a acestei hotărâri fiind chiar data pronunțării, întrucât nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului. Prin urmare, termenul de exercitare a cererii de revizuire este de o lună, calculat de la data de 19 mai 2021, iar conform art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., acest termen, care s-a împlinit la data de 19 iunie 2021 (sâmbătă), a fost prelungit până pe data de 21 iunie 2021 (luni). Având în vedere că revizuenții au depus cererea de revizuire prin poștă, la data de 26 iulie 2021, Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În sensul celor indicate mai sus, având în vedere și faptul că revizuenții susțin teza caracterului potrivnic ce ar deriva din nerespectarea autorității de lucru judecat de care beneficiază considerentele decizorii ale deciziei nr. 312 din 19 iunie 2020, Înalta Curte se va raporta și la aspectele statuate de Curtea Constituțională prin punctele 15 - 20 ale deciziei sale nr. 346 din 6 iunie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 și ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, potrivit cărora: 15. Curtea a analizat, prin decizia menționată, o critică similară celei din cauza de față, potrivit căreia termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunțării celei de-a doua hotărâri, astfel că persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorității de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menționat, deoarece nu poate lua cunoștință de acestea în timp util. Față de această critică, Curtea a reținut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepției de neconstituționalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. 16. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. 17. În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 18. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. 19. De altfel, Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. 20. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 513 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității cererii de revizuire, promovată împotriva deciziei civile nr. 404 din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, cu consecința respingerii acestei cereri, ca tardiv formulată. De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata - intervenientă C. S.R.L., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte și va dispune obligarea revizuenților B. și A. la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial parțial, în sumă de 1000 RON (dovedit prin înscrisurile depuse în dosarul pendinte la fila x), apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, aplicabile fazei de judecată a revizuirii, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocațial de 3.213 RON, solicitat de intimata - intervenientă, este vădit disproporționat. PENTRU ACESTE MOTIVE,