ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4136/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Oradea, prin Primar și Consiliul local al municipiului Oradea, anularea hotărârilor Consiliului Local al municipiului Oradea nr. 1328, nr. 1329, nr. 1330, nr. 1331, nr. 1332, nr. 1333, nr. 1334, nr. 1335, nr. 1336 și nr. 1337 din data de 21.12.2017; precum și anularea deciziei de impunere pentru anul 2018 nr. 34474 din 12.01.2018 și a dispoziției nr. 846 din data de 25.04.2018 emise de Primarul municipiului Oradea.

Hotărârea primei instanțe și recursul promovat împotriva acesteia Prin sentința nr. 1418 din 26 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și s-a dispus anularea ca nelegale a actelor contestate de parte, precum și obligarea pârâților să achite reclamantei cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 8078 RON, reprezentând taxa de timbru, cheltuieli de transport și onorariu avocat. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Municipiul Oradea, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului Oradea, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 04.01.2019, sub nr. x/2018. Prin decizia nr. 129/CA/2021-R din data de 12.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimat recursul declarat de recurenții Municipiul Oradea, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al municipiului Oradea, împotriva sentinței nr. 1418/CA din 26.10.2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii de perimare Împotriva deciziei Curții de Apel Oradea, prin care s-a constatat perimat recursul, au declarat recurs pârâții Municipiul Oradea, prin Primar și Consiliul Local al municipiului Oradea, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Au solicitat recurenții admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii excepției perimării invocate din oficiu, a repunerii cauzei pe rol și fixării unui termen de judecată cu citarea părților, în vederea continuării judecății recursului formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor. În dezvoltarea recursului au susținut, după o succintă prezentare a situației de fapt, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 416 din C. proc. civ., în opinia părții nefiind îndeplinite condițiile perimării. Astfel, au arătat recurenții că suspendarea reglementată în art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței, fiind dispusă atunci când soluția din cauza a cărei judecată se suspendă depinde de soluția dintr-un alt dosar, și anume dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea, soluționat definitiv prin decizia nr. 288/CA/2020-R din data de 17.06.2020. Au opinat în sensul că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, prin act de procedură înțelegându-se orice operațiune juridică sau înscris efectuat pentru declanșarea procesului, în cursul acestuia și în legătură cu activitatea procesuală a părților sau a instanței de judecată, respectiv înscrisul care constată această operațiune. Ca urmare, au apreciat că din categoria actelor de procedură fac parte și încheierile de ședință, respectiv hotărârile judecătorești, acestea din urmă comunicându-se din oficiu părților, în temeiul art. 427 din C. proc. civ., de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii. În dezvoltarea acestei opinii, recurenții-pârâți au susținut că termenul de perimare nu a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 288/CA/2020-R din data de 17.06.2020, ci ar fi trebuit să curgă de la comunicarea acesteia. Or, din moment ce această comunicare nu a fost realizată cu pârâții, ci doar cu recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., termenul de perimare nu a început să curgă. De asemenea, recurenții-pârâți au subliniat că ultimul act de procedură ce ar fi trebuit îndeplinit în cauză de către instanță în dosarul nr. x/2018 era comunicarea deciziei de soluționare a acestuia, abia de la data comunicării acestei hotărâri începând curgerea termenului de perimare a cauzei pendinte. Conchizând, au susținut că necomunicarea deciziei nr. 288/CA/2020-R din 17.06.2020 nu li se poate imputa în aprecierea rămânerii dosarului în nelucrare timp de 6 luni, în condițiile în care instanța de judecată avea obligația prevăzută de lege, de a comunica din oficiu decizia după redactare și semnare.

Apărările formulate în cauză În cauză, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare față de recursul promovat de recurenții-pârâți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce succed. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu si a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. În esență, criticile recurenților-pârâți vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 416 din C. proc. civ. referitoare la condițiile intervenirii perimării, aceștia susținând că termenul de perimare nu a început să curgă de la data de 17.06.2020, data soluționării dosarului nr. x/2018, deoarece ultimul act de procedură ce trebuia îndeplinit de către instanță era comunicarea hotărârii pronunțate, lucru care nu s-a întâmplat. Judecătorul fondului a constatat că în cauză a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., reținând că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, respectiv încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2019, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea, care a intervenit la data de 17.06.2020, prin decizia nr. 288/CA/2020-R, părțile nu au efectuat demersuri în vederea reluării judecății. Așadar, până la termenul de judecată din 12 februarie 2021, fixat în vederea discutării perimării, cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile pârâților mai mult de 6 luni, iar aceștia nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici nu au făcut dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării. Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată." Perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată. Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Analizând cerințele prevăzute de lege pentru a interveni sancțiunea perimării, care rezultă din conținutul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., se constată că rămânerea cauzei în nelucrare presupune absența oricărui act de procedură în vederea judecării pricinii în intervalul prevăzut de lege de 6 luni, iar culpa părții reprezintă o chestiune de fapt pe care instanța de judecată o stabilește de la caz la caz. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, îndeplinit de părți sau de instanță, și care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură în scopul judecării pricinii. În speță, procedând la verificarea actelor dosarului de fond, Înalta Curte constată că de la data pronunțării încheierii de suspendare a cauzei din 12 aprilie 2019 și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea verificării împlinirii termenului de perimare, părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Pe cale de consecință, nu pot fi primite alegațiile recurenților-pârâți în sensul că ultimul act de procedură care se impunea a fi îndeplinit în cauză și de la care ar fi trebuit să înceapă curgerea termenului de perimare, l-a reprezentat comunicarea de către instanță a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea, acestea fiind rezultatul unei greșite interpretări a legii. Sub acest aspect este de observat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii." Interpretând textul de lege precitat prin prisma criticilor părții, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurenților-pârâți în sensul că termenul de perimare ar începe să curgă de la data comunicării hotărârii definitive menționate, deoarece comunicarea reprezintă în acest caz un act administrativ al instanței, iar nu un act de procedură efectuat în scopul reluării judecății. Prin urmare, soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt ale cauzei, criticile recurenților-pârâți, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-pârâți și va menține sentința atacată, soluția pronunțată de instanța de fond fiind la adăpost de orice critică de natură a determina reformarea acesteia. PENTRU ACESTE MOTIVE,