ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2023

HOTĂRÂRE
15.09.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra cererii de ordonanță președințială de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul contestației deduse judecății

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și Comisia de organizare a concursului de promovare efectivă în funcție de execuție a judecătorilor – Sesiunea mai – octombrie 2023, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților să permită participarea acestuia în procedura de evaluare a activității și conduitei profesionale în ultimii 3 ani de activitate anterior datei publicării anunțului de declanșare a Concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, organizat în perioada mai - octombrie 2023 (procedură prevăzută de art. 39 și urm. din Hotărârea nr. 1434/2023 a CSM, secția pentru Judecători) și suspendarea validării de către CSM, secția pentru Judecători a rezultatelor Concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, organizat în perioada mai - octombrie 2023, strict în ceea ce privește promovarea efectivă ta secția penală a Tribunalului Alba, până la soluționarea dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, în esență, a arătat că prin Hotărârea nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului, s-a stabilit că reclamantul nu îndeplinea condițiile de participare la concurs deoarece deținea "gradul profesional de tribunal", hotărâre împotriva căreia a formulat contestație.

Prin Hotărârea nr. 1782/22.06.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, s-a respins contestația reclamantului împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție care se desfășoară în perioada mai - octombrie 2023.

A mai arătat că împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție care se desfășoară în perioada mai - octombrie 2023 a formulat contestație, în condițiile art. 29 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 305/2022, aceasta fiind înregistrată sub dosar nr. x/2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ. a arătat, în primă instanță, cu referire la aparența dreptului că prin hotărârea nr. 1023/31.01.2022 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmare a promovării examenului desfășurat în perioada decembrie 2021 - aprilie 2022, s-a hotărât promovarea sa pe loc în gradul profesional de tribunal.

Potrivit art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii care obțineau gradul profesional pe loc nu aveau dreptul de a funcționa efectiv la instanța superioară fără promovarea efectivă, promovare care presupunea susținerea unui nou concurs.

A considerat că, prin raportare art. 46

2

Legea nr. 303/2004 și la art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, respingerea cererii sale de înscriere la concurs contravine flagrant normei de tranziție instituite de legiuitor pentru trecerea de la Legea nr. 303/2004 la Legea nr. 303/2022. Astfel, prin interpretarea dată normelor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 303/2022 de către Direcția Legislație, Documente și Contencios/Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se omite faptul că, pe lângă gradul profesional, în condițiile legii în vigoare la momentul obținerii gradului, a dobândit dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă. Or, normele tranzitorii nu pot fi interpretate în mod trunchiat, de maniera expusă în respectivul punct de vedere - dacă s-a recunoscut dreptul de transfer magistraților care au obținut gradul pe loc, trebuie să se recunoască și dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, drept obținut în condițiile legii (art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - act normativ în vigoare la momentul obținerii gradului pe loc). Ca atare, respingerea cererii de înscriere la concursul de promovare efectivă are drept consecință încălcarea normei tranzitorii cuprinse în teza finală a prevederilor art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

În ceea ce privește condiția urgenței măsurilor, a arătat că perioada de desfășurare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție este cuprinsă între data de 12.05.2023 - data publicării concursului și 13.10.2023 - afișarea rezultatelor finale. Văzând practica anterioară a secției pentru judecători, se poate constata că se organizează o singură sesiune/an de promovare efectivă a judecătorilor.

Având în vedere faptul că în perioada 01.07 - 31.08.2023 este vacanță judecătorească, precum și încărcătura secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, se poate aprecia cu ușurință că acțiunea de fond urmează să primească termen de judecată, cel mai devreme, în luna septembrie- octombrie 2023. În aceste condiții, chiar acceptând că acțiunea de fond va fi soluționată la primul termen de judecată, la momentul respectiv ar fi deja parcurse majoritatea etapelor concursului și, pronunțarea unei hotărâri de anulare a hotărârii nr. 1782/2023 a secției pentru judecători ar rămâne fără nici un efect practic în ceea ce îl privește.

Mai mult, la soluționarea cererii, vă rog să aveți în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la instanță/efectivitatea acestui drept (art. 6 și art. 13 din Convenție) - dreptul de acces trebuie să fie unul efectiv. Or, în lipsa suspendării efectelor celor două hotărâri s-ar pierde tocmai efectivitatea dreptului reclamantului la soluționarea situației litigioase de către o instanță.

Totodată, condiția vremelniciei măsurilor ce se cer a fi dispuse este îndeplinită, fiind solicitate pentru o perioadă limitată, respectiv până la soluționarea dosarului nr. x/2023 având ca obiect contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 1782/22.06.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, respectiv împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție care se desfășoară în perioada mai - octombrie 2023.

Referitor la neprejudecarea fondului, a menționat că petitele cererii de emitere a ordonanței președințiale vizează doar includerea reclamantului în procedura de evaluare ce se desfășoară pe parcursul concursului, precum și prorogarea validării rezultatelor acestuia, strict în ceea ce privește instanța pentru care a optat la înscriere, până la soluționarea acțiunii de fond în dosarul nr. x/2023.

Cu referire la admisibilitatea cererii de emitere a ordonanței președințiale din perspectiva posibilității de a solicita, în baza art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor actelor administrative a arătat că a învestit instanța de judecată cu soluționarea cererilor de suspendare ale Hotărârii nr. 1782/22.06.2023 a Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători prin care s-a respins definitiv contestația pe care am formulat-o împotriva Hotărârii nr. 3/14 06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectiva a judecătorilor în funcții de execuție, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluționarea definitivă a cauzei și respectiv suspendarea Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu consecința participării mele la concursul de promovare

A mai susținut că prezenta cerere poate fi soluționată în procedura prevăzută de art. 999 alin. (2) C. proc. civ., mai ales în condițiile în care deja se află în desfășurare procedura de evaluare în cadrul concursului.

