ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5828/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea în parte a Hotărârii din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, din perioada august - decembrie 2020, cuprinzând lista candidaților, întocmită potrivit art. 37 raportat la art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1348/2019 din 17 septembrie 2019, în ceea ce privește respingerea cererii sale de înscriere la concursul de promovare efectivă pentru Tribunalul Iași și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să i se recunoască dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, în orice fază s-ar afla desfășurarea concursului, în baza art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 sau obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună promovarea sa efectivă la Tribunalul Iași, ca o măsură de reparare în natură a pagubei suferite prin încălcarea dreptului de a participa la concurs, dacă concursul se va fi desfășurat până la soluționarea cauzei, fără ca dânsa să fi participat.

1.2. Totodată, reclamanta a mai solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 46

2

alin. (1) din Legea 303/2004, în sensul că sintagma "au dobândit gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului la care solicită promovarea" este neconstituțională în măsura în care se interpretează că pot participa la concursul de promovare efectivă doar judecătorii care au obținut gradul după intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, precum și, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, suspendarea până la soluționarea definitivă a cauzei, a executării actului administrativ unilateral contestat, respectiv a Hotărârii din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă, cuprinzând lista candidaților întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulament.

Prin sentința civilă nr. 102 din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și de către pârât, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C.S.M și a respins cererea reclamantei de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva hotărârii judecătorești indicate la punctul I.2. a declarat recursuri principale reclamanta A. și recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Prin recursul formulat la data de 4 noiembrie 2020 împotriva soluției cuprinse în sentința civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reclamanta A. a solicitat casarea hotărârii atacate apreciind că cererea de sesizare îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

3.2. Reclamanta a promovat, la data de 23 noiembrie 2020, recurs și împotriva soluției cuprinse în sentința civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârea recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării cauzei pe fond.

În motivarea căii de atac promovare, a arătat, în esență, recurenta că sentința atacată este rezultatul unei încălcări sau aplicări greșite a prevederilor art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care, în cauză, este incidentă o situație tipică dreptului administrativ, în care destinatarul actului formulează contestație la autoritatea ierarhic superioară, aceasta respinge contestația, iar persoana vătămată în dreptul său se adresează instanței judecătorești cu acțiune în anularea actului administrativ cu caracter individual, obiectul acțiunii fiind actul inițial, nu răspunsul dat în cadrul plângerii prealabile.

Astfel, apreciază recurenta că Hotărârea din 12.10.2020, emisă de Comisia de organizare a concursului (lista care cuprinde rezultatul verificărilor efectuate referitor la îndeplinirea condițiilor legale de participare la concurs a candidaților înscriși), este actul administrativ unilateral cu caracter individual emis în vederea executării în concret a legii, respectiv a normelor care reglementează concursul de promovare efectivă. În baza acestui act, candidații declarați admiși la participarea la concurs pot parcurge etapele următoare ale concursului. Contestația formulată în temeiul art. 37, raportat la art. 15 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1348/2019 din 17 septembrie 2019 ("Regulamentul") împotriva sus indicatei hotărâri are, în opinia recurentei, natura juridică a unei proceduri prealabile, în sensul prevederilor art. 7 din Legea 554/2004. De asemenea, în opinia recurentei, Hotărârea nr. 1235/22.10.2020 a secției pentru Judecători a CSM are natura juridică a unui răspuns la contestația formulată, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă.

3.3. Împotriva dispozitivului și considerentelor sentinței civile nr. 102 din 03.11.2020 a formulat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care, în virtutea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a sentinței recurate, cu consecința admiterii excepției lipsei de interes și a înlăturării următoarelor considerente ale instanței de fond:

"Producătoare de efecte juridice este hotărârea comisiei de concurs prin care se aprobă lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2)-(5) din H.C.S.M. 1348/2019 și în concordanță cu modul de soluționare de către CSM, secția pentru judecători a contestațiilor formulate împotriva listei inițiale de către candidații înscriși la concurs"

A arătat, în esență, recurentul că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a excepției lipsei de interes prin raportare la argumentele aduse de CSM în sprijinul acesteia, rezumându-se să retină doar că interesul reclamantei în promovarea acțiunii este probat, hotărârea conținând, în opinia recurentului și considerente contradictorii, în contextul în care prima instanță a reținut, într-o primă fază, faptul că lista întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor (lista inițială a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs) nu are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual, pentru ca ulterior să statueze că lista întocmită potrivit art. 15 alin. (5) din același Regulament (lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs) produce efecte juridice.

