ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5827/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția CAF, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale: anularea Ordinului nr. 4695/18.08.2017 emis de pârât prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, începând cu data de 04.09.2017 și încetarea contractului de management nr. x/19.08.2015 încheiat între părți, repunerea sa în situația anterioară emiterii acestui ordin, prin repunerea reclamantului în funcția de inspector școlar general, obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești aferente funcției, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație, până la data plății efective pe perioada 04.09.2017-10.10.2017 (data repunerii provizorie în funcție); în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 reclamatul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 4695/2017 până la soluționarea definitivă a cauzei.(cererea de suspendare, în tem art. 15 din Legea nr. 554/2004 a fost soluționată de instanță prin încheierea de ședință din 16.05.2018).

Prin sentința civilă nr. 26 din data de 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Educației Naționale, a dispus anularea Ordinului nr. 4695/18.08.2017 emis de pârâtul M.E.N, repunerea părților în situația anterioară acestuia și repunerea reclamantului în funcția de inspector școlar al ISJ Brăila, precum și plata drepturilor bănești aferente funcției, actualizate, cu dobânda legală și indicele de inflație, până la data plății efective pe perioada 04.09.2017-10.10.2017(data repunerii provizorie în funcție). De asemenea, prima instanță a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5600 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2, a declarat recurs, Ministerul Educației Naționale, prin care, invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea efectelor OMEN nr. 4695/18.08.2017, ca fiind legal și temeinic și exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de fond.

În motivarea căii de atac formulate, a arătat recurentul că afirmațiile reclamantului, potrivit cărora unul dintre motivele care au stat la baza emiterii ordinului a cărui anulare o solicită, ar fi nereal deoarece acesta ar fi postat pe site-ul instituției pe care o conducea Raportul privind starea învățământului la nivelul județului Brăila, considerând astfel că și-ar fi îndeplinit obligația contractuală expresă, stipulată la art. 4, lit. B), pct. 18 din contractul de management nr. x/19.08.2015, demonstrează, pe de o parte, că reclamantul nu-și cunoștea obligațiile din contractul de management pe care și le-a asumat, iar, pe de altă parte, face dovada absolută, prin recunoaștere, a faptului că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

A făcut trimitere recurentul și la faptul că reclamantul ar fi postat, pe site-ul instituției pe care o coordona, un raport din care să rezulte starea învățământului, nu este de natură a face dovada îndeplinirii acestei obligații contractuale, raportul despre care acesta face vorbire nefiind transmis ministrului educației naționale și nici înregistrat ca atare.

În ceea ce privește transmiterea raportului de audit până la data de 20.07.2017 (termen stabilit cu mult timp înainte reclamantului), a învederat recurentul că reclamantul nu face dovada înregistrării raportului său cu număr de înregistrare și dată la instituție, anterior sau cel târziu în data de 20.07.2017, fapt care este de natură a dovedi pe deplin încălcarea dispozițiilor art. 4, lit. B), pct. 20 din contractual său de management.

Pe de altă parte, susține recurentul că, în ceea ce privește raportarea legată de implementarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCMI), faptul că reclamantul a delegat această competență ce-i revenea nu este de natură să-l disculpe, ci, dimpotrivă, reclamantul avea cu atât mai mult obligația de a urmări ca raportarea să fie transmisă la termenul solicitat pentru a putea fi centralizată la nivelul ministerului și pentru a-l descărca de obligația contractuală de raportare la termenele stabilite.

A mai apreciat recurentul că faptul că reclamantul susține că a avut și alte activități și din pricina acestora n-a făcut raportarea la termenul stabilit, este de natură, pe de o parte să contrazică afirmația că a delegat această competență, iar, pe de altă parte să confirme faptul că nu poate face față funcției de manager ce i-a fost încredințată pe bază de contract de mandat.

Cât privește raportarea situațiilor financiare până la termenul de 31.07.2017, a considerat recurentul că reclamantul a recunoscut că a depus cu întârziere aceste situații, deci nu și-a îndeplinit obligația contractuală în cauză, făcând astfel imposibilă centralizarea situațiilor la nivelul ministerului și raportarea către ANAF în termenul stabilit prin lege. Arată, de asemenea, recurentul că aspectul potrivit căruia aceste situații trebuiau descărcate, pentru verificare și în format electronic, nu este de natură a-l disculpa pe reclamant de culpa neîndeplinirii obligației contractuale, întrucât, în calitatea sa de manager, trebuia să ia toate măsurile necesare pentru ca situațiile să fie transmise spre verificare din timp.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea drept temeinică și legală a hotărârii recurate prin calea de atac exercitată de Ministerul Educației Naționale.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 12.07.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului promovat de Ministerul Educației Naționale pentru nemotivarea acestuia, Înalta Curte o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, existând imperativul promovării căii de atac exclusiv pentru aspecte de nelegalitate ce se circumscriu cazurilor reglementate limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Nerespectarea obligației de motivare a recursului, în condițiile expuse anterior, generează incidența sancțiunii nulității căii de atac, astfel cum este aceasta reglementată atât de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., ce arată că: ˝Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității˝, dar și de art. 489 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în situația în care motivele invocate de parte nu se încadrează în motivele de casare reglementate la art. 488 C. proc. civ., recursul este nul.

Analizând conținutul cererii de recurs promovate de Ministerul Educației Naționale, Înalta Curte observă că deși prin primul paragraf al recursului partea afirmă că își întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., întreaga motivare a căii de atac nu reprezintă, în fapt, decât o reluare a unei părți a apărărilor invocate de recurent prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, iar nu aspecte prin care recurentul să critice efectiv aspectele tratate de judecătorul fondului, prin sentința pronunțată.

Astfel, Înalta Curte reține că recurentul nu formulează nicio critică punctuală care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate, din perspectiva parametrilor reglementați de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar aspectele învederate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor prin edictarea dispozițiilor sus indicatului text normativ (art. 488 alin. (1) C. proc. civ.).

Astfel cum s-a reținut în mod constant în practica Înaltei Curți, din conținutul normativ al prevederilor art. 488 C. proc. civ. rezultă, în mod clar, principiul conform căruia recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia instanța poate examina numai aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, în limitele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., stabilirea situației de fapt rămânând atributul instanțelor de fond, ceea ce înseamnă dreptul acestora de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

Limitele controlului de legalitate în recurs sunt circumscrise exclusiv motivelor de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., astfel cum sunt acestea invocate de către părți sau cum susținerile recurenților pot fi reîncadrate în una dintre ipotezele reglementate de sus indicatul text de lege.

Astfel, în etapa procesuală a recursului, instanța de control judiciar cercetează numai nelegalitatea hotărârii, neavând caracter devolutiv și neputând realiza un control al unei eventuale netemeinicii a sentinței.

Din analiza, însă, a cererii de recurs nu se desprinde niciun considerent care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate, ci doar considerente generale, ce vizează conduita intimatului, iar nu modul în care aceasta a fost apreciată, din punct de vedere al legalității, de către prima instanță, aspectele evocate vizând, cel mult, o eventuală netemeinicie a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Întrucât cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, o astfel de cerere nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluția atacată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluția pronunțată de instanța de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, cum recurentul nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată care să poată fi circumscrise motivelor de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac astfel promovată, după cum este aceasta reglementată de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula, ca nemotivat, recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 26 din data de 31 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul A., instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), o va admite și va dispune obligarea Ministerul Educației Naționale la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 1000 RON (dovedit prin înscrisul depus în dosarul de recurs la fila x).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 26 din data de 31 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul Ministerul Educației Naționale la plata către intimatul A. a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.