În drept, a invocat disp. art. 997 și urm. C. proc. civ. și toate prevederile legale invocate în cuprinsul acțiunii

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Intimatul a susținut, în esență, că netemeinicia pretențiilor contestatorului din cauză se relevă cu precădere atât timp cât acesta a dobândit gradul de tribunal anterior intrării în vigoare a modificării legislative aduse de Legea nr. 303/2022, lege care, spre deosebire de reglementarea anterioară, nu mai prevede o promovare în două etape. Dimpotrivă, noua lege prevede o promovare efectivă care se realizează într-o singură etapă, respectiv obținerea gradului profesional împreună cu dreptul de a funcționa la instanța superioară.

Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte va respinge acțiunea, apreciind că este neîntemeiată pentru considerentele prezentate în continuare.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, Înalta Curte reține că în practicaua ședinței de judecată de la data de 15 septembrie 2023 aceste critici au fost calificate ca vizând fondul cererii de chemare în judecată, astfel că instanța va proceda în continuare la analiza lor din această perspectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este învestită cu o cerere de întrerupere vremelnică a parcursului desfășurării unui concurs de promovare în funcția de judecător precum și de suspendare a validării rezultatelor aceluiași concurs, formulată pe cale de ordonanță președințială.

În realitate, ceea ce contestatorul din prezenta cauză critică este încălcarea de către intimați a normelor de drept tranzitorii care reglementează materia dedusă judecății, respectiv instituția promovării judecătorilor în funcție de execuție la instanța superioară.

Poziția procesuală a intimatului Consiliul Superior al Magistraturii exprimată în cuprinsul întâmpinării de la dosar este în sensul netemeiniciei pretențiilor reclamante față de împrejurarea că solicitantul - contestator s-a înscris la un concurs de promovare care se derulează potrivit Legii nr. 303/2022, deși avea grad de tribunal obținut în temeiul vechii legi.

Înalta Curte, analizând cuprinsul înscrisurilor de la dosar, constată că solicitantul și–a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp. Legii nr. 303/2004 și respectiv ale Legii nr. 303/2022, realizând o interpretare sistematică a textului de lege de la art. 46

2

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și a art. 282 din Legea nr. 303/2022.

Acest raționament este apreciat greșit de instanță câtă vreme concursul la care contestatorul A. s-a înscris se derulează potrivit disp. legale ale Legii nr. 303/2022, respectiv art. 282 alin. (1) și art. 284 alin. (3) care se interpretează în sensul că magistratul care deține grad profesional de tribunal și are posibilitatea a funcționa la instanța superioară, la data intrării în vigoare a legii noi, are un drept care poate fi valorificat prin instituția transferului iar nu prin înscrierea la un nou concurs de promovare.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că intimații, care au respins contestația promovată de contestator, nu au eludat dispozițiile legale tranzitorii ce asigură trecerea de la vechea lege la reglementarea cea nouă, ci dimpotrivă, au respectat norma legală și au recunoscut gradul profesional obținut deja prin promovarea pe loc al contestatorului. Dacă s-ar considera altfel, respectiv în condițiile în care contestatorul ar trebui să susțină un nou concurs de promovare așa cum prevede legea cea nouă, care se organizează în noua reglementare într-o singură etapă, s-ar interpreta legea în sensul în care nu ar produce efecte juridice iar o astfel de conduită nu este permisă.

Pentru toate aceste considerente, concluzia finală care se desprinde atât din interpretarea vechii legi cât și din dispoziția tranzitorie care reglementează trecerea la noua lege, este în sensul că reclamantul care are deja obținut gradul de tribunal în temeiul vechii legi îndeplinește ambele condiții cerute de legea în vigoare pentru a activa la instanța superioară și nu mai poate participa la procedura de promovare efectivă organizată în temeiul Legii nr. 303/2022 ci trebuie doar să solicite transferul la instanța superioară.

În consecință, Înalta Curte reține că în favoarea reclamantului nu există aparența de drept în raport de care apreciată că nu mai este necesară examinarea celorlalte condiții de admitere a ordonanței președințiale prevăzute de dispozițiile art. 997 C. proc. civ.

În acest context, față de argumentația anterior expusă, în temeiul art. 997 și următoarele C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A., pe calea ordonanței președințiale, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2023
Ședința publică din data de 2 octombrie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Contestația formulată în cauză Prin cererea de chemare în judecare înregistrată
ÎCCJ 2023-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2023
06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcție de execuție, organizat în perioada mai- octombrie 2023, prin care a fost respinsă cererea de înscriere a contestatoarei la acest concurs. Hotărâ
ÎCCJ 2023-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2023
condițiilor de participare la concurs și care nu conține măsuri a căror executare să poată fi suspendată, o eventuală suspendare neputând conduce la admiterea cererii de înscriere a contestatoarei la concursul de promovare efectivă a judecă
ÎCCJ 2023-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3773/2023
că principiul neretroactivității legii civile noi prevăzute de art. 6 alin. 1 C. civ. se opune aplicării legii noi situațiilor juridice definitiv formate, modificate sau stinse și efectelor pe care acestea lea-u produs înainte de intrarea î
ÎCCJ 2022-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4980/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin contestația în
Sursă