Critică recurentul - pârât și raționamentul primei instanțe ce a stat la baza adoptării soluției de respingere a excepției lipsei interesului reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, apreciind, astfel, recurentul că aceasta a aplicat eronat prevederile art. 32, art. 33 și art. 40 din C. proc. civ., coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în contextul în care nu a avut în vedere faptul că reclamanta s-a înscris la concursul de promovare pentru Tribunalul Iași, deși a obținut acest grad profesional prin promovare pe loc, anterior Legii nr. 242/2018, ori că Hotărârea din 12.10.2020 reprezintă doar o operațiune administrativă, iar nu un act administrativ. Totodată, susține recurentul - pârât și teza lipsei unui interes actual, ce ar deriva din caracterul epuizat al concursului.

O altă critică invocată în recurs a vizat aspectul unei greșite aplicări a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și din perspectiva faptului că lista finală, care atestă rezultatele verificărilor referitoare la îndeplinirea condițiilor legale de participare la concurs a candidaților, întocmită de comisia de organizare a concursului ulterior soluționării contestațiilor, nu reprezintă un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care să dea naștere, modifice sau care să stingă raporturi juridice.

Prin întâmpinarea depusă, recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamanta A. ca nefondate, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță și aspectele expuse în cuprinsul recursului incident.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluția din data de 19 martie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

A. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului promovat de reclamanta A. împotriva soluției cuprinse în sentința civilă nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, pentru nemotivarea acestuia, Înalta Curte o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, stipulată în alin. (3) al aceleiași dispoziții legale.

De asemenea, prin intermediul art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reține că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, întrucât cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, o astfel de cerere nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauza de față, observând petiția de recurs formulată de reclamanta A. la data de 4 noiembrie 2020, prin care aceasta a promovat cale de atac împotriva soluției instanței de fond de respingere a cererii de sesizare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, sus indicata parte nu a indicat niciun argument prin care să fie adusă vreo critică unei astfel de soluții, recurenta limitându-se doar la a declara, formal, recurs, cu o trimitere generică la considerentele cererii de chemare în judecată.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluția pronunțată de instanța de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de cele prezentate mai sus se reține că recursul formulat de reclamanta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că acesta urmează a fi anulat ca nemotivat, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

B. De asemenea, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta A. împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, precum și recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurenta -reclamantă, ce avea funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Iași, s-a înscris la un astfel de concurs, însă prin Hotărârea nr. 25 din 12.10.2020, Comisia de organizare a concursului a stabilit că recurenta - reclamantă nu îndeplinește condițiile de participare la concurs, întrucât a obținut gradul de judecător de tribunal anterior intrării în vigoare a Legii nr. 242/2018, sens în care a respins cererea de înscriere a reclamantei, aspect consemnat și în pct. 2 din Tabelul cu rezultatul verificării îndeplinirii de către candidații judecători a condițiilor legale de participare la concursul de promovare - Lista candidaților pentru Curtea de Apel Iași.

Ulterior formulării și soluționării contestației reglementate de art. 15 alin. (3) și (4) din Regulament, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând, cu titlu de petit principal, anularea în parte a Hotărârii din 12.10.2020, cuprinzând lista candidaților, întocmită potrivit art. 37 raportat la art. 15 alin. (2) din Regulamentul ("Hotărârea"), în ceea ce privește respingerea cererii sale de înscriere la concursul de promovare efectivă pentru Tribunalul Iași.

Prin urmare, chestiunea de drept dedusă judecății prin cererea introductivă și a cărei dezlegare dată de prima instanță face obiectul prezentului control judiciar, constă în a stabili natura juridică a Hotărârii din 12.10.2020 cuprinzând lista candidaților, în ceea ce privește respingerea cererii recurentei - reclamante, pentru neîndeplinirea condițiilor de participare la concurs.

Însușindu-și raționamentul juridic expus de instanța de fond în hotărârea pronunțată, pe care îl apreciază legal și temeinic, Înalta Curte constată că actul a cărui anulare parțială se solicită nu reprezintă un act administrativ în înțelesul dat acestei noțiuni de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de autoritate publică, în sensul unui astfel de act normativ vizează orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Înalta Curte constată că Hotărârea din 12.10.2020 a Comisiei de organizare a concursului cuprinzând lista candidaților (act distinct de Hotărârea nr. 25 din aceeași dată, prin care s-a respins, în mod nominal, cererea reclamantei de participare la concurs), nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci un act premergător, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuși, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci parcurgerea uneia dintre etapele de desfășurare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, potrivit calendarului de desfășurare a concursului.

Astfel, prin intermediul unei astfel de hotărâri, publicată sub denumirea "Tabelul cu rezultatul verificării îndeplinirii de către candidații judecători a condițiilor legale de participare la concursul de promovare", s-a realizat doar o centralizare a rezultatelor evaluării individuale a cererilor de participare la concurs formulate de judecătorii interesați de un astfel de concurs, în sensul art. 15 alin. (2) din Regulament, fără ca printr-un astfel de demers de verificare să ia naștere, să fie modificate sau stinse raporturi juridice. Aceasta a fost și rațiunea pentru care alături de Hotărârea -Tabel din 12.10.2020, cu caracter informativ, au fost adoptate, în funcție de rezultatul evaluării și hotărârile individuale, prin care au fost respinse cererile de înscriere ale candidaților care nu îndeplineau condițiile de participare la concurs. Așadar, în aceeași ipostază - de acte premergătoare - se regăsesc, de altfel, inclusiv hotărârile Comisiei de organizare a concursului prin care sunt expuse rațiunile avute în vedere pentru respingerea cererilor de înscriere (precum Hotărârea nr. 25 din 12.10.2020), acestea fiind doar expresia unui demers procedural de verificare a cererilor de concurs formulate de candidați, analizate în mod individual din perspectiva îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 6 și urm. din Regulament.

Totodată, Înalta Curte reține că potrivit art. 46 indice 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (2) Procedura de organizare și desfășurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs și constituirea acestora, aspectele supuse verificării în cadrul probei prevăzute la alin. (1) și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 46 alin. (2). De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) - (2) din Regulament Comisia de organizare a concursului de promovare pe loc este condusă de un președinte, care este secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii. În cazul imposibilității îndeplinirii funcției de către acesta, comisia este condusă, în ordine, de directorul Direcției resurse umane și organizare sau de directorul Institutului Național al Magistraturii. Membrii comisiei de organizare se desemnează de către președintele acesteia dintre personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii. Din cuprinsul unor astfel de prevederi legale rezultă faptul că sus indicata comisie de organizare a concursului de promovare a judecătorilor nu are calitatea de autoritate publică, fiind doar o structură funcțională înființată temporar exclusiv în scopul organizării unui astfel de concurs.

În raport de astfel de considerente și în concordanță cu practica ce s-a consolidat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar reține că, în privința concursurilor organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile, prin care sunt centralizate rezultate sau sunt învederate concluziile procesului de verificare preparatorie a îndeplinirii condițiilor de participare la concursul de promovare în funcții de execuție, au doar natura juridică a unor acte premergătoare, nefiind acte administrative cu caracter individual emise de o autoritate publică în regim de putere publică.

În consecință, având în vedere că Hotărârea din 12.10.2020, contestată în prezentul litigiu, nu este act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, ca nefondat.

· Critici ce vizează maniera în care Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a soluționat excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată

· Critici aduse considerentelor sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, prin care judecătorul fondului a statuat astfel:

"Producătoare de efecte juridice este hotărârea comisiei de concurs prin care se aprobă lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2)-(5) din H.C.S.M. 1348/2019 și în concordanță cu modul de soluționare de către CSM, secția pentru judecători a contestațiilor formulate împotriva listei inițiale de către candidații înscriși la concurs"

Totodată, instanța de control judiciar observă că primul set de argumente este, la rândul său, divizat în două sub-seturi, respectiv cele prin care recurentul invocă incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ. și cele subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Răspunzând punctual criticilor pe care recurentul le circumscrie dispozițiilor pct. 6, al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, reținând, în acord cu jurisprudența sa constantă, că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, fără ca motivarea să reprezinte o chestiune de volum, fiind una de esență, de conținut. De asemenea, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (reținute, de altfel, și în jurisprudența CEDO - ex. hotărârea Boldea c. României). Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de recurent, a fost pusă în discuția contradictorie a părților la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iași pronunțându-se, în ședință publică, asupra unui astfel de mijloc de apărare, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de judecătorul fondului fiind consemnate în practicaua sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020.

Astfel, instanța de fond a învederat cu suficientă claritate, faptul că manifestarea expresă de voință a reclamantei, de a participa la concursul de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție organizat în perioada august - decembrie 2020, prin depunerea cererii de înscriere, raportat la obiectul cauzei, ce vizează cererea de anularea parțială a tabelului inițial, prin care s-a constatat că reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru a participa la un astfel de concurs, justifică interesul reclamantei în cauză.

Or, o astfel de motivare respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei de interes, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici teza existenței unei motivări contradictorii, în contextul în care lista întocmită potrivit art. 15 alin. (2) din Regulament și cea întocmită potrivit art. 15 alin. (5) din Regulament reprezintă acte distincte, maniera de evaluare a acestora de către prima instanță nefiind un aspect de contradictorialitate a considerentelor hotărârii, ci de interpretare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de Regulament, realizată de judecătorul fondului.

În concluzie, Înalta Curte consideră că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de nelegalitate.

Nefondate sunt și criticile recurentului subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate reține că hotărârea recurată ar fi fost dată, sub aspectul manierei de soluționare a excepției lipsei de interes, cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 32, art. 33 și art. 40 din C. proc. civ. și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Situația reclamantei, atât la momentul sesizării instanței, cât și la momentul pronunțării hotărârii atacate, era aceea de candidat respins la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție, motivul relevat de comisia de organizare a concursului fiind acela că nu îndeplinea condițiile de participare.

Această situație reținută de comisia de organizare a fost contestată de către reclamantă, sens în care interesul personal, legitim al acesteia era cel de a-i fi validată candidatura în cadrul concursului de promovare efectivă a judecătorilor.

Aspectele evocate de recurent, privind faptul că reclamanta s-a înscris la concursul de promovare organizat în perioada august - decembrie 2020 pentru Tribunalul Iași, deși a obținut acest grad profesional prin promovare pe loc, anterior Legii nr. 242/2018, vizează aspecte de temeinicie a Hotărârii din 12.10.2020, iar nu aspecte privind interesul unui candidat respins la un concurs de a apela la acele demersuri judiciare pe care acesta le apreciază a fi apte a genera rezultatul urmărit.

De asemenea, calificarea Hotărârii din 12.10.2020 drept operațiune administrativă, iar nu drept act administrativ vizează aspectul caracterului inadmisibil al demersului judiciar, iar nu lipsa unui interes al părții de a se adresa instanțelor de judecată.

Cât privește lipsa unui interes actual, ce ar deriva din caracterul epuizat al concursului, Înalta Curte va avea în vedere și faptul că, prin petitul subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună promovarea sa efectivă la Tribunalul Iași, ca o măsură de reparare în natură a pagubei suferite prin încălcarea dreptului de a participa la concurs, dacă concursul se va fi desfășurat până la soluționarea cauzei, fără ca aceasta să fi participat, aspect ce generează caracter actual interesului.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că soluția primei instanțe este rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a normelor ce reglementează materia interesului procesual, nefiind incident cazul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin.

(1), pct. 8 din C. proc. civ. și din perspectiva aspectelor dezlegate prin considerentele soluției primei instanțe prin care aceasta a statuat că hotărârea comisiei de concurs, prin care se aprobă lista finală a candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs, după parcurgerea etapelor prevăzute de art. 37 coroborat cu art. 15 alin. (2) -(5) din H.C.S.M. 1348/2019 și în concordanță cu modul de soluționare de către CSM, secția pentru judecători a contestațiilor formulate împotriva listei inițiale de către candidații înscriși la concurs, este producătoare de efecte juridice.

Contrar celor evocate prin recursul incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte apreciază că prin paragraful de debut al filei 5 a sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal nu susține teza caracterului hotărârii comisiei de concurs, prin care se aprobă lista finală a candidaților, de act administrativ, instanța limitându-se la a afirma că un astfel de act este producător de efecte juridice. Astfel, instanța de fond nu reține că o astfel de hotărâre este emisă de comisia de organizare a unui concurs în calitate de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și nici nu statuează în sensul că o astfel de hotărâre a comisiei de concurs, ar fi emisă în regim de putere publică, simpla afirmație a primei instanțe, potrivit căreia o astfel de listă produce efecte juridice, fără specificarea expresă a tipului de efecte produse, nefiind suficientă spre a concluziona că judecătorul fondului ar fi conferit unui astfel de act natura juridică a unui act administrativ. De altfel, soluția primei instanțe nu contravine, în esența sa, jurisprudenței consolidate la nivelul Înaltei Curți, prin care s-a statuat că singurul act apt a produce efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ este hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs.

Prin urmare, nu se poate reține incidența motivelor de casare invocate de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, prima instanță pronunțând o hotărâre conformă prevederilor art. 425 C. proc. civ., prin care a realizat o interpretare și aplicare corectă a normelor de drept material.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va anula, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., ca nemotivat recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020, iar în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat de aceeași parte împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată din cuprinsul sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 și recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate, de natură a se circumscrie limitelor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată din cuprinsul sentinței civile nr. 102 din data de 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.